CELE MAI NOI ARTICOLE

Porumboiu:„Va fi 3-0 pentru Vaslui”

Comisia de Apel a FRF a respins, ieri, memoriul Vasluiului și a menținut hotărârea Comisiei de Disciplină. Potrivit acesteia, jucătorul brazilian al echipei Dinamo, Julio Cesar, a avut drept de joc în partida dintre cele două formații, din etapa a VII-a. FC Vaslui a cerut Comisiei de Disciplină a FRF omologarea meciului cu scorul de 3-0 în favoarea sa, ca urmare a faptului că gruparea bucureșteană l-ar fi folosit pe fundașul Julio Cesar în stare de suspendare. Comisia de Disciplină a FRF a anulat, pe data de 10 septembrie, cartonașul roșu acordat dinamovistului Julio Cesar la meciul cu Universitatea Craiova, din etapa a VI-a a Ligii I. Brazilianul a jucat apoi în meciul cu FC Vaslui, câștigat de Dinamo cu scorul de 2-1, iar gruparea patronată de Adrian Porumboiu a contestat dreptul de joc al dinamovistului. „Din start a fost o decizie aberantă! Regulamentul unei federații nu poate bate dispozițiile FIFA. Aici, în România, nu cred că ni se va face dreptate, chiar dacă merităm asta. Se va ajunge la TAS și, acolo, vom câștiga. Avem răbdare", a spus Porumboiu.
Porumboiu:„Va fi 3-0 pentru Vaslui"

Mardare: „Batem Vasluiul la două goluri”

Ștefan Mardare crede că o victorie în fața celor de la Vaslui va menține echipa giuleșteană în lupta pentru titlul de campioană. „Vasluiul este o echipă imprevizibilă, care a reușit rezultate bune în fața cluburilor cu nume din Liga I. Ne așteaptă un meci dificil, dar eu cred că vom câștiga. Îi batem la două goluri diferență. Îmi va părea rău de foștii mei colegi, dar acum sunt la Rapid și îmi doresc să fiu cât mai sus cu această echipă. Cu cele trei puncte din partida cu Vasluiul, vom rămâne în cărți pentru titlu", a spus Mardare. Fundașul a recunoscut că nu i s-au dat prea multe șanse de a juca la Rapid, dar crede că din retur va prinde primul unsprezece: „În primele două etape am fost suspendat și mi-a fost dificil să mai prind un loc în echipă. Acum joc pe flancul stâng, dar eu tot în centrul apărării mă simt cel mai bine. M
Mardare: „Batem Vasluiul la două goluri"

Argăseală mai speră: „Rădoi a fost urmărit de Inter la meciurile cu Rapid și Dinamo!”

Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, spune că interesul campioanei Italiei, Internazionale Milano, pentru Mirel Rădoi încă mai este de actualitate. Oficialul "roș-albaștrilor" a dezvăluit că la derby-urile cu Dinamo și Rapid căpitanul formației din Ghencea a fost urmărit de trimișii unor mari cluburi din Europa. "Rădoi a fost monitorizat mereu de Inter, dar și de alte cluburi mari. Dacă vor fi aceleași informații despre el, sunt șanse să plece la un club mare. Trimișii lui Inter l-au monitorizat la meciurile cu Dinamo și Rapid.", a spus Argăseală la Telesport.
Argăseală mai speră: "Rădoi a fost urmărit de Inter la meciurile cu Rapid și Dinamo!"

„Oamenii sunt dezinteresați pentru că nu jucăm frumos”

Ciprian Marica, marcatorul primului gol de aseară în meciul naționalei împotriva Georgiei, crede că fanii nu au fost alături de tricolori din cauza jocului nespectaculos și din cauza faptului că Mutu si Chivu nu au evoluat. "E dezinteres față de echipa națională, asta e evident... Nu e interes in jurul naționalei poate fiindcă nu jucăm spectaculos. Nu cred că lumea ar fi venit în număr mai mare la stadion dacă ar fi fost prezenți la lot Mutu și Chivu. Nici când au venit vedetele lumea nu s-a înghesuit." a spus Marica pentru EVZ.
"Oamenii sunt dezinteresați pentru că nu jucăm frumos"

„Mă bucur că oltenii sunt iritați pentru că joacă cu Steaua!”

Valeriu Argăseală, președintele Stelei, a declarat că doar fanii Științei se bucură înaintea unui meci contra formației din Ghencea. Oficialul "roș-albaștrilor" spune că îl bucură faptul că sunt multe persoane din anturajul Craiovei care nu se simt confortabil înaintea derby-ului. "Mă bucur să văd oameni iritați înaintea unui meci cu Steaua. Înseamnă că cei de la Craiova nu se simt bine că vor juca împotriva Stelei. Doar suporterii se simt bine când vine Steaua.", a spus Argăseală la Telesport.
"Mă bucur că oltenii sunt iritați pentru că joacă cu Steaua!"

„Dorinel e un luptător! Va trece peste atacurile lui Giovanni!”

Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a vorbit despre săgețile trimise de impresarul Giovanni Becali înspre tehnicianul Dorinel Munteanu. Oficialul formației din Ghencea crede că "Munti" are tăria de a trece peste aceste atacuri și spune că echipa are nevoie de un succes pentru a se descătușa. "Nu cred că se simte prea confortabil Dorinel când Giovani Becali îl atacă în presă. Depinde de starea în care se află Dorinel. Dacă este un luptător, trece peste. Lui Dorinel îi trebuie o victorie, iar după aceea echipa se va descătușa. Pe Dorinel îl văd foarte preocupat. Tot timpul este în căutarea unei soluții, unei formule de echipă ideală. El este un optimist incurabil, asta e arma lui.", a spus Argăseală la Telesport.
"Dorinel e un luptător! Va trece peste atacurile lui Giovanni!"

„Înainte Steaua era mereu favorită! Acum nu mai e așa!”

Ghorghe Craioveanu spune că meciul Craiova-Steaua o să fie echilibrat, deși "roș-albaștrii" sunt în criză. Totuși, fostul jucător din Bănie crede că elevii lui Napoli vor ieși învingători "Am amintiri multe de la Craiova-Steaua. Au fost dintotdeauna meciuri spectaculoase, cu atmosfera incendiară. Mă bucur că sunt și alte echipe în afară de Rapid, Dinamo, Steaua acolo sus. Chiar dacă Steaua e într-un moment prost, în asemenea meciuri nu se ține cont. Înaintea Steaua pornea ca favorită, acum nu mai e așa. Craiova e într-un moment bun. Dar totuși Steaua e Steaua. Dacă Gigi are răbdare cu Dorinel va face treabă bună. A făcut treabă și ca antrenor, și ca jucător pe unde a fost. Cred că mâine Craiova o să câștige", a declarat Craioveanu la Sport.ro
"Înainte Steaua era mereu favorită! Acum nu mai e așa!"

„Oltenii să nu se aștepte ca Mirel să plece capul în Bănie!”

Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, a prefațat derby-ul din Bănie, contra Universității Craiova. Oficialul "roș-albaștrilor" spune că echipa sa are neapărată nevoie de cele 3 puncte puse în joc și nu crede că Mirel Rădoi va părăsi terenul cu capul plecat, în huiduielile publicului. "Va fi un meci disputat. Craiova este o echipă destul de bună, în timp ce Steaua are foame de puncte. Nu ar fi fost un capăt de țară dacă făceam egal cu Dinamo și Rapid. Dar fiind acest lanț de meciuri fără victorii, lumea a început să facă statistici. E normal ca Steaua să fie încolțită de ceilalți pentru că e o echipă puternică. E normal să aibă dușmani. Astea sunt prețurile plătite pentru cutezanța de a face performanță. Dacă Rădoi va fi huiduit sau nu, nu știu. Dar nu va pleca niciodată cu capul plecat de pe un stadion. Să nu se aștepte cei de la Craiova ca Mirel să plece cu capul plecat, că nu se va întâmpla așa ceva.", a spus Argăseală la Telesport.
"Oltenii să nu se aștepte ca Mirel să plece capul în Bănie!"

Goga:„Îmi doresc continuitate, să joc bine și să marchez”

Dorin Goga, marcatorul primului gol al Timișoarei în ultima rundă pe terenul Stelei, speră să „recidiveze" și în jocul cu Urziceni. „Mă aștept la un joc bun, cu toții sperăm că echipa va juca bine și vom face un rezultat bun. Normal, și eu îmi doresc să am continuitate, să joc bine și să marchez", a precizat „poetul".
Goga:„Îmi doresc continuitate, să joc bine și să marchez"

Alexa:„A fost cel mai bun tur de campionat din istoria Timișoarei”

Căpitanul lui Poli Timișoara, Dan Alexa, a declarat că Poli a făcut până acum un campionat senzațional: „La cum au jucat colegii până acum, au fost la superlativ. A fost cel mai bun tur de campionat din istorie. Bine, au fost și anumite sincope regretabile, dar eu sunt mândru de colegii mei și mă bucur că îi am lângă mine".
Alexa:„A fost cel mai bun tur de campionat din istoria Timișoarei"

Dragomir: „UPC-ul va transmite meciurile din Liga I, din retur!”

Președintele Ligii Profesioniste de fotbal, Dumitru Dragomir, a dezvăluit că din din retur, UPC va include în grila de programe gsptv. Astfel, microbiștii din toată țara își pot încuraja favoriții din fața televizorului începând cu returul actualului sezon.
Dragomir: "UPC-ul va transmite meciurile din Liga I, din retur!"

Argentina și Spania se luptă în acest weekend în finala Cupei Davis

Reprezentativele Argentinei și Spaniei se luptă în acest weekend la arena sud-americană Mar de Plata, în finala Cupei Davis. Plecați pentru prima oară în ultimul act din postura de favoriți, argentinienii speră să își treacă în palmares, în premieră, „Salatiera de Argint". Spaniolii nu îl vor avea pe numărul 1 mondial, Rafael Nadal, accidentat. Primele meciuri de simplu sunt programate azi, după următorul program - Nalbandian - Ferrer, Del Potro - Lopez.
Argentina și Spania se luptă în acest weekend în finala Cupei Davis

Mititelu, tare pe poziții! „Nu voi sta niciodată capră sau oaie în meciurile contra Stelei”

Finanțatorul Universității Craiova consideră că echipa sa este pregătită pentru partida împotriva Stelei de mâine și își atacă rivalii spunând că niciodată nu se va înjosi în fața echipei din Ghencea "Era un cântec înainte, "Steaua, Steaua, ți-ai găsit beleaua!". Sper să cânt asta și mâine seară. Aș fi în stare să fac lucruri mult mai haioase, nu numai asta. Niciodată nu voi sta capră sau oaie în fața Stelei. Suntem pregătiți pentru această partidă." a declarat Mititelu la gsptv.
Mititelu, tare pe poziții! "Nu voi sta niciodată capră sau oaie în meciurile contra Stelei"

Sorin Cîrțu: „Mi-e frică de Trică”

Principala problemă a lui Sorin Cîrțu (foto) pentru meciul de astăzi este blocarea decarului campioanei. „Mi-e frică de Trică. Este jucătorul care, cam de fiecare dată când am jucat contra lui, mi-a dat gol. Este un fotbalist cu care mai țin legătura, mă sună de ziua mea și vorbim după meciuri. Ține la mine, știe că eu l-am promovat în Divizia A și mă apreciază, așa cum și eu îl apreciez. Într-un fel, îți pare rău când înscrie împotriva ta, dar pe de altă parte te bucuri că nu te-ai înșelat în privința lui. Aș fi vrut să dea goluri cu Roma, cu Chelsea și să stea cu noi... Este un jucător foarte periculos, ca și Dubarbier, Culio, Peralta sau Kone. Ei sunt cei care pot veni cu execuții individuale, ieșite din tipar", a declarat Cîrțu.
Sorin Cîrțu: "Mi-e frică de Trică"

CUTREMURĂ‚TOR! „Clanul” lui Becali a alergat 17 măicuțe cu buldozerele!

Patronul Stelei, Gigi Becali, a primit o plângere de la Secția 6 Poliție, fiind acuzat că a speriat 17 măicuțe cu buldozerele cu care a vrut să le dărâme mănăstirea, pentru a intra în posesia unui teren de 30 de milioane de euro.Este vorba de Mănăstirea Christiana, situată pe Șoseaua Pipera, informează Cotidianul. Latifundiarul a încercat să își facă singur dreptate în războiul cu Arhiepiscopia București. Obiectul litigiului îl constituie un teren de 15.000 de metri pătrați, estimat la circa 30 de milioane de euro, care se află în folosința mănăstirii. Pe terenul pe care îl cere acum familia Becali se construiește o biserică, ajunsă la nivel de fundație.
CUTREMURĂ‚TOR! "Clanul" lui Becali a alergat 17 măicuțe cu buldozerele!

„La ultima victorie cu Steaua eram copil de mingi!”

Constatin Gângioveanu crede că meciul Craiova-Steaua este cel mai echilibrat din ultimii ani. Mijlocașul craiovenilor își amintește de ultima victoria a grupării din Bănie împotriva "roș-albaștrii" și spune că pe vremea aceea era copil de mingi și spera ca într-o zi să învingă și el Steaua "Cred că va fi o atmosferă incendiară, sunt convins că vor fi mai mulți spectatori decât la meciul cu Rapid, sunt sigur de asta. Noi trebuie să dăm totul pe teren și să învingem. Îmi aduc aminte de acel meci. Acum șase ani eram copil de mingi, stăteam chiar lângă banca Universității Craiova, lângă o parte din actualii mei colegi și a fost o atmosferă superbă și am învins. Da, normal, ca orice copil visam să joc cu atâta lume în tribune și să înving Steaua pe Ion Oblemenco. Nu știu cine va câștiga, cred că va fi un meci echilibrat, așa cum a spus și nea Adi (n. r. - Adrian Mititelu), cel mai echilibrat meci din 2002 până acum și pe teren vom vedea cine e mai bun. E normal ca Andrei Ionescu să își dorească să câștige Steaua, pentru că el acum acolo evoluează", a declarat Gângioveanu, conform Editie.ro
"La ultima victorie cu Steaua eram copil de mingi!"

A început demolarea emblematicului stadion al Universității Cluj

După 47 de ani, arena care a găzduit principalele evenimente sportive ale Clujului dispare sub roțile excavatoarelor. „Mă simt ca și când m-aș despărți de copilul meu, care ar trebui să plece în armată", au fost cuvintele președintelui de la „U" Cluj, Remus Câmpeanu, când primele bucăți din tribuna a doua a stadionului au fost dărâmate. Este omul care suferă poate cel mai mult. A fost de față în 1961, când s-a finalizat actuala arenă. A jucat și a antrenat pe „Ion Moina" și parcă nu-i vine să creadă cum tribunele de unde veneau odinioară ovațiile suporterilor ajung doar o grămadă de moloz. „Îmi amintesc când am venit pe acest stadion, în anul 1960, și m-am înscris la «U» Cluj. Iată că am ajuns să văd cum se dărâmă stadionul", povestește, cu tristețe, Câmpeanu.
A început demolarea emblematicului stadion al Universității Cluj

Dorin Codrea, cel mai tânăr marcator într-o competiție oficială

Un grup de copii cu ghiozdane în spate se așază pe o bancă de lângă terenul Știința din Timișoara. Discută despre lucrarea de control de dimineață și despre greva profesorilor. Pentru scurt timp însă, deoarece antrenorul îi cheamă în vestiar.
Dorin Codrea, cel mai tânăr marcator într-o competiție oficială

„O să fie greu pentru Rapid, venim cu ‘temele făcute'”

Antrenorul celor de la FC Vaslui, Viorel Moldovan, a declarat că nu se teme de meciul cu Rapid pentru că elevii săi vor avea temele făcute. De asemenea, tehnicianul Vasluiului a spus că e satisfăcut de debutul său pe banca tehnică a moldovenilor și speră ca primul eșec să vină cât mai târziu.
"O să fie greu pentru Rapid, venim cu 'temele făcute'"

Vești bune de la Munchen! Ribery s-a accidentat!

Mijlocașul lui Bayern Munchen, Franck Ribery, s-a accidentat în meciul pe care echipa națională a Franței l-a disputat împotriva Uruguayului. Internaționalul francez a părăsit terenul în minutul 58, după ce a suferit un fault dur. Accidentarea lui Ribery vine la numai o zi după ce mijlocașul a fost nevoit să părăsească mai devreme antrenamentul echipei naționale din cauză că a fost lovit de portarul Steve Mandana. Totuși, tehnicianul bavarezilor, Jurgen Klismann, spune că francezul va fi trecut pe foaia de joc la meciul pe care Bayern îl va disputa sâmbătă, contra celor de la Energie Cottbus. În aceste condiții, sunt mici șanse ca Ribery să lipsească de pe teren la meciul pe care Steaua îl va disputa cu muncheninezii, săptămâna viitoare, în cadrul grupei F a Ligii Campionilor
Vești bune de la Munchen! Ribery s-a accidentat!

Borcea: „În locul lui Vlădoiu, îi luam la palme pe unii jucători!”

Președintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, spune că dacă era în locul antrenorului secund, Jean Vlădoiu, i-ar fi luat la palme pe mai mulți jucători, nu numai pe angolezul Ze Kalanga. "Eu, în locul lui Jean Vlădoiu, îi luam la palme pe unii jucători. Trebuie să înțeleagă toți că aici este Dinamo! Trebuie alt spirit, la Dinamo e altceva. Ei trebuiau să îi ia tare pe jucătorii de la Unirea încă din tunel. Trebuia să începem mai tare în repriza a II-a. Unirea a fost excepțională. Toți jucătorii au jucat bine. Nu a existat unul despre care să spui că nu a fost în formă." a spus Borcea la gsptv.
Borcea: "În locul lui Vlădoiu, îi luam la palme pe unii jucători!"

„Am vrut să amânăm meciul cu Craiova, dar ei n-au mai vrut!”

Valeriu Argăseală nu este mulțumit de faptul că Mirel Rădoi a fost pe teren 90 de minute în meciul naționalei contra Georgiei. Președintele Stelei spune că acest lucru îi va afecta randamentul căpitanului Stelei în meciul cu Craiova, partidă extrem de importantă pentru gruparea din Ghencea, dat fiind faptul că "roș-albaștrii" nu au mai câștigat de 11 meciuri.
"Am vrut să amânăm meciul cu Craiova, dar ei n-au mai vrut!"

„Sunt jumătate oltean! Vreau să piardă Steaua la Craiova!”

Președintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, speră ca "roș-albii" să nu mai aibă parte de accidentări, deoarece se resimt absențele lui Zicu, Bratu, Pulhac și Mitea. "Dinamo va termina pe primul loc la finalul campionatului, asta dacă nu vom mai avea parte de accidentări. Revin Zicu, Bratu, Pulhac și Mitea. Dinamo va arăta altfel cu ei în teren.", a declarat Borcea la gsptv. Oficialul "câinilor" s-a referit și la derby-ul de mâine, dintre Universitatea Craiova și Steaua: "Ținând cont că sunt jumătate oltean, îmi doresc să câștige Craiova", a spus Borcea, care a infirmat interesul "roș-albilor" pentru fostul stelist Nicolae Dică.
"Sunt jumătate oltean! Vreau să piardă Steaua la Craiova!"

„E posibil ca eu și Rednic să plecăm în iarnă de la Dinamo”

Antrenorul secund al lui Dinamo, Ion Vlădoiu, a declarat că există posibilitatea ca din iarnă Mircea Rednic, împreună cu staff-ul, să părăsească formația din Ștefan cel Mare. Acesta s-a arătat deranjat că în presă s-a vehiculat mai multe variante de înlocuitori pentru banca tehnică a "câinilor". "Există posibilitatea ca noi (eu și Rednic) să plecăm din iarnă, dar ne dorim un singur lucru, să lăsăm echipa pe primul loc. S-a tot speculat în presă că vine Lucescu, că vine Andone, asta e situația. Ne vom da la o parte, dar vrem să fim împăcați că am lăsat echipa lider.
"E posibil ca eu și Rednic să plecăm în iarnă de la Dinamo"

Bayern München, cel mai profitabil club din lume

Criza financiară la nivel mondial a afectat, așa cum era de așteptat, și fotbalul. Chiar și cele mai bogate cluburi suferă din cauza lipsei banilor. Formații de tradiție din Europa - Liverpool, Lazio, Real Sociedad sau Celta Vigo - se află în situații grele, unele chiar la limita falimentului. De curând, proprietarul lui Chelsea, Roman Abramovici, a ajuns să împrumute propriul club, iar președintele grupării, Bruce Buck, a declarat că speră ca echipa să reziste deficitului financiar. Și mai gravă este situația de la Liverpool. „Cormoranii" datorează nu mai puțin de 350 de milioane de lire sterline mai multor bănci, iar din cauza crizei financiare mondiale respectivele bănci nu sunt dispuse să accepte o reeșalonare.
Bayern München, cel mai profitabil club din lume

„Dacă Unirea ia patru puncte din următoarele două meciuri termină pe locul unu sau doi!”

După ce Unirea a învins pe Dinamo în ultima etapă și a trecut pe primul loc în campionat, Cristi Borcea a început să vadă în trupa lui Dan Petrescu o candidată la podium: "Dacă Unirea Urziceni ia patru puncte din următoarele două jocuri, 100% va fi una dintre candidatele la locul 1 și 2. Este o echipă care are un antrenor care muncește de lunea până lunea, Dan Petrescu pune pasiune și a impus disciplină la echipă. S-a văzut și în meciul cu noi că toți jucătorii de la Urziceni au jucat bine, fără nicio excepție..." a explicat acționarul dinamovist la gsptv.
"Dacă Unirea ia patru puncte din următoarele două meciuri termină pe locul unu sau doi!"

Iancu acuză: „Unirea nu e Fecioara Maria! Are pe cineva în spate!” TU CE CREZI?

Patronul lui FC Timișoara, Marian Iancu, spune că Unirea Urziceni a fost favorizată de arbitraje în acest sezon al Ligii I. Oficialul bănățenilor este convins că ialomițenii fac jocuri de culise și spune că gruparea din Urziceni trebuie luată în serios, fiind o pretendentă la titlu. "Urziceniul nu este Fecioara Maria. Sunt multe meciuri cu semne de întrebare privind arbitrajele de la partidele lor, mai ales când te arbitrează finul cuiva(n.r. Deaconu, finul lui Mircea Sandu). Mai mult nu pot să spun, pentru că există niște reguli și o să iau amendă. Dar vă spun sigur, Unirea are pe cineva în spate. Până acum n-am zis nimic, pentru că nu jucau foarte bine, dar acum o fac extraordinar. După ce că practică un fotbal senzațional, mai sunt și ajutați. Anul trecut nu i-am băgat în seamă, dar acum e grav, pentru că practică un fotbal bun.", a spus Iancu la Sport.ro.
Iancu acuză: "Unirea nu e Fecioara Maria! Are pe cineva în spate!" TU CE CREZI?

Jelev, următorul transfer al lui Dinamo? CUM COMENTEZI?

Fundașul bulgar al Oțelului Galați, Jivko Jelev, ar putea ajunge în pauza competițională la Dinamo, anunță site-ul sportline.bg. Sursa citată menționează că oficialii grupării din Ștefan cel Mare au mai fost interesați de serviciile stoperului și în vară, dar suma cerută de gălățeni, două milioane de euro, a fost considerată prea mare, "câinii roșii" fiind dispuși să ofere doar 700 000 de euro. Șefii lui Dinamo doresc să îl achiziționeze pe bulgar în schimbul sumei de un milion de euro, și să treaca în acte o clauză conform căreia Oțelul ar urma să primească o sumă de bani pentru fiecare apariție a fundașului în tricoul alb-roșu.. Jelev a ajuns la Oțelul Galați în 2007, de la Litex Loveci, pentru 150 000 de euro.
Jelev, următorul transfer al lui Dinamo? CUM COMENTEZI?

Turcu: „Meme a vorbit cu arbitrul înainte de meci” / Meme: „Cine a zis asta e un mincinos ordinar!”

Partida Dinamo-Urziceni nu s-a încheiat imediat după fluierul arbitrului, așa cum era de așteptat. Vasile Turcu și Meme Stoica s-au contrat dur la Sport.ro, oficialul dinamovist acuzându-l pe managerul ialomițenilor că a vorbit cu brigada de arbitrii, chiar înainte de meci. Turcu: Vă spun sigur că Mihai Stoica a vorbit cu brigada, la ședința tehnică și le-a spus să aibă grijă cum arbitrează, că e Mircea Sandu supervizor. Mi-a spus cineva asta, o persoană de încredere. Meme: E cea mai mare minciună pe care am auzit-o. Cine susține asta, e un mincinos ordinar. E cea mai mare minciună pe care am auzit-o în ultimul timp și în care e implicată persoana mea. Dacă cineva v-a spus asta mâine ne vedem față în față și clarificăm situația. Echipa noastră a caștigat pe teren. Este inadmisibil ca cineva să folosească numele meu în asemenea hal.
Turcu: "Meme a vorbit cu arbitrul înainte de meci" / Meme: "Cine a zis asta e un mincinos ordinar!"

„O să punem și noi presiune pe arbitrii înainte de meci”

Vasile Turcu comentează situația creată la echipa din Ștefan cel Mare în care se spune că Dinamo pune presiune pe arbitrii și spune că dinamoviștii niciodată nu au comentat arbitrajul înaintea partidelor ci doar după. "Noi nu am pus niciodată presiune pe arbitru, înainte de meci. Dacă am vorbit de arbitraj, am făcut-o după. Alții sar cu gura că brigăzile sunt pro Dinamo, că îi terminăm. Noi am fost întotdeauna serioși și n-am vrut să punem presiune. Dar dacă tot suntem atacați, o să vedeți ce gură mare avem și noi. O să aplicăm și noi de acum tactica asta." a spus Turcu la sport.ro
"O să punem și noi presiune pe arbitrii înainte de meci"

Vlădoiu: „Diakite i-a spus lui Ze Kalanga că îl critic”

Antrenorul secund al celor de la Dinamo, Ion Vlădoiu, a declarat că incidentul cu Ze Kalanga a pornit din cauza faptului că unul dintre coechipieri i-ar fi spus angolezului că el îl critică. "Nu românii i-au spus lui Ze Kalanga. Există două variante Diakite și Julio Cesar, dar Julio nu avea cum, deoarece era la încâlzire.
Vlădoiu: "Diakite i-a spus lui Ze Kalanga că îl critic"

„Am fost dezavantajați cu Unirea pentru că era deranjant să ne depărtăm de Steaua”

Jean Vlădoiu încă mai tânjește după punctele pierdute cu Urziceniul și spune că rezultatul a fost decis de arbitraj. "Charlie" spune că nu era convenabil ca Dinamo să se distanțeze la 10 puncte de Steaua, lăsând să se înțeleagă că nu au fost simple greșeli de arbitraj. "Eu recunosc meritul lui Dan petrescu și al jucătorilor de la Urziceni. Echipa lui Petrescu are un joc preponderent defensiv. Dacă am fi avut un arbitraj corect cu Urziceniul, și lucrurile ar fi stat clar altfel. Dacă am fi câștigat, campionatul era jucat, nu îi convenea nimănui ca Dinamo să se distanțeze la 10 puncte de Steaua",
"Am fost dezavantajați cu Unirea pentru că era deranjant să ne depărtăm de Steaua"

Nu au uitat că minerii i-au încurcat anul trecut

În primăvară, CSM Rm. Vâlcea a fost stopată în cursa spre promovare chiar de către adversarul de sâmbătă, Minerul Lupeni, hunedorenii obținând atunci un surprinztor 0-0 în Zăvoi. Oficialii și jucătorii CSM-ului speră ca istoria să nu se mai repete și sâmbătă, când Vâlcea, care visează din nou la promovare, va întâlni pe Lupeni în penultima etapă a turului. "În mod normal, nu ar trebui să avem probleme cu Lupeniul, sper să nu se mai întâmple ceea ce a fost în primăvară. Sper ca jucătorii să fie la fel de concentrați ca și la meciurile teoretic mai grele, acesta este lucrul cel mai important. Dar, în această serie sunt multe surprize și se poate întâmpla orice" a conchis Florin Verigeanu, directorul-general al clubului vâlcean. CSM va juca sâmbătă fără I.Popa (suspendat) și Kutlacik, Labun, I.Găman și Stanca (accidentați). În schimb, azi a fost legitimat Vasile Olariu, mijlocașul central adus de la Prefabricate Modelu, jucător care sâmbătă se va afla pe banca de rezerve a CSM-ului.
Nu au uitat că minerii i-au încurcat anul trecut

„Am vorbit cu șefii de galerie! E o prostie dacă se mai revoltă!”

De câteva zile au apărut mai multe zvonuri conform cărora suporterii Stelei pregătesc o ripostă față de modul în care au fost tratați la meciul cu Timișoara, dar și ca urmare a rezultatelor slabe din ultima perioadă. Ultrașii din Ghencea par a se fi calmat, ne asigură Dorinel Munteanu, care spune că a purtat o discuție cu fanii și că aceștia l-au asigurat că nu pregătesc nicio contra-ofensivă.
"Am vorbit cu șefii de galerie! E o prostie dacă se mai revoltă!"

” Trebuie să învingem neapărat Farul”

Cristian Pustai, antrenorl Gaz Metan Mediaș, a declarat că speră ca echipa sa să învingă Farul Constanța, deși consideră că formația antrenată de Ion Marin este una redutabilă. "Va fi un meci greu, cu o echipă obișnuită cu astfel de lupte. În ultimii patru ani, Farul s-a salvat de la retrogradare în extremis. Farul este o echipă bună, însă noi sperăm să luăm toate cele trei puncte puse în joc, mai ales că este ultimul meci al nostru pe teren propriu din tur. Este foarte greu să zic că vom face șase puncte din următoarele două meciuri, dar cel mai important e să le luăm pe primele trei din meciul următor și apoi vom vedea ce vom face la Cluj", a spus Pustai. În partida cu Farul Constanța, Pustai nu se pote baza pe serviciile portarului Fenny și ale atacantului sârb Nemanja Vidakovici: "Dudiță a reînceput antrenamentele cu echipa, iar sârbii Cukici și Markovici s-au întors de curând în țară, dar sunt în urmă cu pregătirea fizică. Cei trei nu au mari șanse de a juca în partida cu Farul, poate doar Dudiță câteva minute pe final. În schimb, Vidakovici s-a accidentat din nou și nu voi putea conta pe serviciile lui".
" Trebuie să învingem neapărat Farul"

Maradona a debutat cu o victorie ca antrenor principal al Argentinei

În 1990, România lui Hagi obținea un uluitor 1-1 la Mondial cu Argentina lui Maradona. Peste patru ani, am răsuflat ușurați când am aflat că „El Pibe d''Oro" nu va juca împotriva noastră în optimile World Cup. Deși era deja doar o umbră a fostului campion mondial, deși avea de câțiva ani probleme cu drogurile, Maradona rămânea, chiar și așa, Maradona...
Maradona a debutat cu o victorie ca antrenor principal al Argentinei

Spadacio: „Ne așteaptă un meci dificil pe care trebuie să îl câștigăm”

Mijlocașul Rapidului, Juliano Spadacio, a declarat că formația sa trebuie neapărat să câștige partida cu FC Vaslui. Acesta a spus că moldovenii au o echipă bună și pot pune probleme oricărei formații din Liga 1. "Este un meci important pe care trebuie să-l câștigăm.
Spadacio: "Ne așteaptă un meci dificil pe care trebuie să îl câștigăm"

„Timișoara este foarte puternică în ofensivă, va fi un meci foarte interesant”

Directorul sportiv al Unirii Urziceni, Narcis Răducan a declarat că deși ambele ecipe, atât Urziceni cât și Timișoara au cele mai multe goluri înscrise în acest campionat, meciul va unul spectaculos și interesant. "Unirea va avea un "examen" greu cu FC Timișoara, vom întâlni o echipă foarte bună, mai ales pe faza ofensiva. Cred că va fi un meci foarte interesant și spectaculos, va fi o partidă deschisă, doar se întâlnesc echipele care au înscris cele mai multe goluri în acest campionat (n.r. 27 de goluri pentru ambele formații). Sper să câștigăm, vrem să rămânem în continuare pe primul loc", a spus Răducan pentru Onlinesport.
"Timișoara este foarte puternică în ofensivă, va fi un meci foarte interesant"

„La ce atacanții sunt în Liga I, Kone e clar cel mai bun”

Sorin Cârțu l-a lăudat pe vârful CFR-ului, Yssouf Kone, despre care spune că este cel mai bun atacant din Liga I, în condițiile în care nu are o competiție serioasă pe postul său. "Kone este foarte bine pus în valoare de acești fotbaliști și este un jucător cu forță, explozie și viteză, un adevărat atacant. La ce atacanți sunt în România, putem spune că el este cel mai bun. Este un varf cu mari calități", a spus tehnicianul la Telesport.
"La ce atacanții sunt în Liga I, Kone e clar cel mai bun"

Peseiro: „Dacă batem Vasluiul și Iașiul, avem șanse la titlu!”

Jose Peseiro vrea să continue seria rezultatelor fără înfrângere și anunță că vrea să câștige cu Vasluiul. Portugezul este conștient de misiunea dificilă pe care o au jucătorii săi, dar mizezază pe forma de moment a giuleștenilor și crede că poate obține toate punctele. "Va fi un meci dificil pe care ne dorim să-l câștigăm. Trebuie să câștigăm meciul cu Vaslui și meciul de la Iași pentru a rămâne în lupta pentru titlu. Suntem într-un moment bun. Nu am fost învinși în ultimele șapte partide. Îi așteptăm pe suporteri la stadion. Avem nevoie de încurajări din partea lor", a declarat Peseiro pe site-ul oficial al giuleștenilor
Peseiro: "Dacă batem Vasluiul și Iașiul, avem șanse la titlu!"