Revenire de vis pentru Huţupan: Krim – Oltchim 25-31
Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, sâmbătă, în deplasare, formaţia Krim Ljubljana, scor 31-25 (16-13), în meciul de debut din grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor.
Oltchim nu a avut parte de un debut prea fericit, primind trei goluri în primele două minute, de la aceeaşi Acimovici, care a depăşit cu uşurinţă şi apărarea, dar şi pe portarul Luminiţa Huţupan Dinu, revenită în Liga Campionilor, după aproape 3 ani de la retragere. Chirilă şi Managarova au aruncat de două ori în bară, prima reuşită a Oltchimului venind de la Ozel, 3-1 (min. 4). Foarte rapid, echipa antrenată de Radu Voina a egalat, 3-3 (min. 6), producând rumoare în tribunele slovene. Oana Chirilă a adus Oltchimul pentru prima dată în avantaj, 5-6 (min. 9), dar replica gazdelor nu a întârziat (9-8, min. 15). În poarta Oltchimului, Huţupan-Dinu avea deja şase intervenţii, din care una de la 7 metri şi a cules aplauze chiar şi de la fanii adverşi, ei amintindu-şi de cele două trofee de Liga Campionilor, câştigate de "Huţu", cu Krim. Slovenele s-au detaşat pentru prima dată la două goluri, în minutul 21, 12-10, dar Oltchim a revenit excelent, 12-13 (min. 27). La pauză, 13-16, după 30 de minute de handbal de calitate, dar şi de spectacol.
La reluare, Oltchim a marcat primele două goluri, mărind avantajul la 13-18 (min. 33), pe care l-a conservat cu trecerea timpului, 16-21 (min. 39). Krim a mai redus din handicap, 19-22, dar nu pentru mult timp, cea mai bună jucătoare a meciului, Yeliz Ozel, marcând rapid, pentru 19-24 (min. 45). Manea a mărit diferenţa, la 19-25, dar Krim nu a cedat lupta, apropiindu-se periculos, graţie jocului ofensiv bun al lui Acimovici, 22-25 (min. 50). Nu a fost suficient însă pentru Krim, care nu a găsit antidot pentru jocul Olchimului (22-29 min. 56), campioana României obţinând o victorie fără dubii, dar şi primele două puncte în clasamentul grupei a 2-a.
Marcatoare:
Krim - Acimovici 9 goluri, Penezici 4, Franici 3, Mavsar 2, Bille Hansen 2, Jankovici 2, Bodnieva 2, Lazovici 1.
Oltchim - Ozel 8 goluri, Ardean Elisei 5, Chiriklă 5, Manea 4, Jovanovici 3, Vizitiu 3, Nechita 2, Managarova 1.
Tot sâmbătă se va disputa şi cealaltă partidă din grupă, între Metz Handball şi Buducnost Podgorica.
Programul complet al meciurilor din grupa a 2-a, în continuare, este următorul:
12 februarie: Oltchim-Metz Handball şi Buducnost-Krim
18-19 februarie: Oltchim-Buducnost şi Metz Handball-Krim
24-26 februarie: Metz Handball-Oltchim şi Krim-Buducnost
4 martie: Buducnost-Metz Handball şi Oltchim-Krim
10-11 martie: Buducnost-Oltchim Rm. Valcea şi Krim-Metz Handball.
În grupa 1 principală se confruntă echipele Larvik HK (Norvegia), Gyor ETO (Ungaria), Itxako Navarra (Spania) şi FC Midtjylland (Danemarca).
Primele două clasate din fiecare din cele două grupe vor juca semifinalele competiţiei, după disputarea celor şase partide din grupele principale.
În grupele preliminare, Oltchim a încheiat cu un bilanţ de cinci victorii şi o înfrângere, acumulând 10 puncte, cu care a fost liderul grupei D.
Obiectivul sezonului pentru formaţia antrenată de Radu Voina este jucarea finalei. Trofeul este deţinut de Larvik HK (Norvegia).
Oltchim încearcă să scape de fantasma anilor fără trofeu suprem în vitrina clubului, iar iarna lui 2012 se poate transforma în rampa de lansare spre vârful Ligii Campionilor. Prima scară escaladată de trupa lui Radu Voina va fi azi, la Ljubljana (ora 19:00, Digisport 1), contra campioanei Krim, în meciul de debut din grupa principală 2.
Partida capătă conotaţii multiple întrucât Luminiţa Huţupan-Dinu (40 de ani) va îmbrăca din nou tricoul campioanei României.
Come-back-ul celui mai bun goal-keeper al lumii va polariza toată atenţia handbalului mondial, iar intrarea în scenă a vâlcencei se va produce contra unei vechi iubiri. Cu Krim, Lumi a ridicat deasupra capului trofeul Ligii Campionilor de două ori (2011 şi 2003), iar întâlnirea din Slovenia îi va ridica suplimentar pulsul. Cantitatea de emoţie e sporită şi de revederea cu antrenorul Tonje Tiselj, sub îndrumarea căruia a obţinut performanţele din deceniul trecut, dar şi de acustica infernală pe care o vor forma fanii sloveni.
Rantala, 43 de ani
"Nu pot să afirm că Oltchim nu va mai pierde confruntările, dar voi încerca să dau şi eu o mână de ajutor. Voi trage cât de tare pot, nu mi-am pierdut îndemânarea, dar după trei ani staţi pe bară…", a declarat vicecampioana mondială din 2005.
Retrasă în 2009, jucătoarea născută la Piatra Neamţ a ocupat în ultimul timp postul de antrenor secund atât la Oltchim, cât şi la Naţională, revenirea ei pe teren derivând din ideea şefilor clubului. Tolnai şi Knezovici au avut evoluţii oscilante, iar Paula Ungureanu a devenit mămică. Luminiţa nu este liderul de vârstă al jucătoarelor din Liga Campionilor, daneza Lene Rantala, goalkeeperul de la Larvik (Nor) având 43 de ani.
3 trofee de Liga Campionilor deţine în palmares Luminiţa Huţupan-Dinu (două cu Krim, unul cu Kometal)
6 goluri a marcat Luminiţa pentru Oltchim în Cupa Cupelor (2006-2007)
3 goluri a înscris Luminiţa în Liga Campionilor, pentru Krim (2003-2006)


Luminiţa revine la 40 de ani în Ligă! Krim – Oltchim, de la ora 19:00


















Excelenta evolutia lui Ozel ,buna evolutia echipei cu o mentiune pentru Oana ,Iovanovici si Elisei si o evolutie medie pentru Hutupan .A luat si aparati ,dar a luat si goluri parabile.
Succes cu Metz
4 R U N . R O - jogging dezbracat, jogging pe Luna, jogging prin Romania
Te-ai saturat sa pierzi la pariuri? Cine spune ca din pariuri nu se pot obtine, de ex: 500EURO lunar se inseala. Daca ai cinci minute eu iti voi ARATA asta! Da-mi un e-mail la adresa different_bet@yahoo.com sa iti explic si sa-ti dau toate detaliile privind aceasta oportunitate de a obtine un profit…
CONCURS !!!
CASTIGA UN TRICOU CU JUCATORUL TAU FAVORIT(MESSI,RONALDO,ROONEY,etc)
PRINTR-UN SINGUR VOT!
PENTRU DETALII INTRA PE
WWW.SPORT-ER.COM
Le-a cam luat Lumi de pe inter (dar de acolo le iau toti portarii). A salvat insa de pe extreme o groaza de ocazii. Una peste alta, o revenire de mare succes, in conditiile in care Toto nu se regaseste (vezi mondialul), iar smedescu si sarboaica (sau ce-o fi) n-au ce cauta in Liga. Pana cand revine…
si "guess what", gabi draga?
Bravo !
Inceput bun, Ozel si Iovanovici f bune!!! Bravo! Am vazut meciul dintre Metz si Buducnost.... OAU!!! fetelor, va asteapta 2 saptamani de foc! Echipa franceza este destul de omogena, agresiva, cu pofta de joc si de victorie... Duminica nu va fi usor deloc. Despre echima Bojanei, nu mai vorbesc... BAFTA!