Neinclus în lotul clujenilor, Casal a rămas pe drumuri: **”Nu știu unde voi juca”
03 Mart. 2010
Refuzat de cei de la Mediaș și neinclus în lotul clujenilor, fundașul adus de la Swindon Town, Kasali Casal, a rămas pe drumuri.
"Am vorbit cu cei din conducerea CFR-ului și mi-au spus să am răbdare că îmi vor rezolva situația. Nu știu unde voi merge. Mandorlini mi-a spus că are nevoie de mine, însă accidentarea m-a împiedicat să prind un loc în echipă. Am oferte din străinătate, dar este greu pentru că perioada de transfer s-a încheiat", a declarat Casal.
Bottone și-a cunoscut colegii
Ultima achiziție a clujenilor din această iarnă, italianul Davide Bottone, a efectuat ieri primul antrenament sub comanda lui Mandorlini. Astfel, mijlocașul împrumutat până în vară de la AC Torino a făcut cunoștiință cu noii săi colegi de la CFR. De la antrenamentul de ieri a lipsit în continuare Nuno Claro care a fost învoit două zile