Intră Goe, Bănel și Tănase
31 Mart. 2009
Naționala României a efectuat ieri ultima sesiune de pregătire înainte de plecarea în Austria. Fazele fixe au fost din nou exersate îndelung. România va întâlni mâine Austria cu o echipă cu cel puțin trei modificări față de meciul cu Serbia. Revenit după suspendare, Goian va fi titular în centrul apărării alături de Gabriel Tamaș. Mutarea aduce excluderea din prima echipă a lui Dorel Stoica. Acesta nu poate evolua nici pe postul de mijlocaș la închidere, unde favorit este Mirel Rădoi. Suspendarea lui Costea i-a deschis drumul către prima echipă lui Bănel Nicoliță, preferat ieri lui Gigel Bucur și Maximilian Nicu pentru postul de extremă dreapta.