Mai prinde meciul cu Urziceni?
13 Aug. 2009
Sorin Ghionea ar putea să rateze întâlnirea de duminică de la Urziceni cu nașul său Mihai Stoica. Asta în cazul în care patronii cluburilor Steaua și Livorno vor semna actele de transfer în această săptămână.
Discuțiile dintre cele două cluburi se poartă la cel mai înalt nivel, Gigi Becali dorind să-l vândă acum pe Sorin Ghionea, pentru ca apoi Cristiano Bergodi să aibă timp să-i integreze pe jucătorii mai tineri în centrul defensivei. Chiar și ziariștii de la Gazzeta dello Sport au publicat ieri informația conform căreia, în aceste zile, Livorno încearcă să închidă afacerea cu Steaua în privința lui Ghionea pentru suma de 500.000 de euro. Cheia transferului se află în mâinile patronului italienilor, Aldo Spinelli. Acesta l-ar dori mai degrabă pe fundașul croat de la AS Monaco Jerko Leko, mai ales că acesta e jucător de bază în echipa națională a Croației. Cel care insistă pentru aducerea lui Ghionea e directorul sportiv, Nelo Ricci, care încearcă să-l convingă pe patron că aducerea fundașului stelist ar însemna mai puțini bani investiți într-un jucător care este cel puțin de aceeași valoare cu croatul ajuns și el la vârsta de 29 de ani.