Urmează adevăratul test!** Lakers, la a doua victorie consecutivă în NBA

Urmează adevăratul test!** Lakers, la a doua victorie consecutivă în NBA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Los Angeles Lakers a obținut cea de-a doua victorie la rând aseară, în meciul cu Milwaukee Bucks de pe teren propriu, scor 104-88, dar va juca vineri dimineață cu Miami Heat.

Howard s-a trezit la viață

„E nevoie de multă concentrare și dorință de victorie pentru a ajunge în play-off”. Acesta a fost mesajul antrenorului Mike D’Antoni pentru jucătorii lui Los Angeles Lakers după cea de-a șasea înfrângere consecutivă a californienilor, la finalul meciului de acum patru zile de pe teren propriu cu Oklahoma City Thunder, scor 101-116. Un mesaj pe care jucătorii lui Lakers l-au conștientizat și au început să îl pună în aplicare, mai ales că sezonul a ajuns deja la jumătate, iar una dintre favoritele la titlu se află într-o postură ingrată, de a nu reuși nici măcar calificarea în play-off! În ultimele două meciuri, californienii au început să practice o defensivă mai agresivă, care a părut mult mai bine închegată decât până în acest punct al sezonului. Astfel, deși au întâlnit adversari mediocri sau slabi, precum Cleveland Cavaliers sau Milwaukee Bucks, californienii au primit doar 93, respectiv 88 de puncte. Coincidență sau nu, aceste evoluții bune au coincis și cu revenirea lui Dwight Howard (foto, cu spatele), după o problemă la umăr. Pivotul lui Lakers pare că și-a revenit complet după operația la spate suferită în primăvara lui 2012 și a făcut aseară cel mai bun meci al său de când a fost transferat de echipa din Los Angeles, marcând 31 de puncte, cărora le-a adăugat și 16 recuperări. Tot 31 de puncte a reușit și Kobe Bryant, iar Lakers nu a avut nicio problemă în a dispune de Bucks, scor 104-88. Adevăratul test pentru Lakers (17-21) vine însă vineri dimineață în „Staple Center”, acolo unde californienii vor da piept cu campioana din sezonul trecut, Miami Heat. Un meci important pentru Lakers, care vor întâlni o formație care nu se află în cea mai bună formă, dar care e extrem de periculoasă în orice meci. Bucks rămâne pe 8 în Est, cu 19 victorii și 18 înfrângeri.

Nets și Nuggets, cele mai în formă echipe din NBA

Cele mai în formă echipe din NBA ale momentului sunt Brooklyn Nets și Denver Nuggets. Aseară, Nets a ajuns la cea de-a șaptea victorie consecutivă, cea mai lungă serie victorioasă din acest sezon pentru echipa new-yorkeză, după ce a câștigat pe teren propriu meciul cu Toronto Raptors, scor 113-106. Deși a început mai slab și nu s-a distanțat la mai mult de 10 puncte pe întreg parcursul partidei, Nets a controlat jocul cu Raptors grație evoluției trio-ului Lopez-Williams-Johnson. Dacă Lopez a fost atât cel mai bun marcator, cât și cel mai bun recuperator (foto dreapta, în negru, 22 puncte, 9 recuperări), Williams și Johnson au înscris fiecare câte 21 de puncte pentru a aduce lui Nets cea de-a opta victorie din nouă meciuri în interimatul lui P.J. Carlesimo. Astfel, new-yorkezii au urcat pe patru în Est, cu 22 de victorii și 15 înfrângeri, la un singur eșec de locul trei, ocupat de Indiana Pacers. În Vest, Denver Nuggets a ajuns la cea de-a șasea victorie consecutivă, după ce a trecut cu 115-111, după o repriză de prelungiri, de Portland Trail Blazers. Cu doar două înfrângeri pe teren propriu din 17 partide, echipa din Denver este formația cu al doilea cel mai bun record din NBA acasă, după San Antonio Spurs (16-2). Deși a condus cu nouă puncte în sfertul patru, Denver a ratat șansa de a câștiga meciul în timpul regulat, după ce Wesley Matthews a reușit o aruncare de trei puncte pentru Portland cu 32 de secunde înainte de final. Însă gazdele și-au revenit în prelungiri, acolo unde Wilson Chandler a înscris o aruncare de trei puncte cu 14 secunde înainte de final și a închis partida. La Denver, Danilo Gallinari și-a confirmat forma bună (25 de puncte, 4 recuperări), în timp ce Ty Lawson (24 de puncte și 12 pase decisive) a condus perfect atacul spre victorie. La Portland, LaMarcus Aldridge (28 de puncte, 8 recuperări, 6 pase decisive) și J.J. Hickson (19 puncte, 13 recuperări) nu au putut să împiedice eșecul. Denver (24-16) rămâne pe 6 în Vest, în timp ce Portland (20-18) rămâne pe 8.

Clippers câștigă și fără Chris Paul

Clippers trăiește fără Chris Paul. Aflată pentru al doilea meci la rând fără cel mai bun conducător de joc din NBA, echipa din Los Angeles s-a descurcat de minune pe terenul lui Houston, unde a câștigat cu 117-109. Rezerva Jamal Crawford a înscris 30 de puncte, în timp ce Blake Griffin (19 puncte, 8 pase decisive) și Eric Bledsoe (19 puncte, 7 recuperări, 5 pase decisive) au contribuit și ei la succesul lui Clippers. „Această echipă a fost incredibilă în acest sezon prin faptul că fiecare a fost exact unde a trebuit la momentul potrivit. Chiar din prima zi, am știut că vom fi așa pe tot parcursul anului”, a spus Griffin, după ce Clippers a obținut cea de-a 30-a victorie din cele 39 de meciuri din acest sezon. Pentru Houston a fost al patrulea eșec consecutiv, care o păstrează însă pe locul șapte în Vest, cu 21 de victorii și 18 înfrângeri. În celelalte meciuri ale serii, New Orleans Hornets (12-26) a câștigat cel de-al patrulea meci din ultimele cinci jocuri disputate, scor 111-99 cu Philadelphia 76’ers, iar Indiana Pacers (24-15) a dispus cu 103-76 de Charlotte Bobcats.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele