România – Serbia, meci cu securitate maximă!** Vezi aici ce-i așteaptă pe fani!
28 Mart. 2009
Autoritățile au luat măsuri impresionante de siguranță la Constanța pe toată durata zilei de sâmbătă, când președintele României, Traian Băsescu, și cel al Serbiei, Boris Tadici, vor asista la meciul de fotbal dintre selecționatele celor două țări, considerat ca fiind cu grad de risc ridicat.
Președintele Boris Tadici este așteptat să sosească pe aeroportul Mihail Kogălniceanu sâmbătă după-amiază, în jurul orei 13.30, și va merge apoi să depună o coroană de flori la Monumentul eroilor sârbi din Medgidia. Ulterior, șeful statului sârb va face o vizită în Portul Constanța, iar apoi va merge la meciul de fotbal, însoțit de omologul său, Traian Băsescu, informează MEDIAFAX.