Fostul portar din Giulești aruncă bomba în cazul revenirii lui Marius Șumudică la Rapid! „E clar asta” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Christian Luță

Fostul portar din Giulești nu și-a pierdut speranța și aruncă bomba în cazul unei reveniri a lui Șumudică. Mircea Bornescu, în vârstă de 43 de ani, trecut de-a lungul carierei pe la Universitatea Craiova, Rapid, Petrolul, Universitatea Cluj sau FC Voluntari, a dezbătut ceea ce se întâmplă în Giulești din punct de vedere sportiv.

Fostul portar din Giulești nu și-a pierdut speranța și aruncă bomba în cazul unei reveniri a lui Șumudică

Mircea Bornescu a vorbit despre ce se petrece la formația din Giulești, unde acționar majoritar este Dan Șucu. Consideră că nu trebuie ca cineva din cadrul clubului să își facă probleme pentru începutul mai slab de sezon, pentru că lucrurile se vor regla. Stabilitatea de la Rapid, atât din punct de vedere financiar, al băncii tehnice sau din prisma infrastructurii, este extraordinară, conform spuselor sale.

Nu și-a pierdut speranța, crede că giuleștenii vor intra în play-off-ul Superligii, datorită valorii lotului, inclusiv a lui Cristiano Bergodi, antrenorul echipei, care a reușit să redreseze situația de la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo, care va avea loc vineri seară, de la ora 21:30. A afirmat că este nevoie de puțină răbdare pentru ca lucrurile să intre pe un făgaș normal. S-a adus în discuție și subiectul revenirii lui Marius Șumudică la Rapid, pe care o vede realizabilă, în viitor, având în vedere faptul că antrenorul este un rapidist convins.

„Ușor, ușor, vor veni și rezultatele la Rapid! Eu unul prefer un Rapid care să se bată la primele trei locuri an de an, decât să ia campionatul anul ăsta și apoi să retrogradeze! Deja a reușit ceva deosebit prin stabilitatea de care au dat dovadă și la nivelul băncii tehnice, și la nivelul infrastructurii pe care au creat-o. Nu mă interesează neapărat rezultatele și să se bată la campionat din primul an și anul următor să retrogradeze.

Eu cred că vor prinde play-off-ul, au jucători buni, un antrenor foarte bun, un finanțator cu potențial și care nu ia decizii emoțional, lucrurile vor intra în normalitate. Cu puțină răbdare și încredere, și suporterii au trecut peste acel moment cu Șumudică, au încurajat echipa și rezultatele încep să apară. 

Cu siguranță Șumudică va reveni la Rapid, este un rapidist adevărat, iubit de absolut toți suporterii Rapidului. Nu știu dacă decizia a fost bună sau nu, nu am avut toate datele să văd, dar este clar că Șumudică va deveni antrenorul Rapidului într-o zi”, a declarat Mircea Bornescu, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Andreea Popescu a renunțat la injecțiile pentru slăbit după transformarea spectaculoasă. Câte kilograme are acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania