Andrei Cordoș este noul Chivu

Andrei Cordoș este noul Chivu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Cordoș va fi coleg cu Paraschiv la Rimini Calcio și are numai cuvinte de laudă la adresa fostului jucător al Stelei.

Andrei, când pleci la Rimini?
Eu m-am înțeles cu italienii, dar mai rămâne să ajungă și cluburile la un consens. Impresarul meu italian m-a asigurat că va fi bine. Rimini urmează să trimită o ofertă și, din câte am citit prin presă, și oficialii lui „U” ar fi de acord cu transferul. Sper să fie bine.

Ce ar însemna pentru tine un transfer în Serie B, la numai 20 de ani?
Este visul meu dintotdeauna să joc în Italia. Nu-mi vine să cred, dar parcă mi-e frică să mă bucur înainte de a semna. Am ratat atâtea transferuri și în iarnă și nu mai îmi fac iluzii. Rimini este o echipă foarte puternică. Cred că în Liga I ar putea emite pretenții la locul doi sau trei.

Cum ai ajuns să fii remarcat în Italia, în condițiile în care nu evoluai constant la „U” Cluj?
Impresarul m-a ajutat foarte mult. Nimeni nu a mai avut încredere în mine când am început să pierd prima echipă. Doar el a crezut că pot reveni. Tot el m-a convins să merg în probe la Rimini. Eu nu voiam să dau probe, dar a fost mai bine așa, pentru că oficialii italieni au văzut care este adevărata mea valoare.

Te-a ajutat și Paraschiv să te acomodezi?
Foarte mult. S-a purtat foarte frumos cu mine. Mă ducea la antrenamente chiar dacă el nu se antrena în acea perioadă pentru că era accidentat. Este un om foarte sufletist. Nu știu dacă altcineva ar fi făcut aceste lucruri.

Dacă în Italia ești apreciat, la „U“ Cluj de ce nu ai reușit să te impui?
Consider că am avut ghinion. Cu Adrian Falub am jucat, când antrenor era Gheorghe Mulțescu am fost mai mult accidentat, iar cu tehnicianul Alpar Meszaros nu mă înțelegeam. Probabil l-a supărat faptul că aveam personalitate, dar nu mai vreau să discut despre asta.

Al 7-lea român în „Cizmă”

Dacă se va transfera la Rimini, Andrei Cordoș ar intra într-un club select al fotbaliștilor români care evoluează în Italia. În prezent, în Serie A evoluează Mutu (Fiorentina), Chivu (Inter), Codrea (Siena), Ștefan Radu (Lazio) și Adrian Piț (AS Roma), iar fostul stelist Sorin Paraschiv joacă de anul trecut la Rimini Calcio, în Serie B.

A fost ofertat de Rapid!

Andrei Cordoș nu a dus lipsă în această vară de oferte. George Copos l-a dorit în Giulești, „la pachet” cu Dorin Goga, dar această variantă a fost refuzată de către oficialii clujeni. De asemenea, Cornel Penescu a insistat ca Andrei Cordoș să treacă la FC Argeș, dar jucătorul a ales în cele din urmă să joace în Serie B.

"Vreau să joc în Serie A. Sper, de asemenea, că voi intra din nou în circuitul naționalei de tineret" – Andrei Cordoș, fundaș „U” Cluj

250 de mii de euro oferă Rimini pentru transferul lui Cordoș

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele