CELE MAI NOI ARTICOLE

Rapid, ca și retrogradată în Liga II!** Precedentul care le provoacă frisoane giuleștenilor

Mircea Sandu încearcă să-și refacă relația cu Vizer, ruptă în 2011. Din acest motiv n-ar putea explica vreun posibil bilet de favor pentru Rapid
Rapid, ca și retrogradată în Liga II!** Precedentul care le provoacă frisoane giuleștenilor

Steaua le plătește salariile!** Bistrițenii au pierdut, dar jubilează: Pădureanu va plăti restanțele pe o lună

Tot lotul Gloriei câștigă 25.000 de euro pe lună, cu 2.000 mai puțin decât suma obținută din vânzarea tichetelor
Steaua le plătește salariile!** Bistrițenii au pierdut, dar jubilează: Pădureanu va plăti restanțele pe o lună

I-au vandalizat mașina!** Dumitru Moraru a pățit-o chiar de ziua lui: „Nu am asigurare!”

Dumitru Moraru a împlinit ieri 57 de ani, dar nu a fost una dintre cele mai fericite aniversări. Fostul portar al celor de la Dinamo și al echipei naționale și-a găsit mașina vandalizată, iar pagubele se ridică la aproximativ 5.000 de euro.
I-au vandalizat mașina!** Dumitru Moraru a pățit-o chiar de ziua lui: "Nu am asigurare!"

Mircea Lucescu vede o conspirație la nivel înalt:** ‘S-a întâmplat ceva acolo de a renunțat! Sunt convins că Alex Ferguson se va întoarce’

Sir Alex Ferguson a decis să se retragă după aproape 27 de ani de când a preluat pe Manchester United. Scoțianul a preluat echipa în 1986. Sub conducerea sa, Manchester United a câștigat de 13 ori campionatul Angliei, de cinci ori Cupa Angliei, de patru ori Cupa Ligii Angliei și de două ori Liga Campionilor, în 1999 și 2008.
Mircea Lucescu vede o conspirație la nivel înalt:** 'S-a întâmplat ceva acolo de a renunțat! Sunt convins că Alex Ferguson se va întoarce'

,,Fenomenul” Dimitrov, noul erou național

Grigor Dimitrov a jucat un meci de trei ore și cinci minute contra liderului mondial, Novak Djokovic. A fost considerat cel mai lung meci de trei seturi al anului
,,Fenomenul" Dimitrov, noul erou național

Decizie radicală a arbitrului partidei Săgeata – Delta:** a dat afară de pe teren toți copiii de mingi!

Ultimele douăzeci de minute ale derbyului dintre Săgeata și Delta Tulcea, scor 1-0, s-au disputat fără copii de mingi.
Decizie radicală a arbitrului partidei Săgeata - Delta:** a dat afară de pe teren toți copiii de mingi!

Ferguson conduce detașat în clasamentul celor mai longevivi antrenori din Premier League

Mari cluburi din Europa nu au adoptat strategia lui United și au schimbat zeci de antrenori fără să câștige trofee importante
Ferguson conduce detașat în clasamentul celor mai longevivi antrenori din Premier League

Arbitru la retrogradare!** Steaua va evolua cu rezervele în meciurile cu Viitorul și CS Severin

Steaua va evolua cu rezervele contra Viitorului și contra Severinului, echipe care se bat pentru evitarea retrogradării.
Arbitru la retrogradare!** Steaua va evolua cu rezervele în meciurile cu Viitorul și CS Severin

„E cel mai mare din istorie”** Dan Petrescu spune că Alex Ferguson nu va fi egalat curând de un alt antrenor

Nu mulți oameni de fotbal din România au avut ocazia să îl întâlnească pe teren pe Alex Ferguson.
"E cel mai mare din istorie"** Dan Petrescu spune că Alex Ferguson nu va fi egalat curând de un alt antrenor

Noapte albă la United!** Mutările pregătite de „diavoli”: Rooney aproape de o trădare istorică FOTO

O zi plină de evenimente ieri pe Old Trafford. Sir Alex Ferguson a decis să se retragă după aproape 27 de ani de când a preluat pe Manchester United.
Noapte albă la United!** Mutările pregătite de "diavoli": Rooney aproape de o trădare istorică FOTO

Samba în Gruia!** CFR a negociat pentru Bawab, dar vrea la pachet și altă vedetă a medieșenilor

Sunt șanse mari ca transferurile să se facă pentru o sumă care se învârte la un milion de euro, dar clujenii să și cedeze mai mulți jucători care nu mai sunt în planurile pentru sezonul viitor.
Samba în Gruia!** CFR a negociat pentru Bawab, dar vrea la pachet și altă vedetă a medieșenilor

Ofensiva Anamariei Prodan lasă urme. Pus pe lista neagră, un jucător s-a plâns la patron. Acuze grave la adresa lui Reghecampf

Acuze deosebit de grave făcute de un fotbalist al Stelei la adresa lui Laurențiu Reghecampf.
Ofensiva Anamariei Prodan lasă urme. Pus pe lista neagră, un jucător s-a plâns la patron. Acuze grave la adresa lui Reghecampf

Suspendat, bun de joc!** Burlacu a fost om de bază în victoria lui CSU Ploiești cu CSM Oradea, deși fusese „reținut” două meciuri

CSU Ploiești conduce cu 2-1 la „general" și poate face pasul spre finală în această seară (ora 20:00), când e programat meciul patru.
Suspendat, bun de joc!** Burlacu a fost om de bază în victoria lui CSU Ploiești cu CSM Oradea, deși fusese "reținut" două meciuri

Fostul rapidist Dorin Goga a câștigat Cupa Israelului, cu Hapoel Ramat Gan

Formația Hapoel Ramat Gan, la care este legitimat fostul atacant al echipelor Universitatea Cluj, Poli Timișoara și Rapid, Dorin Goga, a câștigat, miercuri, pentru a doua oară în istorie Cupa Israelului, informează haaretz.co.il.
Fostul rapidist Dorin Goga a câștigat Cupa Israelului, cu Hapoel Ramat Gan

Thank you, Sir!** Sir Alex Ferguson a anunțat că se va retrage la finalul sezonului

Managerul scoțian a câștigat 38 de trofee cu Manchester United, dintre care 13 au fost titluri de campion în Anglia.
Thank you, Sir!** Sir Alex Ferguson a anunțat că se va retrage la finalul sezonului

Henry a marcat un gol de generic!** VIDEO Execuția fabuloasă a atacantului de 35 de ani

Ajuns la 35 de ani, Thierry Henry rămâne același jucător impresionant, cu execuții spectaculoase și un incredibil simț al golului.
Henry a marcat un gol de generic!** VIDEO Execuția fabuloasă a atacantului de 35 de ani

Renunță la bani pentru a pleca!** Ce i-au propus rapidiștii lui Copos pentru a pleca liberi din vară

Finanțatorul nu este încântat de propunerea jucătorilor, cărora le-a spus că se mai gândește Jucătorii Rapidului s-au săturat de umilințele la care sunt supuși, iar la finalul sezonului, mai mulți elevi ai lui Marian Rada se gândesc să părăsească Giuleștiul.
Renunță la bani pentru a pleca!** Ce i-au propus rapidiștii lui Copos pentru a pleca liberi din vară

Toți ochii pe Alexe la derby!** O echipă mare din Europa vine după atacant la meciul cu Steaua. Șefii speră să-l vândă cu 3 milioane €

Mai mulți scouteri vor lua loc în tribunele „Național Arena", la derby-ul Dinamo - Steaua de mâine, special pentru a-l urmări pe Marius Alexe Cu două etape înainte de finalul actualului sezon, Werder Bremen se află pe locul 14, cea mai slabă clasare din ultimii 13 ani
Toți ochii pe Alexe la derby!** O echipă mare din Europa vine după atacant la meciul cu Steaua. Șefii speră să-l vândă cu 3 milioane €

Severinul vrea să-și joace șansa pe teren! Gane:** „Vom lupta până la capăt, indiferent dacă luăm sau nu licența”

Fără gol marcat în precedentele patru deplasări, echipa antrenată de Ionel „Jerry" Gane are nevoie de mai multă inspirație în Gruia pentru a scoate un rezultat pozitiv cu CFR Cluj. Pe 16 în clasament și în pericol să nu primească licență pentru sezonul viitor, CS Turnu Severin vrea să-și joace șansa menținerii în Liga I pe teren. Fotbaliștii preluați în iarnă de Jerry Gane sunt la trei puncte sub linia salvării și încearcă să
Severinul vrea să-și joace șansa pe teren! Gane:** "Vom lupta până la capăt, indiferent dacă luăm sau nu licența"

Brașovul i-a ridicat pulsul.** Contra a acuzat o stare de rău după meci. Reacția antrenorului după cea mai nebună partidă a anului

Petrolul a câștigat cu Brașovul, după un meci nebun, cu zece goluri. Cosmin Contra a acuzat o stare de rău după meci și își ciupește subtil adversara: "Aș vrea să văd dacă Brașovul va juca la fel în toate meciurile"
Brașovul i-a ridicat pulsul.** Contra a acuzat o stare de rău după meci. Reacția antrenorului după cea mai nebună partidă a anului

Antrenorul Brașovului – bucuros după ce a fost învins cu 6-4:** „Îmi felicit jucătorii că au contribuit la acest spectacol”

Petrolul - FC Brașov a fost cel mai spectaculos meci al sezonului, după ce jucătorii lui Contra s-au impus cu 6-4. Adrian Szabo, antrenorul oaspeților, este bucuros că a luat part
Antrenorul Brașovului - bucuros după ce a fost învins cu 6-4:** "Îmi felicit jucătorii că au contribuit la acest spectacol"

Steaua lui Reghe, progres sau declin?** Trei factori ce îi pot aduce pe roș-albaștri de la extaz la agonie în sezonul următor

Steaua a câștigat într-o manieră categorică titlul ediției de campionat 2012-2013 și toate gândurile celor din Ghencea zboară acum spre o nouă calificare în grupele Ligii Campionilor, competiția care dă cu adevărat măsura valorii.
Steaua lui Reghe, progres sau declin?** Trei factori ce îi pot aduce pe roș-albaștri de la extaz la agonie în sezonul următor

Zece goluri și un meci nebun!** Dublă Hamza, Marinescu și Batin. Petrolul rămâne pe 2. Petrolul – Brașov 6-4

Cum lupta pentru titlu este încheiată și matematic, locul doi pare și el antamat de băieții lui „Guriță"! Jocul, pasele dintr-o bucată, fazele spectacol dar și simțul porții fac din Petrolul trupa șoc pe care în ''66 o antrena Ilie Oană și o încorona regina campionatului. Aseară, Contra a spart o altă barieră a performanței: 13 meciuri fără înfrângere, iar în zare apare curcubeul pe care e scris, cu carioca, Europa League.
Zece goluri și un meci nebun!** Dublă Hamza, Marinescu și Batin. Petrolul rămâne pe 2. Petrolul - Brașov 6-4

Protest inedit în Liga I:** Galeria Petrolului a golit peluza în minutul 60! Ce a dus la gestul „lupilor”

După ce au făcut spectacolul deja obișnuit de la fiecare meci jucat de Petrolul pe teren propriu, fanii Petrolului au decis ca în partea secundă a partidei cu FC Brașov să recurgă la un protest inedit pe un stadion din România. În minutul 60 al jocului, absolut toți fanii din peluza Nord au părăsit incinta stadionului "Ilie Oană" și s-au regrupat pe o stradă din jur, ratând astfel golul de 4-3 marcat de Hamza.
Protest inedit în Liga I:** Galeria Petrolului a golit peluza în minutul 60! Ce a dus la gestul "lupilor"

VIDEO: Coșmar pentru Iegenda Casillas!** Nu credea că o să trăiască vreodată așa ceva! Fanii l-au umilit: „Du-te dracului!”

Iker Casillas trece prin cea mai neagră perioadă din cariera sa. Ajuns rezervă, după deteriorarea relațiilor cu Jose Mourinho, internaționalul spaniol es
VIDEO: Coșmar pentru Iegenda Casillas!** Nu credea că o să trăiască vreodată așa ceva! Fanii l-au umilit: "Du-te dracului!"

Costică Vâlcea nu vrea să-și îngroape echipa pe care a promovat-o: „Voi renunța la cei 100.000 de euro, pentru binele Severinului!”

CS Turnu Severin riscă să nu ia licența pentru sezonul viitor de Liga I din cauza datoriilor, cele mai mari fiind către fostul președinte Gheorghe Constantin, care are de încasat 100.000 de euro, reprezentând p
Costică Vâlcea nu vrea să-și îngroape echipa pe care a promovat-o: "Voi renunța la cei 100.000 de euro, pentru binele Severinului!"

VIDEO: Zicu a reușit un gol superb în Coreea de Sud!** Execuția care iese foarte rar

Ianis Zicu a avut o prestație excelentă pentru Gangwon, în partida pe care echipa sa a disputat-o în turul III al Cupei Coreei de Sud. Adversară i-a fost Gyeongju HNP, căreia i-a marcat două goluri.
VIDEO: Zicu a reușit un gol superb în Coreea de Sud!** Execuția care iese foarte rar

Lucescu și Raț, aproape de un nou trofeu! Șahtior Donețk s-a calificat în finala Cupei Ucrainei

Echipa Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu, s-a calificat în finala Cupei Ucrainei, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 4-2 (2-1), formația PFC Sevastopol, din liga a doua, în semifinalele competiției, informează site-ul oficial al al grupării din Donețk.
Lucescu și Raț, aproape de un nou trofeu! Șahtior Donețk s-a calificat în finala Cupei Ucrainei

Narcis Răducan strigă disperat după Grigoraș:** „Îl vrem măcar în vestiar, e greu să faci fotbal prin telefon”

Directorul general al Oțelului, Narcis Răducan, crede că lipsa de rezultate din ultima vreme a echipei sale este cauzată de absența din vestiar a tehnicianului Petre Grigoraș, supărat de probleme medicale. Oficialul gălățean îi cere antrenorului să facă măcar figurație, pentru a le schimba jucătorilor starea de spirit pentru un final de sezon fără emoții.
Narcis Răducan strigă disperat după Grigoraș:** "Îl vrem măcar în vestiar, e greu să faci fotbal prin telefon"

Brănescu, în culmea fericirii!** Antonio Conte l-a chemat la el și i-a dat o veste excelentă

Laurențiu Brănescu a primit o veste excelentă de la Antonio Conte. Cu titlul deja acontat matematic, antrenorul lui Juventus a decis să-l cheme la prima
Brănescu, în culmea fericirii!** Antonio Conte l-a chemat la el și i-a dat o veste excelentă

Secretul lui Ganea, dezvăluit după victoria cu Oțelul:** ‘Le-am spus băieților că nu-s filosof’

Ionel Ganea este poate cel mai promițător antrenor român al momentului, după ce a reușit să o transforme pe Universitatea Cluj din candidată la retrogradare într-o adevărată sperietoare a Ligii I. Antrenorul ardelenilor spune că și-ar dori să continue și din sezonul viitor pe banca "șepcilor", dar recunoaște că nu ar declina nici o ofertă venită de la o echipă mai puternică a campionatului. "Vreau să îmi felicit băieții pentru acest succes, dacă eram mai atenți puteam face mai mare diferența dintre noi și Oțelul. Ce le-am făcut jucătorilor? Le-am spus că nu sunt filosof și că vreau ca ei să dea totul. Nu știu ce va fi din sezonul următor. Îmi doresc să ajung cât mai sus. După finalul acestui sezon voi discuta cu șefii de la Cluj să vede ce vom face. Până atunci mă gândesc doar la obiectiv", a spus Ganea la DigiSport.
Secretul lui Ganea, dezvăluit după victoria cu Oțelul:** 'Le-am spus băieților că nu-s filosof'

Șapca jos pentru echipa lui Ganea:** Oțelul – U Cluj 0-2

Universitatea Cluj continuă parcursul excelent care nu are cum să nu-i aducă salvarea de la retrogradare la finalul acestui sezon. Echipa lui Ionel Ganea s-a impus cu 2-0 pe terenul Oțelului Galați și cu acest succes ocupă locul al 7-lea în clasamentul returului. La general, "șepcile" sunt pe 12, la 8 puncte de prima poziție retrogradabilă.
Șapca jos pentru echipa lui Ganea:** Oțelul - U Cluj 0-2

CFR și-a făcut strategia pentru transferuri:** „Vom aduce jucători pe toate posturile, dar Nistor nu e în planurile noastre”

Arpad Paszkany susține că CFR-ul nu este interesat de serviciile lui Dan Nistor. Patronul grupării din Gruia spune că planurile pentru transferuri se fac din ti
CFR și-a făcut strategia pentru transferuri:** "Vom aduce jucători pe toate posturile, dar Nistor nu e în planurile noastre"

Clujul și-a asigurat locul în Europa. Tadici are emoții pe final de sezon. Danubius Galați a retrogradat

Penultima etapă a Ligii Naționale de handbal feminin a produs noutăți în zona cupelor europene, dar și la retrogradare. "U" Jolidon Cluj - HC Zalău a fost meciul etapei a 21-a, în joc fiind calificarea în viitoarea ediție a cupelor europene.
Clujul și-a asigurat locul în Europa. Tadici are emoții pe final de sezon. Danubius Galați a retrogradat

Liderul Stelei ’86 s-a simțit neglijat din cauza suprapunerii cu sărbătoarea echipei lui Reghe:** „Iau titlul după 6 ani, este și asta ceva”

Steaua a sărbătorit într-o săptămână două mari evenimente din istoria ei. Dacă echipa actuală a profitat de jocul rezultatelor și s-a încununat campioană cu 4 runde înaintea finalului de sezon, generația de aur din 1986 și-a sărbătorit și ea momentul de glorie din urmă cu 27 de ani, când reușea să cucerească, în premieră pentru fotbalul românesc, Cupa Campionilor Europeni, după o finală încheiată la penalty-uri împotriva Barcelonei.
Liderul Stelei '86 s-a simțit neglijat din cauza suprapunerii cu sărbătoarea echipei lui Reghe:** "Iau titlul după 6 ani, este și asta ceva"

Beckham i-a lăsat pe francezi fără replică.** Cum a reacționat când a fost întrebat despre retragerea lui Sir Alex

Sir Alex și-a anunțat retragerea de la conducerea lui United, iar mulți dintre foștii lui jucători încep deja să îi simtă lipsa. David Beckham i-a lăsat însă pe francezi fără replică, atunci când aceștia l-au întrebat despre retragerea legendarului manager.
Beckham i-a lăsat pe francezi fără replică.** Cum a reacționat când a fost întrebat despre retragerea lui Sir Alex

Un moment memorabil cu Ferguson în România! Jucătorul pe care fanii îl alintau „Spaima sticlelor de vin” nu va uita niciodată întâlnirea cu Sir Alex

Alex Ferguson și-a anunțat astăzi retragerea din funcția de manager al lui Manchester United, după 27 de ani petrecuți pe "Old Trafford", iar vestea s-a propagat cu viteza unui tsumani în lumea fotbalului.
Un moment memorabil cu Ferguson în România! Jucătorul pe care fanii îl alintau "Spaima sticlelor de vin" nu va uita niciodată întâlnirea cu Sir Alex