Condescu: „Dintr-un anonim de la Dinamo II am făcut un jucător de națională”
10 Mai 2008
Golgheterul echipei Pandurii în acest sezon, Ilie Iordache, este singurul jucător din lotul lui Eugen Neagoe a cărui situație este neclară în acest moment.
Președintele Marin Condescu a precizat că există o anexă a contractului de împrumut al jucătorului de la Dinamo care prevede că acesta se va întoarce la Dinamo doar dacă va fi în primul lot de 18: „Ilie Iordache are contract cu noi până în 2009 dar dacă Dinamo și-l dorește în lotul de 18 și antrenorul Mircea Rednic are nevoie de Iordache, el se va întoarce la reunirea tuturor dinamoviștilor. Domnul Badea mi-a spus că la începutul pregătiri Rednic vrea să aibă la dispoziție toți jucătorii pe care îi are Dinamo la această oră pe la toate cluburile din România. Iar Iordache are la contract o anexă pe care am încheiat-o cu Dinamo în care se spune că dacă va face parte din lotul de 18 al echipei Dinamo, putem de comun acord să întrerupem împrumutul lui la Târgu Jiu."