I-au vandalizat mașina!** Dumitru Moraru a pățit-o chiar de ziua lui: „Nu am asigurare!”

Dumitru Moraru a împlinit ieri 57 de ani, dar nu a fost una dintre cele mai fericite aniversări. Fostul portar al celor de la Dinamo și al echipei naționale și-a găsit mașina vandalizată, iar pagubele se ridică la aproximativ 5.000 de euro.
I-au vandalizat mașina!** Dumitru Moraru a pățit-o chiar de ziua lui: "Nu am asigurare!"

Dumitru Moraru a împlinit ieri 57 de ani, dar nu a fost una dintre cele mai fericite aniversări. Fostul portar al celor de la Dinamo și al echipei naționale și-a găsit mașina vandalizată, iar pagubele se ridică la aproximativ 5.000 de euro.

„Mulțumesc că îmi urați «La mulți ani!», dar vă rog să mă credeți că mi-a pierit tot cheful după ce dimineață am văzut cum îmi arăta mașina. Era zgâriată toată, pe toate părțile scria «Țețe Moraru» cu cuiul, ștergătoarele lipsă, geamuri sparte. Ce să mai discut, pagubă de 4.000-5.000 de euro. Nu am asigurare, mi-am asumat acest risc și iată ce bucurie primesc tocmai de ziua mea de naștere.

Am umblat toată ziua pe la secția de poliție pentru a obține dovada, am dus-o la service. Ce mai! M-am distrat, nu glumă! Nu pot să înțeleg cine a avut interesul să-mi facă treaba asta, mai ales că aveam mașina parcată lângă cea a lui Augustin și a lui Orac. Acum, faptul e consumat. La banii mei, nu e mare pagubă”, a declarat Moraru pentru ziarul Ring.

Dumitru Moraru a evoluat în cariera sa la Metalul București, Steaua, Sportul Studențesc, Dinamo, Victoria și IK Start.

39 de selecții are Dumitru Moraru la selecționata României

Sursa foto: Laurentiu Mich / MEDIAFAX FOTO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro