CELE MAI NOI ARTICOLE

Lucescu:** „În niciun moment nu mă gândesc că nu vom ajunge în grupele Ligii!”

Mircea Lucescu a vorbit despre returul cu FC Timișoara, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Tehnicianul lui Șahtior este convins că echipa sa se va califica în dauna bănățenilor, chiar dacă în tur, la Donețk, rezultatul a fost egal, 2-2. "Este cel mai greu meci pe care îl jucăm în ultimii ani în competițiile europene. Tot timpul am debutat cu dreptul...singura echipă care ne-a bătut în preliminarii a fost Inter. Va fi extraordinar de greu. În niciun moment nu ne putem gândi că nu vom merge în grupele Ligii. În tur am tratat cu superficialitate jocul și am comis acele greșeli. La experiența mea, nu mă tem de nimeni. Timișoara are jucători foarte buni, au demonstrat asta. Bucur e un atacant important, nu întâmplător joacă la națională.", a declarat Mircea Lucescu într-o conferință de presă.
Lucescu:** "În niciun moment nu mă gândesc că nu vom ajunge în grupele Ligii!"

„Regret că n-am învins la Craiova!** Meciul cu Inter e mai important decât cel din Bănie!”

Tehnicianul Dario Bonetti a declarat, marți, într-o conferință de presă, că regretă faptul că Dinamo nu a obținut o victorie în meciul cu Universitatea Craiova, însă speră ca formația să crească de la meci la meci, astfel ca în final fanii să fie mulțumiți. "Ne pare rău pentru suporteri că nu am obținut o victorie în meciul cu Universitatea Craiova. Și jucătorilor le pare rău, dar sper ca echipa să crească de la joc la joc și să ne mulțumim oficialii și suporterii", a spus Bonetti.
"Regret că n-am învins la Craiova!** Meciul cu Inter e mai important decât cel din Bănie!"

„Mă lupt cu mine însămi!”

Drama jucătoarei de tenis Simona Matei (24 de ani), a cărei carieră s-a frânt brusc la începutul anului 2007, din cauza unei accidentări, începe să fie dată uitării. Lacrimile de durere și frustrare de acum doi ani au început să fie și mai fierbinți, de câteva luni, de data aceasta din pricina emoțiilor revenirii la fileu, dar și a gândului că momentul reintrării în marele circuit se apropie cu pași repezi.
„Mă lupt cu mine însămi!"

‘Nu am mai trecut prin asta,** sper să nu mă inhibe fanii lui Poli!’

Proaspăt transferat de la Oțelul, Alex Bourceanu este dispus la orice sacrificiu pentru a elimina deținătoarea Cupei Uefa. "Sper să ne calificăm, cu orice preț, nu contrază cum. Trebuie să ne ghidăm după zicala 'scopul scuză mijloacele' ", a spus fotbalistul lui Sabău la conferința de presă. Mijlocașul admite că nu a fost până acum obișnuit cu o asemenea presiune și nici cu un stadion arhi-plin, așa cum se anunță Dan Păltinișanu, la partida de mâine. Totuși, atmosfera fantastică creată de fanii lui Poli ar trebui să îi motiveze pe jucători, nu să îi copleșească: "Nu am trecut prin așa ceva și nu știu cum e, sper să nu mă inhibe un asemenea public."
'Nu am mai trecut prin asta,** sper să nu mă inhibe fanii lui Poli!'

„Diego Ruiz a fost împrumutat la Kasimpașa** pentru un sezon!”

Președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că atacantul Diego Ruiz va fi împrumutat grupării din Turcia Kasimpașa, în timp ce Lacina Traore nu va pleca la Unirea Alba Iulia, informeză agenția Newsin, citată de Sport.ro. "Am ajuns la un acord cu turcii de la Kasimpașa pentru împrumutul lui
"Diego Ruiz a fost împrumutat la Kasimpașa** pentru un sezon!"

Sabău:** „99% echipa e conturată!”

Ioan Sabău așteaptă cu nerăbdare meciul cu Șahtior. O victorie sau un egal care să le aducpă calificarea l-ar ajuta pe antrenorul timișorenilor să realizeze cea mai mare performanță a sa. Altfel, acesta afirmă că i-ar fi greu să o ia iar de la capăt
Sabău:** "99% echipa e conturată!"

Alexa:** „Nu oricine elimină deținătoarea Cupei UEFA! Vrem să scriem istorie!”

Dan Alexa este conștient că returul contra Șahtiorului va fi mult mai dificil decât partida de la Donețk și se teme de dorința de revanșă a trupei lui Lucescu. "Ne așteaptă un meci foarte greu. Șahtiorul este o echipă foarte motivată, cu siguranță nu le-a căzut bine acest 2-2 și vor veni foarte montați aici.", a spus închizătorul la conferința de presă. Proaspăt transferat de la Oțelul, Alex Bourceanu este dispus la orice sacrificiu pentru a elimina deținătoarea Cupei Uefa: "Sper să ne calificăm, cu orice preț, nu contrază cum. Trebuie să ne ghidăm după zicala 'scopul scuză mijloacele' "
Alexa:** "Nu oricine elimină deținătoarea Cupei UEFA! Vrem să scriem istorie!"

„Deși puțini ne dau șanse, ne putem califica!** Nu mulți au dat două goluri la Donețk!”

Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre returul din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, contra lui Șahtior Donețk. "Moțul" a declarat că are încredere în elevii săi, deși mulți consideră că Poli nu va avea nicio șansă în fața actualei deținătoare a Cupei UEFA. "Un scor de 2-2 ne obligă foarte mult, se așteaptă mult de la noi, clar se dorește calificarea. Jucătorii, staff-ul, conducerea își doresc calificare. Cred că ne putem califica, deși puțini ne dau șanse. Nu putem contesta posesia Șahtiorului la Donețk, dar am avut bine pregătit jocul. Am stat foarte bine în teren, am plecat pe contraatac, puține echipe au reușit să dea două goluri acolo. Acum ar părea că avem un meci mai ușor, dar doar în aparență. Sunt convins că sunt pregătiți jucătorii mei, dar vor trebui să arate mâine. Trebuie să arate mai mult decât la Donețk dacă vrem să ne calificăm.", a declarat Sabău într-o conferință de presă.
"Deși puțini ne dau șanse, ne putem califica!** Nu mulți au dat două goluri la Donețk!"

„Trebuie să batem, dăm totul pentru victorie!”

Fundașul Dmitro Chygrynskiy consideră că, pentru ca echipa din Donețk să obțină un rezultat care să-i aducă calificarea în următoarea fază a competiției, la returul, de miercuri, cu FC Timișoara, toți jucătorii formației ucrainiene trebuie să joace la nivel maxim. "Nu am niciun pronostic legat de acest joc și în orice caz nu asta e important. În orice situație noi trebuie să câștigăm. Fiecare dintre noi trebuie să dea ce are mai bun pentru a putea obține un rezultat pozitiv", a spus fundașul la sosirea în România
"Trebuie să batem, dăm totul pentru victorie!"

„Craiova poate mai mult** decât a arătat în meciul cu Dinamo!”

Fostul tehnician al Universității Craiova, Ionel Gane, a declarat astăzi că Știinta poate mult mai mult decât a arătat în meciul cu Dinamo, scor 0 - 0, din prima etapă a Ligii I. "Eu cred că Universitatea poate mai mult, dar să nu analizăm după un prim joc, mai ales cu Dinamo. Haideți să vedem după patru-cinci etape cum se va mișca echipa", a declarat Gane, actualul tehnician al lui Gaz Metan Mediaș.
"Craiova poate mai mult** decât a arătat în meciul cu Dinamo!"

Continuă seria amicalelor la Pandurii

Fotbaliștii de la Pandurii vor susține miercuri, de la 18.30, un meci amical, pe stadionul Municipal, cu echipa de liga a treia, FC Drobeta, acesta fiind cel de-al doilea amical disputat după încheierea perioadei de pregătire. Jocul face parte din meciurile de pregătire pe care antrenorul Sorin Cârțu le organizează înaintea meciurilor din campionat. Gorjenii vor susține sâmbătă primul meci oficial pe teren propriu din actualul sezon, cel cu FC Vaslui.
Continuă seria amicalelor la Pandurii

Primele imagini cu noul Mercedes E-Class Break!

Iată primele imagini cu cea mai nouă limuzină Mercedes E-Class Break, acum mai spațioasă și mai luxoasă.
Primele imagini cu noul Mercedes E-Class Break!

„A înviat Bănel?** Nu prea, dar este un jucător muncitor!”

Gigi Becali continuă să fie susținătorul cel mai credincios al lui Bănel Nicoliță. Latifundiarul din Pipera este mulțumit atunci când îl vede pe "Jardel" că aleargă și nu este atât de exigent încât să ceară de la el să nu mai greșească pase.
"A înviat Bănel?** Nu prea, dar este un jucător muncitor!"

Musulmanii sunt supărați pe fanii lui Schalke 04

Musulmanii sunt supărați pe echipa Schalke 04. Gruparea germană de fotbal a primit mai multe scrisori prin care li se cere scoaterea unei strofe dintr-un imn al suporterilor, considerată o blasfemie la adresa lui Mahomed, informează AFP, citat de Mediafax. Nemulțumirea musulmanilor o reprezintă strofa a treia dintr-un imn pe care fanii echipei Schalke 04 îl cântă de zeci de ani,
Musulmanii sunt supărați pe fanii lui Schalke 04

Mureșan este supărat: „Nu este corect să ne arbitreze bucureșteanul Tudor cu Steaua!”

Iuliu Mureșan este fiert că la meciul cu Steaua va fi arbitrat la centru de un bucureștean. Președintele clujean reclamă faptul că Alexandru Tudor a fost delegat la această partidă și spune cu regret că nu s-a făcut o alegere corectă.
Mureșan este supărat: "Nu este corect să ne arbitreze bucureșteanul Tudor cu Steaua!"

Au renunțat la Nunes

Politehnica Iași a renunțat deja la atacantul portughez Andre Nunes. "Andre Nunes este un atacant bun, care are calități, dar care nu este pus la punct cu pregătirea fizică. Ar fi trebuit să tragă vreo lună și noi nu avem timp să-l așteptăm", a declarat Sorin Boca pentru Mediafax. În plus, oficialul ieșean a reconfirmat faptul că Ibraima Balde rămâne în probe, menționând că tehnicianul Petre Grigoraș îl va testa pe jucător în amicalul care va avea loc mâine în compania echipei a doua a clubului.
Au renunțat la Nunes

„Culio ‘Titirică zidaru’ a spus că sunt un nebun simpatic,** dar nu sunt vorbele lui!”

Gigi Becali nu are nicio emoție înaintea meciului pe care Steaua îl va disputa în această săptămână, contra lui Motherwell și se gândește exclusiv la partda cu CFR, din weekend. Patronul din Ghencea admite că partida contra fostei campioane este prima împotriva unui adversar redutabil și crede că, după acest meci, va putea să tragă linie și să vadă exact la ce nivel a ajuns trupa lui Bergodi. După ce Valeriu Argăseală a susținut în această-după amiază o conferință de presă prin care a ținut să-i răspundă lui Iuliu Mureșan, latifundiarul face trimitere și el la președintele din Gruia. Declarațiile lui Culio la adresa lui Becali ar fi opera unei alte persoane, care dorește să creeze presiune.
"Culio 'Titirică zidaru' a spus că sunt un nebun simpatic,** dar nu sunt vorbele lui!"

„Mă bucur că Eto’o a plecat la Inter!** Era un coșmar pentru mine!”

Goalkeeperul lui Real Madrid, Iker Casillas, a declarat că fostul atacant al Barcelonei, Samuel Eto'o,care s-a transferat în acestă vară la Inter Milano, a fost unul dintre cei mai temuți adversari pe care i-a avut și se simte mai bine de când acesta nu mai evoluează în Primera Division.
"Mă bucur că Eto'o a plecat la Inter!** Era un coșmar pentru mine!"

„Am pregătit o primă record!** Nu e o problemă temperatura!”

Adrian Porumboiu nu consideră că temperatura foarte ridicată pe care jucătorii moldoveni o vor suporta la Nicosia va reprezenta un mare impediment. La ora jocului vor fi aproximativ 40 de grade la nivelul gazonului, dar în aceste condiții vor juca și adversarii. "Este un joc ca orice joc. Trebuie doar să arătăm că avem valoare pentru Europa. Nu caut niciun fel de circumstanțe jucătorilor. Nu este o problemă esențială această temperatură. Avem jucători care sunt obișnuiți cu această situație. Nu sunt omul care să mă plâng. Conditiile care sunt acolo sunt aceleași și pentru adversari." Vasluiul a obținut împrumutul lui Gîngioveanu pentru un sezon și Porumboiu îi anticipează acestuia un viitor măreț: "Mă bucur că l-am adus pe Gîngioveanu. Nu am văzut un alt jucător în România care să lovească balonul în așa fel, are clasă și este un jucător de top. Este împrumutat pentru un an, la noi, însă nu va rămâne în țară. Va pleca la o mare echipa și va juca și la națională." Revenind la partida cu ciprioții, patronul moldav a ținut să precizeze că pregătește o primă record: "Jucătorii au făcut câțiva pași prin oras, însă au făcut și antrenamente. Prima de calificare nu este de 10000 de euro, așa cum s-a scris. Vor primi mult mai mult. Vor primi 50% din banii care vin de la UEFA pentru o eventuală calificare."
"Am pregătit o primă record!** Nu e o problemă temperatura!"

Vasilache a fost pus pe lista de transferuri

Într-un comunicat postat pe site-ul Pandurii, conducerea clubului anunță că jucătorul Ciprian Vasilache a fost pus azi pe lista de transfer după ce și-a exprimat dorința de a fi lăsat să își caute o altă echipă la care să joace în acest sezon. Antrenorul Sorin Cârțu a anunțat ieri că nu mai intră în calculele sale pentru acest sezon , după ce fotbalistul a refuzat să facă deplasarea la Ploiești. "Nu mă mai interesează Vasilache. Nici dacă face antrenament, dacă nu face, dacă e apt de joc. E cea mai gravă abatere să refuzi să participi la un joc oficial. Vasilache a fost jucătorul pe care mi l-am dorit cel mai mult din lista cu disponibilizați vehiculată de presă și acest lucru i-am transmis și lui. Unii au înțeles greșit apropierea asta a mea, de aia e bine ca fiecare să-și vadă de treaba lui". "Nu pot să comentez ce-a zis domnul Cârțu pentru că nu îl înțeleg, nu știu ce are cu mine... ", a zis Ciprian Vasilache
Vasilache a fost pus pe lista de transferuri

Top 10: Accidente cruciale pentru Michael Schumacher

Michael Schumacher revine pe pistă din cauza unui accident suferit de un coleg, dar la rândul său și el a avut parte de accidente. Vezi aici cele mai importante accidente din cariera sa.
Top 10: Accidente cruciale pentru Michael Schumacher

Kone e sigur:** „Ne-a venit momentul! Batem în Ghencea!”

Vârful CFR-ului, Yssouf Kone, e decis să schimbe istoria CFR-ului în partida de duminică contra echipei lui Cristiano Bergodi. Atacantul ivorian știe că „feroviarii" nu au mai bătut pe Steaua în Ghencea de 60 de ani și îl avertizează pe fostul antrenor al CFR-ului, actualmente pe banca „roș-albaștrilor".
Kone e sigur:** „Ne-a venit momentul! Batem în Ghencea!"

Arsenal oferă 6 milioane de lire sterline pe Kalou

rsenal Londra oferă șase milione de lire sterline pe ivorianul Salomon Kalou, dar Chelsea nu vrea să îl cedeze pentru mai puțin de opt milioane, informează ESPN, citat de Mediafax. În luna februarie mijlocașul ivorian a declarat că i-ar plăcea să fie antrenat de Wenger. "Wenger este un antrenor mare și știu că fiecare jucător din lume visează să fie pregătit de el. Îi port un mare respect, deoarece este unul dintre cei mai mari antrenori din lume. Arsenal, sub comanda sa, a atins obiective înalte, iar să îi urmărești meciurile este un lucru frumos", a afirmat Kalou.
Arsenal oferă 6 milioane de lire sterline pe Kalou

INCREDIBIL!** Fanii ‘viola’ joacă la loto pentru a-i plăti amenda lui Adrian Mutu!

Suporterii echipei AC Fiorentina au decis să joace la loterie, cu scopul de a câștiga premiul cel mare, bani cu care vor să achite despăgubirea pe care atacantul român Adrian Mutu o are de plată către gruparea Chelsea, în urma sentinței TAS, informează violanews.com. "Cursa pentru Jackpot-ul Superenalotto durează de ceva timp, astfel că stimulează fanteziile multor italieni. Chiar și a fanilor echipei Fiorentinei, care s-au decis să dea asaltul către Jackpot pentru un scop «umanitar» original, acela de a câștiga premiul pentru a-i da clubului Chelsea cele 17 milioane de euro pe care atacantul echipei viola îi are de plătit lui Abramovici. În așteptare apelului la Tribunalul federal elvețian, suporterii Fiorentinei vor să-i asigure liniștea campionului lor. Poate chiar și să mai facă un alt transfer, în locul președintelui Della Valle", notează site-ul italian, citând ilsalvagente.it.
INCREDIBIL!** Fanii 'viola' joacă la loto pentru a-i plăti amenda lui Adrian Mutu!

„Jucăm cu un colos! Nu suntem obișnuiți cu presiunea din Ligă!”**

Timișoara a obținut un egal mare la Donețk, însă Marian Iancu e moderat în declarații. Finanțatorul grupării de pe Bega recunoaște că echipa nu este obișnuită cu presiunea unei asemenea competiții și misiunea elevilor lui Sabău e cu atât mai dificilă deoarece întâlnesc Șahtiorul, echipă care " e un colos în fotbal" "Știm foarte bine la ce nivel am ajuns, nu suntem încă obișnuiți cu presiunea Champions League. Nu suntem obișnuiți să întâlnim într-un meci de asemenea importanță deținătoarea Cupei Uefa. Dar așa obținem experiență, orice s-ar întâmpla suntem mulțumiți, vom lua ceea ce e pozitiv. Țelul nostru este să devenim un brand în Europa, pentru că am lipsit mult din competițiile inter-cluburi. Jucăm cu Șahtior, cu un colos, care este o echipă construită în timp. În tur nu ne-au desconsiderat, au jucat la potențial maxim, doar pragmatismul nostru și disciplina tactică a făcut să obținem acest rezultat de 2-2. Avem șansa a doua în meciul de mâine, dar important este că avem o șansă" ,a spus Iancu la gsptv
"Jucăm cu un colos! Nu suntem obișnuiți cu presiunea din Ligă!"**

„Nu cred că Gigi face echipa!** Se laudă, dar la cât investește, e normal să nu stea deoparte!”

Cu evoluții bune în partidele de pregătire, dar mai ales cu 4 victorii din tot atâtea meciuri oficiale, Steaua lui Bergodi a impresionat pe toată lumea. Curajul italianului, care a promovat mai mulți tineri la prima echipă, este lăudabil, cu atât mai mult cu cât rezultatele au venit imediat.
"Nu cred că Gigi face echipa!** Se laudă, dar la cât investește, e normal să nu stea deoparte!"

Super-Wesley**

Cu 2-0 în buzunar, vasluienii au știut cum să-și apere avantajul din tur și, după 1-1 s-au calificat în play-off-ul pentru Europa League.
Super-Wesley**

„Nu ne interesează cum va evolua Poli!** Trebuie să ne calificăm!”

Alexander Gladky, atacantul lui Șahtior, este optimist înaintea returului cu FC Timișoara. Acesta speră să repete performanța de la Donețk, când a marcat primul gol al "minerilor" și dezvăluie că Mircea Lucescu le-a descifrat toate secretele bănățenilor.
"Nu ne interesează cum va evolua Poli!** Trebuie să ne calificăm!"

Barcelona ține cu Timișoara! **Vezi de ce o susțin Messi & Co pe Poli!

FC Timișoara va avea un suporter cu nume mare în Europa în disputa pe care bănățenii o vor susține în compania Donețk-ului. FC Barcelona este interesată de eliminarea Șahtior-ului din Liga Campionilor. Motivul? "Extratereștrii" vor să-l transfere pe cel mai promițător jucător din trupa "minerilor", Dmytro Chyhrynskiy, iar un eventual eșec al elevilor lui Mircea Lucescu ar netezi drumul acestuia spre Camp Nou Patronul Șahtiorului, Rinat Ahmetov, susține că a primit o ofertă în valoare de 22 de milioane de EURO pentru mijlocașul de 22 de ani, însă consideră că valoarea jucătorului este mult mai mare. Site-ul sport.es vorbește pe larg despre acest subiect în ediția de azi și este de părere că Chyhrynskiy este un element foarte important în planul de reconstrcuție al lui Guardiola. "Barcelona crede că o posibilă eliminare a celor de la Șahtior ar coborî cota jucătorului Prioritatea lui Pep Guardiola e s-o pună pe Barca pe picioare, iar pentru asta are nevoie de ucraineanul Dmytro Chyhrynskiy. Tehnicianul nu pare dispus să să renunțe la jucătorul care promite să devină unul din cei mai buni mijlocași centrali ai planetei. Nici faptul că jucătorul nu va putea evolua la următoarea ediție a Ligii Campionilor nu-l împiedică pe Guardiola să și-l dorească în lot. Partida eliminatorie dintre Sahtior și Poli Timișoara poate fi decisivă pentru ucrainean, care la cei 22 de ani ai săi, deja e văzut în calitate de lider de necontestat al actualei ediții de Cupa UEFA. Potrivit lui Akhme
Barcelona ține cu Timișoara! **Vezi de ce o susțin Messi & Co pe Poli!

„Orgoliul rănit al Șahtiorului se poate răzbuna la Timișoara”

Toată România este alături de Poli în încercarea acestora de a depăși pe Șahtior. Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, atrage atenția asupra pericolului reprezentat de scorul manșei tur. În condițiile în care elevii lui Sabău pleacă de la premisa că rezultatul de la Donețk le conferă prima șansă la calificare, aceștia s-ar putea să trăiască un adevărat șoc, care să le compromită definitiv șansele. Oficialul Stelei compară Șahtiorul cu un animal rănit, capabil de orice pentru a-și sfâșia prada, așa că misiunea bănățenilor va fi cu adevărat una dificilă. "2-2 este un scor periculos, poate să dea senzația falsă că prima șansă este a Timișoarei. Nu știu dacă orgoliul rănit al celor de la Donețk nu se va răzbuna la Timișoara, dar eu sper ca Poli să facă un joc bun și să se califice mai departe", a spus președintele roș-albaștrilor într-o conferință de presă.
"Orgoliul rănit al Șahtiorului se poate răzbuna la Timișoara"

Dinu știe punctul slab al celor de la Șahtior:** ‘Au probleme în apărare’

În octombrie 1998, Rapidul suferea poate cea mai dură înfrângere din „era" Lucescu: 1-4 cu Dinamo, chiar în Giulești. Rămas în istorie pentru gestul de a-i arunca prosopul unui Copos înmărmurit, Cornel Dinu a mai bifat un record, fiind unul dintre puținii antrenori care l-a bătut la scor pe „Il Luce". La 11 ani distanță și cu o zi înaintea returului dintre Timișoara și Șahtior, Mister a povestit cum poate fi învins Mircea Lucescu. Unde poate fi bătut Lucescu? Părerea mea e că, uneori, Mircea poate avea probleme în organizarea defensivă. Dacă de la mijloc în sus, echipele lui dezvoltă o circulație impecabilă a mingii, în apărare lucrurile nu mai stau la fel de bine.
Dinu știe punctul slab al celor de la Șahtior:** 'Au probleme în apărare'

Benfica, amendată pentru că a negat că vrea un jucător

Clubul Benfica Lisabona, cotat la bursă, a fost amendat cu 40.000 de euro pentru că a negat, într-un comunicat, că ar fi interesat de serviciile brazilianului Ramires, cu mai puțin de 24 de ore înainte de a-l transfera, Bursa din Lisabona (CMVM) a anunțat că gruparea lusitană a "încălcat deliberat" regulile de piață. "La 21 mai 2009 la ora 21.18", reamintește CMVM, Benfica a dat publicității un comunicat "în care a negat că ar negocia cu Cruzeiro", clubul brazilian unde evolua Ramires Santos Nascimento, mijlocaș de 22 de ani. A doua zi, Benfica a anunțat că l-a transferat pentru cinci sezoane pe Ramires, dorit și de ȚSKA Moscova. Benfica risca o amendă cuprinsă între 25.000 și 2,5 milioane de euro și a decis să nu facă apel la decizia CMVM.
Benfica, amendată pentru că a negat că vrea un jucător

VIDEO **Gol senzațional marcat de noua achiziție a CFR-ului, brazilianul Nei!

După ce a reușit să îi înregimenteze în această vară pe ică, Peskovic, Emil Dică, Cabrera, Edimar și Batin, CFR l-a transferat astăzi și pe brazilianul Nei. Pe numele complet Claudinei Alexandre Aparecido, jucătorul de 29
VIDEO **Gol senzațional marcat de noua achiziție a CFR-ului, brazilianul Nei!

„Nu e adevărat ce spune Cârțu! Doctorul mi-a zis să fac o pauză!”

Mijlocașul formației Pandurii Târgu Jiu, Ciprian Vasilache, neagă acuzațiile antrenorului Sorin Cârțu conform căruia fotbalistul nu ar fi vrut să joace cu Astra Ploiești și spune că doctorul l-a reținut de la antrenamente pentru că avea probleme medicale informează Mediafax
"Nu e adevărat ce spune Cârțu! Doctorul mi-a zis să fac o pauză!"

„Fanii o vor împinge pe Poli să atace, iar noi vom profita!”

Delegația formației Șahtior Donețk a aterizat pe Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara la ora 12:45, echipa fiind însoțită de un număr impresionant de ziariști, aproape 50, dar de niciun fan. Mai mult, niciun suporter al minerilor nu va fi prezent mâine seară pe stadionul Dan Păltinișan. Mircea Lucescu se teme de fanii de pe Bega, care pot crea o atmosferă electrizantă, care să pună presiune mare pe jucători. Totuși, tehnicianul e convins că formația pe care o conduce se va califica mai departe, mai ales că fotbaliștii lui Poli vor aborda o strategie bazată pe atac. "Am jucat multe meciuri la Timișoara, iar în unele am fost chiar pe banca tehnică. Fanii lor îi vor încuraja spre atac, nu spre apărare, iar asta ne va ajuta pe noi să avem mai multe spații. N-am vorbit cu nimeni de acolo. Am alte probleme și mă interesează un singur lucru: să mă calific mai departe", spunea Lucescu, înainte de plecarea de la Donețk.
"Fanii o vor împinge pe Poli să atace, iar noi vom profita!"

Hadnagy: „Vrem să rămânem invincibili acasă și în acest sezon!”

Atacantul echipei FC Brașov, Attila Hadnagy, speră ca gruparea ardeleană să rămână neînvinsă în meciurile de pe teren propriu și în acest sezon, după performanța din ediția precedentă de campionat. FC Brașov va întâlni, sâmbătă, cu începere de la ora 18.30, pe teren propriu, formația Astra Ploiești, într-un meci contând pentru etapa a doua a Ligii I și vârful mizează pe victorie. "Mă bucur enorm că am reușit să marchez încă din prima etapă. Era important pentru noi să începem campionatul cu o victorie. Înaintea meciului de la Alba Iulia antrenorul Viorel Moldovan mi-a spus că o să înscriu un gol și așa a fost. Îmi doresc să marchez cât mai multe goluri în acest campionat și astfel să ajut echipa să se claseze la finalul sezonului în primele șase locuri. Îmi doresc din tot sufletul să câștigăm meciul cu Astra. Anul trecut am fost invincibili pe teren propriu și vrem să continuăm pe aceeași linie și în acest sezon. Nu contează cine va marca, important este ca echipa să câștige meciul și astfel am avea un start perfect de campionat, cu două victorii", a declarat Attila Hadnagy pentru site-ul oficial al clubului.
Hadnagy: "Vrem să rămânem invincibili acasă și în acest sezon!"

Nasser Menasse a semnat pe doi ani cu Inter Curtea de Argeș

Mijlocașul algerian Nasser Menasse, care a evoluat sezonul trecut la CS Otopeni, va semna în cursul acestei săptămâni un contract valabil două sezoane cu gruparea FC Internațional Curtea de Argeș. În vârstă de 27 de ani, Nasser Menasse a fost plecat acasă pentru a-și aduce lucrurile de care are nevoie și a revenit, marți, la Pitești. În altă ordine de idei, lotul condus de Ștefan Stoica intră miercuri în cantonament pentru meciul cu Dinamo, iar joi va pleca spre București.
Nasser Menasse a semnat  pe doi ani cu Inter Curtea de Argeș

Ivan Bebek va arbitra Franța – România

Partida Franța - România, care va avea loc la 5 septembrie, de la ora 22.00, pe stadionul Stade de France, în grupa 7 preliminară a Cupei Mondiale din 2010, va fi condusă de o brigadă din Croația, avându-l la centru pe Ivan Bebek, informează site-ul frf.ro. Ivan Bebek (32 de ani, arbitru FIFA din 2003) va fi ajutat la cele două linii de Tomislav Petrovic (36 de ani, purtător al ecusonului FIFA din 2001) și Tomislav Setka (42 de ani, arbitru FIFA din 2005). Rezervă va fi Marijo Strahonja (34 de ani, purtător al ecusonului FIFA din 2004). Evaluator al arbitrajului a fost desemnat spaniolul Juan Antonio Fernandez Marin, în timp ce funcția de Comisar FIFA va fi îndeplinită de ungurul Istvan Huszar.
Ivan Bebek va arbitra Franța - România

„Tratăm partida cu Motherwell serios, dar Bergodi ar putea odihni jucătorii!** Meciul cu CFR a început”

Valeriu Argăseală spune că jucătorii Stelei vor trata cu seriozitate meciul retur cu Motherwell pentru a nu a avea nicio emoție în privința calificării în turul următor al Europa League.
"Tratăm partida cu Motherwell serios, dar Bergodi ar putea odihni jucătorii!** Meciul cu CFR a început"

„Nu am avut niciun pact pe bani cu fanii!** Ei vor binele echipei!”

Suporterii Stelei s-au întâlnit cu șefii din Ghencea în urmă cu doar câteva zile pentru a face pace. Discuția a avut rezultate, numărul fanilor care au scandat împotriva conducerii la partida cu Motherwell fiind mult mai mic. Totuși, mai multe voci au susținut că galeria "roș-albaștrilor" a acceptat împăcarea contra unei sume de bani. Valeriu Argăseală neagă această speculație și spune că fanii au acceptat pactul doar pentru binele echipei "Nu am făcut niciun pact cu suporterii pe bani. Am auzit că această împăcare ar fi costat 20.000 de euro. Nu s-a pus sub niciun fel astfel problema, au avut loc discuții între șefii galeriilor și Gigi Becali, care a avut în vedere doar binele echipei", a spus Argăseală. Președintele Stelei a ținut să lămurească și problema gazonului de pe Ghencea, care a ajuns într-o stare destul de proastă. Așa cum ProSport v-a anunțat în ediția tipărită de azi, terenul echipei arată ca după război, însă președintele roș-albaștrilor dă garanții că acesta își va reveni. "Avem de la firma care întreține gazonul garanția că acesta se va reface. Este adevărată informația, dar nu ne facem probleme. În 2-3 săptămâni gazonul se va reface, totul se va rezolva", a dat asigurări oficialul stelist Steliștii vor mai înființa încă o echipă, care va evolua în Liga a patra și care se va numi Steaua III. Decizia conducerii a venit ca urmare a numărului mic de meciuri pe care grupele de juniori le au: "Va apărea Steaua III, formată din juniori de la 92-93. Aceștia vor f
"Nu am avut niciun pact pe bani cu fanii!** Ei vor binele echipei!"