Dat afară de la Vâlcea**

  • Publicat:
  • Actualizat:
Dat afară de la Vâlcea**

ProSport v-a prezentat pe larg în ultimele săptămâni un caz cutremurător în handbal. Mai multe handbaliste din Centrul Național de Excelență de la Vâlcea au dat declarații că Lucian Râșniță le-a hărțuit sexual. Cazul a fost închis, în momentul în care antrenorul a fost destuit.

Consiliul de Administrație al FRH a analizat, printre altele, Scandalul "Sexcelența", luând și măsurile care se impuneau. Membrii au decis ca Lucian Râșniță, suspendat inițial, să fie destituit și înlocuit din funcția de director tehnic al Centrului Național Olimpic de Excelență de la Rm. Vâlcea de către Popa Seviștean. Aceeași decizie a fost luată și în cazul antrenorului Ion Belu și a medicului Corina Fota. Unui alt antrenor din cadrul CNOE, Costel Oprea, i-a fost aprobată demisia.

Gațu nevinovatul

Ședința Consiliului de Administrație al FRH a decurs, în rest, conform așteptărilor. Cristian Gațu nu și-a asumat nicio vină în scandalul „Mită pentru Arbitri", deși complicitatea lui a fost dovedită printr-o înregistrare video, astfel că nu a demisionat. Intenția lui Gațu de a continua în fruntea FRH, cel puțin până la Adunarea Generală de alegeri, a fost anunțată înaintea ședinței, printr-un comunicat postat pe site-ul federației. „A demisiona în acest moment ar însemna că recunosc, de fapt, implicarea în scandalul așa-numitei tentative de corupere a arbitrilor danezi, ceea ce resping categoric", precizează Gațu în comunicat.

 Ghervan și Toacsen, pe postul lui Omer

În schimb, Aihan Omer a fost suspendat din funcția de selecționer. FRH mai are timp până pe 27 august pentru a ataca decizia Tribunalului de Arbitraj al EHF, care i-a suspendat pe cinci ani pe Omer și Paleu, acțiune pe care o va demara doar după ce va fi consultată o casă de avocatură. Între timp, naționala masculină va fi pregătită de antrenorii Petru Ghervan și Sorin Toacsen.

Pe aceeași temă
Interzis săracilor! Cât costă o omletă în restaurantul lui Victor Slav din București

Cum arată casa care se vinde la margine de Cluj cu aproape 2,5 milioane de euro  VIDEO

Uciderea deputatului conservator David Amess, calificată drept act terorist

Universitatea Craiova a dat lovitura! După Mihăilă, clubul a mai transferat un jucător în Serie A

Te-ai gândit că trebuie să cumperi anvelope noi? Iată cum le alegi pe cele mai bune pentru tine și mașina ta

Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID

Nimeni nu se aştepta! Anamaria Prodan, reacţia MOMENTULUI după pozele cu burtica de gravidă a amantei lui Reghe

Ce salariu are un preot.  Suma pe care o încasează lunar

Antonia are 3 copii, dar arată demențial. Artista a dezvăluit ce secret de alimentație are

I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...

Și-a dat în judecată soțul care a bătut-o. Motivul agresiunii e tulburător: i-a cerut să...

Îți mai amintești de Nuți, bona Anamariei Prodan? Ce s-a ales de ea, după ce a părăsit familia Reghecampf

Ce meserie are iubita lui Reghecampf, Corina Caciuc. Femeia stă bine din punct de vedere financiar

Doliu în muzica populară! O celebră artistă s-a stins din viață. Tragedie în România

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple

Horoscop săptămâna 18 octombrie - 24 octombrie 2021 pentru zodia Rac

Trei accesorii medicale interesante disponibile la Lidl în curând

VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion

BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor

Din ce cauză a murit Avram Iancu. Destinul tragic, de rătăcitor, al „crăişorului munţilor”

Veşti proaste pentru şoferi. Se schimbă radical Codul Rutier. Ce vor păţi cei care fac asta

Incident grav cu Vladimir Putin și o jurnalistă americană: „O femeie frumoasă, drăguță...”

EXCLUSIV / Bianca Drăgușanu, reacție exclusivă! Ce spune despre întâlnirea cu Alex Bodi

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

România s-a făcut din nou de rușine: TAB-urile Armatei Române, trase pe dreapta de poliția rutieră germană

FOTO. Daniela Gyorfi a împlinit 53 de ani! Cum arată în costum de baie

FOTO. Corina Caragea, imagini provocatoare în costum de baie! Și-a arătat trupul fără cusur