Praga, orașul de aur

Redactor:
Narcis Drejan
Praga, orașul de aur
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu degeaba ți se spune încă din avion că urmează să vizitezi Praga, unul dintre cele mai frumoase orașe de pe glob. Și numai când vezi Castelul Praga, construit în 870, și podul Carol, ce trece peste râul Vltava și datează din 1357, îți dai seama că ai de-a face cu o populație ce-și respectă cu sfințenie istoria.

Taximetristul care ne duce spre centrul istoric al Pragăi, la vreo 50 de ani, află că suntem români și începe discuția cu o poveste legată de țara noastră. Numele României se găsește și pe zidurile Muzeului Național din Piața Wenceslas: „În 1968, Ceaușescu s-a dezis de Pactul de la Varșovia și de cehii în vârstă sunteți văzuți foarte bine. Vă respectăm datorită lui Ceaușescu, în special cei care am prins acele vremuri. Voi l-ați ucis, mare greșeală! Revenind la fotbal, eu țin cu Sparta Praga, de fapt majoritatea celor de aici țin cu ei. Slavia? A bătut Steaua anul trecut cu 2-1. Acum o să bată și Vasluiul, iar noi vom ține cu Slavia. De ce? Chiar dacă în campionat există o mare rivalitate între Sparta și Slavia, când jucăm în Europa ținem și cu Bohemians, cu Jablonec sau Mlada Boleslav. O să vin pe stadionul «Eden» să țin cu Slavia”.

În cotidianul DNES nu este alocat niciun rând meciului de astăzi din UEFA, hockey-ul ocupând cam 60% din spațiul rezervat sportului. Față de echipa care a bătut Steaua în noiembrie 2007 nu sunt multe schimbări. Cei doi marcatori din turul Ligii cu Steaua, Senkerk și Belaid, sunt titulari și de data aceasta, francezul de origine marocană având patru reușite în cele șase etape disputate până acum. În Praga este foarte frig, iar la ora
meciului sunt anunțate 3 grade Celsius.

Slavia nu și-a schimbat modelul tricourilor încă de la înființare

Adversara de astăzi a Vasluiului, de la ora 19:15, este singurul club din lume care nu și-a schimbat tricourile de la înființare, din 1892. De la prima partidă oficială, trecută în 1896 în istoria clubului, Slavia a evoluat pe teren propriu în tricouri alb-roșii cu o stea roșie în partea stângă. Echipa evoluează pe arena «Eden», cu 21.000 de locuri, situată la ieșirea din oraș, în partea de sud-est. Înainte de a construi noua arenă, Slavia juca pe stadionul „Strahovo“, situat aproape de centrul orașului.

Castelul Praga este construit în anul 870, iar astăzi este reședința președintelui Cehiei, Vaclav Klaus. Se vede excelent de pe râul Vltava

Cerșetorii sunt mulți și la Praga, dar cel din imagine stă nemișcat precum o statuie, în speranța că va primi câteva coroane

În fața Muzeului Național se află și statuia prințului Wenceslas, ucis în 929 și sanctificat. Mormântul său se află în Catedrala Sfântului Vit

Podul lui Carol sau Karlovy Most este cel mai faimos pod medieval din Cehia. A fost construit în 1170 sub numele de Judith, dar s-a prăbușit în 1342. A fost reconstruit de Carol al IV-lea în 1357

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va lua o astfel de DECIZIE
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×