Jol: „Unirea este o echipă foarte bună”

Martin Jol (foto) susține că nu va face greșeala de a considera că echipa sa este ca și învingătoare în disputa cu Unirea Urziceni. "Sincer, m-aș fi așteptat să am parte de un adversar ceva mai accesibil în această fază a competiției, dar se pare că n-am avut noroc. Unirea este o echipă foarte bună, din moment ce este lider în România, înaintea numelor mari cum sunt Steaua și Rapid", a declarat Jol, care a remarcat și succesul CFR-ului pe terenul italienilor de la AS Roma. Olandezul a mai spus că adversara din această seară este una dintre puținele echipe pe care le-a văzut și care utilizează foarte bine sistemul 4-4-2: „Îl cunosc foarte bine pe Dan Petrescu, bineînțeles că știu tot ce a făcut ca jucător la Chelsea și la echipa națională. Dintre elevii săi, mi-au plăcut Todoran și Ersin (n.r.-Mehmedovic), dar cel mai periculos mi se pare Bogdan (n.r.-Mara)".
Jol: "Unirea este o echipă foarte bună"

Martin Jol (foto) susține că nu va face greșeala de a considera că echipa sa este ca și învingătoare în disputa cu Unirea Urziceni. “Sincer, m-aș fi așteptat să am parte de un adversar ceva mai accesibil în această fază a competiției, dar se pare că n-am avut noroc. Unirea este o echipă foarte bună, din moment ce este lider în România, înaintea numelor mari cum sunt Steaua și Rapid”, a declarat Jol, care a remarcat și succesul CFR-ului pe terenul italienilor de la AS Roma. Olandezul a mai spus că adversara din această seară este una dintre puținele echipe pe care le-a văzut și care utilizează foarte bine sistemul 4-4-2: „Îl cunosc foarte bine pe Dan Petrescu, bineînțeles că știu tot ce a făcut ca jucător la Chelsea și la echipa națională. Dintre elevii săi, mi-au plăcut Todoran și Ersin (n.r.-Mehmedovic), dar cel mai periculos mi se pare Bogdan (n.r.-Mara)“.

"Am fost pe teren în 2006, când Rapid ne-a eliminat din optimile Cupei UEFA și n-aș vrea să se repete istoria" – Nigel de jong, mijlocaș Hamburg

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro