CELE MAI NOI ARTICOLE

Dosarul „Valiza” rămâne la Curtea de Apel Cluj

Dosarul "Valiza" în care Gigi Becali este acuzat că ar fi oferit jucătorilor de la Universitatea Cluj aproape două milioane de euro pentru a câștiga meciul cu echipa CFR Cluj rămâne la Curtea de Apel Cluj, după ce instanța supremă a respins, miercuri, cererea de strămutare a procesului. În cererea de strămutare a dosarului "Valiza", depusă, în 20 ianuarie, la instanța supremă, Gigi Becali arăta că motivul principal al solicitării îl reprezintă "animozitățile" cu Arpad Paszkany și că actul de justiție în această cauză ar putea fi afectat. Procesul în dosarul "Valiza", în care Gigi Becali și Teia Sponte sunt acuzați că ar fi oferit jucătorilor de la Universitatea Cluj aproape două milioane de euro pentru a câștiga meciul cu echipa CFR Cluj, a început în 21 ianuarie.
Dosarul "Valiza" rămâne la Curtea de Apel Cluj

INCREDIBIL! Abel Balbo a fost numit antrenorul lui Treviso de două ori în 24 de ore!

Fostul internațional argentinian Abel Balbo a fost numit, miercuri, a doua oară în 24 de ore în funcția de antrenor principal al echipei Treviso, după ce în urmă cu câteva ore plecase de la club și renunțase să mai preia cârma formației din liga a doua italiană, informează agenția Sports. Balbo a revenit asupra deciziei de a renunța la pregătirea echipei din Serie B, după o înjtrevedere cu președintele clubului din treviso, Ettore Setten. "Balbo a înțeles ce i-am spus. Odată cu el va reveni și directorul sportiv Giuseppe Cannella. Acum putem merge mai departe", a declarat Setten.
INCREDIBIL! Abel Balbo a fost numit antrenorul lui Treviso de două ori în 24 de ore!

4-1

Fotbalul a fost în vacanță, televiziunile de sport nu. Lupta pentru audiență a fost la fel de dură și în această perioadă. Bilanțul pentru intervalul, decembrie 2008 - februarie 2009 evidențiază un lider detașat. Concurentul direct, GSP TV, a înregistrat o audiență de patru ori mai mică. La media pe întreaga durată a zilei pe publicul masculin scorul este 0,4 - 0,1. „Tradus" în număr de oameni, înseamnă 7.000 de bărbați pe GSP TV, 25.000 pe Sport.ro. În privința celor mai urmărite programe, concluzia este și mai clară: primele cinci sunt meciuri transmise de Sport.ro. Liga I rămâne ascunsă Este interesant de urmărit ce se întâmplă și pe parcursul returului Ligii I. GSP TV are avantajul drepturilor de televizare pe Liga lui Mitică, anulat însă de distribuirea doar de către RCS. Șansele ca situația să se schimbe sunt minime, Liga I urmând a rămâne ascunsă pe un post recepționat și urmărit de puține persoane. „Noi le-am transmis că suntem dispuși să negociem, însă încă nu am primit niciun răspuns. Mingea e în terenul lor. Nu ne-am confruntat cu rezilieri de contracte din aceste cauze", spune Ariana Bădin, PR la celălalt mare operator de cablu, UPC. „Se poartă discuții în continuare cu toți operatorii de cablu din țară. UPC a trimis o adresă către partenerii noștri de la Antenă și rămâne de văzut dacă se vor înțelege", răspunde directorul RCS, Alexandru Oprea. Cert e doar că TVR a abandonat. „A trecut mult timp de atunci, nu se mai poartă negocieri", spune Ioan Todan, șeful sp
4-1

Lotus-Știința-Rocar rămâne în Moldova

Echipa de ligă secundă nu a primit acceptul federației să joace la București. Dacă patronul clubului Rocar, Giani Nedelcu, a fost de acord să preia Știința, regulile FRF îl obligă să meargă până la Roman în acest retur pentru a-și urmări echipa. Astfel, având în vedere că echipa a jucat în tur pe „Municipalul" din orașul lui Bacovia, în partea a doua a campionatului, trebuie să evolueze pe un teren aflat la cel mult 60 de kilometri distanță de Bacău. „Sincer, problema mea cea mai mare este obiectivul. Dar am toată încrederea că voi reuși să-l duc la bun sfârșit. În general, reușesc să realizez ceea ce-mi propun. Nu degeaba am patru promovări în prima ligă la activ. Asta e însă prima dată când trebuie să mă lupt pentru rămânerea în liga a II-a", a declarat Mircea Crainiciuc, managerul general al echipei.
Lotus-Știința-Rocar rămâne în Moldova

Gigi e fericit: „Judecătorii îmi vor da banii înapoi!”

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a comentat știrea oferită în exclusivitate de ProSport, care a informat astăzi că Guvernul României a adoptat un proiect de lege prin care se modifică statutul funcționarului public. Becali a spus că este și meritul său că s-a schimbat legea și că în mod normal procesul ar trebuie să nu mai fie de lungă durată și deznodământul în favoarea sa. Becali a mai declarat că noul proiect de lege schimbă definiția corupției și că se simte mândru că a putut influența o lege.
Gigi e fericit: "Judecătorii îmi vor da banii înapoi!"

EXCLUSIV ProSport / După noul Cod Penal, Gigi scapă de ‘Valiză’!

Gigi Becali e aproape de a scăpa de condamnare în dosarul Valiza! Noul Cod Penal, adoptat astăzi de Guvernul Românei și trimis la vot în Parlament, prevede că fotbalistul nu mai e asimilat unui funcționar. Astfel, premierea fotbaliștilor de la Universitatea Cluj nu mai poate fi considerată mită.
EXCLUSIV ProSport / După noul Cod Penal, Gigi scapă de 'Valiză'!

Neputință ‘blanco’! Liverpool a învins Realul chiar pe Bernabeu!

Atmosferă de clasă în tribunele unui stadion asemenea pentru un duel de gală. Din păcate pentru zecile mii de fani care au umplut Santiago Bernabeu, meciul s-a ridicat rareori la nivelul aștepat. Cei doi antrenori spanioli au preferat să nu riște prea mult și cele două echipe nu au oferit decât câteva ocazii de gol. Fernando Torres a fost cel care a ridicat pulsurile celor care se uitau la meci după ce a primit o pasă în adâncime și a profitat de ieșirea aiurea la ofside a lui Pepe, dar Casillas i-a luat ocazia de a marca primul său gol contra Realului.
Neputință 'blanco'! Liverpool a învins Realul chiar pe Bernabeu!

„Mutu a devenit un simbol pentru fotbalul românesc!”

Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a declarat, miercuri, pentru site-ul violagol.it, că atacantul formației AC Fiorentina, Adrian Mutu, a devenit un simbol pentru fotbalul românesc, informează site-ul fiorentina.it. "Mutu va juca meciul 100 pentru Fiorentina și a înscris 53 de goluri? Sunt cifre impresionante și tot meritul îi aparține. A făcut foarte bine când a revenit în Italia și a demonstrat că este un om nou. A trecut peste dificultăți și asta demonstrează caracterul său puternic. Este un adevărat exemplu pe teren, este determinant și joacă pentru echipă. Sunt bucuros pentru Fiorentina și pentru naționala României. Declarațiile lui sunt de dragoste pentru Fiorentina. De asemenea, a devenit un simbol pentru fotbalul românesc. Este un adevărat exemplu pentru cum se antrenează și cum joacă", a spus Lucescu.
"Mutu a devenit un simbol pentru fotbalul românesc!"

‘Nu există cale de reconciliere! Gigi va fi contestat încontinuu!’

Anunțata întâlnire dintre Marius Lăcătuș și reprezentanții suporterilor steliști nu a decurs așa cum își dorea tehnicianul Stelei. Contactat de www.prosport.ro, un reprezentant al suporterilor "roș-albaștri" a explicat cum au decurs evenimentele la respectiva adunare. În ciuda apelurilor lui Lăcătuș pentru ca suporterii să facă un compromis și să încurajeze echipa, aceștia l-au anunțat pe fostul jucător de legendă că nu se mai pot împăca cu Becali. Întâlnirea a durat câteva minute, Lăcătuș înțelegând că suporterii nu au nimic cu el și că problema de fond este comportamentul lui Becali.
'Nu există cale de reconciliere! Gigi va fi contestat încontinuu!'

‘Dacă Maradona vine la Pitești, îi pun la dispoziție Maybachul’

Maradona ar putea veni, în această vară, la Pitești pentru a participa la un meci demonstrativ în memoria lui Nicolae Dobrin. Cornel Penescu a declarat că, în cazul în care argentinianul va veni în Trivale, îi va pune la dispoziție Maybachul personal. "Deocamdată nu știu prea multe despre sosirea lui Maradona la Pitești în această vară. Nu e nicio certitudine. Ne-am bucura dacă Maradona ar veni la Pitești. Publicul o să fie în delir. Dacă vine Maradona, îi pun la dispoziție Maybachul meu pentru că Nicolae Dobrin înseamnă foarte mult pentru mine și a jucat cu Maradona. Clubul nostru o să facă tot ce îi stă în putință pentru ca Diego să vină la Pitești", a declarat Penescu pentru www.sport.ro.
'Dacă Maradona vine la Pitești, îi pun la dispoziție Maybachul'

Tomis și Dinamo și-au împărțit victoriile

Manșa tur a semifinalelor Cupei României la volei a fost dominată de întâlnirile dintre Tomis și Dinamo, găzduite astăzi, în cuplaj, de Sala Sporturilor din Constanța. La feminin, bucureștencele s-au dovedit mai tari, ele impunându-se cu 3:2. La masculin, CVM Tomis a obținut un succes clar (3:0), însă departajarea s-a făcut pe finalurile de set: 26-24, 25-20, 25-23. Echipele învingătoare au prima șansă să se califice în finalele competiției, care vor avea loc pe 1 aprilie.
Tomis și Dinamo și-au împărțit victoriile

„Am discutat 4 ore cu Șiman, dar am fost refuzat!”

Patronul Timișoarei spune că transferurile lui Tibi Bălan și Dacian Varga pe Bega nu se vor realiza. Marian Iancu a dezvăluit că a dus tratative timp de 4 ore pentru cei doi fotbaliști, însă nu a ajuns la un acord cu Vasile Șiman. "Am dorit să îl cumpăr pe Tiberiu Bălan, la pachet cu Dacian Varga. Se pare că oferta mea, de două milioane de euro + TVA, nu se ridică la pretențiile lui Șiman! Noi atât putem oferi, dar oferta a fost refuzată. Am discutat 4 ore pentru aceste transferuri, dar Șiman se aștepta să dau mai mult", a declarat Iancu la gsptv.
"Am discutat 4 ore cu Șiman, dar am fost refuzat!"

Afluență de pariuri pentru demiterea lui Rafa Benitez!

Scaunul lui Rafa Benitez se clatină serios la Liverpool. După ultimele rezultate neconvingătoare ale cormoranilor, casele de pariuri din Anglia au început să accepte oferte pentru momentul când Benitez va fi demis de patronii americani ai lui Liverpool. Din păcate pentru Benitez, se pare că nimeni nu mai crede în șansa lui de a rămâne antrenor lafosta campioană a Europei. Atât de mulți oameni cred în demiterea spaniolului, încât casele de pariuri au încetat să mai primească pariuri pentru acest eveniment!
Afluență de pariuri pentru demiterea lui Rafa Benitez!

„Mă doare-n paișpe de fani! Cei care mă înjură nu vor mai călca în Ghencea!” CE PĂ‚RERE AI?

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a comentat reacția fanilor din Ghencea care au spus că îl vor contesta pe inculpatul din cazul "Valiza" până va pleca de la fosta campioană a Europei. Reacția latifundiarului a fost una specifică nivelului său, spunând că nu-i pasă de cei care iubesc Steaua. Becali a mai declarat căceea ce a făcut el la echipă este fantastic, însă "ingrații" tot îl înjură.
"Mă doare-n paișpe de fani! Cei care mă înjură nu vor mai călca în Ghencea!" CE PĂ‚RERE AI?

„Normal că țin cu Dinamo!”

Având în vedere trecutul său la gruparea din Ștefan cel Mare, Ionuț Lupescu spune că i se pare normal să simpatizeze cu "roș-albii". Oficialul FRF a spus că munca sa nu are nicio legătură cu Dinamo și speră ca formația pregătită de Mircea Rednic să câștige fără a fi ajutată în vreun fel. "Normal că țin cu Dinamo, dar asta nu înseamnă că munca mea are vreo legătură cu ei. Dimpotrivă, aș vrea ca ei să câștige fără niciun fel de ajutor din partea nimănui. Sunt echidistant și îi apreciez ca pe oricare echipă, cum e CFR-ul, cum e Timișoara", a declarat Ionuț Lupescu la sptfm.
"Normal că țin cu Dinamo!"

Iancu: „Am emoții cu Argeșul, suntem condamnați să câștigăm!”

Patronul clubului FC Timișoara, Marian Iancu, a vorbit despre începutul de sezon al echipei sale, precum și despre anunțatul transfer al togolezului Nibombe de la CS Otopeni. Omul de afaceri a spus că are emoții în ceea ce privește meciul cu FC Argeș, dar că o eventuală victorie îi va aduce înapoi starea de determinare. Iancu a mai declarat că în transferul lui Nibombe la Timișoara depinde de rezultatele vizitei medicale, mai ales că există suspiciunea cătogolezul are hepatită.
Iancu: "Am emoții cu Argeșul, suntem condamnați să câștigăm!"

„Șiman forțează, dar mă întind cât îmi permite pătura!”

Marian Iancu i-a oferit lui Vasile Șiman două milioane de euro plus TVA în schimbul transferului jucătorilor Dacian Varga și Tiberiu Bălan. Oficialul bănățenilor spune că patronul Sportului a ezitat să îi dea un răspuns concret, deoarece vrea să obțină o sumă mai bună de bani. Iancu a mai declarat că nu este dispus să pluseze și că astăzi este ultima zi în care mai este valabilă oferta. "Eu nu fac oferte elastice, mai ales când o fac public. Sportul Studențesc are dreptul să refuze. Dupa ce semnale am, Șiman aștepta mai mult pentru cele două transferuri. Noi am avut o rundă de discuții ieri, a început de la 1,6 milioane plus TVA și i-am spus că oferta se poate duce până la două milioane plus TVA. Nu a refuzat categoric, dar el forțează și eu știu că nu pot să merg mai mult decât îmi permite pătura. Păstrez oferta, dar dacă azi (n.r. miercuri) nu se hotărăște, nu mai avem timp și o voi retrage", a declarat Marian Iancu la sptfm.
"Șiman forțează, dar mă întind cât îmi permite pătura!"

Vidic: „Meciul contra României este crucial pentru Serbia!”

Fundașul de fier al Serbiei și al lui Manchester United, Nemanja VIdic, a vorbit pe larg despre cariera sa pentru siteul forului fotbalistic mondial, fifa.com. Apărătorul de 27 de ani a spus că Serbia are capacitatea de a se califica la Cupa Mondială din 2011 din Africa de Sud, dar pentru asta trebuie să învingă la Constanța, în meciul contra echipei naționale a României. Apărătorul născut la Uzice a declarat că principalul atu al Serbiei este tinerețea, pentru că actuala generație poate juca împreună încă cel puțin cinci ani.Vidic a mai spus că a reprezenta Serbia este totul pentru el.
Vidic: "Meciul contra României este crucial pentru Serbia!"

„Dacă vreau să aranjez ceva, credeți că trebuie să plec cu Dragomir la Milano?”

Cristi Borcea a vorbit despre debutul returului Ligii 1 și spune că Mircea Rednic este cel care decide pe cine se va baza în partida cu Pandurii. Prețedintele executiv al "câinilor", care a fost împreună cu Dumitru Dragomir la Milano, la partida Inter-Manchester, spune că nu s-a folosit de această întâlnire pentru a pune la cale lucruri necurate. "Mircea decide daca Zicu va juca la Dinamo 2. Dinamo are 26 de jucători valizi în momentul de față, dar Rednic va opri doar 20 pentru partida cu Pandurii. 6 vor rămâne în tribună, din păcate. Ce contează că am zburat cu Dragomir la Milano? Dacă vreau să aranjez ceva, credeți că trebuie să plec cu el undeva? Am zburat de multe ori cu Dragomir, și cu Gigi Becali sau Meme Stoica.", a spus Borcea la gsptv.
"Dacă vreau să aranjez ceva, credeți că trebuie să plec cu Dragomir la Milano?"

Cel mai titrat jucator de Warcraft III se intoarce sa cucereasca lumea!

Cu mai putin de o luna in urma, una dintre cele mai puternice echipe de gaming din Europa, MeetYourMakers a facut public faptul ca se vor concentra mai putin pe jocurile de tip RTS, adica Warcraft si Starcraft si, in schimb se vor axa pe jocuri ca DotA care se afla intr-o continua crestere.
Cel mai titrat jucator de Warcraft III se intoarce sa cucereasca lumea!

‘Primele au fost înjumătățite! Dacă luăm titlul, le voi dubla!’

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că primele pentru partidele din returul Ligii 1 au fost înjumătățite. De asemenea, patronul formației din Ghencea a mai menționat că, în cazul în care "roș-albaștrii" vor câștiga campionatul, primele se vor dubla. "Primele pentru tot acest campionat au fost reduse la jumătate, dar dacă vom lua campionatul ele se dublează. Regulamentul de Ordine Interioară poți să îl schimbi cum vrei, ce dacă erau trecute acolo alte sume de bani? Păi, dacă jucătorii nu o să câștige meciuri și nu o să îndeplinească obiectivele, de ce să le dau bani, ce, sunt dobitoc?", a declarat Gigi Becali la gsptv.
'Primele au fost înjumătățite! Dacă luăm titlul, le voi dubla!'

Campionatul European de Gaming se extinde

Competitia pe natiuni organizata de ESL Europe - ENC (European Nations Championship) - isi extinde numarul de jocuri prezente si, implicit numarul de participanti. Dupa ce anul trecut a fost introdus Counter Strike: Source, in 2009 vor fi organizate finale si pentru Warcraft DotA si Call of Duty 4. Toate acestea se datoreaza cresterii interesului pentru cele doua jocuri, comunitatile ESL dedicate inregistrand un numar foarte mare de jucatori.
Campionatul European de Gaming se extinde

Dinamo contraatacă: „Marin Condescu spune doar basme!”

După ce clubul Pandurii Târgu Jiu a contestat decizia obținută de Dinamo în instanță, administratorul dinamovist Cornel Dinu a replicat spunând că președintele Condescu spune prostii, nevrând să recunoască realitatea. Cornel Dinu spune că de fapt, domnul Condescu spune că Pandurii nu are bani să plătească. "Ceea ce spune domnul Condescu sunt doar basme, nu ne învățăm o dată ca un verdict dat în Instanță nu poate fi contestat. Noi contestăm în schimb tot, contestăm până și realitatea. E o rușine ce face domnul Condescu. Mai bine ar spune direct că nu are bani, pentru că el într-adevar are niște probleme financiare, deoarece nu a primit banii de la buget", a spus Cornel Dinu la Telesport.
Dinamo contraatacă: "Marin Condescu spune doar basme!"

Dinamo aproape de finală!

Dinamo a obținut un succes extrem de important în fața constănțencelor de la CS Volei 2004 Tomis. După ce au trecut în ultima etapă de campionat cu 3-0 de echipa de pe litoral, bucureștencelee au reușit să se impună și în prima manșă a semifinalelor Cupei României, chair la Constanța. Dinamo a învins cu 3-2 (18, -19, 14, -21, -11) și astfel au făcut un pas important spre finala competiției. Manșa retur are loc peste o săptămână, în capitală.
Dinamo aproape de finală!

„Duminică le vom pune botniță ‘câinilor’ în Ștefan cel Mare!”

Președintele clubului Pandurii Tărgu Jiu, Marin Condescu, a anunțat că echipa sa va lupta pe toate căile contra celor de la Dinamo, echipă cu care se află în litigiu pentru jucătorul Ilie Iordache. Forurile federale au dat câștig de cauză clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare, declanșând furia oltenilor. Marin Condescu a declarat că echipa Pandurii va plăti banii, dar că se vor lupta în continuare cu Dinamo, atât pe teren cât și în tribunal
"Duminică le vom pune botniță 'câinilor' în Ștefan cel Mare!"

Marcus Gronholm revine în WRC!

Pasionații de raliuri au parte de o veste bună. Într-un moment în care echipele de uzină Subaru și Suzuki au decis să se retragă, un pilot cu nume anunță că revine în Campionatul Mondial de Formula 1. Dublu campion mondial (2000, 2002), Marcus Gronholm a precizat, conform site-ului wrc.com, că va fi la startul raliului Portugaliei (1-4 aprilie).
Marcus Gronholm revine în WRC!

VIDEO / Un nou sezon de „Fotbal La Maxx”

Fotbal Comedy - stilul lansat in Romania de o emisiune celebra, "Fotbal la Maxx" se intoarce pe piata. Joi, 26 februarie, cu o zi inainte de "marea paranghelie" a returului, personajele inventate de "Fotbal La Maxx", Gigi "Lantoiu", Cristi "Porcea" sau Mitica "Pedeapsamica", vorbesc in direct cu Radoi in Arabia Saudita si arata imagini nestiute si nebanuite - dialogul DNA dintre Gigi Becali si Gigi Netoiu. Sport.ro prezinta drumul razbunarii - haita condusa de Strambus Maximus
VIDEO / Un nou sezon de "Fotbal La Maxx"

„Nu am nicio emoție pentru meciul cu Vasluiul! Mă lupt cu Paszkany, nu cu Porumboiu!”

Contestatul finanțator al Stelei, George Becali, a făcut astăzi lumină asupra celor care sunt "rivalii" săi în lumea fotbalului. Becali a declarat că Adrian Porumboiu nu este printre cei cu care se luptă în fotbal, aceștia fiind Cristian Borcea și Vasile Turcu de la Dinamo,Dumitru Bucșaru de la Urziceni și Arpad Paszkany de la CFR Cluj. George Becali a mai spus că din acest motiv, nu are nicio emoție pentru meciul cu FC Vaslui.
"Nu am nicio emoție pentru meciul cu Vasluiul! Mă lupt cu Paszkany, nu cu Porumboiu!"

„Nu este problema mea dacă jucăm cu stadionul aproape gol!” CUM COMTENTEZI?

Gigi Becali a vorbit despre conflictul pe care îl are cu suporterii formației din Ghencea. Finanțatorul Stelei a spus că este dispus să se împace cu fanii, și chiar să le plătească deplasările, dacă aceștia vor înceta să îl înjure. Pe de altă parte, Becali a declarat că nu îl interesează foarte tare dacă "roș-albaștrii" vor juca cu puțini suporteri în tribune. "Suporterii cu care m-am întâlnit erau mai civilzați, mi-au zis că nu au nimic cu mine. Fotbalul e mult mai frumos cu spectatori, să cânte, și echipa are nevoie, dar dacă nu se poate, eu ce pot face? Nu e problema mea dacă vom juca cu stadionul aproape gol. Nu mă interesează, i-am spus asta și lui Marius. Pentru ce să mă mai întâlnesc eu cu oameni care mă înjură? Le plătesc și deplasările, numai să nu mă mai jignească, să mă lase în pace? Ce au ei cu mine?", a spus Gigi Becali la gsptv.
"Nu este problema mea dacă jucăm cu stadionul aproape gol!" CUM COMTENTEZI?

‘Dacă îl asculți pe Copos, Rapid e în moarte clinică! Dar el e un actor la fel de bun ca Dinică!’

Ioan Horoba, Directorul sportiv al Bistriței, susține că echipa sa nu se lasă adormită de strategia Rapidului, care pozează într-o formație rănită, pentru ca apoi să lovească decisiv. Oficialul Gloriei spune că toate echipele din Liga I sunt afectate de criza financiară, dar doar formația din Giulești a făcut din această problemă o telenovelă. "Toate echipele din România au probleme, nu doar Rapidul. La cum se plâng rapidiștii, ai zice că sunt în moarte clinică. Ei au jucat teatru toată iarna, iar Copos este un mare actor, eu chiar l-aș compara cu Dinică sau cu preferatul meu, Mălăele. Sper ca jucătorii noștri să nu fie relaxați duminică. Rapidul vine să învingă la Bistrița, pentru că vor și ei să ajungă în Liga Campionilor, sunt convins de asta. Marian Rada este un antrenor foarte bun, un bun strateg, un câștig pentru rapidiști", a declarat Horoba pentru Onlinesport. Formația lui Sabău țintește victoria în partida de duminică și Horoba consideră că are și argumentele necesare obținerii ei: "Noi ne dorim victoria, nu ne multumim cu un egal. Am mare incredere in echipa noastra, mai ales ca au venit Zaharia si Sanmartean, doi jucatori cu experienta si care ne vor ajuta foarte mult. Nu uitati ca Sanmartean este un fotbalist capabil sa castige meciuri de unul singur si a demonstrat asta cand a jucat la Gloria, cu el in echipa am terminat pe locul al treilea"
'Dacă îl asculți pe Copos, Rapid e în moarte clinică! Dar el e un actor la fel de bun ca Dinică!'

USF1, buget de 48 milioane de euro

Oamenii de afaceri Peter Windsor și Ken Anderson au prezentat ieri proiectul echipei americane USF1, despre care se spune că se va afla pe grila de start în ediția 2010 a Campionatului Mondial de Formula 1. Cei doi responsabili au anunțat că noul team va avea un buget anual de 62 milioane de dolari (48 milioane de euro).
USF1, buget de 48 milioane de euro

„E mai important să înscriu decât să-mi fie pupată mâna!”

Atacantul de 23 de ani al Universității Craiova, Mihai Dina, și-a amintit că a reușit să marcheze în ultima etapă, la Vaslui, iar Vicențiu Neagoe, directorul departamentului de relații publice la Știința, i-a pupat mâna. „Eu vreau să înscriu și acum la Iași. E mai important, decât să-mi fie pupată mâna. A fost un gest frumos din partea lui Vice, dar acum mă gândesc la meciul de vineri. Mi-au priit meciurile împotriva echipelor din Moldova, iar o victorie la Iași ne-ar da un moral foarte bun pentru acest retur. Știu că nici nu eram născut la ultima victorie a Craiovei la Iași, acum 24 de ani. Am 23 de ani și îmi doresc să punctez la Iași. Acolo tot timpul am avut meciuri grele, așa că trebuie să fim foarte atenți", a explicat Dina.
"E mai important să înscriu decât să-mi fie pupată mâna!"

200 de lei – cel mai scump bilet la FC Brașov-Steaua!

Abonamentele pentru returul campionatului vor fi puse în vânzare de clubul de sub Tâmpa sâmbătă, informează site-ul oficial al brașovenilor. Prețurile sunt următoarele: Peluză - 120 de lei, Tribuna a II-a - 120 de lei, Tribuna I - 150 de lei, Tribuna 0 - 270 de lei și Fotolii - 900 de lei. De asemenea, au fost anunțate și prețurile biletelor pentru meciul cu Steaua: Peluză - 50 de lei, Tribuna a II-a - 50 de lei, Tribuna I - 50 de lei, Tribuna 0 - 80 de lei și Fotolii - 200 de lei.
200 de lei - cel mai scump bilet la FC Brașov-Steaua!

„Fără Onuț le va fi greu!”

După ce a jucat în tur la Poli Iași, reușind să înscrie un singur gol în 14 meciuri, Ciprian Tănasă crede că Universitatea Craiova poate câștiga partida de vineri seara. „Ne așteaptă un meci destul de greu la Iași, dar le-am zis și colegilor mei că avem un mare avantaj că nu joacă Bogdan Onuț. Este unul dintre cei mai buni jucători de la Iași, un fotbalist exponențial, așa că trebuie să profităm. Eu sper să câștigăm, pentru a fi acolo în față și tot mai aproape de UEFA. Este un retur lung, în care oricine poate pune probleme, dar eu sper ca noi să fim cei care vom fi la finalul campionatului pe un loc de cupă europeană", a declarat Ciprian Tănasă. Acesta a explicat și de ce a plecat în vara anului trecut din Bănie și își dorește ca fanii Craiovei să aibă în continuare încredere în el: „Credeți-mă că nu am plecat pentru că nu m-am adaptat. Am avut un an ghinionist la Craiova, deoarece m-am accidentat de mai multe ori. Am ales să plec sub formă de împrumut, iar acum vreau să demonstrez că pot fi util Universității. Sper ca suporterii să fi rămas cu imaginea lui Ciprian Tănasă din acel meci cu Farul când am marcat trei goluri. Le promit că îmi voi face datoria la Craiova și nu îi voi dezamăgi. De data asta am făcut o pregătire excelentă și nici nu am avut probleme cu accidentările".
"Fără Onuț le va fi greu!"

Napoli: „Pe Bergodi l-am bătut în tinerețe!”

La conferința de presă de la cantonamentul din Lunca Jiului, încheiată cu puțin timp n urmă, antrenorul principal al Universității Craiova, Nicolo Napoli, și-a amintit de duelurile pe care le-a avut cu Bergodi în cariera de jucător. Napoli a vorbit despre meciul de vineri de la Iași, dar și de postul pe care va evolua Florin Costea în retur. Mulțumit de cum arată Universitatea înaintea acestui retur de campionat? Am făcut o pregătire de iarnă foarte bună, mai ales că niciun jucător nu s-a accidentat. Suntem în fața unui început de retur de campionat și ne așteaptă un meci, zic eu, mult mai greu decât cel din tur, când am câștigat în fața celor de la Poli Iași, scor 2-0. Ați fi vrut un atacant italian, de ce nu a mai venit?
Napoli: "Pe Bergodi l-am bătut în tinerețe!"

Grand Prix-ul Monica Iagăr a fost anulat din motive financiare

Ediția din acest an a Grand Prix-ului Monica Iagăr, concursul internațional de săritură în înălțime din sală, care ar fi trebuit să aibă loc la Sala Rapid din București, în data de 28 februarie, a fost anulată din motive financiare, se arată într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX. Dubla campioană europeană la sărituri în înălțime, Monica Iagăr, spune că Grand Prix-ul de anul viitor nu va mai fi anulat. "Îmi pare sincer rău că ediția din acest an nu va avea loc, însă sunt convinsă că anul viitor veți vedea din nou staruri internaționale pe lista de start a concursului", a spus Monica Iagăr. Anul acesta s-ar fi desfășurat ce-a de-a patra ediție a acestei competiții, care este singura reuniune atletică privată din România. Grand Prix-ul Monica Iagăr este cotat ca fiind al III-lea eveniment de acest gen din Europa și este înscris în calendarul Asociației Europene de Atletism și al Federației Române de Atletism. Edițiile precedente ale competiției de la București au adus în România nume importante din atletismul internațional, printre care: Frankie Fredericks (campion mondial la 200 de metri), Javier Sotomayor (campion olimpic și mondial la săritura în înălțime), Blanka Vlasici (campioană olimpică și mondială la săritura în înălțime) sau Sarka Kasparkova (campioană mondială la triplu salt).
Grand Prix-ul Monica Iagăr a fost anulat din motive financiare

Cristocea pretențiosu”

Deși se părea că Vasilică Cristocea a ajuns la o înțelegere cu gruparea de pe litoral, lucrurile s-au schimbat în ultimul moment. Ex-stelistul a avut cu totul alte pretenții financiare după ce și-a reziliat contractul cu echipa din Ghencea fapt ce a dus la refuzul Farului de a-l înregimenta. Directorul executiv al constănțenilor, Pîra Codrean, […]
Cristocea pretențiosu''

Lăcătuș nu a ajuns la un acord cu ultrașii: „Nu facem pace cu Gigi! Îl vom taxa în continuare!”

Steaua vrea ca în retur să aibă suporterii aproape de echipă, iar pentru asta, Marius Lăcătuș a purtat o discuție cu fanii astăzi în jurul prânzului. "Fiara" a încercat să îi convingă pe"ultrașii" "roș-albaștrii" să-și susțină echipă și să nu îl mai înjure pe Gigi Becali. ProSport a aflat tot ce s-a discutat la întrunire și vă prezintă în ziarul de mâine toate informațiile. Nu rata ediția tipărită de joi.
Lăcătuș nu a ajuns la un acord cu ultrașii: "Nu facem pace cu Gigi! Îl vom taxa în continuare!"

Ultras vs Hooligans! Fanii lui Inter au bătut trei englezi!

Incidente între fani la partida de aseară din Liga Campionilor, dintre Inter și Manchester United. La aproape două ore după terminarea meciului de pe Giuseppe Meazza, patru ultrași italieni, nemulțumiți de jocul prestat de trupa lui Mourinho, au atacat trei fani englezi, veniți de la Manchester, informează ANSA. Incidentul a avut loc în apropierea stadionului, suporterii lui Ronaldo, cu vârste de 28, 48 și 49 de ani ieșind `șifonați` serios din altercație. Fanii au avut nevoie de îngrijiri medicale, unul dintre ei având fractură de piramidă nazală și altul, capul spart. Carabinierii și-au făcut apariția destul de târziu la locul altercației, astfel că tifosi au avut suficient timp să se facă nevăzuți.
Ultras vs Hooligans! Fanii lui Inter au bătut trei englezi!

Herea, noul număr „10” din Giulești!

Șase jucători din lotul echipei Rapid vor evolua în returul ediției 2008-2009 al Ligii I cu alte numere pe tricourile de joc decât cele din prima parte a campionatului, informează site-ul oficial al grupării giuleștene. Astfel, Doru Bratu va purta numărul 25, Emil Dică - 22, Ștefan Grigorie - 20, Ovidiu Herea - 10, Andrei Marinescu - 1 și Cătălin Păun - 13. Promovați de la echipa a doua a clubului, Alexandru Ioniță și Andrei Matei vor purta numerele 11, respectiv 29. În cazul în care va intra în teren, noul antrenor secund - jucător, Adrian Iencsi, va îmbrăca tricoul cu numărul 32, în timp ce sârbul Djordje Ivelja a preluat numărul 16.
Herea, noul număr "10" din Giulești!