Naționala feminină de handbal a României a terminat pe locul 9, în obiectiv, la Campionatul Mondial organizat de Germania și Olanda.
Două tricolore au ieșit în evidență și s-au regăsit în topurile de final ale competiției. Sorina Grozav a terminat sus în clasamentul celor mai bune marcatoare, în timp ce portarul Bianca Curmenț a prins și ea Top 10.
Reprezentativa de handbal feminin a României a încheiat pe poziția a noua Campionatul Mondial și astfel și-a îndeplinit obiectivul setat de FRH. Aceasta a fost cea mai bună clasare a naționalei feminine din ultimele 5 participări la CM, după locul 10 în 2017, 12 în 2019 şi 2023 şi 13 în 2021.
Tricolorele s-au impus în 4 dintre cele 6 jocuri disputate la CM: 33-24 cu Croația, 31-27 cu Japonia, 37-17 cu Senegal și 36-24 cu Elveția. Au cedat însă în fața Danemarcei, scor 31-39, și a Ungaria, scor 29-34.
La final, două tricolore au ieșit în prim-plan și au prins în topurile competiției. Sorina Grozav a terminat pe locul 4 în clasamentul celor mai bune marcatoare, în timp ce Bianca Curmenț a prins Top 10 la procentul aruncărilor parate.
Norvegianca Henny Reistad, jucătoarea ultimilor doi ani, a fost desemnată cea mai bună jucătoare de la CM. Ea a ieșit golghetera turneului, cu 55 de goluri, și a fost urmată în clasament de Lorena Tellez (Cuba), cu 54 de goluri, iar ultimul loc al podiumului a fost ocupat de nemțoaica Antje Doll, cu 49 de goluri. Imediat după a venit Sorina Grozav, cu 46 de goluri și cu un procentaj de 61% al reușitelor.
Portarița de la Corona Brașov, Bianca Curmenț, a prins și ea lista portarilor de top de la Mondial. A terminat cu al nouălea cel mai bun procentaj de mingi apărate, 39% (40 dintre cele 103 de aruncări pe poartă).
Ierarhia este dominată de Anne Bokovszky și June Grogh, care au jucat foarte puțin, ambele având câte 9 parade din 16, respectiv 17 aruncări. Dintre portărițele care au stopat cel puțin 100 de aruncări, Bianca este pe locul al treilea, în spatele legendarei Katrine Lunde și a lui Eli Marie Raasok.