Antrenor emerit şi arbitru internaţional, Dan Grecu păşea pentru prima dată în sala „Lia Manoliu” în urmă cu 45 de ani, moment în care a fost legitimat la Clubul „Viitorul” din Bucureşti

• 
• 
• 
• 

- 4 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

Pregătirea a început de câteva minute. Antrenorul lotului olimpic de seniori, Dan Grecu, priveşte îngândurat în sală. Frământă nervos fermoarul hanoracului şi tresare. „Încălzeşte bine acolo”, strigă către unul dintre băieţi. Mai zăboveşte un pic, se întoarce, îşi pune geanta pe umăr şi pleacă: „Asta a fost tot!”. Pentru el, începe o altă provocare: antrenor coordonator al loturilor masculine, în fapt, un căutător de talente. De aur!
În urmă rămân elevii săi. Şi 24 de ani de muncă. De rezultate şi performanţe. De medalii europene, mondiale şi olimpice pe care gimnaştii pregătiţi de el le-au adus României. Rămâne o viaţă de om. „Este o predare de ştafetă, un început pentru fiecare dintre noi. Alte speranţe, alte visuri. Ale mele, legate tot de lumea gimnasticii. Este o a doua tinereţe a mea”, mărturiseşte, la cei 58 de ani, Dan Grecu.

Visul merge mai departe

„Aş vrea ca la următoarele ediţii ale JO visul meu (n.r cucerirea unui titlu olimpic) – risipit la Moscova din cauza unui accident stupid – să fie împlinit de elevii mei”, spunea Dan Grecu, pe 29 iulie 1980, gazetarului Hristache Naum de la Sportul. De la acestă declaraţie, care parafa debutul lui în antrenorat, au trecut 28 ani. Au urmat mii de zile de muncă, de sacrificii și speranță. După 20 de ani, visul lui a prins viață la JO de la Sydney, Dan Grecu simțea gustul primului titlu olimpic prin Marius Urzică la cal cu mânere. „Am avut de așteptat, nu glumă! Voi căuta în continuare alţi copii, juniori, cărora să nu le fie frică să creadă”, oftează maestrul.

Familia Grecu, 48 de ani în sală

Cariera de antrenor a început-o în 1980, la Clubul Dinamo, patru ani mai târziu fiind cooptat în stafful lotului naţional. Nu singur, ci împreună cu soţia lui, Elena, care s-a ocupat de latura artistică a exerciţiilor. Au păşit în aceeaşi zi de martie ’84 în sala Centrului de gimnastică masculină de la Reşiţa şi au făcut echipă timp de 24 de ani. Au plecat acum, tot împreună. „Avem în total 48 de ani de stat în sală... (zâmbeşte). Vom continua în formula asta. Vom face naveta între Bucureşti, Reşiţa şi Bistriţa. Vreau să fiu aproape de juniori, să lucrez mai mult cu ei, pentru că acolo este baza”, spune el.
Nimic nu pare să-l sperie şi este mai plin de viaţă ca oricând. „O să îmi fac treaba până la capăt. O să rămân aproape de seniori, sunt sufletul meu, dar îi voi ajuta mai mult și pe copii şi juniori”, cad vorbele lui. Priveşte îngândurat în depărtare şi zâmbeşte. „Vor mai fi campioni olimpici printre ei....”

S-a retras la 30 de ani

După ce la JO de la Montreal din 1976 obţinuse medalia de bronz la inele, patru ani mai târziu, după Olimpiada de la Moscova, multiplul medaliat mondial şi european, Dan Grecu (foto alături de soția sa și de nepoata Aniana), îşi anunţă retragerea, la 30 de ani, din sportul de performanţă.

Seria superlativelor lui Grecu

Dan Grecu va rămâne în istoria gimnasticii româneşti ca un deschizător de succese. În 27 octombrie 1974, la CM de la Varna, la 24 de ani, cucerea titlul mondial la inele, devenind primul campion autohton al lumii. Performanţele lui ca sportiv le-a adus şi în antrenorat. A preluat un lot care nu emitea pretenţii la podium şi rezultatele au apărut.

Una din marile reuşite s-a înregistrat la CE din 2002, de la Patras, când echipa masculină cucerea, pentru prima oară în istorie, titlul european. Palmaresul de atunci a inclus șase medalii, din care patru de aur. Mai mult, în 2004, la CE de la Ljubljana, băieţii obţineau cinci titluri continentale din opt posibile.

6 generaţii de gimnaşti au fost pregătite de către Dan Grecu