Șahtior-ul lui Lucescu și Raț, la un pas de semifinalele Uefa!
09 Apr. 2009
Înainte să negocieze cu Lupescu posibila venire la națională, Lucescu este decis să scrie o nouă filă de istorie în fotbalul european.
Șahtiorul lui Raț și Lucescu a făcut un pas uriaș spre semifinalele Cupei Uefa, după ce a învins, în această seară, acasă, Olympique Marseille, cu 2-0.
După o primă repriză echilibrată, în care Hubschman a reușit să înscrie în minutul 39 (după o gafă a lui Mandanda), meciul a fost la discreția formației din Ucraina.
Cu Jadson și Luiz Adriano în mare formă, trupa lui Il Luce a presat constant. Cel care a reușit să dubleze avantajul gazdelor a fost Jadson, mijlocașul care a reușit și o triplă de senzație în acest sezon, în Champions League.
Totuși, OM a avut o tresărire de orgoliu spre final, ultimul sfert de oră aparținându-i în totalitate elevilor lui Eric Gerets.
Scorul de 2-0 face din Șahtior marea favorită pentru returul de săptămâna viitoare, de pe Stade Velodrome. Lucescu și Raț se pot gândi la o eventuală confruntare, în semifinale, cu Dinamo Kiev.