CELE MAI NOI ARTICOLE

De ce s-a enervat Simona Halep, cu toate că a câștigat primul meci oficial din 2021: „Băi, dar nu pot!”

Simona Halep a jucat consistent în meciul cu Anastasia Potapova, scor 6-4, 6-4 la turneul WTA de la Melbourne, cu excepția câtorva momente în care a fost lipsită de concentrare. Așa cum este normal la debutul oficial într-un nou sezon, Simona Halep (2 WTA) s-a simțit frustrată în momentele nefavorabile. Românca s-a enervat atunci când […]
De ce s-a enervat Simona Halep, cu toate că a câștigat primul meci oficial din 2021: „Băi, dar nu pot!"

Dinamo îi uimește până și pe rivali! Fost jucător al Stelei, intrigat de situația în care se află „câinii”: „Putea să se bată pentru cupele europene!”

Iulian Miu, actual antrenor secund la CSA Steaua, a vorbit despre situația precară în care se află Dinamo. Acesta nu înțelege cum jucătorii formației din „Ștefan cel Mare” reușesc să bifeze rezultate pozitive, având în vedere haosul din interiorul clubului. Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta […]
Dinamo îi uimește până și pe rivali! Fost jucător al Stelei, intrigat de situația în care se află „câinii”: „Putea să se bată pentru cupele europene!”

Anamaria Prodan să lase amenințările și să „fure” și ea un fotbalist de top de la frații Becali! Doar așa se poate răzbuna în eternul război al impresarilor!

Ultimele zile au fost captate de știrea transferului la Parma al lui Dennis Man. Cea mai mare sumă din istoria fotbalului românesc, fie că vorbim de 13 milioane de euro sau de 11 milioane de euro, acestea fiind cele două sume vehiculate. Pe marginea mutării a explodat un război fără precedent între impresara lui Man, […]
Anamaria Prodan să lase amenințările și să „fure” și ea un fotbalist de top de la frații Becali! Doar așa se poate răzbuna în eternul război al impresarilor!

Cristiano Bergodi nu este de acord cu reticiența lui Ștefan Radu față de echipa națională: „E un păcat pentru el!” + Cum îi prevede viitorul după retragere

Cristiano Bergodi, fost antrenor al Universității Craiova și fundaș la Lazio, a vorbit la superlativ despre Ștefan Radu, care a devenit, recent, fotbalistul cu cele mai multe meciuri bifate în tricoul lui Lazio, în Serie A. Ștefan Radu (34 de ani) a fost transferat de Lazio, în vara lui 2008, de la Dinamo pentru 4.75 […]
Cristiano Bergodi nu este de acord cu reticiența lui Ștefan Radu față de echipa națională: „E un păcat pentru el!” + Cum îi prevede viitorul după retragere

Câți bani a câștigat Simona Halep pentru calificarea în optimi la turneul de la Melbourne. Ar fi obținut o sumă dublă înaintea pandemiei

Simona Halep (2 WTA) și-a asigurat o sumă cu mai multe zerouri grație primei victorii într-un meci oficial din 2021, scor 6-4, 6-4 cu Anastasia Potapova (Rusia, 101 WTA). Simona Halep (29 de ani) și-a asigurat, luni, un cec în valoare de 5.500 de dolari, care vine la pachet cu 55 de puncte WTA, după […]
Câți bani a câștigat Simona Halep pentru calificarea în optimi la turneul de la Melbourne. Ar fi obținut o sumă dublă înaintea pandemiei

Viorel Mazilu, uimit de forța în regim de viteză de la Mondialul de handbal: „Dacă luăm ce juca Gațu și ce e azi, e diferență de la cer la pământ” + Comparația dintre Messi și Dobrin

Viorel Mazilu, fostul handbalist al echipe naționalei, a făcut o analiză la recentul turneu final al Campionatului Mondial din Egipt încheiat ieri . Danemarca a câştigat, duminică, medalia de aur, după ce a învins în finală reprezentativa Suediei, scor 26-24 (13-13). Danezii rămân cu trofeul, după cel cucerit în 2019. În finala mică s-a impus […]
Viorel Mazilu, uimit de forța în regim de viteză de la Mondialul de handbal: „Dacă luăm ce juca Gațu și ce e azi, e diferență de la cer la pământ" + Comparația dintre Messi și Dobrin

Cristiano Ronaldo, din nou la 20 de ani! EA Sports i-a oferit atacantului în FIFA 21 un card de tipul „Flashback”.

Seria „Flashback”, disponibilă în modul Ultimate Team al jocului, revine în FIFA 21, oferindu-le gamerilor un card incredibil de rapid, la un preț foarte rezonabil. Deși la 92 OVR, Cristiano Ronaldo deține una dintre cele mai scumpe cărți de bază din FIFA 21, producătorii jocului au introdus o variantă mult mai ieftină a jucătorului, accesibilă […]
Cristiano Ronaldo, din nou la 20 de ani! EA Sports i-a oferit atacantului în FIFA 21 un card de tipul „Flashback”.

„Sunteţi sigur că vreţi să îi spuneţi Pele? Sunteţi membru de partid, nu dă bine!”. Gabi Balint a dezvăluit cum a ajuns să poarte prenumele unuia dintre cei mai mari fotbaliști din istorie

Gabi Balint (58 de ani), fostul jucător al Stelei, a vorbit despre motivul pentru care a ajuns să poarte prenumele fostului mare fotbalist brazilian, Pele. Gabi Balint a evoluat timp de nouă ani în tricoul Stelei, în perioada 1980-1989. Acesta s-a retras din cariera de fotbalist, în 1992, de la Burgos CF. Gabi Balint a […]
„Sunteţi sigur că vreţi să îi spuneţi Pele? Sunteţi membru de partid, nu dă bine!”. Gabi Balint a dezvăluit cum a ajuns să poarte prenumele unuia dintre cei mai mari fotbaliști din istorie

Sergiu Buș, restricționat în Coreea de Sud! Ce a pățit atacantul imediat după ce a aterizat

Sergiu Buș, atacantul în vârstă de 28 de ani transferat de la FCSB la Seongnam FC, a ajuns în Coreea de Sud, însă este nevoit să stea în carantină. Potrivit restricțiilor impuse de către autoritățile coreene, Sergiu Buș a fost plasat în carantină imediat ce a aterizat în Coreea de Sud. Fotbalistul român este nevoit […]
Sergiu Buș, restricționat în Coreea de Sud! Ce a pățit atacantul imediat după ce a aterizat

Universitatea Craiova renunță la Cristi Bărbuț, jucător cu 21 de meciuri în acest sezon! În ce campionat semnează atacantul | EXCLUSIV

Spaniolul Juan Camara (26 de ani) este aşteptat în Bănie, pentru a semna un contract cu Universitatea Craiova, echipă care s-a înţeles cu formaţia poloneză Jagiellonia Bialystock pentru un transfer pentru suma de 200.000 de euro, aşa cum a anunţat ProSport. O dată ce-şi va rezolva probleme legate de despărţirea oficială de Dinamo, club la […]
Universitatea Craiova renunță la Cristi Bărbuț, jucător cu 21 de meciuri în acest sezon! În ce campionat semnează atacantul | EXCLUSIV

„Trebuie apreciat! Este fabulos pentru fotbalul românesc!”. Un impresar FIFA este fascinat de transferul lui Dennis Man la Parma

Florin Iacob, impresar FIFA, s-a declara uimit de transferul lui Dennis Man (22 de ani) la Parma, având în vedere nivelul la care se află fotbalul românesc, în prezent. Dennis Man a evoluat timp de cinci ani în tricoul FCSB-ului, în perioada 2016-2021. Potrivit spuselor lui Gigi Becali, Parma a plătit 13 milioane de euro […]
„Trebuie apreciat! Este fabulos pentru fotbalul românesc!”. Un impresar FIFA este fascinat de transferul lui Dennis Man la Parma

Simona Halep, echipament nou la primul turneu oficial din 2021! Ținuta care i-a purtat noroc în meciul cu Anastasia Potapova | FOTO

Simona Halep (2 WTA) a disputat, luni, primul meci oficial din 2021, iar românca a îmbrăcat un echipament nou în Australia, respectând tradiția la început de an. Ținuta Simonei nu este una personalizată, adversara ei, Anastasia Potapova, purtând una identică. Simona Halep beneficiază la turneul WTA 500 Gippsland Trophy de linia de echipament pe care […]
Simona Halep, echipament nou la primul turneu oficial din 2021! Ținuta care i-a purtat noroc în meciul cu Anastasia Potapova | FOTO

Cosmin Contra, reacție tulburătoare după ce a fost acuzat de DDB că și-a cerut banii la comisii: „Am muncit pentru ei! Ce voiau? Să stau să fac infarct ca Neagoe? Nu mai puteam” | EXCLUSIV

Cosmin Contra a vorbit pentru ProSport despre motivele pentru care și-a cerut banii pentru lunile petrecute la Dinamo și a explicat coșmarul prin care a trecut. Antrenorul susține că a fost în spital pentru analize după calvarul din „Ștefan cel Mare”. Fostul selecționer al echipei naționale a revenit în toamnă la Dinamo încrezător în noul […]
Cosmin Contra, reacție tulburătoare după ce a fost acuzat de DDB că și-a cerut banii la comisii: „Am muncit pentru ei! Ce voiau? Să stau să fac infarct ca Neagoe? Nu mai puteam” | EXCLUSIV

Cât a slăbit Mikkel Hansen, MVP-ul Campionatului Mondial de Handbal Masculin 2021, în ultimele zile. „Nu sunt multe mese pe care le-am așteptat cu nerăbdare”

Mikkel Hansen, MVP-ul Campionatului Mondial de Handbal Masculin 2021 din Egipt, a slăbit 5 kilograme în ultimele 9 zile ale turneului final, informează postul danez TV2 Sport. Danemarca și-a păstrat titlul mondial după ce a învins Suedia cu 26-24. în finala de duminică seara de al Cairo. Reprezentativa condusă de Nikolaj Jacobsen a câștigat toate […]
Cât a slăbit Mikkel Hansen, MVP-ul Campionatului Mondial de Handbal Masculin 2021, în ultimele zile. „Nu sunt multe mese pe care le-am așteptat cu nerăbdare”

Parma a transferat fotbalistul greșit? Pe cine vede Adrian Porumboiu cel mai bun jucător de la FCSB: „Aș fi dat suma asta cu ochii închiși! E ceva de nedescris!”

Adrian Porumboiu, fostul arbitru FIFA, a vorbit despre transferul lui Dennis Man la Parma și susține că, dacă s-ar fi aflat în locul italienilor, ar fi achiziționat alt jucător de la FCSB. Dennis Man (22 de ani) a evoluat timp de cinci ani în tricoul FCSB-ului, în perioada 2016-2021. Potrivit spuselor lui Gigi Becali, Parma […]
Parma a transferat fotbalistul greșit? Pe cine vede Adrian Porumboiu cel mai bun jucător de la FCSB: „Aș fi dat suma asta cu ochii închiși! E ceva de nedescris!”

Louis Munteanu, gol superb pentru Fiorentina U19, în meciul cu Inter! Românul i-a ridicat în picioare pe cei din conducere | VIDEO

Louis Munteanu, atacantul în vârstă de 18 ani al Fiorentinei, a înscris un gol superb în Italia, contra echipei U19 a lui Inter. Fiorentina U19 și Inter U19 s-au întâlnit în cadrul etapei a opta din Primavera, iar echipa lui Louis Munteanu a învins cu scorul de 2-1. Oaspeții au deschis scorul în minutul 64, […]
Louis Munteanu, gol superb pentru Fiorentina U19, în meciul cu Inter! Românul i-a ridicat în picioare pe cei din conducere | VIDEO

Reacția Simonei Halep după calificarea în optimi la Melbourne: „Aveam nevoie de această victorie!” Ce le-a transmis românilor din tribune

Simona Halep (2 WTA) a reușit o victorie concludentă în primul meci oficial din 2021, trecând cu 6-4, 6-4 de Anastasia Potapova. Constănțeanca a fost intervievată pe teren după calificarea în optimile turneului WTA 500 Gippsland Trophy de la Melbourne. Simona Halep s-a declarat mulțumită după ce a obținut calificarea în optimile turneului de categorie […]
Reacția Simonei Halep după calificarea în optimi la Melbourne: „Aveam nevoie de această victorie!" Ce le-a transmis românilor din tribune

Un cunoscut impresar FIFA tranșează războiul Anamaria Prodan – Gigi Becali: „Patronul Stelei și-a introdus familia în combinație!” + Care sunt consecințele scandalului dintre cei doi

Între Anamaria Prodan și Gigi Becali s-a iscat un adevărat război. Florin Iacob, impresar FIFA, a vorbit despre conflictul dintre cei doi, dar și despre consecințele pe care acest scandal le va avea asupra imaginii României. Conflictul dintre Anamaria Prodan și Gigi Becali a fost cauzat de implicarea lui Giovanni Becali în transferul lui Dennis […]
Un cunoscut impresar FIFA tranșează războiul Anamaria Prodan - Gigi Becali: „Patronul Stelei și-a introdus familia în combinație!” + Care sunt consecințele scandalului dintre cei doi

„Frumoasă și grațioasă!” Lovitura magistrală prin care Simona Halep a făcut-o KO pe Anastasia Potapova la Melbourne | VIDEO

Simona Halep (România, 2 WTA) s-a calificat în optimile turneului WTA 500 „Gippsland Trophy” de la Melbourne, practicând un tenis spectaculos. Halep a câștigat cu 6-4, 6-4 în fața Anastasiei Potapova (Rusia, 101 WTA), rusoaica neavând replică în fața loviturilor senzaționale reușite de româncă. Simona Halep a folosit lovitura ei de paradă pentru a o […]
„Frumoasă și grațioasă!" Lovitura magistrală prin care Simona Halep a făcut-o KO pe Anastasia Potapova la Melbourne | VIDEO

Simona Halep – Anastasia Potapova 6-4, 6-4 în turul secund la Melbourne, Online VIDEO! Simona a câștigat cu stil primul meci oficial din 2021

Simona Halep (România, 2 WTA) a învins-o, luni, pe Anastasia Potapova (Rusia, 101 WTA), scor 6-4, 6-4, și s-a calificat în optimile turneului WTA Gippsland Trophy de la Melbourne! Meciul a fost Live Video Online pe www.prosport.ro. VICTORIEEE! Simona Halep câștigă în minimum de seturi la debutul în turneul WTA 500 Gippsland Trophy de la […]
Simona Halep - Anastasia Potapova 6-4, 6-4 în turul secund la Melbourne, Online VIDEO! Simona a câștigat cu stil primul meci oficial din 2021

Anamaria Prodan îl dă în judecată în civil pe Dennis Man, după ce Giovanni Becali s-a implicat în transferul la Parma: „El știe lucrul ăsta!”

Anamaria Prodan, impresarul atacantului Dennis Man, a dezvăluit că îl va da în judecată pe jucătorul în vârstă de 22 de ani, după ce acesta a colaborat cu Giovanni Becali în vederea transferului la Parma. Anamaria Prodan susține că patronul lui FCSB, Gigi Becali, și vărul său, Giovanni Becali, l-au obligat pe jucător să semneze […]
Anamaria Prodan îl dă în judecată în civil pe Dennis Man, după ce Giovanni Becali s-a implicat în transferul la Parma: „El știe lucrul ăsta!”

Octavian Popescu de la FCSB a fost la un pas să ajungă în vara anului trecut la Rapid: „Nu m-am înțeles cu Craiova” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Adrian Iencsi l-a antrenat o bună perioadă la U. Craiova pe Octavian Popescu, noua promisiune a celor de la FCSB, iar fostul internațional a explicat la emisiunea ProSport LIVE că a fost la un pas să-l aducă la Rapid. Octavian Popescu a fost transferat de FCSB, liber de contract, în vară, de la Universitatea Craiova […]
Octavian Popescu de la FCSB a fost la un pas să ajungă în vara anului trecut la Rapid: „Nu m-am înțeles cu Craiova" | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Anamaria Prodan aruncă bomba în scandalul cu verii Becali: „Gigi îl urăște cu patimă pe Giovanni!”

Anamaria Prodan, impresarul atacantului Dennis Man, a oferit detalii despre relația dintre Gigi Becali și Giovanni Becali, după transferul jucătorului în vârstă de 22 de ani la Parma. După ce transferul lui Dennis Man la Parma a iscat un scandal monstru între Anamaria Prodan și verii Becali, impresarul atacantului a dezvăluit că patronul lui FCSB nu […]
Anamaria Prodan aruncă bomba în scandalul cu verii Becali: „Gigi îl urăște cu patimă pe Giovanni!”

Derby-ul Lisabonei vine cu SuperPariuri! Ești gata de spectacolul Sporting-Benfica?

Știm cu toții! Fotbalul latin le oferă întotdeauna cele mai frumoase SuperDerby-uri fanilor, iar săptămâna aceasta a venit rândul Portugaliei să ne încânte cu istoricul derby de la Lisabona. Sporting și Benfica sunt gata de o nouă confruntare, iar Superbet e mereu în dreapta ta să te ajute cu cele mai bune cote pentru meciurile […]
Derby-ul Lisabonei vine cu SuperPariuri! Ești gata de spectacolul Sporting-Benfica?

Adrian Iencsi nu înțelege atitudinea conducătorilor din Giulești: „M-au dat afară însă nu m-au întrebat de sănătate. Eram închis în casă” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Adrian Iencsi a fost demis de la Rapid în prima parte a campionatului, iar fostul internațional a explicat la emisiunea ProSport LIVE cum a trăit acea perioadă. Acesta a fost surprins de decizia rapidiștilor deoarece a avut la dispoziție doar o perioadă de trei săptămâni să pregătească echipa și și-a format lotul din mers. Mai […]
Adrian Iencsi nu înțelege atitudinea conducătorilor din Giulești: „M-au dat afară însă nu m-au întrebat de sănătate. Eram închis în casă" | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

FCSB, interzisă la Parma! Italienii au anunțat-o pe Anamaria Prodan că nu vor să mai facă afaceri cu Gigi Becali: „Să aducem jucători de la alte cluburi serioase!”

Dennis Man, atacantul român în vârstă de 22 de ani, s-a transferat de la FCSB la Parma, însă italienii au anunțat-o pe Anamaria Prodan că nu mai vor să facă afaceri cu patronul Gigi Becali. După ce transferul lui Dennis Man la Parma a iscat un scandal monstru între Anamaria Prodan și verii Becali, Giovanni […]
FCSB, interzisă la Parma! Italienii au anunțat-o pe Anamaria Prodan că nu vor să mai facă afaceri cu Gigi Becali: „Să aducem jucători de la alte cluburi serioase!”

Problemele din „Ștefan cel Mare” nu îi sperie pe fotbaliști! Declarația neașteptată a unui fost jucător de la FC Midtjylland: „Eu m-aş duce la Dinamo!”

George Florescu, fost jucător la FC Midtjylland, susține că ar accepta să îmbrace tricoul lui Dinamo, chiar dacă formația din „Ștefan cel Mare” trece prin momente dificile, din punct de vedere financiar. Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației […]
Problemele din „Ștefan cel Mare” nu îi sperie pe fotbaliști! Declarația neașteptată a unui fost jucător de la FC Midtjylland: „Eu m-aş duce la Dinamo!”

Anamaria Prodan i-a dat block lui Gigi Becali: „I-a luat Dumnezeu mințile, l-a pus diavolul să vorbească”. Gestul care a produs ruptura dintre cei doi

Anamaria Prodan, impresarul lui Dennis Man, a explicat de ce a rupt orice legătură cu Gigi Becali, în urma scandalului iscat din cauza transferului fotbalistului în vârstă de 22 de ani de la FCSB la Parma.  Dennis Man a ajuns la Parma, în urmă cu câteva zile, însă a fost un transfer cu tam-tam, care a […]
Anamaria Prodan i-a dat block lui Gigi Becali: „I-a luat Dumnezeu mințile, l-a pus diavolul să vorbească”. Gestul care a produs ruptura dintre cei doi

Un fost jucător de la FCSB știe de cine au nevoie roș-albaștrii pentru a câștiga titlul: „Ar fi o mutare excelentă!” + Singura echipă care le poate pune probleme bucureștenilor

Lucian Sănmărtean, fost jucător important la FCSB, este de părere că formația patronată de Gigi Becali trebuie să-l transfere pe Constantin Budescu, pentru a deveni favorită certă la titlu. Constantin Budescu a fost transferat de Astra, liber de contract, în vara lui 2019, de la Al-Shabab. Mijlocașul ofensiv mai are contract până la finalul actualului […]
Un fost jucător de la FCSB știe de cine au nevoie roș-albaștrii pentru a câștiga titlul: „Ar fi o mutare excelentă!” + Singura echipă care le poate pune probleme bucureștenilor

Cum a încercat tatăl lui Dennis Man să îl convingă pe Gigi Becali: „Eu sunt omul lui Dumnezeu! Nu pot să îi fac așa ceva Anamariei Prodan!”

Anamaria Prodan, impresarul lui Dennis Man, a oferit noi detalii despre negocierile pentru transferul atacantului în vârstă de 22 de ani de la FCSB la Parma și despre reacția tatălui jucătorului. Dennis Man a ajuns la Parma, în urmă cu câteva zile, însă a fost un transfer cu tam-tam, care a iscat un conflict între […]
Cum a încercat tatăl lui Dennis Man să îl convingă pe Gigi Becali: „Eu sunt omul lui Dumnezeu! Nu pot să îi fac așa ceva Anamariei Prodan!”

Mihai Rotaru are toată încrederea în el! Cine este jucătorul care poate aduce titlul la Craiova: „Este cel mai bun lot pe care l-am avut!”

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, și-a exprimat încrederea pe care i-o acordă atacantului Ivan Mamut, cel care a fost adus ca înlocuitor pentru Elvir Koljic, după ce a suferit o accidentare gravă. Ivan Mamut (23 de ani) a fost transferat definitiv de Universitatea Craiova, la începutul acestui an, de la Inter Zapresic, după ce s-a […]
Mihai Rotaru are toată încrederea în el! Cine este jucătorul care poate aduce titlul la Craiova: „Este cel mai bun lot pe care l-am avut!”

Anamaria Prodan a dezvăluit cum a încercat Gigi Becali să o păcălească: „Nici măcar soția lui nu cred că îl cunoaște cum îl cunosc eu!”

Anamaria Prodan, impresarul lui Dennis Man, a oferit noi detalii despre negocierile pentru transferul atacantului în vârstă de 22 de ani de la FCSB la Parma. Dennis Man a ajuns la Parma, în urmă cu câteva zile, însă a fost un transfer cu tam-tam, care a iscat un conflict între impresarul Anamaria Prodan și verii […]
Anamaria Prodan a dezvăluit cum a încercat Gigi Becali să o păcălească: „Nici măcar soția lui nu cred că îl cunoaște cum îl cunosc eu!”

Sorana Cîrstea și-a aflat adversara la Grampians Trophy, turneul jucătoarelor ieșite din „detenție!” Pe tablou se află și Bianca Andreescu

Sorana Cîrstea (România, 72 WTA) va disputa primul turneu oficial după „detenția” prin care a trecut la Melbourne, întâlnind-o pe Alison Riske (SUA, 26 WTA) în turul I la „Grampians Trophy”. S-a tras la sorți tabloul turneului WTA „Grampians Trophy”, destinat exclusiv jucătoarelor care au fost plasate în izolare la Melbourne! Competiția are premii în […]
Sorana Cîrstea și-a aflat adversara la Grampians Trophy, turneul jucătoarelor ieșite din „detenție!" Pe tablou se află și Bianca Andreescu

Florin Prunea, dezvăluiri despre modul în care Dinamo a ajuns pe mâna spaniolilor: „S-au închis într-o altă încăpere și a venit celebrul «Săpașul»!”

Florin Prunea, fostul manager general de la Dinamo, a vorbit despre dedesubturile tranzacției formației roș-albe la actualul patronaj spaniol, care a adus-o aproape de faliment. Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas […]
Florin Prunea, dezvăluiri despre modul în care Dinamo a ajuns pe mâna spaniolilor: „S-au închis într-o altă încăpere și a venit celebrul «Săpașul»!”

Apare un nou mega-proiect în luptele K1! Superkombat revine în forță și vrea să strângă bodyguarzii celor mai bogați miliardari ai planetei! | EXCLUSIV

Rico Verhoeven a câștigat fără nici cea mai mică emoție piramida greilor din gala de sâmbătă seară din Glory, iar Edi Irimia, unul dintre cei mai tari promotori din România și din Europa a dezvăluit pentru ProSport care este noul său proiect din 2021. Vizibil deranjat de faptul că promoția rivală Glory nu oferă un […]
Apare un nou mega-proiect în luptele K1! Superkombat revine în forță și vrea să strângă bodyguarzii celor mai bogați miliardari ai planetei! | EXCLUSIV

Monica Niculescu a intrat ca rezervă pe tabloul principal de la Melbourne și o putea întâlni pe Simona Halep în optimi! Cum s-a descurcat

Monica Niculescu (România, 144 WTA) a fost protagonista unei apariții neașteptate, luni dimineață, la turneul WTA 500 „Gippsland Trophy” de la Melbourne! Românca a pierdut însă meciul din primul tur cu Laura Siegemund (Germania, 51 WTA), scor 7-5, 6-4. Monica Niculescu a intrat pe tabloul principal la Melbourne din postura de rezervă, după retragerea Zarinei […]
Monica Niculescu a intrat ca rezervă pe tabloul principal de la Melbourne și o putea întâlni pe Simona Halep în optimi! Cum s-a descurcat

Dinamoviștii țintesc sus! Jucătorii „câinilor” se gândesc la play-off, după victoria cu UTA Arad: „Avem un lot bun. Cred că ne vom descurca!”

Dinamo a reușit să se impună în fața celor de la UTA Arad, 1-0, în etapa 20 a Ligii 1. La finalul meciului, Vlad Achim, mijlocașul „câinilor”, a declarat că obiectivul formației din „Ștefan cel Mare” este accederea în play-off. Unicul gol al partidei UTA Arad – Dinamo a fost marcat de Deian Sorescu, în […]
Dinamoviștii țintesc sus! Jucătorii „câinilor” se gândesc la play-off, după victoria cu UTA Arad: „Avem un lot bun. Cred că ne vom descurca!”

Constantin Budescu are nutriționist personal la Astra: „Se vorbește că mănâncă numai prostii, dar îl supraveghez!”

Constantin Budescu, atacantul în vârstă de 31 de ani al Astrei Giurgiu, a fost criticat în nenumărate rânduri pentru kilogramele în plus, însă colegul său, fundașul Valerică Găman (tot 31 de ani), a dezvăluit că îl urmărește atent în ceea ce privește alimentația. Astra Giurgiu a remizat cu FC Viitorul, scor 1-1, pe teren propriu, […]
Constantin Budescu are nutriționist personal la Astra: „Se vorbește că mănâncă numai prostii, dar îl supraveghez!”

A apărut o înregistrare cu dialoguri incredibile despre moartea lui Diego Maradona. „Grasul a murit! Se pare că a intrat în stop cardiac” | AUDIO

Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian, a murit în urmă cu două luni, dar controversele vizavi de decesul său continuă să apară în presa argentiniană. O înregistrare scoate la iveală amănunte interesante. Primele informații au fost acelea că legenda argentiniană a murit în urma unui stop cardiorespirator, dar ancheta a stabilit o serie de afecțiuni […]
A apărut o înregistrare cu dialoguri incredibile despre moartea lui Diego Maradona.  „Grasul a murit! Se pare că a intrat în stop cardiac" | AUDIO

Povestea tânărului vândut de părinți cu 10.000 de dolari în Canada! S-a întors în România să joace fotbal, iar acum este hocheist la Sportul Studențesc. „Joacă bine” | EXCLUSIV

Brandon Simon este unul dintre cele câteva mii de români vânduți de familii sărace pentru o sumă de bani. În cazul lui, pentru 10.000 de dolari. Avea doar câteva luni când s-a fâcut tranzacția tipică pentru acele vremuri. A vrut să redescopere locurile în care s-a născut și a sosit acum 4 ani pentru prima […]
Povestea tânărului vândut de părinți cu 10.000 de dolari în Canada! S-a întors în România să joace fotbal, iar acum este hocheist la Sportul Studențesc. „Joacă bine" | EXCLUSIV