CELE MAI NOI ARTICOLE

Deși părea aproape rezolvat, cazul Mihaelei pare a fi fără sfârșit! Mama: „Am depus cererea!” Rapid: „Nu am primit nimic!”

Handbalista pe care fictiv am numit-o Mihaela și care susține, alături de mama sa, că a fost hărțuită de colegele sale lesbiene de la Rapid, nu s-a despărțit încă de formația de sub podul Grant.
Deși părea aproape rezolvat, cazul Mihaelei pare a fi fără sfârșit! Mama: "Am depus cererea!" Rapid: "Nu am primit nimic!"

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Australian Open!** În turul trei o va întâlni pe chinezoiaca Na Li

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 27, s-a calificat în turul trei la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiției.
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul trei la Australian Open!** În turul trei o va întâlni pe chinezoiaca Na Li

Planeta maimuțelor!** Fotbaliștii CFR-ului s-au distrat în Gibraltar cu macacii Barbary

Fotbaliștii CFR-ului au profitat de ziua liberă oferită de antrenor și au vizitat ieri Gibraltarul. Acolo au avut de furcă cu familiile de macaci care s-au adunat în jurul lor și au cerșit mâncare
Planeta maimuțelor!** Fotbaliștii CFR-ului s-au distrat în Gibraltar cu macacii Barbary

Din Primera la Gabala!** Pulhac este foarte aproape de a pleca de la Dinamo! Variantele de rezervă ale „câinilor”

Echipa care este aproape de a obține semnătura dinamovistului se află pe locul 5 în clasamentul azer, cu o poziție peste formația lui Adrian Scarlatache, Lankaran
Din Primera la Gabala!** Pulhac este foarte aproape de a pleca de la Dinamo! Variantele de rezervă ale "câinilor"

Contabilitatea din inbox! Replica lui Nicolae Badea, trimisă pe mail lui Ionuț Negoiță! „Dictat și necitit”

Deranjat de ultima ieșire mediatică a lui Ionuț Negoiță, Nicolae Badea i-a trimis un e-mail colegului acționar, în care i-a comunicat, la virgulă, contribuția sa financiară din ultimele trei luni
Contabilitatea din inbox! Replica lui Nicolae Badea, trimisă pe mail lui Ionuț Negoiță! "Dictat și necitit"

Urmează adevăratul test!** Lakers, la a doua victorie consecutivă în NBA

Los Angeles Lakers a obținut cea de-a doua victorie la rând aseară, în meciul cu Milwaukee Bucks de pe teren propriu, scor 104-88, dar va juca vineri dimineață cu Miami Heat.
Urmează adevăratul test!** Lakers, la a doua victorie consecutivă în NBA

Dau la temelie sportului!** Cluburile sportive școlare ar putea să nu mai beneficieze din 2014 de sprijin financiar de la bugetul de stat

Toate etajele sportului românesc riscă să fie demolate în curând cu buldozerul, astfel că puștii atrași de înot, atletism sau fotbal nu vor mai avea ocazia să escaladeze nicio scară a performanței.
Dau la temelie sportului!** Cluburile sportive școlare ar putea să nu mai beneficieze din 2014 de sprijin financiar de la bugetul de stat

Grig, out! Vine Andone?** Antrenorul nu s-a mai înțeles cu conducerea și a demisionat

Ceea ce ProSport a anunțat încă de pe 3 ianuarie s-a adeverit ieri. Petre Grigoraș nu mai este antrenorul principal al Pandurilor.
Grig, out! Vine Andone?** Antrenorul nu s-a mai înțeles cu conducerea și a demisionat

FA Cup, rejucările rundei a treia!** Birmingham – Leeds 1-2, WBA – QPR 0-1! Vezi toate rezultatele

În Cupa Angliei, aseară s-au disputat rejucările contând pentru runda a treia a Cupei FA.
FA Cup, rejucările rundei a treia!** Birmingham - Leeds 1-2, WBA - QPR 0-1! Vezi toate rezultatele

Torje, activ și combativ!** Mijlocașul român a obținut penalty‑ul din care Siqueira a egalat

Gabriel Torje a fost din nou decisiv pentru Granada. Considerat de presa iberică drept „unul dintre transferurile care a ridicat nivelul în Primera Division", fostul dinamovist a fost cel care a centrat în minutul 93 direct în mâna lui Rafa, iar arbitrul Alvarez Izquerdo a dictat penalty.
Torje, activ și combativ!** Mijlocașul român a obținut penalty‑ul din care Siqueira a egalat

FRF promite: 20 de echipe în Liga a II-a din 2014!** Mircea Sandu: „Fără restructurare, ne păcălim singuri!”

Mircea Sandu a anunțat reducerea numărului de echipe din ligile inferioare
FRF promite: 20 de echipe în Liga a II-a din 2014!** Mircea Sandu: "Fără restructurare, ne păcălim singuri!"

Li se pregătește ceva?** Echipa lui Radu Ștefan ar putea fi penalizată cu cinci puncte în scandalul „Scommessopoli”

Gruparea lui Ștefan Radu, aflată pe locul doi în Serie A, ar putea fi depunctată pentru implicarea căpitanului Mauri în două meciuri aranjate pentru câștiguri la pariuri
Li se pregătește ceva?** Echipa lui Radu Ștefan ar putea fi penalizată cu cinci puncte în scandalul "Scommessopoli"

„Diavoli” de istorie!** Cea mai bună performanță din Premier League

A primit la fel de multe goluri în 22 de etape, 29, la fel ca City în întreg sezonul trecut, dar e pe aproape să aibă cel mai bun parcurs din istoria campionatului englez!
"Diavoli" de istorie!** Cea mai bună performanță din Premier League

Rapidiștii au reușit prima achiziție în acest an!** S-a întors Mardare, a plecat Albuț

Rapidiștii au reușit prima achiziție în acest an și l-au readus pe Ștefan Mardare (25 de ani), ultima dată la Oțelul Galați.
Rapidiștii au reușit prima achiziție în acest an!** S-a întors Mardare, a plecat Albuț

A ajuns în liga a treia spaniolă după ce a fost etichetat un „fotbalist care s-a irosit”:** „Aș fi vrut să primesc mai multe șanse la Steaua”

Mijlocașul de 23 de ani e sigur de faptul că poate reveni în atenția echipelor mari și că se află pe o pantă ascendentă
A ajuns în liga a treia spaniolă după ce a fost etichetat un "fotbalist care s-a irosit":** "Aș fi vrut să primesc mai multe șanse la Steaua"

Lance a dat cărțile pe față!** Motivul care l-a îndemnat pe Armstrong să ia această decizie este refacerea imaginii

Nu a spus niciodată „nu m-am dopat", ci „nu am fost testat pozitiv". Nu a recunoscut niciodată că s-a dopat, dar dovezile împotriva lui s-au strâns într-un dosar de peste 1,000 de pagini.
Lance a dat cărțile pe față!** Motivul care l-a îndemnat pe Armstrong să ia această decizie este refacerea imaginii

Curelea, învingător în fața lui Șiman?** Atacantul ar putea fi declarat liber

Atacantul Costin Curelea ar putea fi primul jucător de la Sportul care câștigă un caz la LPF împotriva patronului Vasile Șiman, dacă va fi declarat liber mâine.
Curelea, învingător în fața lui Șiman?** Atacantul ar putea fi declarat liber

Un set la tie-break adunat de la trei fete!** Monica Niculescu, Edina Gallovits și Simona Halep și-au încheiat rapid parcursul în turneul de simplu de la Australian Open

În numai două zile, România a pierdut șase din cei opt reprezentanți care și-au obținut locurile pe tablourile de simplu.
Un set la tie-break adunat de la trei fete!** Monica Niculescu, Edina Gallovits și Simona Halep și-au încheiat rapid parcursul în turneul de simplu de la Australian Open

Internazionale Milano s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei

Formația Internazionale Milano, adversara CFR Cluj în 16-imile Ligii Europa, s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei, în urma victoriei de marți, de pe teren propriu, scor 3-2, după prelungiri, în fața echipei Bologna, în sferturile competiției.
Internazionale Milano s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei

EXCLUSIV: Scandal în paradis!** Managerul Stelei s-a luat de jucători: „Bă, fraierilor, erați pe drumuri fără mine!” Câțiva fotbaliști au sărit să-l BATĂ‚

Pe fondul alcoolului consumat, oficialul și‑ar fi desființat proprii jucători, cărora le-ar fi spus că fără el n-ar fi făcut niciodată carieră la Steaua
EXCLUSIV: Scandal în paradis!** Managerul Stelei s-a luat de jucători: "Bă, fraierilor, erați pe drumuri fără mine!" Câțiva fotbaliști au sărit să-l BATĂ‚

Cupa Regelui, sferturi:** Trupa lui Mourinho, pas important spre semifinale! Real Madrid – Valencia 2-0

Cupa Regelui a ajuns în faza sferturilor de finală. Cele patru duble manșe care vor decidie semifinalistele sunt: Real Madrid - Valencia, Zaragoza - Sevilla, Barcelona - Malaga și Atletico Madrid - Betis.
Cupa Regelui, sferturi:** Trupa lui Mourinho, pas important spre semifinale! Real Madrid - Valencia 2-0

Cei de la Celtic au rămas cu o părere bună despre Steaua:** „Ne-am chinuit în prima repriză, dar știam că au o echipă foarte puternică”

Johan Mjallby, antrenor secund la Celtic, a fost impresionat de calitatea Stelei. Oficialul scoțienilor spune că bucureștenii au arătat că sunt o echipă mare, care au jucători cu o viteză foarte bună.
Cei de la Celtic au rămas cu o părere bună despre Steaua:** "Ne-am chinuit în prima repriză, dar știam că au o echipă foarte puternică"

Nikolic a marcat golul Stelei împotriva lui Celtic:** „E o echipă bună! S-a simțit că noi facem mai mult antrenamente fizice! Vom fi pregătiți 100% pentru Ajax”

Steaua a pierdut, scor 1-2 (1-0), la Marbella (Spania), partida amicală susținută în fața formației scoțiene Celtic Glasgow, care este calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Nikolic a marcat golul Stelei împotriva lui Celtic:** "E o echipă bună! S-a simțit că noi facem mai mult antrenamente fizice! Vom fi pregătiți 100% pentru Ajax"

Dezastru pentru Steaua pe partea dreaptă!** Vezi cum au evoluat jucătorii lui Reghe, în primul amical din această iarnă! Cine a impresionat și cine a dezamăgit

La primul meci al Stelei din acest an, jucătorii lui Reghecampf au arătat că n-au uitat fotbalul în această pauză. Bucureștenii au etalat un joc bun, deși adversarul a avu
Dezastru pentru Steaua pe partea dreaptă!** Vezi cum au evoluat jucătorii lui Reghe, în primul amical din această iarnă! Cine a impresionat și cine a dezamăgit

Prima inovație, nereușită! Steaua – Celtic Glasgow 1-2!** Pîrvulescu și Prepeliță au dezamăgit pe postul de fundaș dreapta

Lovitură liberă pentru Celtic de pe partea dreaptă. Centrare foarte periculoasă la colțul scurt, Stanca a reușit să scoată în față, dar Samaras a tras pe lângă din câțiva metri
Prima inovație, nereușită! Steaua - Celtic Glasgow 1-2!** Pîrvulescu și Prepeliță au dezamăgit pe postul de fundaș dreapta

15 minute de joc după 6 luni de pauză!** Doru Bratu a intrat pe teren în cea de-a doua repriză a amicalului Steaua-Celtic

Steaua a disputat la Marbella primul amical din acest an, contra liderului din prima ligă a Scoției, Celtic Glasgow.
15 minute de joc după 6 luni de pauză!** Doru Bratu a intrat pe teren în cea de-a doua repriză a amicalului Steaua-Celtic

Pinar Karsiyaka-Gaz Metan Mediaș,** scor 89-59, în primul meci din optimile Eurochallenge

Echipa de baschet masculin Gaz Metan Mediaș a fost învinsă marți, în deplasare, de formația turcă Pinar Karsiyaka, scor 89-59, în primul meci din grupa I, faza optimilor de finală ale FIBA Eurochallenge
Pinar Karsiyaka-Gaz Metan Mediaș,** scor 89-59, în primul meci din optimile Eurochallenge

Reghecampf, model pentru Gane:** „Sper să găsim și noi jucători la fel de buni”

După ce a pierdut majoritatea jucătorilor din tur, antrenorul Jerry Gane crede că Severinul poate repeta parcursul Concordiei Chiajna din returul sezonului trecut, dacă va reuși să-și completeze lotul cu fotbaliști de valoare. Momentan, singurele achiziții perfectate sunt portarul grec Leonidas Panagopoulos (FC Vysaz), fundașii Nikolaos Moustakis (Vysaz) și Alexandros Biris (Juventus București), apărătorul croat Antonio Asanovic (Hajduk II Split), mijlocașul dreapta Aleksandar Arezina (Djerdap Kladovo) și mijlocașul stânga Cristian Poiană (FCM Târgu Mureș).
Reghecampf, model pentru Gane:** "Sper să găsim și noi jucători la fel de buni"

Bilă albă pentru România! Organizăm Europeanul de tenis de masă la dublu-mixt!

Competiția va avea loc în perioada 14-16 iunie la Buzău
Bilă albă pentru România! Organizăm Europeanul de tenis de masă la dublu-mixt!

Urmașul lui Ronaldo!** Deși are doar 24 de ani, s-a făcut cât un butoi și e de nerecunoscut. Mancini l-a dat afară de la City cum l-a văzut! FOTO INCREDIBIL:

Există un jucător mai "împănat" decât Ronaldo și, culmea, acesta se află în activitate. Imaginile apărute astăzi în presa din Anglia, cu Michael Johnson, fostul jucător al lui City (englezii i-au reziliat contractul abia la finalul lui decembrie) i-au uimit pe toți. Acesta este de nerecunoscut, îngrășându-se cu peste 15 kilograme, notează huffingtonpost.co.uk.
Urmașul lui Ronaldo!** Deși are doar 24 de ani, s-a făcut cât un butoi și e de nerecunoscut. Mancini l-a dat afară de la City cum l-a văzut! FOTO INCREDIBIL:

Ghinion pentru Tătărușanu!** Portarul titular al Stelei s-a accidentat la încălzire. Stanca, titular cu Celtic

Ghinion pentru Ciprian Tătărușanu. Portarul titular al Stelei s-a accidentat la încălzirea dinaintea partidei cu Celtic. La obișnuitele mișcări de stretching făcute înainte de orice meci, goal-keeper-ul din Ghencea a făcut semne spre margine că resimte dureri la unul dintre picioare. Eugen Nae - antrenorul cu portarii - și medicul echipei au venit imediat și "l-au inspectat" pe 'Tătă' și au decis că nu are niciun sens să riște.
Ghinion pentru Tătărușanu!** Portarul titular al Stelei s-a accidentat la încălzire. Stanca, titular cu Celtic

Tito Vilanova îi aruncă mănușa lui Mourinho:** „Dacă am fi fost la 18 puncte în spatele celor de la Real, acum nu mai eram aici”

Antrenorul FC Barcelona, Tito Vilanova, a declarat, marți, că dacă echipa sa ar fi fost devansată de Real Madrid cu 18 puncte, așa cum e cazul madrilenilor față de catalani, fără îndoială că el nu ar mai fi rămas în funcție la Barca,
Tito Vilanova îi aruncă mănușa lui Mourinho:** "Dacă am fi fost la 18 puncte în spatele celor de la Real, acum nu mai eram aici"

Cei mai mulți au cedat tentației, Lampard s-a ținut tare pe picioare.** Răspuns surprinzător al mijlocașului la o ofertă foarte tentantă

. Starul lui Chelsea are de gând să continuie în fotbalul mare și a spus "pas" ofertei înaintate de chinezii de la Guizhou Renhe.
Cei mai mulți au cedat tentației, Lampard s-a ținut tare pe picioare.** Răspuns surprinzător al mijlocașului la o ofertă foarte tentantă

Au ignorat istoria! Decizie UNICĂ‚ luată de ESPN!** Englezii au crezut că e glumă: ce partide au fost „SACRIFICATE” pentru a transmite Steaua – Celtic

ESPN UK a ales să transmită în direct amicalul lui Celtic cu Steaua, disputat cu începere de la ora 20:30, la Marbella.
Au ignorat istoria! Decizie UNICĂ‚ luată de ESPN!** Englezii au crezut că e glumă: ce partide au fost "SACRIFICATE" pentru a transmite Steaua - Celtic

Problema Nurburgring! **Organizarea MP al Germaniei dă mari bătăi de cap organizatorilor

Găzduirea MP al Germaniei pune mari probleme organizatorilor, după ce circuitul de la Nurburgring a devenit indisponibil după o perioadă de aproximativ 64 ani.
Problema Nurburgring! **Organizarea MP al Germaniei dă mari bătăi de cap organizatorilor

Meci pe muchie de cuțit la Masters! Condus cu 5-3, Judd Trump a revenit senzațional și s-a calificat în sferturi. Toate rezultatele și programul turului următor:

Primul tur de la Masters a fost la un pas să consemneze o mare surpriză. Numărul doi mondial, Judd Trump, speră să depășească performanța de anul trecut, când a bifat semifinala, dar a trăit periculos confruntarea cu Barry Hawkins, pe care a câștigat-o în cele din urmă, scor 6-5.
Meci pe muchie de cuțit la Masters! Condus cu 5-3, Judd Trump a revenit senzațional și s-a calificat în sferturi. Toate rezultatele și programul turului următor:

Rafael Nadal ar putea reveni pe teren la turneul de la Sao Paulo

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 4 mondial, absent de pe teren din iunie 2012, ar urma să revină în competiție la turneul de la Sao Paulo, din perioada 9-17 februarie, au anunțat, marți, organizatorii, citați de presa braziliană,
Rafael Nadal ar putea reveni pe teren la turneul de la Sao Paulo

Dragomir știe cine ar fi înlocuitorul perfect pentru Grigoraș:** „Eu îl propun pe el, să mă audă și cei de la Tg. Jiu”

Petre Grigoraș s-a despărțit de cei de la Pandurii, echipă pe care o lasă pe locul patru în Liga 1, cu 35 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului trei.
Dragomir știe cine ar fi înlocuitorul perfect pentru Grigoraș:** "Eu îl propun pe el, să mă audă și cei de la Tg. Jiu"

Astra Giurgiu s-a reunit la Ploiești.** Singura noutate din lotul lui Valentin Sinescu

Alexandru Giurgiu a fost singura noutate importantă a Astrei la primul antrenament din 2913, desfășurat la... Ploiești, nu la Giurgiu, unde echipa lui Ioan Niculae va merge doar pentr
Astra Giurgiu s-a reunit la Ploiești.** Singura noutate din lotul lui Valentin Sinescu

Ofertă surpriză din Liga I pentru Daniel Oprița!** Petrolul a punctat și la capitolul veniri: ce jucători au semnat marți

Cel mai vechi jucător din lotul Petrolului, Daniel Oprița, a părăsit oficial echipa "lupilor", ieri fiindu-I reziliat contractul "de comun acord". "Dinel" venise
Ofertă surpriză din Liga I pentru Daniel Oprița!** Petrolul a punctat și la capitolul veniri: ce jucători au semnat marți