Mutu și Goian, vedete în Serie A!** Vezi aici de ce!

Mutu și Goian, vedete în Serie A!** Vezi aici de ce!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Serie A stă să înceapă în weekend-ul care urmează, iar presa italiană face ultimele calcule înainte de primul meci al etapei inaugurale, Bologna – Fiorentina, întâlnire ce va avea loc sâmbătă la ora 19.00 pe Stadio Dall’Ara. În ceea ce privește românii care vor lua parte la competiția italiană, numărul acestora a crescut odată cu sosirea la Palermo a lui Dorin Goian, lucru de apreciat la Serie A, în condițiile în care fotbaliștii mioritici nu prea au acces în celelalte campionate mari. De altfel, transferul fundașului nu a trecut neremarcat de presa peninsulară.
Astfel, într-o prezentare a echipelor din acest sezon din Serie A, siteul goal.com l-a nominalizat pe fostul fundaș al Stelei ca fiind principalul transfer al grupării siciliene, în condițiile în care Palermo l-au adus în această vară pe argentinianul Javier Pastore, una din marile speranțe ale fotbalului din Țara Tangoului, costând 8 milioane de euro, de patru ori mai mult ca apărătorul nostru!

Cine e Pastore

La doar 20 de ani, Pastore a fost vedeta celor de la Huracan, din prima divizie argentiniană, reușind să înscrie în poarta celor de la River Plate în cea mai categorică victorie a echipei sale asupra "Milionarilor" în 60 de ani, 4-0. Mijlocașul ofensiv a fost golgeterul micuței echipe din marginea Buenos Aires-ului, reușind șapte goluri și trei pase decisive. Evoluția sa entuziasmantă i-a atras pe granzii Europei, dar prețul său, opt milioane,  a fost plătit doar de echipa lui Walter Zenga

Companie selectă pentru Mutu

În aceeași prezentare făcută de siteul amintit, Mutu este considerat jucătorul numărul 1 și vedeta Fiorentinei, chiar dacă în lot mai este și atacantul Squdrei Azzura, Alberto Gilardino sau deja consacratul francez Sebastian Frey. Mutu este considerat pivotal pentru Fiorentina, în încercarea de a-și îndeplini obiectivul, acela de a se prinde Liga Campionilor, pentru al treilea an consecutiv. Atacantul de la Pitești stă alături de Gianluigi Buffon( Juve), Samuel Eto’o( Inter), Francesco Totti( Roma) sau Mauro Zarate (Lazio), considerate superstarurile din Serie A.

Patru români la Roma

Cea mai consistentă "colonie" română este chiar orașul Columnei lui Traian, la AS Roma. Acolo sunt patru tineri fotbaliști români, respectiv Stoian, Pena, Piț și Mladen. De asemenea, Paul Codrea este deja un jucător de bază la Siena, iar Cristi Chivu este titular la campioana Inter Milano.

Articol scris de Mihai Șomănescu

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×