Gigi Becali (68 de ani) și-a creionat deja lista ce îi cuprinde pe cei șase jucători de care vrea să se despartă în pauza de iarnă.
Fotbaliștii deveniți indezirabili sunt Gnahore (32 de ani), Politic (26 de ani), Garita (31 de ani), Labonne (29 de ani), Batubinsika (30 de ani) și, ultimul vizat, Ofri Arad.
Gigi Becali știe ce jucători vrea să dea afară în această iarnă, scrie Fanatik. Dacă despre Gnahore, Politic, Garita și Labonne se știa deja că sunt pe lista „neagră”, Batubinsika pare că și-a semnat și el sentința după gafa cu Gloria Bistrița din Cupa României.
Ultimul, dar poate nu cel din urmă, este Ofri Arad (28 de ani). Mijlocașul a fost mult timp accidentat, dar nici când a jucat nu a rupt „gura târgului”. În plus, Becali vrea să scape de salariul de 30.000 de euro lunar al israelianului.
„Mi-am dat seama că Radunovic la mijloc îi înlocuiește pe Olaru și Tănase, puțin, cât de cât, acolo. Avem o dirijare a echipei, mai avem o ordine, o disciplină a jocului.
A doua repriză (n.r. la meciul cu Voluntari) era balamuc, vai de capul nostru (n.r. la mijloc cu Ofri Arad și Joao Paulo). Praf eram. Arad n-ai văzut? Pac cu latul, pac cu latul în spate, pac cu latul la fundașii centrali. Eu cred că îi e frică, le e frică să joace. Nu-l mai scoate nimeni de acolo (n.r. pe Radunovic)”, a spus Gigi Becali, pentru sursa citată mai sus.
La rândul lor, Gnahore este remunerat cu 25.000 de euro pe lună, Politic cu 20.000, Batubinsika e plătit cu 25.000, Garita ia 15.000, în timp ce Labonne costă 18.000 lunar.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Ffc-cfr-1907-cluj-fcsb-superliga-superbet-23082026-1400x935.jpg)
Foto: Sport Pictures
La scurt timp după eșecul cu divizionara secundă, Gigi Becali și-a făcut praf fotbaliștii. Printre cei luați dur în colimator s-au regăsit Dennis Politic și Eddy Gnahore, ambii veniți după prestații excelente în tricoul marii rivale Dinamo.
„Zero valoare! Și Politic, și Gnahore, zero valoare. Nu sunt! Eu le-aș da bani să plece. Nu au pic de valoare, nu ai cum să câștigi. Nu ai fost în stare să-i dai un gol Bistriței, care e slabă de tot.
Reghe mi-a zis de Politic, că o să văd… Ce să văd, mă? Du-te, bă, de aici, nu l-am văzut eu? Ce să văd, cum alunecă? De la indolență aluneci. Când ești concentrat, mușchii sunt întăriți, nu aluneci”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.