CELE MAI NOI ARTICOLE

„Acum avem doar fete în lot, pentru că băieții nu au realizat baremurile!”

Președintele Federației Române de Atletism, Sorin Matei, a declarat, luni, că lotul "tricolor" pentru CM de la Berlin cuprinde numai sportive pentru că atleții nu au reușit să îndeplinească baremurile, dar are încredere că juniorii de acum vor fi prezenți la următoarele mondiale. "Ne-am fi dorit să avem și băieți în lot, dar asta e situația acum. Sunt juniori de perspectivă care în câțiva ani vor face saltul spre lotul de seniori, până atunci noi trebuie să avem grijă cum îi creștem. Acum, avem doar fete în lot, dar dacă băieții nu au realizat baremurile, noi nu am avut ce face. Sperăm ca în patru, cinci ani juniorii de la băieți să confirme rezultatele și la seniori", a spus Matei pentru Mediafax.
"Acum avem doar fete în lot, pentru că băieții nu au realizat baremurile!"

Cristi Munteanu:** „Am plecat de la Dinamo din cauza lui Bonetti!”

Cristi Munteanu nu regretă despărțirea de Dinamo și dezvăluie motivul datorită căruia el a decis să revină, în fotbal într-un moment greu al carierei sale, când se gândea că se va retrage. "Babicu" spune că l-a impresionat Bogdan Stelea care și-a continuat activitatea de portar până la 40 de ani
Cristi Munteanu:** "Am plecat de la Dinamo din cauza lui Bonetti!"

„Batem în Ghencea!** Puțin mă interesează cum voi fi primit!”

Da, așa este, CFR n-a scos decât un egal în Ghencea, în primăvară, dar știi cum e: pierzi mereu, dar vine și momentul în care câștigi acolo unde pare imposibil. Cred că duminică se va întâmpla acest lucru.
„Batem în Ghencea!** Puțin mă interesează cum voi fi primit!"

Nelson Piquet Jr. concediat de Renault

Nelson Piquet Jr., care nu a câștigat niciun punct în zece Grand Prix-uri de Formula 1 în acest sezon, a fost concediat de echipa Renault, a anunțat pilotul brazilian pe site-ul său oficial, informează AFP, citat de Mediafax.
Nelson Piquet Jr. concediat de Renault

„Alegerea lui Bergodi la Steaua** a fost foarte inspirată!”

Răzvan Lucescu pare să-și fi intrat complet în hainele de selecționer. Acesta este conștient de atribuțiile pe care le are și spune că acum trebuie să fie asemenea unui observator, care să-și urmărească sau să-și evalueze în permanență jucători. "Mi-e mai greu când merg la meciuri acum ca selecționer, mă uit cujind la colegii mei de pe bănci, dar îmi dau seama că sunt pe o poziție extraordinară care implică o responsabilitate mare. Chiar dacă nu sunt foarte multe meciuri, trebuie să fim atenți la jucători, să muncim în permaneță, să culegem informații și să-i evaluezi pe fotbaliști. Ca profesie am mult de câștigat pentru că sunt într-o postură nouă și am lucruri noi de învățat, ca meseriaș și ca om. Merg în țară, în campionatele de afară și văd mulță fotbaliști", a afirmat antrenorul naționalei.
"Alegerea lui Bergodi la Steaua** a fost foarte inspirată!"

Noul Chivu e la Dinamo!**

Dinamo a mai inventat un puști minune! După Radu Ștefan, transferat în urmă cu un an la Lazio, gruparea din Ștefan cel Mare a mai descoperit un fundaș foarte promițător! Are 22 de ani și "roș-albii" au plătit pentru el doar 10.000 de euro! CITEȘTE NUMAI ÎN EDIȚIA TIPĂ‚RITĂ‚ PROSPORT DE MÂINE CINE ESTE NOUL CHIVU DIN ȘTEFAN CEL MARE
Noul Chivu e la Dinamo!**

„Suntem umili! Recunoaștem diferența dintre noi și Șahtior”

Președintele celor de la FC Timișoara, Marian Iancu, a vorbit despre returul de miercuri pe care gruparea bănățeană îl va disputa împotriva Șahtiorului lui Mircea Lucescu. Omul de afaceri recunoaște diferența mare de valoare dintre cele două echipe. "Miercuri va fi spectacol, o propagandă pentru fotbalul bănățean.
"Suntem umili! Recunoaștem diferența dintre noi și Șahtior"

Mara: **”Ne ducem în Ghencea să câștigăm toate cele 3 puncte!”

Steaua și CFR Cluj se vor întâlni duminică în cadrul etapei a doua. Cu toate că mai e aproape o săptămână până la meci, jucătorii celor două echipe se gândesc deja la derby-ul care avea loc în Ghencea. "Roș-albaștrii" sunt invicibili pe teren propriu în fața "feroviarilor" din Cluj, însă elevii lui Conceicao sunt deciși să schimbe situația. Bogdan Mara anunță că CFR vine în Ghencea să ia toate punctele, deși va fi foarte greu. "Steaua este o echipă mult schimbată în bine, cu un antrenor nou. E un meci greu pentru noi, mai ales că stadionul va fi plin. Va fi derby-ul etapei și sper să se joace numai pe teren. Noi sperăm să câștigăm în Ghencea, deși va fi destul de greu. Anul trecut am fost foarte aproape, am avut meciul în mână, dar în repriza a doua ne-au egalat. Anul acesta ne-am gândit să obținem cele trei puncte și să ne continuăm drumul bun din acest an", a spus mijlocașul CFR-ului la Sport.ro
Mara: **"Ne ducem în Ghencea să câștigăm toate cele 3 puncte!"

„E o șansă mare!** Jucăm împotriva deținătoarei Cupei UEFA!”

Jucătorii Timișoarei sunt deciși să elimine Șahtiorul și să pună orașul de pe Bega pe harta Ligii Campionilor. Dan Alexa spune că elevii lui Sabău sunt foarte concentrați pentru acest meci și vor să profite de șansa lor. "E foarte important meciul, ne canalizăm toate energiile pentru cele 90 de minute. E o șansă foarte importantă pentru noi, pentru Poli Timișoara. E un meci împotriva deținătoarei Cupei Uefa și împotriva celui mai titrat antrenor român și cu siguranță va căpăta multă atenție aceste meci. Imaginați-vă ce înseamnă să nu se califice Șahtiorul în Champions League...sau imaginați-vă ce ar însemna să nu ne calificăm după rezultatul bun din tur", a spus Alexa la Sport.ro
"E o șansă mare!** Jucăm împotriva deținătoarei Cupei UEFA!"

„Dacă Poli se califică,** avem un campionat în primele 6 ale lumii!”

Dumitru Dragomir este optimist și spune că FC Timișoara va câștiga cu Șahtior Donețk meciul pentru calificarea în grupele Champions League. Dacă premoniția "Oracolului din Bălcești" se va adeveri, atunci președintele LPF spune că Liga I va fi printre cele mai tari campionate din Europa.
"Dacă Poli se califică,** avem un campionat în primele 6 ale lumii!"

Brazilianul Andre Nunez se află în probe la Poli Iași

Președintele clubului Poli Iași, Sorin Boca, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că în probe la gruparea din dealul Copoului a venit atacantul brazilian Andre Nunez. "La antrenamentul din această seară a venit și jucătorul brazilian Andre Nunez. Acesta este atacant și are 25 de ani. Nunez urmează să fie văzut la lucru
Brazilianul Andre Nunez se află în probe la Poli Iași

‘Dinamo a pierdut campionatul din cauza arbitrilor!** Văd că iar au început împotriva lor!’

Dumitru Dragomir e de partea conducătorilor de cluburi și spune că e normal ca aceștia să critice arbitrajul. Mai exact, președintele LPF este alături de Cristi Borcea și Adrian Mititelu care s-au declarat nemulțumiți de maniera de arbitraj de la meciul dintre echipele lor din prima etapă.
'Dinamo a pierdut campionatul din cauza arbitrilor!** Văd că iar au început împotriva lor!'

„Avem 55% șanse de calificare!** Nu vom juca la egal cu Șahtior!”

După rezultatul bun de la Donețk, optimismul domnește la Timișoara. Gheorghe Chivorchian spune că elevii lui Ovidiu Sabău nu vor juca la egal și speră ca tehnicianul "alb-violeților" să rezolvele problemele pe care echipa le-a avut în Ucraina. "Ca să poți să învingi Donețk-ul trebuie să fii foarte bine așezat în teren, atât pe faza ofensivă, cât și pe cea defensivă. A încerca să joci la un egal foarte mic cu Șahtiorul e un risc foarte mare. Cu Donețk-ul trebuie să fii foarte atent. Sabău nu are nicio problemă de lot. Miza nu mai e numai pe Bucur, e pe toată echipa. Am avut și multe minusuri la Donețk, minusuri care au dat ocazia să primim două goluri și pe care Sabău trebuie să le rezolve. Orice rezultat care ne califică este bun pentru noi. Când sorții ne-au adus cu Șahtiorul spuneam că noi avem 40% șanse de calificare. Acum, după rezultatul din tur, noi avem șanse 55% șanse de calificare, iar ei 45%. Trebuie însă ca acest plus să fie și pe teren", a spus Chivorchian la Sport.ro
"Avem 55% șanse de calificare!** Nu vom juca la egal cu Șahtior!"

Mutu:** „Am plătit deja destul de dur pentru o greșeală din tinerețe!”

Atacantul român Adrian Mutu susține, într-un comunciat remis agenției italiene ANSA, că respectă decizia dictată de TAS, săptămâna trecută, prin care este obligat să plătească daune clubului Chelsea, dar i se pare o hotărâre "profund injustă", informează www.repubblica.it. "În legătură cu sentința dată de TAS de la Lausanne, îmi exprim respectul profund față de această hotărăre sau față de orice măsură adoptată de către o autoritate de natură judiciară. Nu pot, în același timp, să nu îmi exercit dreptul liber de a critica o decizie care este profund injustă pentru mine și pentru sport în general. Profilul justiției este imediat vizibil în disproporționalitatea sau mai degrabă în mărimea sancțiunii în legătură cu fapta, cu atât mai mult cu cât contestă poziția
Mutu:** "Am plătit deja destul de dur pentru o greșeală din tinerețe!"

VEZI AICI** lotul Ungariei pentru meciul cu România! 3 jucători nu au echipă!

Antrenorul naționalei Ungariei, Erwin Koeman, a anunțat lotul lărgit de 28 de jucători pentru partida pe care maghiarii o vor disputa împotriva selecționatei României pe 12 august. Lotul lărgit cuprinde următorii jucători: Portari: Babos Gabor (NEC Nijmegen), Fulop Marton (Sunderland AFC), Kiraly Gabor (1860 Munchen), Koteles Laszlo (Diosgyori VTK)
VEZI AICI** lotul Ungariei pentru meciul cu România! 3 jucători nu au echipă!

„Îmi doresc aceeași brigadă și la meciul retur! **A fost impecabilă”

Chiar dacă au trecut aproape două zile de la ultimul fluier al meciului Craiova-Dinamo, discuțiile pe tema manierei de arbitraj continuă. Dinamoviștii susțin în continuare prin vocea lui Ionel Ganea că rezultatul a fost viciat de "cavalerii în negru", în timp ce Mititelu este de părere că la faza în care Niculescu a fost oprit printr-un off-side inexistent atacantul nu reușea să bage mingea în poartă. Mititelu: Dinamoviștii au motive să fie revoltați pentru faza la care Niculescu a fost oprit pe motiv de off-side, dar oricum, sunt convins că nu dădea gol. Ganea: Nu comentez arbitrajul, eu discut pe probe. Mititelu: Îmi doresc din suflet, ca în meciul din retur, din prima etapă, să fie aceeași brigadă. A făcut o greșeală, dar mi se pare că e un arbitru impecabil. Ganea: El a stat cu steagul jos 4-5 secunde. De ce nu l-a ridicat din prima? Mititelu: Poate s-a gândit la cât a fost de furată Craiova în sezonul trecut.
"Îmi doresc aceeași brigadă și la meciul retur! **A fost impecabilă"

Timișorenii, avertizați:** „Pe Șahtior o poți bate o dată la 20 de ani!”

Antrenorul echipei Vorskla Poltava, Mykola Pavlov, a declarat după partida încheiată la egalitate cu Șahtior, scor 1-1, că se simte norocos pentru că a reușit un astfel de rezultat. În acest sens, vorbele tehnicianului ar trebui să le dea de gândit oficialilor timișoreni înaintea bătăliei de pe Bega cu echipa ucrainiană, decisivă pentru calificarea în grupele Champions League
Timișorenii, avertizați:** "Pe Șahtior o poți bate o dată la 20 de ani!"

„Transferul lui Tănase era rezolvat** dacă ma întâlneam cu nemții!”

ictor Becali este de parere că problema transferului la FC Koln al lui Cristi Tănase ar fi rezolvată dacă el s-ar fi întâlnit cu oficialii grupării germane. Impresarul așteaptă momentul în care cele două parți se vor pune de acord.
"Transferul lui Tănase era rezolvat** dacă ma întâlneam cu nemții!"

„Șahtiorul e mult mai bună decât Timișoara! **Bănățenii nu mai pot sta la cutie și aici!”

Victor Becali e convins că Omonia nu poate pune probleme Vasluiului și "galben-verzii" vor fi cei care se vor califica în următorul tur. Agentul FIFA nu e la fel de optimist când vine vorba de Timișoara. Becali spune că Șahtiorul e o echipă mult mai bună decât gruparea de pe Bega și bănățenilor le va fi foarte greu să se califice mai departe. "Vasluiul are un avantaj de două goluri, eu merg pe mâna lor. Aș merge și pe mâna Timișoarei pentru că e o echipă românească, dar ei acolo au stat la cutie și au dat două goluri din sclipirile lui Bucur. Aici nu mai pot juca așa. Șahtior e echipa mai bună, cu jucători mai buni, e o diferență între cele două echipe", a spus impresarul la Sport.ro
"Șahtiorul e mult mai bună decât Timișoara! **Bănățenii nu mai pot sta la cutie și aici!"

„Am discutat cu Koln despre Tănase, dar nimic!** El merită un salariu bun! Mai am oferte!”

Andrei Penescu continuă să mențină suspansul în cazul transferului lui Cristi Tănase. Oficialul piteștean spune că varianta plecării "briliantului" la FC Koln rămâne în picioare dar că jucătorul este pe lista mai multor echipe cu care urmează să negocieze.
"Am discutat cu Koln despre Tănase, dar nimic!** El merită un salariu bun! Mai am oferte!"

„Alexandru Tudor ne-a făcut praf la un meci cu Steaua!** Nu vreau să ne mai arbitreze în Ghencea!”

Așa cum se întâmplă de obicei, mai ales la începutul campionatului, președinții de cluburi încep să se dueleze la nivel declarativ. Tema principală este arbitrajul. De aceea "fluierași" se văd nevoiți să reziste tirului susținut care vine din parte oficialilor din Liga I. În acest sens, Iuliu Mureșan spune că nu-l agreează Alexandru Tudor la centru în partida cu Steaua și merge pe 2 solist în confruntarea CFR-ului cu roș-albaștrii din Ghencea.
"Alexandru Tudor ne-a făcut praf la un meci cu Steaua!** Nu vreau să ne mai arbitreze în Ghencea!"

„Sunt sigur că vor fi suspendați Cadu și Culio, **dar mergem în Ghencea cu gândul la victorie!”

Dani și Culio au fost chemați la Comisia de Disciplină chiar înainte de meciul Steaua-CFR. Iuliu Mureșan nu vede cu ochi buni această decizie și este convins că cei doi jucători vor fi suspendați și nu vor putea evolua în partida din Ghencea. Cu toate acestea, oficialul din Gruia spune că "feroviarii" nu vor dezarma și vin la București să ia toate punctele Stelei. "Jucătorii noștri (n.r. Dani și Culio) au fost chemați la comisie exact înaintea meciului cu Steaua. De ce nu au fost chemați înaintea meciului cu Unirea, sau după meciul cu Steaua? sunt sigur că vor fi suspendați, dar noi tot mergem cu gândul la victorie. Sperăm că lipsa lor nu se va simți așa mult! Ar fi prima dată când am învinge în Ghencea! Ne dorim foarte mult acest lucru! Nu mă tem deloc de atmosfera din Ghencea", a spus președintele clujenilor la gsptv
"Sunt sigur că vor fi suspendați Cadu și Culio, **dar mergem în Ghencea cu gândul la victorie!"

MM:** „Cei de la Dinamo au motive să fie supărați!” TU CE CREZI?

Managerul Unirii Urziceni ia apărarea dinamoviștilor în scandalul iscat după meciul dintre Universitatea și Dinamo. Mihai Stoica pune punctul pe "i" și afirmă că echipa bucureșteană putea beneficia de o lovitură de la 11m, iar Niculescu nu trebuia semnalizat în poziție de offside, într-o fază perpendiculară pe poarta Științei. "Cei de la Dinamo au toate motivele să se considere dezavantajați. Nu spun că Universitatea a fost avantajată, ci doar atrag atenția asupra unor faze clare. A fost penalty clar la intrarea lui Dănănae, iar la Niculescu n-a fost offside.", a declarat Mihai Stoica la sport.ro
MM:** "Cei de la Dinamo au motive să fie supărați!" TU CE CREZI?

„Bonetti are tot sprijinul meu!** O să mă felicit că l-am adus atunci când o să luăm titlul!”

Dinamo a scos un egal pe terenul marei rivale, Universitatea Craiova, la capătul unui meci spectaculos. Borcea a rămas plăcut impresionat de evoluția "roș-albilor" și spune că e meritul lui Dario Bonetti pentru felul în care s-a prezentat echipa. Am jucat amicale tari, cu Nantes, cu Marseille, cu Porto, cu Saint Etienne, nu știu ce echipă din România a mai avut asemenea meciuri. Am fost și eu în Franța, am văzut că Bonetti făcea antrenamente de două ore și jumătate, și-a văzut de program. Vreau să mă felicit că l-am adus cînd voi lua titlul. Bonetti are tot sprijinul meu. Sunt surpins de echipa pe care a făcut-o, dar el vine dintr-un fotbal mai dezvoltat, a jucat la nivel înalt, știe ce face", a spus Borcea la Fanatik Show, care a ținut să-și reconfirme poziția față de jucătorii care nu dau totul: "Cine nu aleargă nu mai intră pe teren, indiferent de nume"
"Bonetti are tot sprijinul meu!** O să mă felicit că l-am adus atunci când o să luăm titlul!"

‘Costea va mai sta un an la Craiova** și va marca 20-25 de goluri’

Adrian Mititelu s-a referit la situația atacantului Florin Costea, despre care a dezvăluit că nu va părăsi gruparea din Bănie în această vară. Președintele oltenilor se declară în continuare foarte încrezător în potențialul decarului Științei și crede că acesta va reuși cel puțin 20 de goluri în tricoul alb-albastru în noul sezon. "De Florin Costea au întrebat foarte, foarte multe cluburi. Dacă exista o ofertă bună și pentru club, și pentru el, ar fi plecat. Are 24 de ani, poate să mai stea un an la Craiova și să facă treabă bună, să mai dea 20-25 de goluri și să-i convingă pe cei care mai au dubii asupra lui că merită să joace la o echipă mare.", a declarat Adrian Mititelu la gsptv.
'Costea va mai sta un an la Craiova** și va marca 20-25 de goluri'

„Văd CFR-ul favorită la titlu,** iar pe locul 2 va fi Timișoara!”

După ce a dat lovitura în acest an și a câștigat titlul, Mihai Stoica nu crede că Unirea Urziceni mai poate repeta performanța. În plus, managerul ialomițenilor este convins că supremația proviniciei în Liga I va continua și le vede favorite la câștigarea campionatului pe CFR Cluj și FC Timișoara.
"Văd CFR-ul favorită la titlu,** iar pe locul 2 va fi Timișoara!"

Messi va deveni cel mai bine plătit jucător al Barcelonei

Oficialii grupării spaniole Barcelona vor să îi propună argentinianului Lionel Messi dublarea clauzei de reziliere precum și o marire de salariu până la 9.5 milioane de euro, informează cotidianul catalan El Mundo Deportivo, citat de agenția Mediafax. "300 de milioane de euro clauza de reziliere și 9,5 milioane salariu, plus prime. Acestea sunt cifrele pe care le va studia tatăl lui Lionel, Jorge Messi, când va renegocia contractul jucătorului argentinian. Clauza se va dubla. Actuala este de 150 de milioane de euro și va fi cea mai mare din echipă, cu 50 milioane mai mult decât cea a lui Zlatan Ibrahimovic. De asemenea, salariul va fi cel mai mare din echipa catalană", scrie El Mundo Deportivo.
Messi va deveni cel mai bine plătit jucător al Barcelonei

„Borcea e traumatizat** după ce a pățit și pune presiune pe arbitri!”

Adrian Mititelu, președintele Universității, îl înțeapă pe acționarul dinamovist Cristi Borcea. Olteanul răsucește cuțitul în rana "Câinilor" și lasă să se înțeleagă că Dinamo încearcă să pună presiune pe arbitri pentru a evita momentele neplăcute din finalul stagiunii trecute. Mititelu, pozează într-o persoană inocentă, amintind că în sezonul trecut Universitatea a fost dezavantajată continuu de arbitraje, dar oltenii n-au făcut scandal.
"Borcea e traumatizat** după ce a pățit și pune presiune pe arbitri!"

„Sper ca Semedo să ajungă la Unirea** liber de contract!”

Meme Stoica este conștient că dacă nu întărește puternic Unirea Urziceni în această vară, le va fi destul de greu să reziste într-un mod rezonabil în grupele Champions League. Oficialul ialomițenilor anunță că după ce a perfectat deja transferurile lui Paraschiv, Marinescu și Maftei, acum urmează să mai bată palma cuex-stelistul Semedo.
"Sper ca Semedo să ajungă la Unirea** liber de contract!"

Primul tuning pe cel mai nou BMW!

Deși încă nu au fost dezvăluite prea multe detalii despre modificări, cei de la Hamann sunt primii care s-au ocupat de noul BMW Seria 5 GT, creația lor urmând a fi prezentată la Salonul Auto Frankfurt 2009.
Primul tuning pe cel mai nou BMW!

Echipa Napoli va fi prezentată pe un vas de croazieră

Președintele grupării italiene Napoli, Aurelio De Laurentiis, a anunțat că prezentarea oficială a echipei sale dinaintea startului campionatului va avea loc pe un vas luxos de croazieră, informează Corriere dello Sport. De Laurentiis este un apreciat producător de film și ideea de a de a-i prezenta fanilor pe jucătorii antrenați de Roberto Donadoni i-a aparținut.
Echipa Napoli va fi prezentată pe un vas de croazieră

„Vreau să revin în țară și să joc la Dinamo!** Aici vreau să ‘explodez’!”

Atacantul Cristian Cristea a spus, după întâlnirea cu președintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, că speră să se întoarcă odată în fotbalul italian, unde să evolueze la una dintre echipele din prima ligă: "Am vorbit cu domnul Borcea și voi susține probe de joc. Sigur că vreau să joc pentru Dinamo pentru că eu sunt român și vreau să mă întorc în țară. Aici vreau să explodez. Sper să reușesc în probe și să rămân aici. Mă gândesc la fotbalul italian, la Serie A, dar la 21 de ani mai am mult de muncit și multe lucruri de învățat. Eu muncesc pentru a ajunge cât mai sus și sper ca odată să ajung să joc în Serie A".
"Vreau să revin în țară și să joc la Dinamo!** Aici vreau să 'explodez'!"

„Dragomir a avut dreptate!** Titlul va rămâne în provincie!”

Finanțatorul celor de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, îi dă dreptate șefului de Ligă, Dumitru Dragomir, care spunea că echipele bucureștene nu se vor impune nici în acest sezon de Liga I. Fostul arbitru, s-a arătat mulțumit de jocul prestat de CFR și Unirea, în prima etapă a campionatiului și nu pare impresionat de echipele din capitală pe care le consideră sub nivelul formațiilor din provincie.
"Dragomir a avut dreptate!** Titlul va rămâne în provincie!"

Yacht + Bentley = SUPEROFERTA VERII!

Un șantier de ambarcațiuni de lux din Anglia oferă milionarilor o promoție foarte tentantă: la cumpărarea unui yacht primești o mașină Bentley gratuit!
Yacht + Bentley = SUPEROFERTA VERII!

„Dacă la atacanții pe care îi avem nu dăm gol în Cipru,** atunci unde mai înscriem?”

FC Vaslui a luat o opțiune serioasă pentru calificarea în play-off-ul Europa League, după victoria în fața Omoniei, scor 2-0. "Galben-verzii" mai au doar un hop-meciul retur din Cipru care se va disputa mâine. Chiar dacă ciprioții sunt oprimiști și încă mai cred în calificare, Adrian Porumboiu este convins că echipa sa va fi cea care va merge în următorul tur. "Dacă avem valoare, vom trece și peste căldură, și peste atmosfera făcută de suporterii ciprioților și ne vom califica. Și ei joacă în aceleași condiții, chiar dacă sunt mai obișnuiți ca noi. Avem și noi jucători obișnuiți, Mike, născut la 40 de grade în Zimbabwe. Dacă la atacanții pe care îi avem, Mike, Wesley, Burdujan, nu marcăm aici, atunci unde mai înscriem?", a declarat patronul vasluienilor la gsptv
"Dacă la atacanții pe care îi avem nu dăm gol în Cipru,** atunci unde mai înscriem?"

Ionel Gane, noul antrenor al Gaz Metan CFR Craiova

Tehnicianul Ionel Gane este noul antrenor principal al formației Gaz Metan CFR Craiova, el semnând un contract valabil trei sezoane cu gruparea nou promovată în Liga a II-a.
Ionel Gane, noul antrenor al Gaz Metan CFR Craiova

„Pe Mutu l-ar putea salva** doar un apel la Comisia Europeană!”

Dumitru Costin, președintele AFAN, consideră decizia luată de TAS în cazul Mutu este exagerată, însă Sindicatul Fotbaliștilor nu va organiza proteste în acest sens. "Este o decizie aberantă luată în baza unor sisteme legale imperfecte existente in Marea Britanie, dar și în regulamentele FIFA și TAS. Să ajungi să dai o astfel de penalitate unei persoane fizice este strigător la cer! Mutu poate ajunge studiu de caz pentru studenții de la drept. Nu știu ce șanse ar avea în instantele civile. Până acum sunt doar speculații pe această temă. Să nu uităm că decizia a fost luată de forul suprem de judecată în fotbalul mondial. Nu avem de gând să lansăm o serie de proteste oficiale. Acestea ca și întocmirea unor note comune sau organizarea unei chete pentru Mutu sunt doar apă de ploaie", a spus Costin pentru sptfm Șeful Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori are însă o soluție salvatoare pentru internaționalul român. Costin crede că un apel la la Comisia Europeană ar putea să-l scape pe Mutu de plata sumei de 17 milioane de EURO. "Avocații lui Adi ar trebui să înțeleagă că doar un apel la Comisia Europeană și în cadrul Parlamentului European poate rezolva această problemă. Am avut oameni care au lucrat la cazul lui Mutu, dar nu ni s-a permis de către avocații săi să ne implicăm direct în caz", explica Dumitru Costin.
"Pe Mutu l-ar putea salva** doar un apel la Comisia Europeană!"

Borcea despre Nagy:** „Ori e corupt, ori nu e pregătit și atunci să nu mai arbitreze!”

Cristi Borcea a continuat să-și exprime frustrarea față de arbitrajul din partida de la Craiova. Președintele executiv al "câinilor" consideră că "roș-albii" s-ar fi impus în Bănie, dacă nu ar fi fost dezavantajați de arbitru. Oficialul grupării din Ștefan cel Mare a invocat 3 faze, petrecute în ultimele 10 minute ale partidei. "Dănciulescu a scăpat singur și a marcat, dar ne-a fost anulat golul pentru ofsaid! Dănciulescu avea piciorul în spatele lui Șoavă. Dacă a judecat o fază, așa, la centimetru, atunci când scapă Niculescu în fața lui ce a mai fost? Nagy a ridicat fanionul mult prea târziu! Asistentul fuge cu Niculescu și la un moment dat ridică steagul. Am mai avut și un penalty la Dănciulescu! Dacă nu sărea, îi rupea adversarul ambele picioare! Toate fazele s-au petrecut în ultimele 10 minute! Se vede clar că a fost rea intenție! Ori ești corupt, ori nu ești pregătit!", a declarat Borcea la gsptv.
Borcea despre Nagy:** "Ori e corupt, ori nu e pregătit și atunci să nu mai arbitreze!"

Lazic se pregătește cu Pandurii

Fostul mijlocaș al echipei CS Otopeni, Pedrag Lazic, se pregătește, începând de luni cu lotul formației Pandurii Târgu Jiu, a declarat antrenorul grupării gorjene, Sorin Cârțu, pentru Mediafax.
Lazic se pregătește cu Pandurii

„Nu e o obsesie faptul că nu am obținut nicio victorie în Liga I”

Tehnicianul grupării Unirea Alba-Iulia, a declarat astăzi că nu este deranjat de faptul că nu a obținut până acum nicio victorie în Liga I. "Nu e o obsesie pentru mine faptul că nu am obținut nicio vi
"Nu e o obsesie faptul că nu am obținut nicio victorie în Liga I"