Planul SECRET al lui George Copos: ar vrea să conducă Rapidul pe banii lui Porumboiu! "Nu ne-ar sta nimeni în cale!"
După ce, în Ajunul Crăciunului, a anunţat a paisprezecea oară că se va retrage din fotbal, George Copos s-a refugiat în Poiană. Acolo s-a concentrat pe afacerile din domeniul turismului care, foarte probabil, îi vor aduce profit şi la sfârşitul acestui an:
"De pe 30 noiembrie s-au ocupat în întregime hotelurile holdingului". Solicit o discuţie pe teme de fotbal, o continuare a "topicului" lansat pe "copos.ro", cu Rapidul vândut sau nu pe un leu. "Ştii bine că nu prea îmi place să vorbesc, să apar...". O iau ca pe o înţepătură trimisă prietenului Becali, cu care spune că nu va mai petrece Revelionul anul acesta, şi insist că se impun câteva clarificări. A rezultat dialogul ce urmează, care, fără a face neapărat lumină, aduce noi nuanţe. Cea mai importantă, aceea că George Copos ar fi dispus la o "colaborare" cu Adrian Porumboiu, în care ultimul să fie acţionar majoritar.
Domnule Copos, nu aţi primit nicio ofertă?
Aştept şi eu, dar nimic până acum. Am zis şi menţin ce am spus. Un leu şi dau Rapidul.
Am scris noi în ProSport că la dumneavoastră paritatea e fără precedent, un leu face câteva zeci bune de milioane. De euro.
Haideţi să punem lucrurile la punct. Datoriile Rapidului la ora actuală nu sunt mai mari de 20 de milioane de euro.
Sunt voci care afirmă că acestea sunt datoriile pe care clubul le are la dumneavoastră sau la societăţile dumneavoastră...
Nu. Acestea sunt datoriile acumulate din 2009 până în 2011.
Păi, şi cele opt milioane pe care le reclamă domnul Fathi Taher?
Eu repet că atunci când cineva îmi va oferi 20 de milioane plus un leu, atunci plec.
"Nu mai am stomac pentru fotbalul de-acum"
Aţi mai spus asta de atâtea ori. Nu vă mai crede nimeni.
Nu mai am stomac pentru fotbalul de acum. Nu mai am stomac şi mai bine mă dau la o parte. A, că voi rămâne toată viaţa alături de Rapid... e altă discuţie. Până la urmă, nici această sumă de care vorbesc nu trebuie să fie achitată acum şi integral. Dacă vrea cineva să se alăture şi să susţină...
Este adevărat că domnul Porumboiu v-a oferit peste zece milioane de euro?
Nu e adevărat.
Nu aţi negociat în această toamnă?
Au fost mai degrabă tatonări.
Şi nu mai sunt de actualitate?
Nu ştiu ce să spun... Dar vă daţi seama cum ar arăta Rapidul cu trei jucători de la Vaslui şi cu un investitor dedicat şi pasionat ca Porumboiu, care ar deţine, să spunem, 60 la sută din acţiuni?! Nu ne-ar mai sta nimeni în cale în România! Eu aşa am gândit totul şi eu zic că încă se mai poate face.
"Dinu Gheorghe e cel mai bun preşedinte, dar vrea buget nelimitat"
Şi în condiţiile actuale, în care nu se înghesuie nimeni să cumpere Rapidul, ce veţi face?
Aştept.
Şi până atunci? Suntem în plin campionat.
Nu pot să îi las aşa, e normal. Plus că e şi Răzvan la mijloc, care este un tip cu adevărat deosebit.
Câştigarea campionatului ar mai putea diminua pasivul...
Ştiu, şi cu două transferuri bine gândite ne-am putea întări suficient de tare încât să luăm titlul. Ar fi extraordinar. Dar să fie transferuri OK...
Faceţi trimitere cumva spre precedenta perioadă de transferuri? E cumva o săgeată trimisă fostului preşedinte? Înainte de Crăciun, şi Răzvan Lucescu a avut câteva declaraţii acide la adresa domnului Dinu Gheorghe, fără a-i pronunţa numele.
Nu ştiu la ce vă referiţi. Eu cu Dinu am o relaţie bună în continuare. Ne-am şi auzit acum, de Sărbători. Rămân la părerea că Dinu Gheorghe este cel mai bun preşedinte din fotbal...
Cu toate acestea l-aţi lăsat să plece, dacă nu cumva l-aţi ajutat să o facă.
Nu am terminat ce aveam de spus. E cel mai bun preşedinte, dar are nevoie de bugete nelimitate. Or, acum şi aici, nu ne putem permite asta. Poate în Golf, acolo unde nu sunt epuizate resursele de petrol, să îl lase cineva să cheltuiască fără limite.
"Nu mai putem consuma mai mult decât producem"
La rândul său, Dinu Gheorghe vă acuza că priviţi fotbalul ca pe orice altă afacere a dumneavoastră, ceea ce duce la divergenţe de opinii.
Domnule, eu nu sunt un om prost. Ştiu că nu sunt perfect, că am făcut greşeli, mai ales în fotbal, dar în nicio societate pe care o conduc nimeni nu consumă mai mult decât produce. Excepţie face Rapidul, care a cheltuit de multe ori mai mult. Şi asta nu se mai poate.
Aţi vorbit despre scufundarea planetei încă din 2010 sau 2009...
În ianuarie 2009, mai exact, şi uitaţi-vă ce se întâmplă acum în lume. Ce se întâmplă cu moneda europeană, cu U.E. şi cu foarte multe ţări care vor avea nevoie de mulţi, foarte mulţi ani să îşi revină.
Cum vedeţi 2012, vroiam să vă întreb.
Nu putem consuma mai mult decât producem. În fotbal şi oriunde, altfel va fi rău.
Cititorii, rapidişti sau nu, ar fi aşteptat şi un mesaj pozitiv.
Poiana Braşov va deveni în 2012 o staţiune cum nu sunt multe în Europa...
"A fost o discuţie legată de Rapid, dar după ultimul meci direct sunt foarte supărat şi nu mă mai interesează nimic", Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui.

Planul lui Copos: „Porumboiu, 60% din Rapid!“

















te intereseaza jokuri browser in care potzi transforma moneda virtuala in bani reali???...daca da...viziteaza siteul http://freegames4money.weebly.com( ai 5 jokuri pe prima pagina, toate absolut gratuite, cel mai tare e cel din stanga sus).
Joaca si tu alaturi de peste 250 de mii de utilizatori, cel mai tare joc creat de romani! Aici sunt armate, ziare, spionaj, jocuri bursiere, gazetari, concursuri, etc.
Intra pe http://z6.ro/P3K si ajuta eRomania in razboiul cu eUngaria.
Zgarciun, acest calic care cershea dupa revolutie.....
www.fetitepebani.ro - ai ce sa alegi! Escorte pentru toate buzunarele!
WWW.FETITEPEBANI.RO - cel mai complet site de escorte!
Jucati poker gratis in turnee freeroll pentru a face bani pe http://highpulsepoker.com/ si urmati urmatorii pasi :
1. Downloadati jocul
2. Faceti-va cont
3. La crearea contul adaugati la referal (ultima casuta) codul HPPPH pentru a putea intra in turneele de 1000 euro GRATUITE in fiecare duminica
da ce a-ti crezut ca gunoiul de UTC-ist comunist o sa plece de la rapid
pe asta ca si de ceausescu se poate scapa
prin impuscare
Porumboiu a recoltat în total 145.000 de tone grâu, cu 15% mai mult decât în anul anterior, aceasta fiind şi cea mai mare producţie din ultimii trei ani. Dacă anul trecut recolta de grâu a lui Porumboiu s-a ridicat la 126.000 de tone, în 2009 omul de afaceri a…
Jucati acum POKER ONLINE gratuit si castigati bani reali la fiecare ora ! - Descarcati platforma de pe http://highpulsepoker.com - ATENTIE !! La crearea contului adaugati in ultima casuta de la referal codul PKRVIP pentru a avea acces la turneele de 100 si 250 Euro din fiecare ora. Mult succes !!
@griu de 25 mil contra rapid: ha,ha...si face utecila "blaturi" si savarine!!!
aud texte de astea zilnic...nu va sta in care fac dreg aduc vand cumpar imprumut castig cupa uefa si CL mai terminati-va...nush cat mai puteti inmuia mana in propria mizerie si sa o intindeti suporterilor sa o curete.nu mai sunteti credibili...o mana de mincinosi au lins dosurile societatii promit laptele…