Investiții de peste 7.000.000 € la Poli Timișoara

Investiții de peste 7.000.000 € la Poli Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

În vara asta, bănățenii au mutat iar masiv pe piața transferurilor, dar strategia gândită de Marian Iancu este mai amplă și include și dezvoltarea activității de juniori.
În luna mai vorbeați de două-trei transferuri. S-au făcut opt până acum.
Da, dar am făcut numai mutări punctuale, acolo unde aveam nevoie. Dacă facem socoteala prețurilor de transferuri și valoarea contractelor, cu siguranță trecem de șapte milioane de euro cheltuială.

Singurul post relativ neacoperit este cel de mijlocaș stânga.
Da Costa are două probleme. Una administrativă, dar Filipe spune că se rezolvă și cartea verde îi va ajunge la timp, iar alta este legată de recidivele de care a avut parte la o accidentare. Am discutat, se pare că problema medicală a fost provocată de faptul că mereu a fost forțat să reintre fără recuperare pe teren, pentru că era jucător-cheie. Acum vom avea răbdare cu el. Noi am resuscitat și alți jucători, de exemplu pe Ovidiu Petre, pe Pleșan. Am insistat în cazul lor, la momentul acela, să facă recuperări complete. Nici acum nu vom grăbi situația.

Vă veți implica financiar pentru crearea unei echipe-satelit la Buftea?

Nu va fi o echipă-satelit, ci un club cu imagine proprie și autonomie. Însă o societate din cadrul BkP va fi acționar minoritar cu 49% din acțiuni, în vreme ce Primăria Buftea va deține 51%.

Dar de ce aveați nevoie și de Buftea, în condițiile în care aveți o a doua echipă, Poli II?
Aveam nevoie de trei paliere pentru performanță. Primul, cu o medie de vârstă la 19 ani, este Poli II, acolo unde încep cariera juniorii. Ei nu pot face joncțiunea direct în Liga a II-a, nu fac față. Următorul palier este cu o medie de vârstă de 21-22 de ani. Acolo apare ultima sită, cea mai fină, cu jucători care oricând pot face pasul spre prima ligă.

„Școală de fotbal“

Înseamnă că jucătorii tineri care nu intră în calculele lui Dusan Uhrin merg acolo acum? De exemplu Popovici, Axente, Scutaru, Pătraș…
Da, ei au nevoie de meciuri în picioare, iar acolo vor avea parte de competiție, pentru că seria I a ligii secunde este mult mai puternică, iar dacă se va face o singură serie de „B”, deja competiția va fi acerbă.

Aveți un plan stabilit deja și destul de vast.

Lucrăm profesionist, învățăm să fim cât mai profesioniști. Dacă vii din economia reală, este ușor să aplici aceste principii. Deși tot timpul am recunoscut că fotbalul este un hobby, trebuie să gândesc și să pun la cale și o rețetă financiară cu rezultate pozitive.

Dar ce spuneți despre jucătorii care vor pleca de la Timișoara?
Îmi doresc sincer să reușească toți cei care pleacă de la echipele noastre în alte părți. Astfel, ne fac și nouă renume de școală de fotbal. Jucătorii care vor pleca de aici se vor mândri că au fost la Timișoara.

 

Marian Iancu: „Doar tatonări pentru Popa”

Marian Iancu a precizat că situația goalkeeperului este în continuare confuză. „Marius Popa, din câte știu eu, se va prezenta la reunirea echipei secunde. Nu există variante certe în cazul lui, ci doar tatonări. Prețul este mare? Cinci sute, șase sute de mii de euro este mult pentru al doilea portar al naționalei?”, a declarat Iancu. Din cauza prețului, variante precum Nurnberg sau St. Etienne fie au picat, fie rămân în stand-by.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…