Faza care trebuia să o ajute pe FCSB cu Steaua Roșie, dar care mai mult a nenorocit-o a fost, de fapt, o gafă: „Nu are nicio treabă cu asta”

Sebastian Cristian
Faza care trebuia să o ajute pe FCSB cu Steaua Roșie, dar care mai mult a nenorocit-o a fost, de fapt, o gafă: „Nu are nicio treabă cu asta”
Foto: Profimedia 28.11.2025

Adrian Porumboiu a intervenit după eșecul din deplasare suferit de FCSB cu Steaua Roșie Belgrad, scor 0-1, în UEFA Europa League.

Campioana din Superliga României a evoluat în superioritate numerică din minutul 27, însă nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în Serbia.

Faza care trebuia să o ajute pe FCSB cu Steaua Roșie, dar care mai mult a nenorocit-o a fost, de fapt, o gafă: „Nu are nicio treabă cu asta”

Tebo, jucătorul celor de la Steaua Roșie Belgrad, a fost eliminat în minutul 27 după ce l-a faultat pe Darius Olaru, care pleca pe contraatac. Totuși, Adrian Porumboiu a comentat momentul și consideră că faza e discutabilă.

Ba mai mult, fostul mare arbitru e de părere că francezul care a condus meciul de la Belgrad nu s-a ridicat la un nivel foarte ridicat.

„Dacă a dat cartonaș roșu, să fie bineprimit, faza e discutabilă. Nu era fază iminentă de gol sub nicio formă. Atacul nu a fost de roșu, nu a fost un fault de o duritate excesivă care să determine cartonaș roșu, nu nu. Dar dacă l-a dat, asta este, dar le-a făcut mai mult rău.

Arbitrul francez nu mi-a creat așa o impresie că vine dintr-un campionat care și acela este de top în Europa, dar mă rog, asta e situația.

Nu are nicio treabă Vassaras cu asta. Mergem prea departe, își face treaba foarte bine aici”, a spus Porumboiu, potrivit gsp.ro.

Roşu direct! Fază controversată în Steaua Roşie – FCSB, în care a fost implicat Darius Olaru

Duelul dintre Steaua Roșie Belgrad și FCSB a fost unul spectaculos atât pe teren, cât și în tribunele stadionului din Serbia.

Totuși, nici momentele controversate nu au lipsit, unul dintre ele avantajând-o însă pe campioana en-titre a României.

Concret, în minutul 27 al meciului de la Belgrad, Tebo l-a faultat pe Darius Olaru din postura de ultim apărător, iar „centralul” i-a arătat cartonașul roșu direct.

Deși fotbalistul gazdelor a protestat vehement, arbitrul nu a întors decizia și nici din camera VAR nu i s-a spus că ar fi nevoie să revadă faza. Astfel, încă din prima repriză, FCSB a jucat în superioritate numerică.

Viteza lui Darius Olaru și tehnica acestuia au contat enorm la faza respectivă, adversarul nereușind să se țină de liderul celor de la FCSB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]