CELE MAI NOI ARTICOLE

Și Dică a râs de el:** „Am dat mâna cu Mache, dar cu mâna lui stângă!” :)

Steaua a ales o metodă ine­dită de a-și apropia și mai mult fanii, care acum sunt în război deschis cu patronul Becali. Ieri, în jurul orei 14:00, prin intermediul site-ului de socializare Facebook, Nicolae Dică a răspuns la întrebările suporterilor timp de o oră. Discuția s-a închegat după ce mai mulți fani i-au transmis mesaje de susținere: „Vă mulțumesc foarte mult că sunteți alături de mine și vă aștept la meciul cu Brașov în număr cât mai mare! Atmosfera este foarte bună. Îmi doresc foarte mult să ating forma din 2006 și pentru asta muncesc foarte mult", a spart gheața stelistul. „dacă vom câștiga primele 5 meciuri, sperăm la titlu!" Ultrașii roș-albaștri și-au adus aminte și de rivalitatea cu Dinamo și l-au pus la încercare pe atacant cu o întrebare capcană: s-ar fi transferat la Dinamo? „Steaua este cel mai mare club din România și ăsta este motivul pentru care toți își doresc să ajungă aici. Sunt stelist 100%, nu am spus niciodată că vreau să merg la Dinamo. M-am întors la Steaua pentru că iubesc acest club și am avut cele mai mari performanțe", a spus mijlocașul, după care a cântărit și șansele la titlul 24: „Dacă vom reuși să câștigăm primele cinci meciuri, putem lua titlul". Mache nu putea lipsi Și cum „capodopera" lui Marius Ianuli (foto sus) din cantonamentul din Turcia (când a fost filmat masturbându-se) nu poate fi trecută cu vederea așa ușor, susținătorii l-au întrebat pe Dică dacă după victoria din Bănie a dat mâna cu team-managerul. „Am dat mâna cu Mac
Și Dică a râs de el:** "Am dat mâna cu Mache, dar cu mâna lui stângă!" :)

Jean Vlădoiu, suporter la FRF!** „Charlie” va fi legătura dintre fani și echipa națională

Federația Română de Fotbal mai angajează un component al „Generației de Aur". După Ionuț Lupescu, Miodrag Belodedici, Daniel Prodan și Florin Prunea, în rândul trupei federale intră și Ion Vlădoiu (42 de ani). Fostul mijlocaș a primit o propunere din partea FRF pe care nu a putut să o refuze. Ionuț Lupescu, bunul său prieten, i-a oferit un post în echipa federală, Jean Vădoiu urmând să facă legătura între suporteri și echipa națională. „Este o recomandare a UEFA în acest sens. Trebuie să existe o persoană care să fie liant între fani și prima reprezentativă. De preferat, un fost mare jucător", declară o sursă federală. Vlădoiu a acceptat oferta, iar vineri va fi anunțat oficial.
Jean Vlădoiu, suporter la FRF!** "Charlie" va fi legătura dintre fani și echipa națională

Calificare cu scandal!** Românii, acuzați de blat!

Meciul România - Cehia, scor 1-0, disputat duminică și care a dus la calificarea ambelor echipe la CE 2012 de futsal, a stârnit reacțiile slovacilor, care acuză cele două naționale de „un truc murdar". Românii spun că jucătorii și-au urmărit propriul interes.
Calificare cu scandal!** Românii, acuzați de blat!

Ion Monea, medaliat cu bronz și argint la box la Olimpiadele din 1960 și 1968, a decedat**

Sportul românesc a mai primit o lovitură. Fostul boxeur Ion Monea, medaliat cu bronz la Olimpiada din 1960 și cu argint la cea din 1968, a decedat marți seara, la vârstă de 70 de ani, din cauza unei complicații la plămâni. Decesul a fost anunțat în jurul orei 21.30 Rudel Obreja, președintele Federației Române de Box, regretă din plin dispariția lui Ion Monea, despre care spune că a fost foarte apropia: "E o pierderea grea pentru mine, mi-a fost ca un tată", a spus Obreja pentru ProSport. Ion Monea s-a născut pe 30 noiembrie 1940 în Tohanu Vechi, județul Brașov. Palmaresul fostului boxer este alcătuit din trei titluri balcanice (1961, 1962, 1963), șase titluri naționale, o medalie olimpică de bronz la mijlocie (Roma 1960), o medalie de argint la Mexico 1968 și două titluri europene. În 1984 a agățat mănușele în cui, iar în 1993 i se amputează un pi
Ion Monea, medaliat cu bronz și argint la box la Olimpiadele din 1960 și 1968, a decedat**

Vine scadența!** Copos e pe cale să dea un super – tun pe spatele lui Taher

La finalul acestui an se va lămuri o mare dilemă în ceea ce-l privește pe George Copos. Ori planeta vișinie se scufundă definitiv, ori patronul mai dă un tun fantastic, în stilu-i caracteristic, ștergând datoria de opt milioane de euro către Taher. Patronul giuleștenilor încearcă să amâne plata datoriei către Taher până după data prescripției, iar iordanianul s-a prins de mișcare și va încerca să-l execute silit pe acesta la vară. Dacă va reuși, Rapid va intra în colaps! Fathi Taher a venit la Rapid în vara lui 2008 cu ambiții mărețe, care l-au costat într-un timp scurt nu mai puțin de opt milioane de euro. Acești bani au fost investiți sub forma unui împrumut acordat societății lui George Copos, care trebuia la un moment dat restituit iordanianului. Patronul din Giulești a beneficiat doi ani și jumătate de clemența omului de afaceri, care n-a făcut presiuni pentru recuperarea banilor, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Arabul începe să resimtă presiunea timpului, pentru că și-a dat seama că se apropie cu pași repezi de o prescriere care l-ar sărăci cu opt milioane de euro. Copos rămâne cu banii sau Rapidul intră în colaps? Practic, în vară se împlinesc trei ani de la acordarea împrumutului, iar articolul 696 din Legea 134/2010 spune că orice drept de executare silită se prescrie după această perioadă. Asta înseamnă că Fathi Taher are la dispoziție maximum șase luni pentru a-și recupera în instanță banii, iar dacă nu va reuși, va fi nevoit să spună adio sumei colos
Vine scadența!** Copos e pe cale să dea un super - tun pe spatele lui Taher

Lucescu i-a dat sfaturi lui Hagi:** „Nu trebuia să facă atâtea schimbări în echipă în plin sezon”

Mircea Lucescu crede că Hagi a greșit făcând multe modificări în echipă după sosirea la Galatasaray și spune că acest lucru trebuie evitat atunci când o formație este preluată în plin sezon. "Atunci când sunt rezultate, toată lumea este veselă și ai liniște. Dacă nu, ajungi în situația ca soarta ta să atârne de rezultatul unui singur meci. Este extrem de dificil să preiei o echipă în plin campionat, să îți implementezi ideile. Și eu am pățit-o la Inter, de aceea cred că este foarte important să ai măcar o lună la dispoziție înainte de începerea sezonului. Jucătorii nu tolerează să fie scoși din echipă, mai ale cei mai experimentați. Atunci când vii în plin campionat, trebuie să ai grijă, să lucrezi doar la psihicul jucătorilor și să nu faci schimbări radicale. Sper, totuși, că va reuși la Galatasaray", a spus Mircea Lucescu la Digisport.
Lucescu i-a dat sfaturi lui Hagi:** "Nu trebuia să facă atâtea schimbări în echipă în plin sezon"

VIDEO** EL este „Mache” al Realului? :) Kaka și Ronaldo au refuzat să dea mâna cu el

Glumind puțin, are și Realul un "Mache" al lor. La meciul "galacticilor" cu Levante, din urmă cu două săptămâni, disputat pe Bernabeu, Kaka, Cristino Ronaldo și Jose Mourinho n-au dat mâna cu un membru al staff-ului. În realitate însă, imaginile surprinse de Canal Plus reflectă situația din vestiarul echipei de pe Bernabeu
VIDEO** EL este "Mache" al Realului? :) Kaka și Ronaldo au refuzat să dea mâna cu el

Condescu lansează BOMBA în Liga 1:** „Dacă vom fi retrogradați, dau toți jucătorii la Steaua și Craiova” VEZI DE CE!

Clubul Pandurii Târgu Jiu nu și-a plătit datoria către Dinamo și riscă neprogramarea și în etapa XX-a. După ce au pierdut la "masa verde" partida cu Oțelul, gorjenii au șanse mari să repete istoria și cu Dinamo, cu care ar trebui să joace vineri. Președintele CA al Pandurilor, Marin Condescu, a declarat că nu va plăti datoria (termenul limită fiind miercuri, la ora 00:00)
Condescu lansează BOMBA în Liga 1:** "Dacă vom fi retrogradați, dau toți jucătorii la Steaua și Craiova" VEZI DE CE!

Guardiola+Ibrahimovic= LOVE…în 2009!** Laporta: „Pep l-a preferat lui Villa”

Fostul președinte al Barcelonei, Joan Laporta, a dezvăluit astăzi că suedezul Zlatan Ibrahimovic a fost adus în 2009 la insistențele antrenorului Josep Guardiola, deși la acel moment mai existau și variantele Diego Forlan sau David Villa. Jucătorul și tehnicianul nu s-au despărțit, însă, în cele mai bune condiții în vara anului 2010, atacantul lui Milan înțepându-l pe catalan de fiecare dată când are ocazia. "Eto'o trebuia să plece de la club, iar Zlatan era un jucător dorit de antrenorul nostru și de staff-ul tehnic. Mi s-au pus pe tapet trei opțiuni: Villa, Ibrahimovic și Forlan. Eto'o nu a dorit să plece în altă parte decât Inter, deși mai avea opțiunea Real Madrid. Prețul lui Villa era prea mare, iar Forlan nu era de vânzare, așa că varianta Ibrahimovic a rămas singura. Nu am avut altă soluție pentru a da satisfacție corpului tehnic", a declarat Laporta în As.
Guardiola+Ibrahimovic= LOVE...în 2009!** Laporta: "Pep l-a preferat lui Villa"

Președintele CIO: „Pariurile ilegale pun în pericol lumea sportului!”

Președintele Comitetului Internațional Olimpic (CIO), Jacques Rogge, a apreciat, marți, că valoarea anuală a pariurilor sportive ilegale în toată lumea ar putea atinge 140 miliarde de dolari (101 miliarde de euro), situație care ar periclita sportul în general, informează AFP.
Președintele CIO: "Pariurile ilegale pun în pericol lumea sportului!"

Va reînvia sistemul cu 14 echipe fotbalul din Liga I?** Dragomir este de acord, dar nu prea! Când ar putea intra în vigoare și cine îl susține

Mircea Sandu a propus schimbarea formatului Ligii I, pentru a reînvia fotbalul din România. Președintele FRF vrea un sistem competițional reformat din rădăcini, cu 14 echipe în Liga I, campioana și echipele retrogradate urmând a se decide după play-off și play-out. De asemenea, pauza de iarnă ar urma să fie scurtată, returul fiind programat să înceapă pe 15 ianuarie. Dumitru Dragomir nu este convins că acest sistem este nimerit, dar se știe că președintele LPF a fost întotdeauna de partea cluburilor. Șeful Ligii propune însă un sistem cu 16 echipe, fără play-off și play-out. Totuși, Dragomir spune că va susține și ideea lui Mircea Sandu, dacă va fi nevoie.
Va reînvia sistemul cu 14 echipe fotbalul din Liga I?** Dragomir este de acord, dar nu prea! Când ar putea intra în vigoare și cine îl susține

Mititelu lucrează la imagine în stil spaniol:** „La vară le dau fanilor acțiuni! Gratis”

Deși relația sa cu o parte a suporterilor Universității Craiova nu este dintre cele mai grozave, Adrian Mititelu spune că este dispus ca din vara acestui an să pună la dispoziția fanilor, gratuit, un număr de acțiuni ale clubului din Bănie: "Nu este adevărat că vreau să vând echipa, nici nu aș putea să fac asta. fiul meu deține o parte importantă dintre ele, iar el e mai contaminat decât mine cu virusul Universitatea Craiova. Oricum, la vară vreau să fac o revoluție la nivel de club de Liga I, vreau să le dau gratuit suporterilor o parte importantă din acțiunile mele. Cu bune și cu rele, sunt convins că fanii știu că sunt un om de bună credință. Nici mort nu voi pleca de la Universitatea Craiova", a spus Adrian Mititelu la Digisport.
Mititelu lucrează la imagine în stil spaniol:** "La vară le dau fanilor acțiuni! Gratis"

S-a ales PRAFUL de mândria Olteniei!** Cum a ajuns Craiova de RÂSUL Urziceniului și al Bistriței

Atunci când întrebi un suporter adevărat al Universității Craiova referitor la care ar fi principalele rivale ale echipei sale favorite, răspunsul nu se lasă așteptat deloc: „Dinamo și Steaua". Da, și Steaua, chiar dacă unii ar fi tentați să se oprească doar la Dinamo. Pentru că și cu Steaua echipa olteană s-a aflat, în perioadele sale bune, în tot felul de dispute și totodată să nu uităm cât de mulți fotbaliști olteni au luat drumul Ghencei, mai mult sau mai puțin forțați.
S-a ales PRAFUL de mândria Olteniei!** Cum a ajuns Craiova de RÂSUL Urziceniului și al Bistriței

Dragomir s-a pronunțat:** „Ascultați-mă, Pandurii-Oțelul nu se mai joacă”

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, este convins că rezultatul meciului Pandurii-Oțelul, decis la masa verde, va rămâne neschimbat până la finalul campionatului și că este exclusă varianta disputării pe teren a partidei. "Ascultați-mă pe mine, niciodată nu se va mai reprograma partida Pandurii-Oțelul. Rezultatul va rămâne același, însă mă aștept oricum la orice, deoarece trăim în țara tuturor posibilităților. Cred, în schimb, că partida Dinamo-Pandurii se va disputa", a declarat președintele LPF la Digisport.
Dragomir s-a pronunțat:** "Ascultați-mă, Pandurii-Oțelul nu se mai joacă"

Criză pe Emirates! Arsene Wenger a mai pierdut** doi jucători din ofensiva „tunarilor”

Arsenal are mari probleme de efectiv în compartimentul ofensiv. După ce au câștigat partida tur a optimilor Ligii Campionilor, cu Barcelona, 2-1, "tunarii" vor face deplasarea în Spania fără două "guri de foc". În condițiile în care căpitanul Cesc fabregas este în continuare incert, Wenger va trebui să gestioneze și lipsa olandezului Van Persie și a "vitezistului" Theo Walcott.
Criză pe Emirates! Arsene Wenger a mai pierdut** doi jucători din ofensiva "tunarilor"

Horoba e supărat după înfrângerea de pe Bega:** „Arbitrajul a avantajat Timișoara! „

Directorul general al Gazului s-a plans de felul în care brigada condusă de Robert Dumitru a arbitrat primul jocul cu Poli. "Sunt dezamăgit, ținând cont că în minutul 20 ei trebuiau să aibă un jucător eliminat, iar golul doi a fost marcat din offside", a reproșat Ioan Horoba, care a resimțit și lipsa lui Eric. "Cu Eric poate că era altfel, dar el nu a jucat pentru că e accidentat. Nu va juca sigur nici la meciul cu Astra și vom vedea dacă va fi recuperat pentru meciul cu Sportul", a spus directorul general al medieșenilor. Eric suferă de o ruptură musculară la gamba piciorului stâng.
Horoba e supărat după înfrângerea de pe Bega:** "Arbitrajul a avantajat Timișoara! "

Marius Niculae știe cine este Bakaj:** „Un coleg mi-a zis că e Ronaldo al Albaniei”

Plecat la Kavala de o lună, Marius Niculae a rămas conectat la informațiile legate de Dinamo. Atacantul spune că procesul de întinerire se impunea la gruparea din Ștefan cel Mare și a dezvăluit că achiziția cea mai importantă a câinilor din această iarnă, albanezul Elis Bakaj, este lăudat de toți albanezii: "Dinamo avea un lot foarte numeros, în care unii erau cu floricelele, alții cărau pianul. Acum se promovează tineri, jocul se bazează pe echipă. Am auzit că a venit Bakaj. Chiar am un coleg albanez la Kavala, care mi-a spus că este un fotbalist foarte talentat și că este cunoscut drept Ronaldo al Albaniei. Acum, rămâne să mai și demonstreze că își merită supranumele", a spus Marius Niculae.
Marius Niculae știe cine este Bakaj:** "Un coleg mi-a zis că e Ronaldo al Albaniei"

Messi, noul Maradona; Nasri, noul Zidane! VEZI** 15 astfel de comparații și propune alte perechi de fotbaliști

Nu o dată s-a vorbit de un tânăr jucător ca fiind variantă îmbunătățită a unei mari legende a fotbalului mondial. Vă prezentăm în continuare 15 perechi de astfel de comparații și vă invităm să propuneți jucători ce se aseamnă ca stil cu fotbaliști ce au intrat în istoria sportului rege:
Messi, noul Maradona; Nasri, noul Zidane! VEZI** 15 astfel de comparații și propune alte perechi de fotbaliști

EL este omul care umblă mereu cu valize!** Secretul lui Pădureanu: ce cară în geantă :)

Jean Pădureanu a dezvăluit ce cară în în celebra sa valiză, de care nu prea se desparte niciodată. Președintele Gloriei spune că este nedespărțit de geanta sa
EL este omul care umblă mereu cu valize!** Secretul lui Pădureanu: ce cară în geantă :)

Mircea Sandu vrea reformă totală în Liga I: 14 echipe și play-off!** VEZI de câte ori s-ar putea juca derby-ul Dinamo-Steaua!

Președintele FRF, Mircea Sandu, va propune LPF și cluburilor schimbarea formatului competițional. Revoluția va presupune modificarea mai multor aspecte: de la facilitățile stadioanelor, la numărul de cluburi și până la perioadele între care se va juca. Șeful fotbalului românesc propune ca Liga I să aibă 14 echipe, să înceapă pe 15 ianuarie și să se încheie în decembrie. Campionatul ar urma să fie cu play-off, adică Steaua - Dinamo se poate juca de 4 ori într-un sezon, dar există o condiție greu de îndeplinit pentru cluburi: să-și acopere tribunele. "Ar fi o competiție mult îmbogățită, cu 4 meciuri între Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova, CFR și Timișoara", a spus Mircea Sandu la Sport.ro Propunerile lui Mircea Sandu pentru Liga I: - 14 echipe - sezonul începe la 15 ianuarie și se incheie în decembrie - sistem play-off - stadioane cu tribune acoperite
Mircea Sandu vrea reformă totală în Liga I: 14 echipe și play-off!** VEZI de câte ori s-ar putea juca derby-ul Dinamo-Steaua!

B&B, variantă de atac pentru Minteuan:** „Ar fi frumos să evolueze verișorii între ei!”

În criză de atacanți, Minteuan ar putea recurge la o soluție inedită pentru compartimentul ofensiv al CFR-ului, în vederea partidei de sâmbătă, cu Poli Timișoara. Bud și Batin, singurele vârfuri clasice valide pentru meciul din weekend, au șansa să joace împreună.
B&B, variantă de atac pentru Minteuan:** "Ar fi frumos să evolueze verișorii între ei!"

„N-aș fi făcut niciodată asta dacă aș fi știut că sunt în direct!”** Șumudică dezvăluie de ce și-a dat pantalonii jos în conferință

Președintele Comisiei Tehnice din cadrul FRF, Mircea Rădulescu a vrut să depună un memoriu la Comisia de Disciplină împotriva antrenorului Marius Șumudică deoarece și-a dat pantalonii jos în cadrul conferinței de presă de la finalul meciului Rapid - Unirea Urziceni. Rădulescu și Șumudică au avut un dialog,
"N-aș fi făcut niciodată asta dacă aș fi știut că sunt în direct!"** Șumudică dezvăluie de ce și-a dat pantalonii jos în conferință

„Președintele țării se va implica în proiectul stadionului Național!** Arena va fi gata până la amicalul cu Argentina”

Mircea Sandu s-a arătat dezamăgit de decizia edililor "capitalei" prin care s-a redus bugetul destinat finalizării stadionului Național Arena. Președintele FRF este însă optimist că termenul limită al finalizării construcției nu va afecta programul naționalei:
"Președintele țării se va implica în proiectul stadionului Național!** Arena va fi gata până la amicalul cu Argentina"

Sergiu Costin: „Suntem pregătiți** pentru un eventual meci cu Pandurii!”

Căpitanul echipei Oțelul Galați, Sergiu Costin, a declarat, marți, că nu s-ar mira dacă partida cu Pandurii, din etapa a XIX-a a Ligii I, va trebui să se joace, după ce gruparea din Târgu Jiu nu a fost programată pentru acel meci, din cauza unor datorii.
Sergiu Costin: "Suntem pregătiți** pentru un eventual meci cu Pandurii!"

Roy Hodgson a tras primele concluzii despre Tamaș!** Vezi de ce îi dă românul bătăi de cap

Noul antrenor al lui West Bromwich Albion, englezul Roy Hodgson, se declară un tehnician fericit pentru faptul că îl are la dispoziție pe fundașul român Gabriel Tamaș, pe care îl consideră un jucător pregătit pentru Premier League. "Am în echipă patru fundași buni, Tamaș, Meite, Ibanez și Olsson. Toți îmi par jucători foarte competenți pentru prima ligă engleză și nu îmi este deloc ușor în acest moment să aleg cuplul de fundași, ca de altfel și jucătorii de pe celelalte posturi, pentru că nu cunosc echipa atât de bine, încă", a declarat Roy Hodgson.
Roy Hodgson a tras primele concluzii despre Tamaș!** Vezi de ce îi dă românul bătăi de cap

Ce se mai întâmplă cu Filipescu?** Fostul internațional va prelua o echipă din Spania

Presa din Spania scrie că tehnicianul în vârstă de 36 de ani se bucură de multă simpatie în Asturia, iar copiii pe care îi antrenează sunt fascinați de fostul jucător al Stelei. Actualul antrenor al Asturiei are rezultate slabe, iar coordonatorul regiunii este de părere că Filipescu se va descurca mai bine.
Ce se mai întâmplă cu Filipescu?** Fostul internațional va prelua o echipă din Spania

Fabbiani, ahtiat după românce!** Citește expresiile favorite în română ale atacantului

Venit la CFR Cluj în anul 2007, "Căpcăunul" Cristian Fabbiani a vorbit despre cei 3 ani petrecuți în România, recunoscând însă că nu fotbalul este subiectul care l-a atras cel mai mult la țara noastră. „Nu am mai văzut fete atât de frumoase ca româncele, sunt superbe! Bărbații sunt foarte urâți însă", a declarat atacantul care a jucat 29 de meciuri în 3 sezoane și a înscris de 11 ori în tricoul CFR-ului.
Fabbiani, ahtiat după românce!** Citește expresiile favorite în română ale atacantului

SUPER FOTO** N’Doye a împărțit mărțișoare și…bărbaților! VEZI ce reacții a stârnit:)

Jucătorii și stafful Astrei Ploiești au împărțit azi flori și mărțișoare la un cămin de îngrijire a persoanelor adulte cu handicap din județul Prahova.
SUPER FOTO** N'Doye a împărțit mărțișoare și...bărbaților! VEZI ce reacții a stârnit:)

„Plângăciosul” Mou, atacat din toate părțile**: „Nu știe să piardă!”

Războiul declarațiilor între marile puteri ale Spaniei continuă. După ce Mourinho a acuzat în nenumărate rânduri clubul blaugrana pentru norocul și scenariile favorabile de care are parte echipa lui Guardiola, a venit rândul Barcelonei să riposteze.
"Plângăciosul" Mou, atacat din toate părțile**: "Nu știe să piardă!"

Condescu:** „Nu plătim și nu știu dacă jucăm cu Dinamo! Văd că un singur om ia decizii!”

Președintele Consiliului de Administrație al CS Pandurii, Marin Condescu, a declarat, marți, că nu va plăti niciun ban echipei Dinamo și că nu știe dacă va juca împotriva bucureștenilor, precizând că LPF refuză să ia în considerare noile documente pe care gruparea gorjeană le-a depus în acest caz. "Nu plătesc. Eu nu pot să plătesc. Nu e vorba de bani, există bani, pentru că am primit ajutorul de la domnul Becali. Problema este că dacă dăm acum un leu lui Dinamo, cei de acolo se vor apăra ca până acum, spunând că noi recunoaștem totul prin această plată. Nu știu dacă jucăm cu Dinamo, decizia aparține altora. Nu vom juca dacă nu ne programează. Vom juca însă, dacă ne programează. Este un campionat în derulare, niciunde nu se aplică o sancțiune retroactiv, iar noi nu suntem sub incidența niciunei sancțiuni, ci sub incidența unui abuz al comisiilor LPF, care în urma adresei de ieri a FRF și-au tăiat și ultima cracă de sub picioare", a spus Condescu. Oficialul gorjean, care a fost prezent la Comisia de Soluționare a Litigiilor, a afirmat, la ieșirea din sediul LPF, că a depus documentele conform cărora jucătorul Ilie Iordache nu a fost declarat liber de contract de către Comitetul Executiv, dar liga refuză să rejudece cazul. "Am depus la Ligă hârtia de la FRF, conform căreia niciodată Comitetul Executiv nu l-a declarat liber de contract pe juctorul Ilie Iordache, așa cum susțin comisiile. Am mai depus și poziția președ
Condescu:** "Nu plătim și nu știu dacă jucăm cu Dinamo! Văd că un singur om ia decizii!"

Are oferte din Rusia și Ucraina, dar vrea la Dinamo!** MOTIVUL pentru care Bărboianu nu pleacă din țară

Cu toate că este ademenit cu sume importante de granzii din Est, Ștefan Bărboianu pare tentat să refuze plecarea din țară, astfel că răspunsul pozitiv dat lui Dinamo rămâne în picioare. Motivul pentru care fundașul vrea să joace la gruparea din Ștefan cel Mare este că astfel ar putea fi urmărit mai atent de selecționerul Răzvan Lucescu, care îl monitorizează atent în vederea unei convocări la echipa națională.
Are oferte din Rusia și Ucraina, dar vrea la Dinamo!** MOTIVUL pentru care Bărboianu nu pleacă din țară

Paszkany, fan Minteuan și după egalul cu Brănești:** „Îl vreau la echipă și din vară!”

Semi-eșecul de la Buzău al CFR-ului (1-1) n-a produs niciun scurt-circuit între șefii echipei și antrenorul Alin Minteuan. "N-am ce să-i reproșez lui sau echipei, deși știți bine că nu am o problemă să șterg pe pe jos cu toți dacă eu consider că nu s-au implicat. I-am spus-o și lui Alin să bată Poli și totul e ok. Oricum, scaunul lui nu e afectat pentru că până la finalul sezonului rămâne sigur!", și-a asigurat patronul antrenorul său. Alin e al 10-lea antrenor al CFR-ului în Liga I, iar sâmbătă de la ora 19.00, va întâlni primul tehnician cu care a lucrat din postura de „secund", cehul Dusan Uhrin jr. ANTRENORII CFR-ULUI DIN 2004 ÎNCOACE Aurel Șunda A antrenat tot sezonul: 2004-2005 Dorinel Munteanu A antrenat în: 2005-2006 și 2006-2007 (et. 1-10) Cristiano Bergodi A antrenat în: 2006-2007 (et. 11-34) Ioan Andone A antrenat în: 2007-2008, 2008-2009 (et. 1-6) Maurizio Trombetta A antrenat în: 2008-2009 (et. 7-17) Dusan Uhrin jr A antrenat în: 2008-2009 (et. 18-22) Toni Conceicao A antrenat în: 2008-2009 (et. 23-34), 2009-2010 (et. 1-13) Andrea Mandorlini A antrenat în: 2009-2010 (et. 14-34), 2010-2011 (et. 1-7) Sorin Cîrțu A antrenat în: 2010-2011 (et. 8-16) Alin Minteuan A antrenat după etapa 16...
Paszkany, fan Minteuan și după egalul cu Brănești:** "Îl vreau la echipă și din vară!"

Ancelotti visează la aroganța supremă în „templul” Wembley!** Ce plănuiește să facă dacă va câștiga Liga!

Antrenorul italian al formației Chelsea, Carlo Ancelotti, visează să fumeze "la fel ca anul trecut" o țigară în incinta stadionului Wembley, din Londra, unde va avea loc finala Ligii Campionilor, conform unui interviu publicat marți de cotidianul Gazzetta dello Sport
Ancelotti visează la aroganța supremă în "templul" Wembley!** Ce plănuiește să facă dacă va câștiga Liga!

Mureșan confirmă ProSport: „De Zerbi stătea 3 luni dacă nu mergea în Serbia!”

Roberto De Zerbi a suferit în partida de la Brănești o ruptură musculară care în mod normal l-ar fi ținut pe tuță cel puțin trei luni, cum a anunțat ProSport în ediția tipărită de ieri. Salvarea italianului a sosit, ca de obicei, din Serbia, de la medicul Marijana Kovacevic. „E caz incredibil! E cea mai mare întindere musculară pe care am văzut-o în carieră, completată de o microleziune. Stă 3 luni!", a spus tranșant medicul după ce l-a inspectat pe De Zerbi. Aflat la tratament în Belgrad, CFR a primit vești bune despre soarta lui „Il Fantasista": va fi apt în două săptămâni. „În trei zile Robi va reveni din Serbia. În urma tratamentului care l-a efectuat acolo, are șanse mari să revină în două săptămâni. Altfel, el risca să lipsească două sau trei luni", a menționat președintele Iuliu Mureșan.
Mureșan confirmă ProSport: "De Zerbi stătea 3 luni dacă nu mergea în Serbia!"

Gruia, teren interzis pentru Timișoara: nicio victorie în era Paszkany

Duelul dintre CFR Cluj și Poli Timișoara, de sâmbătă, va fi meciul etapei a 20-a. Bilanțul general al disputelor dintre cele două trupe le este favorabil bănățenilor, dar, în meciurile disputate la Cluj, CFR nu a pierdut niciodată de când Arpad Paszkany a preluat clubul. Patru victorii și două egaluri au obținut "feroviarii" în confruntările cu Poli, de acasă, din 2004 încoace. Însă, în acest sezon, situația la Cluj nu este tocmai roz. Ardelenii se află la 14 puncte distanță de lider. În schimb, de cealaltă parte, elevii lui Uhrin jr luptă pentru titlu cu șanse reale în această ediție. "Dacă pentru noi titlul este un vis, Poli este în luptă directă pentru campionat cu Oțelul. Datorită acestui fapt, timișorenii vor fi extrem de motivați. Au o echipă foarte bună în prezent și ne așteaptă o luptă grea", a declarat președintele Iuliu Mureșan.
Gruia, teren interzis pentru Timișoara: nicio victorie în era Paszkany

Rubin Kazan ar putea face o ofertă fabuloasă pentru Kaka

Cotidianul madrilen As a efectuat un sondaj cu în care își întreba cititorii dacă este bine ca Ricardo Kaka să fie vândut. Peste 70 la sută dintre participanții la sondaj au răspuns afirmativ, deoarece internaționalul brazilian a dezamăgit la Real Madrid, unde a fost transferat în urmă cu doi ani de la AC Milan, pentru 67 de milioane de euro.
Rubin Kazan ar putea face o ofertă fabuloasă pentru Kaka

„U” nu va mai juca la Alba Iulia!** VEZI unde vor disputa clujenii meciurile de acasă

Terenul prost de care au avut parte la meciul cu FC Brașov i-a enervat la culme pe oficialii lui „U", care au decis să nu mai joace la Alba Iulia meciurile de acasă. Florian Walter s-a reorientat și le-a cerut oficialilor de
"U" nu va mai juca la Alba Iulia!** VEZI unde vor disputa clujenii meciurile de acasă

Meci fără miză pentru BC Mureș în Liga Balcanică. Mâine vine Straight!

BC Mureș își ia la revederă astăzi de la Liga Balcanică cu un meci al cărui rezultat contează doar pentru palmares, "tigrii" ne mai având, matematic, nici o șansă de a se califica în faza următoare a competiției. Pentru adversari miza este însă mare, o victorie a lui KK Mornar, corelată cu o înfrângere a lui Feni Industries în deplasare la BC Balkan, asigunrându-le muntenegrenilor primul loc în Grupa B. În cazul în care trupa lui Deri Csaba s-ar impune ar egala în clasament pe Rilski Sportist, formație care nu joacă în această rundă, dar ar fi dezavantajată la departajare, bulgarii având avantajul meciurile directe, prin cele două victorii obținute după același scenariu de coșmar pentru BC Mureș, coșuri înscrise la limita timpului regulamentar. Astfel, indiferent de deznodământul meciului de astăzi, târg-mureșenii vor încheia Grupa B pe poziția a patra.
Meci fără miză pentru BC Mureș în Liga Balcanică. Mâine vine Straight!

INCREDIBIL!** Logo-ul Jocurilor Olimpice 2012 pare că imită o partidă de sex oral!

Scandalul atinge din nou Jocurile Olimpice. După nenumăratele acuzații de mită la adresa membrilor Comitetului Internațional Olimpic, o altă întâmplare aruncă Jocurile într-o lumină proastă. De data aceasta este vorba despre logoul ales de organizatorii Jocurilor Olimpice de la Londra 2012. Mai multe publicații englezești au remarcat că imaginea acestui logo pare să arate o partidă de sex oral. Presa engleză chiar a "identificat-o" pe Lisa Simpson, celebrul personaj de desene animate, ca fiind cea care face respectivul gest.
INCREDIBIL!** Logo-ul Jocurilor Olimpice 2012 pare că imită o partidă de sex oral!

„La Galatasaray am ajuns la apogeul carierei”** Culio, despre conflictul cu Milan Baros

Fostul fotbalist al echipei CFR Cluj, Juan Culio, a declarat pentru ediția pe luna martie a revistei Galatasaray că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru că a ajuns la formația turcă, unde se află la apogeul carierei sale, informează site-ul oficial al clubului din Istanbul.
"La Galatasaray am ajuns la apogeul carierei"** Culio, despre conflictul cu Milan Baros