MERCATO FCSB a mai dat un mijlocaș. Transferul fotbalistului de 20 de ani s-a făcut: „Vine”

Sonia Baciu
FCSB a mai dat un mijlocaș. Transferul fotbalistului de 20 de ani s-a făcut: „Vine”
FCSB a dat încă un mijlocaș. Foto. SportPictures

FCSB are ample mutări în cadrul lotului, inclusiv pe sensul de plecare, iar cel mai recet transfer este cel al mijlocașului Mario Petre (20 de ani), care s-a transferat definitiv de la clubul finanțat de Gigi Becali (68 de ani).

Petre a semnat cu formația Înainte Modelu, care evoluează în eșalonul al treilea, iar anunțul transferului a fost făcut printr-o postare pe social media.

În sezonul trecut, Petre a jucat, sub formă de împrumut la Unirea Alba Iulia și Popești Leordeni. Potrivit Transfermark, Petre nu are încă o cotă de piață.

Încă un mijlocaș transferat de la FCSB

FCSB a mai dat un mijlocaș, al doilea în ultimele zile. Astfel, după plecarea lui Mihai Lixandru (25 de ani) în Arabia Saudită, unde așteaptă aprobarea transferului, de la FCSB a plecat și Mario Petre. Transferul mijlocașului de 20 de ani s-a realizat deja, acesta fiind prezentat la noua sa echipă, Înainte Modelu, grupare de eșalonul al treilea.

„Bun venit în familia ACS Înainte Modelu, Mario Petre! Încă un călărășean îmbracă tricoul galben-albastru!

Mario este născut în Călărași, la data de 29.06.2006. Evoluează ca mijlocaș central, dar pe tranziție poate trece în partea stângă, atât ca mijlocaș, cât și ca fundaș.

Mario Petre vine de la FCSB București, unde a evoluat la toate grupele de juniori și tineret. A fost în lotul FCSB U19 pentru UEFA Youth League 2025–2026.

În returul sezonului trecut de play-off a evoluat la SC Popești-Leordeni, unde a și debutat în Liga a III-a și a jucat în barajul de promovare pentru Liga a II-a chiar împotriva fostei sale echipe din Alba Iulia.

În sezonul 2024–2025 a evoluat, sub formă de împrumut, o perioadă la CSU Unirea Alba Iulia.

A jucat finala Cupei României de Tineret 2024–2025 cu FCSB U18, fiind coleg de echipă cu Andrei Panait, proaspăt modelean”, au scris oficialii de la Înainte Modelu pe contul de Facebook.

Baba Alhassan, fără echipă după plecarea de la FCSB

Pe lângă cei doi mijlocași, de la FCSB a plecat și Baba Alhassan (26 de ani), despre care se știa că urma să se despartă de fosta campioană încă din luna mai.

Acesta se afla la finalul contractului, astfel că a ajuns pe lista jucătorilor cărora nu li s-a mai prelungit înțelegerea, alături de atacantul Mamadou Thiam (31 de ani) și fundașii David Kiki (32 de ani) și Daniel Graovac (32 de ani).

Ambii apărători au rămas în Superliga: Kiki a semnat cu nou-promovata FC Voluntari, în timp ce Graovac a ajuns în Giulești, la rivala Rapid.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cancan.ro
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania