Mutu și Goian, vedete în Serie A!** Vezi aici de ce!
18 Aug. 2009
Serie A stă să înceapă în weekend-ul care urmează, iar presa italiană face ultimele calcule înainte de primul meci al etapei inaugurale, Bologna - Fiorentina, întâlnire ce va avea loc sâmbătă la ora 19.00 pe Stadio Dall'Ara. În ceea ce privește românii care vor lua parte la competiția italiană, numărul acestora a crescut odată cu sosirea la Palermo a lui Dorin Goian, lucru de apreciat la Serie A, în condițiile în care fotbaliștii mioritici nu prea au acces în celelalte campionate mari. De altfel, transferul fundașului nu a trecut neremarcat de presa peninsulară.
Astfel, într-o prezentare a echipelor din acest sezon din Serie A, siteul goal.com l-a nominalizat pe fostul fundaș al Stelei ca fiind principalul transfer al grupării siciliene, în condițiile în care Palermo l-au adus în această vară pe argentinianul Javier Pastore, una din marile speranțe ale fotbalului din Țara Tangoului, costând 8 milioane de euro, de patru ori mai mult ca apărătorul nostru!
Cine e Pastore
La doar 20 de ani, Pastore a fost vedeta celor de la Huracan, din prima divizie argentiniană, reușind să înscrie în poarta celor de la River Plate în cea mai categorică victorie a echipei sale asupra "Milionarilor" în 60 de ani, 4-0. Mijlocașul ofensiv a fost golgeterul micuței echipe din marginea Buenos Aires-ului, reușind șapte goluri și trei pase decisive. Evoluția sa entuziasmantă i-a atras pe granzii Europei, dar prețul său, opt milioane, a fost plătit doar de echipa lui Walter Zenga