CELE MAI NOI ARTICOLE

Schweinsteiger: „Spaniolii ne-au pedepsit”

Mijlocașul Bastian Schweinsteiger a declarat după înfrângerea suferită în fața Spaniei, scor 1 - 0, în finala Campionatului European, că reprezentativa Germaniei trebuie să fie mândră de evoluția sa pe parcursul turneului final, precizând că ibericii au profitat de eroarea comisă de nemți reușind astfel să-i "pedepsească". "Putem fi mândri de noi. Am început bine jocul, dar golul ne-a făcut rău. Nu s-a întâmplat cum speram. La meciuri de acest nivel nu trebuie să lași spații libere. Noi am lăsat unul și ne-a costat foarte scump. Spaniolii ne-au pedepsit. Însă avem potențialul de a ajunge mai departe", a spus Schweinsteiger.
Schweinsteiger: "Spaniolii ne-au pedepsit"

Lehmann: „A fost ultimul meu Campionat European”

Portarul Germaniei, Jens Lehmann, a declarat după înfrângerea în fața Spaniei, scor 0 -1, în finala Campionatului European că acesta este ultimul Euro pentru el, fără a preciza însă dacă se va retrage din echipa națională. "Acesta a fost ultimul Euro din cariera mea. Regret că nu am câștigat. Nu știu dacă mă voi retrage din echipa națională. Trebuie să mă mai gândesc. Evident că mai întâi le voi spune antrenorului și coechipierilor", a spus Lehmann.
Lehmann: "A fost ultimul meu Campionat European"

Aragones: „Spania a devenit un model pentru toată lumea”

Selecționerul Luis Aragones a declarat după ce Spania a devenit Campioană Europeană pentru a doua oară în istorie, că pentru iubitorii fotbalului e bine că ibericii au câștigat trofeul , precizând că au devenit un model pentru multă lume. "Am format o echipă care joacă bine și care e dificil de oprit. Am câștigat acest turneu într-un mod extraordinar. E o zi fericită pentru Spania.Sunt încântat, de obicei nu mă manifest, dar sunt foarte fericit. Cred că multă lume va lua Spania ca model de acum încolo. Sper că Spania va continua pe acest drum și va câștiga alte trofee", a spus Aragones.
Aragones: "Spania a devenit un model pentru toată lumea"

Certitudinile lui Dinamo

Dacă ții cu Dinamo și privești spre transferurile realizate de CFR, Steaua și Rapid, poți simți o oarecare invidie. Adaugă rezultatul ultimului amical din Germania și temerea că Lobonț și Moți ar putea pleca, iar schița unui tablou al îndoielii vizavi de potențialul echipei în noul sezon ar putea fi gata. Cu toate acestea, două atuuri certe deținute de Dinamo o pot poziționa drept o candidată specială la titlu. Primul ține de valoarea de antrenor a lui Rednic și de capaciatatea acestuia de-a câștiga trofee de-o manieră extrem de clară. În plus, revenirea lui Rednic în „Groapă" înseamnă și revenirea unui antrenor care cunoaște deja foarte bine echipa. Al doilea e legat de forța ofensivă a echipei. Deși nu are același număr de jucători de atac bine cotați precum rivalele, „câinii" se pot lăuda pe deplin cu Dănciulescu și Bratu. Iar asta pentru că ambii, spre deosebire de cele mai multe dintre vârfurile adversarelor, au o calitate extrem de importantă: sunt de mult certitudini.
Certitudinile lui Dinamo

Lahm : „A fost un Euro bun pentru Germania”

Fundașul Philipp Lahm a declarat după înfrângerea Germaniei în fața Spaniei, cu scorul de 1-0, în finala Campionatului European că deși nu și-au realizat visul nemții pot considera că acest Euro a fost "bun" pentru ei. "Toți jucătorii au făcut ce au putut. Nu ne-am realizat visul, dar totuși putem vorbi de un turneu final bun pentru Germania. Golul primit de noi a fost urmarea unei serii de erori. Am pierdut mingea la mijlocul terenului și nu l-am văzut ajungând în spatele meu pe Torres. Ne-a lipsit eficacitatea în ofensivă și am pierdut prea ușor mingi pe care ar fi trebuit să le stăpânim. Nimeni nu mi-a reproșat nimic. Nu am progresat rău în comparație cu turneul final al Cupei Mondiale din 2006, și ne putem aștepta să devenim mai buni", a spus Lahm.
Lahm : "A fost un Euro bun pentru Germania"

Steaua a demarat proiectul „Academiei de fotbal”

Dacă Gigi Becali s-a lăudat de multe ori că „Steaua este Real Madrid a României", acum roș-albaștrii vor să fie un fel de Ajax în ceea ce privește creșterea jucătorilor de perspectivă. Proiectul a fost deja conceput. Astfel, cei mai buni tineri de la loturile naționale vor fi incluși de acum încolo în Academia de Fotbal Steaua
Steaua a demarat proiectul "Academiei de fotbal"

Tinicheaua

După ce Dică și-a agățat pe umăr lupara siciliană, Gigi Becali a mimat indiferența. Parcă ar fi vândut în Ștefănești câteva parcele lăsate pradă scaieților și de care abia își mai aducea aminte. „Ce mai afacere, ce-s alea două milioane?" În spatele camerelor TV și a reportofoanelor, probabil că își râde în bărbia de centurion roman.
Tinicheaua

Lăcătuș va miza pe atac

Constrâns de lotul de jucători pe care îl are la dispoziție, antrenorul Stelei este nevoit să renunțe la sistemul 4-2-3-1 folosit stagiunea trecută. În formula cu un singur vârf împins, un rol important era jucat de „Dicanio", care făcea legătura între cele două compartimente ofensive.
Lăcătuș va miza pe atac

Prodan: „Dică ne-a păcălit!”

Transferul lui „Dicanio" la echipa lui Walter Zenga a dat naștere unui scandal de proporții. Asta după ce agenții de jucători Ana Maria Prodan și Dumitru Tudor au ieșit la rampă, spunând că nu au primit banii din înțelegerea pe care internaționalul român a avut-o cu firma Universal Sports Mana
Prodan: "Dică ne-a păcălit!"

Casillas: „Încă nu realizăm ce am obținut”

Portarul Iker Casillas a declarat, după finala Campionatului European, câștigată, cu scorul de 1-0, în fața Germaniei, că simte "o bucurie imensă" și că spaniolii încă nu sunt conștienți de ceea ce au realizat, informează Marca, conform Mediafax. "În sfârșit am reușit. Cred că încă nu suntem conștienți de ceea ce am realizat. Acum simt o bucurie imensă, pentru că Spania merită titlul. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut", a spus Casillas.
Casillas: "Încă nu realizăm ce am obținut"

Zenga: „Stelei îi va fi greu fără Dică”

Walter Zenga a urmărit cu atenție derularea negocierilor dintre Catania și Steaua pentru transferul lui Dică. Aflat în Statele Unite, acolo unde s-a și căsătorit religios în Las Vegas cu Raluca, tehnicianul italian a acceptat să vorbească pentru ProSport despre cel mai mediatizat transfer din ultimele zile în România.
Zenga: "Stelei îi va fi greu fără Dică"

Fabregas: „Este fantastic!”

Mijlocașul Spaniei, Cesc Fabregas, a declarat că încă nu realizează performanța pe care a realizat-o. "Este fantastic! Este cea mai frumoasă zi din cariera mea de jucător. Nu cred că sunt conștienți de ceea ce am realizat. După 44 de ani am câștigat un trofeu major pentru Spania. Era unul din visele mele și l-am realizat. Ne-am creat ocazii, am jucat un fotbal frumos și am obținut succesul pe care îl meritam. Suntem o echipă tânără și vom lupta pentru a câștiga Cupa Mondială peste doi ani", a afirmat Fabregas.
Fabregas: "Este fantastic!"

Fernando Torres: „S-a făcut dreptate!”

Atacantul lui Liverpool, Fernando Torres, a declarat la finalul meciului câștigat cu Germania că simte ca ibericii au câștigat pe merit, Spania fiind echipa cea mai bună pe întrega durată a competiți "Este o bucurie imensă. Trebuie să fie o sărbătoare enormă în Spania. Pentru mine este un vis devenit realitate. O victorie la un Campionat European valorează aproape cât un titlu mondial. Cred că am practicat un fotbal foarte bun pe întregul parcurs al turneului și faptul că am câștigat trofeul înseamnă că s-a făcut dreptate", a declarat Torres, după finala Euro 2008.
Fernando Torres: "S-a făcut dreptate!"

Ballack: „Suntem mândri pentru această performanță”

Căpitanul reprezentativei Germaniei, Michael Ballack, s-a declarat dezamăgit de prestația "Maanschaft-ului" din finala CE 2008 contra Spaniei, însă este mulțumit și cu locul doi. "Este trist să pierzi când ai ajuns atât de departe. Toată echipa a luptat. Acest turneu vine la finalul sezonului și din punct de vedere fizic a fost foarte greu. Astăzi am comis multe greșeli. Însă când vezi nivelul Euro 2008, cu echipe concurente precum Spania, Italia, Olanda, atunci faptul că am jucat finala ne poate face să fim mândri pentru această performanță", a spus Ballack.
Ballack: "Suntem mândri pentru această performanță"

Low: „Să ne concentrăm pentru mondialul din 2010”

Antrenorul Germaniei, Joachim Low, a ținut să felicite naționala Spaniei pentru victoria din această seară și a spus că Germania se va concentra de acum pe următoarea competiție. "Suntem fericiți că am ajuns până aici, e o performață că am ajuns în finală. Accept această înfrângere și respect adversarii pentru victorie, Spania a fost o echipă constantă în acest turneu. Au avut mai multe ocazii, și-au demonstrat din plin calitățile tehnice. Avem o echipă competitivă și, de acum, ne concentrăm pe mondialul din 2010.", a spus Low la conferința de presă de după finala EURO 2008.
Low: "Să ne concentrăm pentru mondialul din 2010"

SPANIA e regina !!

Viena a primit ce și-a dorit, o distribuție de gală pentru ultimul act, cu doi coloși ai Europei pe scenă. Pe covorul roșu a pășit Spania, estetică și surprinzătoare, cu o linie de mijloc ce a fermecat și un golgheter, Villa, lăsat însă pe bancă.
SPANIA e regina !!

Dragoste cu mila…

"De milă" ăsta aruncat de Gigi Becali din colțul gurii sună urât. Dică nu este fotbalistul care să inspire asta. Din contră! Teamă pentru portari, respect pentru fotbal și bun-simț față de toată lumea ar fi termenii care l-ar defini mai bine. El era unul dintre jucătorii care lăsau jenați privirea în pământ și evitau camerele de luat vederi atunci când patronul care se desparte cu atâta ușurință acum de ei îi copleșea cu laude. Mijlocașul despre care vorbim a plecat și depinde numai
Dragoste cu mila...

UEFA a decis: Steaua poate evolua în Champions League

Comisia de control și disciplină a UEFA a hotărât ieri: Steaua va participa la ediția 2008-2009 a Ligii Campionilor. Forul continental a decis ca roș-albaștrii să ia startul în cea mai importantă competiție intercluburi a Europei, în ciuda faptului că Federația Română a penalizat clubul cu șapte puncte pentru acuzația de mită în cazul „valiza". Totuși, UEFA a ținut să precizeze că, în situația în care comisiile abilitate vor schimba decizia inițială, Steaua riscă participarea la viitoarele competiții organizate de forul de la Nyon.
UEFA a decis: Steaua poate evolua în Champions League

David Villa, golgeterul lui EURO 2008

Atacantul spaniol David Villa este golgeterul lui EURO 2008, în ciuda faptului că atacantul spaniol nu a jucat și în finala C.E., din cauza unei accidentări. Cele 4 goluri reușite de Villa pe parcursul competiției, un hatt-trick cu Rusia și încă o reușită cu Suedia l-au plasat pe spaniol în fruntea listei marcatorilor turneului european din Austria și Elveția. Atacantul de 26 de ani al Valenciei a terminat EURO 2008 a avut un gol mai mult decât germanul Podolski, rusul Pavlyuchenko, elvețianul Yakin și turcul Șentürk.
David Villa, golgeterul lui EURO 2008

Ceremonie de închidere impresionantă la Euro

După 23 de zile, Euro 2008 s-a terminat. Ceremonia de închidere a fost scurtă, dar impresionantă prin coregrafie. Spectacolul a avut loc înaintea finalei și a durat aproape 12 minute. 400 de studenți ai școlii de muzică din Viena și-au dat concursul la realizarea show-ului
Ceremonie de închidere impresionantă la Euro

Spaniolii petrec pe străzi!

Titlul obținut de Spania după 44 de ani le-a adus o bucurie extremă suporterilor iberici care au ieșit imediat după fluier final al meciului pe străzi pentru a se manifesta. Astfel, strigătele "Campionii, campionii!" și claxoanele mașinilor pot fi auzite peste tot în Spania în aceste momente.
Spaniolii petrec pe străzi!

„Spania joacă un fotbal apropiat de sufletul românilor”

Mihai Stoichiță a declarat că victoria Spaniei ar trebui să îi bucure pe români deoarece stilul de joc practicat de iberici este unul pe placul tuturor latinilor. "Spania joacă un fotbal mai apropiat de sufletul Românilor și, într-un fel, s-a făcut dreptate. Talentul și spiritul latin și-au spus cuvântul și s-a dovedit că Liga spaniolă este cel mai bun campionat din lume." a spus tehnicianul la TVR.
"Spania joacă un fotbal apropiat de sufletul românilor"

Hagi: „Circulația mingii a făcut diferența”

Liderul "Generației de Aur", Gheorghe Hagi, a declarat că Spania a meritat să câștige turneul final al Campionatului European. "Nemții au o mentalitate de învingători și e greu să îi domini. Spania a reușit să se impună datorită circulației mingii, care a fost superioară. Generația actuală a Spaniei e foarte bună, au jucat un fotbal colectiv excelent. Jucătorul cel mai bun de la Euro a fost Senna, pentru că a jucat constant bine", a spus Hagi pentru Realitatea TV.
Hagi: "Circulația mingii a făcut diferența"

Ballack a fost recuperat la timp pentru finală

Michael Ballack a apărut în primul „11" al lui Joachim Low, în ciuda faptului că prezența sa pe teren era pusă sub semnul întrebării din cauza unei contracturi musculare. Deși antrenorii, coechipierii, dar și presa germană au susținut sus și tare că jucătorul lui Chelsea nu va putea juca din cauza unei accidentări la pulpa dreaptă
Ballack a fost recuperat la timp pentru finală

Duru: „Revenirea Ceahlăului în Liga I este o glumă”

Șeful Comisiei de Licențiere, Viorel Duru (foto), a reafirmat că niciun club din Liga I nu are probleme în dosar. „Am auzit și eu că Ceahlăul ar putea reveni în Liga I, dar sincer cred că este o glumă. Nu cred că este posibil așa ceva, pentru că niciunul dintre cluburile care au rămas în p
Duru: "Revenirea Ceahlăului în Liga I este o glumă"

VIDEO / Suntem ultima echipă care a „îngenuncheat” campioana Europei!

România este ultima echipă care a învins noua campioană europeană, Spania. Naționala lui Pițurcă s-a impus, cu 1-0, într-o partidă de pregătire care a avut loc în 2006, chiar pe terenul ibericilor. Șase dintre jucătorii care au devenit Campioni Europeni în această seară au făcut parte și din echipa învinsă de România. Casillas, Fabregas, David Silva și Xabi Alonso au fost titulari, în timp ce Sergio Ramos și Senna au intrat pe parcursul partidei în care Marica a marcat golul victoriei tricolorilor. Golgheterul EURO 2008, David Villa, a fost și el pe teren în meciul de la Cadiz, însă atacantul Valenciei a lipsit din finala cu Germania din cauza unei accidentări.
VIDEO / Suntem ultima echipă care a "îngenuncheat" campioana Europei!

Steliana Nistor, fără rivală

În absența Sandrei Izbașa, accidentată, Steliana Nistor nu a avut adversară în ultima zi a Internațional Open de la Ploiești. Vicecampioana mondială a dominat finalele pe aparate, pe care le-a câștigat fără probleme. Lider al lotului olimpic, Steliana Nistor a defilat în sala Olimpia. După ce, cu o zi înainte, câștigase ambele finale la individual compus, la Naționale și Internaționale, ea și-a continuat „vânătoarea" de medalii. Cu noile exerciții de Beijing, executate aproape fără greșeală, sibianca a confirmat progresul făcut în pregătire.
Steliana Nistor, fără rivală

Vasluiul nu oferă mai mult de 250.000 de euro pentru Buga

Oficialii celor două cluburi s-au întâlnit la București pentru a cădea de acord în ceea ce privește transferul lui Buga la Vaslui. Lucrurile nu sunt atât de simple cum ar părea la prima vedere. Chiar dacă a fost declarat transferabil de conducerea rapidistă, giuleștetenii țin la preț și cer 500.000 de euro în schimbul „autografului"
Vasluiul nu oferă mai mult de 250.000 de euro pentru Buga

Nicolae Linca a urcat la Dumnezeu!

Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel a fost extrem de tristă pentru sportul românesc, lumea boxului, și nu numai, conducându-l pe ultimul drum pe Nicolae Linca, unicul campion olimpic român (JO 1952) din nobila artă. În Feisa a fost ieri tristețe mare, în jurul prânzului 300 de personane conducându-l pe ultimul drum pe Nicolae Linca. În scurta-i alocuțiune de la Monumentul Eroilor din localitate, antrenorul Nicu Paștiu a propus ca Feisa să-și schimbe numele în Nicolae Linca, drept omagiu. Astfel, există șanse reale ca după Box Club „Nicolae Linca" Alba Iulia și trofeul internațional de box „Nicolae Linca" (n.a. - noua „titulatură" primită de competiția cunoscută până acum drept „Centura de Aur"), numele lui să fie preluat și de localitatea în care acesta și-a petrecut ultimii 30 de ani ai vieții.
Nicolae Linca a urcat la Dumnezeu!

Steluța Luca ratează Olimpiada!

Liderul echipei naționale feminine, Steluța Luca, l-a informat ieri pe selecționerul Gheorghe Tadici că nu va participa la Olimpiadă. Interul dreapta al Oltchimului, Steluța Luca, și-a anunțat decizia de a nu mai merge la Beijing, din cauza unor probleme medicale la spate. Ea fusese desemnată de COSR portdrapelul delegației tricolore la „Balul celor Cinci Cercuri".
Steluța Luca ratează Olimpiada!

Viva España!

Nemții au început tare în finala de pe Ernst Happel, dar Spania nu s-a lăsat intimidată și a reușit să-și impună jocul ofensiv, cu care ne-a obișnuit de-a lungul turneului. Cu Torres într-o formă de joc excelentă, atacul ibericilor a mers perfect. Mai întâi, vârful lui Liverpool a demontat mitul invincibilității Germaniei în duelurile aeriene, reușind să lovească mingea cu capul de lăngă mai întaltul Mertesacker, doar bara salvându-i pe nemți de gol. Atacantul spaniol a reușit până la urmă să înscrie în minutul 33, după ce i-a "furat" mingea lui Lahm în apropierea careului și l-a „executat" cu ușurință pe Jens Lehmann. David Silva putea să mai dea o lovitură în finalul reprizei, dacă nu rata execuția.
Viva España!

„Nu țin să plec la Dinamo”

Mircea Rednic și l-a dorit pe mijlocașul sârb al lui FC Vaslui, Petar Jovanovic, și pe vremea când acesta antrena Rapidul, iar acum a intensificat negocierile. Porumboiu cere 700.000 de euro pentru jucător.
"Nu țin să plec la Dinamo"

Euro a impus un sistem de joc: 4-5-1

Tehnicianul Arsene Wenger (foto) de la Arsenal a fost „portavocea" care a sintetizat „oficializarea" sistemului de joc 4-5-1 la acest Euro.
Euro a impus un sistem de joc: 4-5-1

Coman: „Unii oameni de la Rapid m-au dezamăgit”

Ziua de astăzi poate fi decisivă pentru viitorul apropiat al lui Dani Coman, dar și pentru Rapid, de eventualele discuții dintre cele două părți depinzând „poarta" giuleștenilor. Vei semna azi prelungirea contractului cu Rapid? Repet a nu știu câta oară
Coman: "Unii oameni de la Rapid m-au dezamăgit"

Herea cedat la Rapid pentru un loc de parcare !

Incredibil! Ovidiu Herea a fost oferit Rapidului de către Constantin Iacov în schimbul unui loc unde fostul patron al Progresului își acostează iahtul. Situat în portul Eforie Nord, locul i-a aparținut lui George Copos. Deși impresarul jucătorului, Ana Maria Prodan, și noul patron al Progresului, Marian Dodu, le-au transmis giuleștenilor că mai au de virat până astăzi 1,3 milioane de euro pentru Ovidiu Herea
Herea cedat la Rapid pentru un loc de parcare !

Platini vrea 24 de echipe la Euro din 2016

Platini (foto) nu mai dorește să vadă stând pe dinafara unui campionat european echipe naționale de valoare. Cu prilejul finalei CE 2008, șeful UEFA a prins momentul favorabil pentru o consultare cu majoritatea conducătorilor de federații de pe continent. Și a găsit repede consensul pentru extinderea numărului de participante la competiția rezervată naționalelor de pe „bătrânul continent", dar începând cu ediția din 2016. Oficializarea se va face în septembrie, la congresul UEFA de la Bordeaux.
Platini vrea 24 de echipe la Euro din 2016

Invazie pe străzile Vienei

Pentru ultima dată, capitala Austriei a fost sub ocupație străină, fiind invadată de dansatoare de flamenco și de tineri bavarezi în costumele lor populare, iar muzica clasică a fost înlocuită cu sunetul goarnelor și al tobelor. În centrul orașului, de la Stephansdom până la Primărie, zeci de mii de suporteri ai Spaniei și ai Germaniei și-au disputat propria lor finală. Ibericii, exuberanți și zgomotoși, au cântat „Viva España!" și au arborat capete de porc pentru a-l ironiza pe Schweinsteiger.
Invazie pe străzile Vienei

Baciu: „Vom începe în forță”

Proaspăt retras din activitatea de fotbalist, Marius Baciu, ex-fundaș al echipei Steaua, se relaxează la mare înaintea primului sezon din Liga I cu Gaz Metan, la care va lua parte din postura de director sportiv. El nu este îngrijorat de faptul că echipa sa are programat un sta
Baciu: "Vom începe în forță"

Falemi: „Nu vom retrograda”

Mijlocașul care a jucat în naționala Camerunului a fost convins să joace la Mediaș de fostul coechipier Marius Baciu, ajuns director sportiv la „găzari", și spune că se simte ca la 20 de ani. „Ă‚la nu e Falemi?", se întreabă câțiva chibiți aflați pe marginea terenului la un antrenament. D
Falemi: "Nu vom retrograda"

Adrian Alexandrescu la „U” Cluj?

Conducerea „șepcilor roșii" este în discuții avansate cu fostul manager al lui UTA, Adrian Alexandrescu, pentru a ocupa aceeași funcție la „U" în sezonul următor. Clujenii vor avea și un nou președinte în campionatul care va începe, în persoana lui Remus Câmpeanu, iar Toni Doboș are șanse minime să mai rămână la club.
Adrian Alexandrescu la "U" Cluj?