Urmașul lui Ferguson
18 Nov. 2009
Sir Alex Ferguson reprezintă o legendă vie pe „Old Trafford", însă vârsta înaÂintată a scoțianului i-a determinat pe conducătorii clubului Manchester United să se gândească la două nume care l-ar putea înlocui: Jose Mourinho și Laurent Blanc.
Cu tehnicianul scoțian care termină un pachet de gumă pe meci și a ajuns din această cauză la operație de mandibulă în anul 2001, United a câștigat un munte de trofee interne și internaționale. Însă totul are și un sfârșit și Sir Alex a anunțat că într-un an, maximum doi, va spune stop prodigioasei sale cariere. Presa din Insulă a pornit imediat cu supozițiile în căutarea celui care ar putea fi succesorul perfect.