Wotte: „Experiențe ciudate în România”

Wotte (foto) le explică olandezilor ce a înțeles el din scandalul „Mită pentru arbitri" și din partida din prima etapă, din „Ștefan cel Mare". „Arbitrul a jucat un rol dubios. Atacantul nostru, Florin Costea, a fost faultat din spate de un fundaș al lui Dinamo. Arbitrul era aproape, dar a făcut semn ca jocul să continue. El ne-a privat de penalty și nu l-a eliminat pe apărător (n.r. - Moți). Au fost apoi trei zile de comentarii și dispute despre acea fază". De asemenea, Wotte a detaliat: „Mi se spusese în prealabil că niciodată nu am putea câștiga meciul cu Dinamo. Abia apoi am înțeles sensul acelor cuvinte. Centralul (n.r. - Augustus Constantin) este fiul fostului șef al arbitrilor, care acum un an a trebuit să plece din cauza unei acuzații de fraudă. Familia arbitrului pare să aibă legături strânse cu oamenii-cheie de la Dinamo", a spus olandezul pentru ElfVoetbal.nl. "Sunt bine aici. Deocamdată!" Referitor la a doua etapă a returului, tehnicianul a explicat de ce echipa lui nu a jucat în Bănie și ce a privat-o de obținerea măcar a unui egal. „Etapa a doua a fost din nou o experiență ciudată. N-am jucat cu adevărat acasă. Fiindcă președintele nostru s-a certat cu primarul, a trebuit să ne mute la Severin, la 120 km distanță. Golgheterul nostru, Florin Costea, a ratat un penalty, altfel am fi câștigat cel puțin un punct", a declarat olandezul, care a tras și o concluzie după primele două etape pe banca Universității: „A fost o introducere ciudată în fotbalul românesc, n-am
Wotte: "Experiențe ciudate în România"

Wotte (foto) le explică olandezilor ce a înțeles el din
scandalul „Mită pentru arbitri” și din partida din prima etapă, din
„Ștefan cel Mare”.
„Arbitrul a jucat un rol dubios. Atacantul nostru, Florin Costea, a
fost faultat din spate de un fundaș al lui Dinamo. Arbitrul era
aproape, dar a făcut semn ca jocul să continue. El ne-a privat de
penalty și nu l-a eliminat pe apărător (n.r. – Moți). Au fost apoi
trei zile de comentarii și dispute despre acea fază”.

De asemenea, Wotte a detaliat: „Mi se spusese în prealabil că
niciodată nu am putea câștiga meciul cu Dinamo. Abia apoi am
înțeles sensul acelor cuvinte. Centralul (n.r. – Augustus
Constantin) este fiul fostului șef al arbitrilor, care acum un an a
trebuit să plece din cauza unei acuzații de fraudă. Familia
arbitrului pare să aibă legături strânse cu oamenii-cheie de la
Dinamo”, a spus olandezul pentru ElfVoetbal.nl.

„Sunt
bine aici. Deocamdată!”

Referitor la a doua etapă a returului, tehnicianul a explicat de ce
echipa lui nu a jucat în Bănie și ce a privat-o de obținerea măcar
a unui egal. „Etapa a doua a fost din nou o experiență ciudată.
N-am jucat cu adevărat acasă. Fiindcă președintele nostru s-a
certat cu primarul, a trebuit să ne mute la Severin, la 120 km
distanță. Golgheterul nostru, Florin Costea, a ratat un penalty,
altfel am fi câștigat cel puțin un punct”, a declarat olandezul,
care a tras și o concluzie după primele două etape pe banca
Universității: „A fost o introducere ciudată în fotbalul românesc,
n-am trăit niciodată așa ceva în Olanda sau în Anglia. Dar îmi
place aici. Craiova este un club cu facilități excelente și o
academie celebră de tineret. Asta face mai interesantă munca mea.
Sunt bine aici, deocamdată”.

„Mă
simt bine la Craiova. Avem facilități excelente și mulți jucători
tineri și talentați”, Mark Wotte, antrenor U
Craiova

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro