Cristocea pretențiosu”

Deși se părea că Vasilică Cristocea a ajuns la o înțelegere cu gruparea de pe litoral, lucrurile s-au schimbat în ultimul moment. Ex-stelistul a avut cu totul alte pretenții financiare după ce și-a reziliat contractul cu echipa din Ghencea fapt ce a dus la refuzul Farului de a-l înregimenta.

Directorul executiv al constănțenilor, Pîra Codrean, a explicat: „Cristocea a fost cu noi în Antalya, s-a antrenat, a și jucat într-o partidă amicală și părea că ne-am înțeles în privința unui angajament. A venit însă azi cu alte pretenții pe care noi nu le-am putut accepta. Este adevărat că el este un jucător valoros, dar nu a mai evoluat de mult și considerăm că oferta noastră a fost cât se poate de bună”.

Cristocea susține că este în tratative cu o echipă din Germania însă nu a putut spune dacă este vorba de o echipă din Bundesliga sau din eșalonul inferior.

În altă ordine de idei, echipa de pe litoral a ajuns la un acord cu sârbul Branislav Vukomanovic care va îmbrăca tricoul alb-albastru înurmătoarele două sezoane și jumătate. Vukomanovic este un fudaș stânga de 28 de ani și vine liber de contract de la FC Syrianska, formație cu care a reușit promovarea în liga a doua suedeză.

Ion Marin declară că este posibil ca acesta să apară în echipă chiar de la meciul cu Gloria Buzău. „Depinde de cât de repede ne vom mișca pentru obținerea cărții verzi. Este posibil ca el să și joace sâmbătă dacă acest aspect va fi rezolvat până atunci”, a spus Marin.

Parul întâlnește în prima etapă a retu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania