CELE MAI NOI ARTICOLE

Tincu, legionar** român!

Naționala de rugby a României a reușit, după patru ani, să spargă gheața în întâlnirea cu marea rivală, Georgia. „Stejarii" au câștigat sâmbătă în fața reprezentativei „lelos" cu 22-10 (13-7), cucerind și Cupa „Antim Ivireanu", trofeu ce se acordă în meciurile directe. Pentru a păstra șanse de a merge în recalificările Cupei Mondiale din 2011, România trebuie să învingă sâmbătă Portugalia, la două puncte diferență. La o săptămână după ce a reu­șit un eseu în Franța, pentru echipa de club, Perpignan, Marius Tincu a „recidivat", de această dată la naționala României. Marcator al singurei încercări a partidei, talonerul care va împlini luna viitoare 32 de ani s-a numărat printre principalii artizani ai unei victorii care a consfințit prima înfrângere a gruzinilor în această ediție a CEN. „Sunt foarte fericit. Nimic nu se compară cu o reușită la națională, este cu totul altceva când înscrii pentru țara ta. Mă bucur că am arătat că avem dorința și ambiția de a câștiga", mărturisește el. Munca pământului, secretul vitezei Marius vorbește simplu, în spatele cuvintelor ascunzân­du-se o modestie pe care doar marii sportivi o au. Nimic nu îți lasă impresia că este campion al Franței cu Perpignan și că este considerat unul dintre cei mai buni jucători pe postul lui din Hexagon. O reușită de viață în care primii pași au fost făcuți în comuna Vânători (județul Iași), un început care i-a șlefuit multe dintre calități. „Până la 15 ani mi-am ajutat familia, acasă, la țară. Nu m-am dat nici
Tincu, legionar** român!

Bănel, vârf de generație**

În textul proiectului campionatului național al selecționatelor județene sub 16 ani se recunoaște faptul că situația, din punctul de vedere al echipei naționale, este în acest moment una gravă. „Generația care a urmat celei a lui Hagi, avându-i ca jucători reprezentativi pe Mutu, Chivu, Lobonț, Rădoi și Raț (jucători născuți în 1979-1981), se află la maturitate și poate concura cu succes la calificarea pentru CE din 2012, după care își va epuiza potențialul de performanță", se precizează în textul proiectului FRF. Mergând mai departe, în prezent, sunt nominalizate vârfurile generației care i-a urmat celei a lui Mutu: "Din păcate, cu câteva excepții, Ștefan Radu, Costel Pantilimon, Cristian Tănase (născuți în 1987), Ciprian Marica și Bănel Nicoliță (1985, foto), în ultimii patru-cinci an
Bănel, vârf de generație**

Fotbalist paznic** la aeroport

Fostul jucător al lui Rapid, UMT și Unirea Alba Iulia, Cosmin Bar, a renunțat la cariera de fotbalist pentru a lucra la firma de pază și protecție a Aeroportului Internațional Timișoara. Deși are numai 31 de ani, Cosmin Bar și-a pus ghetele în cui. După o carieră spectaculoasă și pe prima scenă, unde a bifat 76 de prezențe, fundașul stânga s-a decis să-și schimbe meseria. Motivul îl reprezintă situația financiară a cluburilor vestice din ligile inferioare, unde a evoluat în ultimele sezoane. „M-am gândit la viitor, nu m-am gândit special la jobul acesta, este doar un loc sigur de muncă și, în primul rând, e ok cu banii care-i câștig. Am început facultatea la Timișoara și nu am mai vrut să plec în altă parte. Cum situația cluburilor de aici e precară, am hotărât să renunț definitiv", spune fostul fotbalist. Bar a evoluat ultima dată în toamnă, la Progresul Gătaia, formație ce s-a retras din campionat încă din turul Ligii a III-a. Timișoreanul speră ca pe viitor să înceapă o carieră de antrenor, dar, până la finalizarea studiilor, acesta se va ocupa doar de siguranța călătorilor de pe Aeroportul „Traian Vuia". Cosmin, care face parte dintr-o familie cu cinci copii, patru dintre ei fotbaliști în activitate, nu se sfiește să vorbească din noua sa postură: „Este foarte greu, pentru că eu eram obișnuit cu un singur program: antrenamente, odihnă și la sfârșitul săptămânii aveam meciul. Acum, în fiecare zi când vin la serviciu mi se întâmplă ceva nou". Rapidist înfocat Contactul lu
Fotbalist paznic** la aeroport

„Mister KO”** din Bacău

Meciul-vedetă al Cupei României la box, competiție desfășurată la Iași, s-a încheiat cu un KO spectaculos. În finala de la 75 kg, Ronald Gavril (SCM Bacău, foto, în stânga) l-a „electrocutat" pe marele său rival, Bogdan Juratoni (Dinamo). Marcă înregistrată de Bute, titulatura de „Mister KO" începe să se agațe și de mănușile unui alt român, de data aceasta amator. Ronald Gavril (23 de ani) a făcut spectacol în finala de la Iași în meciul cu Bogdan Juratoni (20 de ani). „Era un meci de mare rivalitate, între doi boxeri medaliați la europenele de cadeți, care s-au pregătit separat, cu antrenori diferiți, în condiții de lot", spune antrenorul Titi Tudor, care i-a avut pe ambii boxeri la lotul de cadeți. Gavril a boxat inteligent, iar în repriza a doua a încheiat conturile cu un croșeu de dreapta de generic, care l-a trimis în lumea viselor pe Juratoni. „Ambii copii sunt valoroși. Avem o generație bună. Cu rivalități la câteva categorii, cum nu a mai fost de mult. Trebuie să judecăm însă bine la nivelul colectivelor tehnice de lot, altfel ne vom uita în sac și vom vedea că este gol", a mai spus Titi „Prosop". Și-a revenit Ionuț Gheorghe Antrenat de Relu Auraș, Gavril e văzut ca unul dintre liderii lotului. „Roni a devenit mai puternic, mai cerebral. Pregătit cu mare atenție, este un boxer care poate lua medalie olimpică. Are numai 23 de ani", spune Auraș, care a mai punctat la Iași cu încă două trofee, câștigate de Sandu (60 kg) și Bejenaru (91 kg). De remarcat și revenirea lui
"Mister KO"** din Bacău

„Hai, Bujine!”

Inima atletului Claudiu Bujin (24 de ani) a încetat să mai bată pe 14 martie 2009, iar la un an distanță, în Constanța natală, într-o zi de iarnă târzie, apropiații l-au comemorat într-o atmosferă tulburătoare. Cu sufletele schingiuite de durere, prietenii au reușit să schițeze chiar și un surâs înduioșător, gândindu-se la mottoul fostului campion la lungime: „Zâmbește, mâine va fi mai rău". Iar scandarea care răsuna până în 2007 pe arenele de atletism, „Hai, Bujine!", va fi probabil acompaniamentul atașat elanului surorii lui Claudiu, Cristina, una dintre cele mai bune triplusaltiste ale României. S-a extins rapid Depistat în 2007 cu cancer la glanda timus, Claudiu se stingea după o suferință teribilă. Tumoarea se extindea rapid la plămâni, operația de la Spitalul Militar se dovedea inutilă, chinuitoarele ședințe de chimioterapie îi rupeau sufletul, iar părinții scoteau bani și din piatră seacă pentru a-l duce la o clinică din Haale. Implacabila boală ajungea însă chiar și la nivelul capului, dar, cu trei zile înainte să-și dea ultima suflare, Claudiu sfida moartea pedalând bicicleta medicinală. Era un luptător adevărat, demonstrându-și spiritul de determinare extremă chiar și pe patul de spital. „Mie nu mi-e frică de moarte, mi-e teamă de ce va rămâne în urma mea, de părinți, de soră, de voi, prietenii...", suna offlineul lăsat pe messenger unui prieten doar cu câteva zile înainte de a muri.
"Hai, Bujine!"

Rugămintea lui „Beckham”

Clasicul și, pentru unii, singurul derby din România, Dinamo - Steaua va fi și un episod aparte din viața puștiului Alexandru Ene, junior în cadrul grupei 1995 a clubului din „Ștefan cel Mare" (foto medalion). Alex, proaspăt purtător de carte de identitate, a venit în această iarnă de la echipa buzoiană Petrolul Berca. Și-a lăsat acolo numeroasa și modesta familie cu gândul unei fulminante cariere fotbalistice. De altfel, „palmaresul" îl recomandă: a câștigat numeroase competiții la grupa sa de vârstă și are titlul de campion național în rândul școlilor bucureștene. Despre blondul cu păr rebel, antrenorul său rostește numai cuvinte de laudă: „Eu sunt mândru că lucrez cu un astfel de copil. Acest băiat va ajunge la națională, sunt sigur! E extrem de talentat", ne-a asigurat tehnicianul de la juniori, Iulian Matei. "Am un picior mai scurt, dar și Beckham are!" Alex joacă pe postul de mijlocaș central. Are însă un mic beteșug, în sensul că unul dintre picioare e puțin mai scurt, dar e convins ca neajunsul său nu-i va fi un impediment pentru viitoarea sa carieră. În fond, și Emerson, Garrincha sau Kempes sunt câțiva dintre jucătorii care s-au născut cu un astfel de defect. „Ce dacă e mai scurt? Am mai văzut fotbaliști în aceeași situație. Și Beckham e așa, iar eu de ce n-aș putea fi ca el?", a răspuns tânărul. "Niculae dă gol! Unul singur și i-am bătut!" Dinamovist până în măduva oaselor, puștiul e convins că derby-ul de miercuri va aduce o victorie pentru echipa pe care o iub
Rugămintea lui "Beckham"

Cîrstea și Dulgheru, out

Sorana Cîrstea a ratat calificarea în turul trei al turneului de la Indian Wells (SUA), dotat cu premii în valoare totală de 4,5 milioane de dolari, după ce a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 7-5, de sportiva chineză Jie Zheng, cap de serie numărul 18. În aceeași fază a competiției, Alexandra Dulgheru a cedat cu 2-6, 6-3, 6-1 partida cu spaniola Maria Jose Martinez Sanchez, cap de serie numărul 28. Româncele s-au ales cu 50 de puncte WTA și câte 11.500 de dolari.
Cîrstea și Dulgheru, out

Nicu: „Am fost extrem de speriați!”**

Cu Maximilian Nicu pe teren din minutul 53, Hertha Berlin a pierdut sâmbătă pe teren propriu în fața lui Nürnberg (1-2). Eșecul în fața unei contracandidate la retrogradare i-a scos din minți pe fanii berlinezi, care au pătruns pe gazon după golul lui Charisteas.
Nicu: "Am fost extrem de speriați!"**

„Steaua nu va pierde la masa verde!”

Ionuț Lupescu (foto) a mărturisit că echipa din Ghencea nu va pierde meciul la masa verde, deoarece partida pe care România B a disputat-o cu o selecționată a Italiei nu s-a jucat la o dată oficială FIFA. După partida Steaua - Oțelul (1-0), Marius Stan a declarat că formația lui Mihai Stoichiță ar trebui să piardă jocul la masa verde, deoarece Bogdan Stancu a acuzat o accidentare pentru a nu evolua pentru naționala U 23 cu puține zile înainte de meciul cu echipa gălățeană. Ionuț Lupescu îi liniștește însă pe fanii Stelei, fiind convins că pe viitor nu se va crea un precedent de acest fel. „Steaua nu poate să piardă meciul la masa verde, deoarece jocul nu era stabilit la o dată oficială FIFA. În plus, merg pe buna-credință a domnului Argăseală, care ne-a spus că Bogdan a fost a
"Steaua nu va pierde la masa verde!"

Motanu’ din Bari

Stelistul Bogdan Stancu are de ce să tragă tare și miercuri, cu Dinamo: este monitorizat de câteva grupări din străinătate, printre care și AS Bari, formație care ocupă, în acest moment, locul 11 în Serie A. Steaua este pe cale să se despartă de unul dintre jucătorii de viitor. Grecul Kapetanos nu duce lipsă de oferte, dar nici Bogdan Stancu nu stă mai rău. La partida cu Oțelul, italienii au fost impresionați de evoluția tânărului atacant, aceasta reușind să înscrie și golul prin care Steaua și-a adjudecat cele trei puncte. Vin și în "Groapă" Italienii de la Bari au cerut DVD‑ul din meciul cu O
Motanu' din Bari

Desant** în „Ștefan cel Mare”

Partida Dinamo - Steaua va aduna în tribune aproximativ 700 de suporteri roș-albaștri, biletele fiind acordate de dinamoviști, pe baza reciprocității de 5% din capacitatea stadionului. Roș-albii vor acorda Asociației Ligii Suporterilor Steliști 700 de tichete, aceștia distribu-indu-le doar fanilor ce fac parte din această ligă. Deși ar fi dorit să vadă derby-ul din tribune, ultrașii de la Peluza Sud nu vor primi niciun tichet din partea oficialilor alb-roșii. De azi se vând bilete În această dimineață, de la ora 10:00, la casele stadionului din Șoseaua Ștefan cel Mare, dinamoviștii vor pune în vânzare tichetele pentru derby. Cel mai ieftin bilet este la peluze, prețul său ridicându-se la 10 lei. Copiii până la 7 ani și elevii până la 14 ani beneficiază de acces gratuit pe stadion, însă numai însoțiți de adulți, iar școlarii peste 14 ani, studenții, femeile și pensionarii au reducere de 50% la Peluza I.
Desant** în "Ștefan cel Mare"

Cel mai bun meci al anului

Patru luni trecuseră de la ultima victorie a Universității în Liga I, oltenii reușind sâmbătă cel mai bun meci din acest sezon. De la patron și până la jucători, toți au recunoscut după joc că nu s-ar fi așteptat la o diferență de scor așa de mare. Cel mai sincer a fost Mihai Costea, care a admis că uitase să se și bucure după șase meciuri fără victorie. „Ne așteptam să câștigăm, dar ar fi fost bun și un 1-0. După atâtea eșecuri, uitasem să mă mai bucur. Acum sperăm să legăm victoriile", a spus marcatorul ultimului gol al Științei. Patronul Adrian Mititelu s-a declarat și el încântat de joc: „Nu mă așteptam la o așa diferență, dar aveam încredere că putem câștiga. La cum ne-am prezentat în acest meci, puteam bate pe oricine. Jucătorii au fost blamați, înjurați, și acum merită să se bucure", a declarat Mititelu. Victorie pentru fani Victoria cu FC Brașov a declanșat fiesta și între fanii severineni ai Știin
Cel mai bun meci al anului

Del Bosque din „Groapă”

Egalul făcut de Dinamo în Gruia, 2-2 cu CFR, îl frământă și acum pe Cornel Țălnar. Asemănat cu Del Bosque la Real Madrid, tehnicianul roș-albilor regretă că a scăpat victoria la Cluj printre degete. "Țânțarul" îl sprijină pe Dolha, pe care nu-l acuză de cele două puncte pierdute pe finalul partidei. În plus, Èšălnar abia așteaptă meciul cu Steaua, pe care a învins-o în mandatul său trecut din "Groapă".
Del Bosque din "Groapă"

Reportaj savuros!** Povestea echipei lui Ceaușescu

Mașina gonește pe ruta Pitești - Slatina, cu destinația Scornicești. Timp în care cei doi foști coechipieri din echipa FC Olt (cândva mândria localității natale a „conducătorului iubit"), fundașul Aurel Mincu și portarul Ion Anghel, dau frâu liber amintirilor și poveștilor. „Am trăit toată istoria echipei ăsteia", spune Anghel. Începând cu celebrul meci de promovare din „C" în „B", cu Electrodul Slatina, „acel 18-0 când adversarii au fost adunați inclusiv de pe la nunți". Și poveștile din „B", unde Scorniceștiul n-a zăbovit decât un an, sunt savuroase. Anghel rememorează o partidă cu Rapid, în Giulești: „A fost arhiplin stadionul, lumea din București era curioasă să ne vadă. Ne-au bătut cu 2-0 pe final, au dat Rontea și Șutru, iar publicul cânta «Ura, drăguța mea, țăranul e pe câmp» și îl înjura pe Ceaușescu!". Mincu își amintește și el un meci cu Metalul București, în „B": „Jucam acasă, pe stadionul vechi, ăla din fier, de făceai patru vapoare numai cu tabla care era băgată la tribuna întâi! A fost 0-0 până în minutul 80, când ne‑au dat gol din cea mai corectă fază cu putință. Punem noi mingea la centru, dar Mitică Dragomir, președintele nostru, care vedea meciul de pe un scăunel așezat lângă tușă, în spatele asistentului, mă cheamă și îmi spune: «Du-te la central și spune-i că a fost ofsaid la prima fază, înainte de centrare!». Arbitrul atât aștepta, s-a dus la asistent, ăla îi spune că a fost ofsaid, gol anulat! În semn de protest, cei de la Metalul s-au întors cu spate
Reportaj savuros!** Povestea echipei lui Ceaușescu

Dinamo acuză** măcelul

Dragoș Grigore, cel mai bun om din defensiva lui Dinamo în meciul cu CFR Cluj, a părăsit terenul accidentat, după un fault dur al lui Yssouf Kone. Verdictul medicilor: fractură de peroneu la piciorul drept, afecțiune ce a necesitat o intervenție chirurgicală de urgență, efectuată ieri. Însoțit de medicul echipei, Liviu Bătineanu, stoperul a ajuns la primele ore ale dimineții în București, iar după operație a explicat cât timp va lipsi de pe gazon. „Acum mă simt un pic mai bine, tocmai ce am fost operat. Sper să mai joc în acest sezon, măcar spre final", a declarat fotbalistul, care, totuși, conform specialiștilor, nu va putea evolua mai devreme de opt săptămâni, prognoză ce îi compromite șansele disputării unui meci până la startul viitoarei ediții din Liga I.
Dinamo acuză** măcelul

Costea reinventat!** Va fi convocat?

Florin Costea a fost printre cei mai buni jucători ai meciului de sâmbătă, chiar dacă nu și-a mai trecut numele pe lista marcatorilor, așa cum se obișnuise în tur. „Sunt convins că Răzvan îl va lua pe Costea la națională când va fi constant în joc la Craiova și va marca cel puțin o dată la două etape", este noua poziție exprimată de FRF, prin vocea președintelui Mircea Sandu, față de golgheterul Științei. De altfel, surse apropiate selecționerului Răzvan Lucescu au confirmat că e posibil ca Florin să fie din nou chemat la lot. Cu Brașovul, Costea a arătat că știe și că poate să joace și altceva decât ce-a arătat în ultimii trei-patru ani. Sâmbătă, Costea a jucat strict pentru echipă, a renunțat la acțiunile individuale și a făcut marcaj în propriul teren mai mult decât a făcut-o în tot turul de campionat. La capitolul realizări, Florin și-a trecut o pasă de gol pentru Găman, încă un serviciu decisiv pentru fratele său, Mihai, și două ocazii mari în prima repriză. L-a încântat pe Wotte Tehnicianul Științei, Mark Wotte, a dezvăluit secretul schimbării lui Florin și a făcut o analiză a evoluției acestuia. „Florin Costea a jucat ca un om de echipă cu responsabilități clare. I-am explicat că, în concepția mea despre fotbal, un atacant trebuie să facă parte - fie prin marcarea de goluri, fie prin pase de gol, fie prin crearea de oportunități pentru colegi - dintr-o echipă învingătoare, și nu să înscrie pentru o echipă care pierde. Asta i-am cerut de la bun început", a spus Wotte.
Costea reinventat!** Va fi convocat?

Joi, testul pilulei pentru Mutu!**

Doi specialiști vor încerca să-i convingă joi pe judecătorii din "cazul Mutu" că românul a fost victima mafiei medicamentelor, el neștiind că pastilele pe care le lua conțineau sibutramină.
Joi, testul pilulei pentru Mutu!**

Tănase titular!

Steaua riscă totul la meciul cu Dinamo, pe care, de la Gigi Becali la Mihai Stoichiță, roș-albaștrii îl consideră decisiv în lupta pentru titlu. Tocmai din acest motiv, tehnicianul a purtat sâmbătă seara o discuție cu Tănase, în care i-a transmis acestuia că-l va titulariza miercuri. În aceste condiții, „perla" din Ghencea ar reveni pe gazon după trei săptămâni și jumătate de inactivitate. Ultima sa apariție în roșu și albastru a fost în prima etapă a returului, cu Ceahlăul. Dacă în pregătiri și la meciul cu „pietrenii" a fost folosit în atac, de data aceasta „Dodel" va fi trecut pe banda stângă a mijlocului. Testat la Steaua II În ultima săptămână, Tănase a efectuat mai mult antrenamente la sala de forță, el revenind alături de coechipieri abia de vineri. Tocmai de aceea Stoichiță a vrut să-l vadă neapărat într-un meci școală. Acest lucru s-a întâmplat sâmbătă, când Steaua II a jucat un amical cu AS Clinceni. Mijlocașul a jucat o repriză întreagă și s-a mișcat mulțumitor, motiv pentru care „Lippi" este hotărât să înceapă cu el contra lui Dinamo. Stafful: "E riscant!"
Tănase titular!

Joaca Niculae!**

Ultima noutate la Dinamo, înaintea derby-ului de miercuri: Marius Niculae va putea juca din primul minut cu Steaua.
Joaca Niculae!**

Surpriza Ovidiu Petre?

După ce a aflat că Mihai Stoichiță a declarat că fundașii centrali ai Stelei din meciul cu Dinamo sunt mici de înălțime, dar că ar compensa prin viteză, Gigi Becali i-a spus lui „Lippi" să se gândească și la soluția Ovidiu Petre. Apropiați ai patronului stelist au reprodus dialogul dintre cei doi: „Mihai, cum Jelev e suspendat, iar cu Tall, care e mai înalt, îți e teamă să joci titular cu Dinamo, atunci ar fi bine să iei în calcul și varianta Ovidiu Petre. Nu mă bag peste tine, dar gândește-te și la această soluție. Ovidiu are 1, 90, așa am putea să compensăm la fazele fixe ale dinamoviștilor. Oricum, tu ai ultimul cuvânt", i-a spus Becali antrenorului Stelei. Stoichiță nu i-a răspuns imediat lui Becali, însă apropiații săi susțin că îi e teamă să-l folosească pe „Ceas" în centrul apărării din cauză că poate fi ușor depășit în viteză.
Surpriza Ovidiu Petre?

Derby-ul, șansa lui Tudor!**

CCA se va hotărî în această dimineață pe cine va trimite să arbitreze Dinamo - Steaua. După cum ProSport v-a anunțat încă de joi, Alexandru Tudor este favorit. Ioan Igna păstrează în calcul și varianta Alexandru Deaconu, însă doar în caz de avarie.
Derby-ul, șansa lui Tudor!**

Defensiva Stelei vs atacul lui Dinamo!** Vezi diferența de gabarit!

După suspendarea bulgarului Jelev, apărarea stelistă este în piuneze. Stoichiță se gândește să-i titularizeze în centrul defensivei pe Parpas și Baciu, ceea ce ar însemna o gravă inferioritate ca talie în fața atacanților dinamoviști. Problema majoră a lui „Lippi" o constituie înălțimea celor doi, care, în comparație cu atacul dinamovist, pare un impediment decisiv. Cum Tall este obosit, iar Tudose nu este în cea mai bună formă, antrenorul de 55 de ani este tentat să-i trimită în teren pe Parpas și Baciu, acesta din urmă venind după o suspendare de trei etape pentru meciurile oficiale. Bănel și Petre Marin, pe flancuri Sâmbătă, ex-băcăuanul a evoluat în amicalul cu Clinceni, iar ieri a efectuat primul antrenament alături de colegi. Pe flancuri, steliștii vor utiliza alți doi jucători cu o medie mică de înălțime, Petre Marin și Bănel Nicoliță. Cu o asemenea defensivă, duelurile aeriene par a fi câștigate din start de elevii lui Cornel Țălnar. Din atacul dinamoviștilor fac parte fotbaliști cu gabarit, Marius Niculae, Bratu sau Alexe fiind mult mai înalți decât Baciu ori Parpas. Utilizarea celor doi apărători scunzi în „Ștefan cel Mare" a fost recunoscută și de Stoichiță, în cadrul emisiunii „Fabrica de Sport" de la Telesport, acolo unde tehnicianul a dezvăluit că va folosi un cuplu de fundași centrali mici și iuți. Pe de a
Defensiva Stelei vs atacul lui Dinamo!** Vezi diferența de gabarit!

„Mi-am semnat sentința!”

Ema Dolha a avut din nou o zi slabă în meciul cu CFR Cluj, greșind la ambele goluri ale ardelenilor. Pentru ultima oară, promit șefii, care îi pregătesc portarului o ieșire din scenă pe ușa din dos de la Dinamo. A spus-o chiar Cristi Borcea: „Dolha nu mai poate apăra nici la echipa a doua. El e ud tot. Un portar trebuie să aibă sânge. A greșit de prea multe ori". Astfel, lucrurile devin clare pentru portarul dinamovist, care are șanse derizorii să mai apere poarta „câinilor". Și apoi să mai rămână în „Ștefan cel Mare" și sezonul viitor.
"Mi-am semnat sentința!"

CCA: „Bravo, Hațegan!”

Iuliu Mureșan și Aron Huzu l-au criticat dur pe Ovidiu Hațegan la finalul derby-ului CFR Cluj - Dinamo. Ambii îi reproșau arbitrului din Arad neacordarea unui penalty, dar și a unui cartonaș roșu pentru N''Doye. CCA nu a ținut cont de aceste reacții și, după o atentă analiză video, i-a dat credit centralului.
CCA: "Bravo, Hațegan!"

Curcă, titular cu Steaua

Pentru că roș-albii nu vor ca poarta lor să mai fie apărată de Dolha, cel care, consideră dinamoviștii, tocmai a privat echipa de două puncte în meciul cu CFR (2-2), s-a luat deja decizia ca miercuri, cu Steaua, între buturi să intre Curcă. Prezența acestuia printre titulari este favorizată și de recuperarea greoaie a vărului său, Cristi Munteanu. „Babicul" nu a fost inclus în lotul pentru meciul cu CFR Cluj din cauza unor dureri la spate, dar s-a putut totuși pregăti normal la antrenamentul de ieri după-amiază al „câinilor". Tehnicienii nu sunt însă pregătiți să forțeze recuperarea deplină a portarului. Dacă, totuși, durerile lombare nu se vor reactiva, Cristi Munteanu este varianta de avarie la care s-au gândit antrenorii dinamoviștilor.
Curcă, titular cu Steaua

VIDEO **Hat-trick de senzație al lui Messi contra Valenciei

Barcelona le-a dat încă odată peste nas celor care afirmau că strălucirea celei mai bune echipe din lume începe să se prăfuiască încet, dar sigur. Catalanii și-au vindecat rănile după egalul rușinos cu Almeria, din etapa trecută, și au ascuțit armele pentru derby-ul cu Valencia. Jucătorii lui Guardiola erau conștienți că rivala din Madrid abia așteaptă un nou pas greșit și au intrat în teren deciși să rămână în coasta "galacticilor". Totuși, prima repriză a fost destul de slabă pentru campioana Spaniei. Primul gol a venit abia în partea a doua. Autorul? Cine altul decât Messi,
VIDEO **Hat-trick de senzație al lui Messi contra Valenciei

„Într-o zi bună, nu ne învinge nimeni!** Putem câștiga Liga Campionilor!”

Handbalista echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ionela Gâlcă, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Hypo Viena, scor 32-27 (17-14), că formația vâlceană nu poate fi învinsă de nimeni dacă prinde o zi bună. "Azi am jucat mai slab, dar important este că am învins și vom termina grupa pe primul loc. Jucăm în semifinale cu Gyor, nu ne este teamă deși știm că va fi o dublă manșă foarte dificilă. Oricum, vă spun eu, într-o zi bună nu ne poate învinge nimeni, nicio echipă din lume. Avem șanse reale de a câștiga Liga Campionilor și ne vom lupta până la final", a spus Gâlcă.
"Într-o zi bună, nu ne învinge nimeni!** Putem câștiga Liga Campionilor!"

„Nu ar fi rău un egal cu Dinamo!”**

Dinamo își plânge răniții de la meciul cu CFR, Steaua se plânge de absențele lui Jelev si Tănase. Deși au câștigat greu în Ghencea cu Oțelul, steliștii sunt siguri că nu vor pierde în marele derby.
"Nu ar fi rău un egal cu Dinamo!"**

VIDEO **Vezi un gol fabulos marcat în Sunderland-Manchester City 1-1!

Adam Johnson, mijlocașul lui Manchester City a înscris golul etapei în Premier League. În minutul 90 jucătorul în vârstă de 22 de ani și-a salvat echipa cu o execuție fenomenală. După un corner al "cetățenilor", mingea a ajuns la Johnson, aflat în colțul din dreapta al careului mare. Johnson a analizat variantele pe care le avea, și-a potrivit mingea pe piciorul stâng și a trimis-o cu efect direct în vinclul nefericitului Gordon.A fost golul egalizator, reușita gazdelor fiind semnată de Jones, în minutul 9. Este primul gol înscris de jucătorul adus de la
VIDEO **Vezi un gol fabulos marcat în Sunderland-Manchester City 1-1!

Voina pregătește semifinala cu Gyor**: „Vrem să ne păstrăm invincibilitatea”

Tehnicianul Oltchimului, Radu Voina, a declarat, după meciul cu Hypo Viena, că este mulțumit de parcursul elevelor sale în grupa principală 2, adăugând că speră în invincibilitatea echipei sale până la 20 mai, când are loc finala Ligii Campionilor.
Voina pregătește semifinala cu Gyor**: "Vrem să ne păstrăm invincibilitatea"

Hănescu dă din nou piept cu ‘Goliat’ la Sport.ro!** Similitudini incredibile cu Australian Open!

Similitudine incredibilă între Australia Open și turneul de la Indian Wells. Victor Hănescu a trecut, ca și la Open-ul de la Melbourne, în primul tur, de Juan Ignascio Chela și va da piept cu numărul unu mondial Roger Federer (la fel ca la Antipozi), luni, de la ora 02:00, în direct la Sport.ro. Ba mai mult, scorul cu care Hane a trecut de argentinian a fost unul extrem de apropiat cu cel de acum două luni (cu mențiunea că la AO s-a jucat trei din cinci seturi; dacă atunci tenismenul român a trecut cu 6-4, 6-3, 7-6, în SUA el i-a administrat adversarului o înfrângere cu 6-3, 7-6).
Hănescu dă din nou piept cu 'Goliat' la Sport.ro!** Similitudini incredibile cu Australian Open!

Gigi nu-l lasă pe „Lippi” în Kuweit: **”Îi dau mai mulți bani dacă ia titlul”

Gigi Becali recunoaște că Mihai Stoichiță și Basarab Panduru au avut oferte, însă aceștia nu au părăsit gruparea din Ghencea. Patronul Stelei îi promite tehnicianului că, în cazul în care va lua titlul, îi va oferi acestuia mai mulți bani decât ar fi luat din Kuweit, de la o echipă care a fost interesată de serviciile sale. "Am mai avut oferte pentru Stoichiță, chiar și Panduru a mai avut oferte din Liga 1. Panduru mi-a spus așa: 'Gigi, dacă îmi dă și un milion până în vară, nu mă duc. Pentru mine, a lua campionatul cu Steaua înseamnă totul'. Dacă e adevărată oferta din Kuweit, Stoichiță nu pleacă. Daca Stoichiță ia campionatul cu Steaua, ia mai mulți bani decât ar câștiga în Kuweit.", a declarat Becali la gsptv.
Gigi nu-l lasă pe "Lippi" în Kuweit: **"Îi dau mai mulți bani dacă ia titlul"

Sabău:** „Îmi felicit jucătorii! Meritam victoria, am avut penalty!”

Antrenorul formației FC Timișoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că echipa sa ar fi meritat victoria în partida cu Unirea Urziceni, încheiată la egalitate, scor 0-0. "Îmi felicit jucătorii, pentru că este al doilea joc, cu atitudine, implicare, caracter și calitate în joc. Astăzi, am fi meritat cele trei puncte. (...) Câștigând acest joc ar fi însemnat foarte mult pentru noi, atât pentru moral, cât și pentru lupta pe care o ducem pentru cupele europene. Jucătorii erau foarte afectați e cele două puncte pierdute, dar și din cauza arbitrajului. Atunci când meriți, domini și ai ocazii, normal că ești nemulțumit", a spus Sabău.
Sabău:** "Îmi felicit jucătorii! Meritam victoria, am avut penalty!"

Becali: ‘Taborda l-a mângâiat pe Onofraș!** Vreau să am toate arbitrajele ca cel al lui Kovacs’

Timișoara a terminat la egalitate, 0-0 cu Unirea, și Marian Iancu a sărit iar la gâtul arbitrilor. Patronul Timișoarei a cerut 11 metri la hențul lui Brandan și spune că nu putea fi vorba de lovitură de pedeapsă la intervenția lui Taborda. Gigi Becali spune că și-ar dori ca toate arbitrajele să fie ca cel al lui Istavn Kovacs.
Becali: 'Taborda l-a mângâiat pe Onofraș!** Vreau să am toate arbitrajele ca cel al lui Kovacs'

Mureșan se teme că Y. Kone poate fi suspendat:** „Față de noi, Dinamo are mereu șanse la comisii”

Dinamo va depune memoriu la Comisia de Disciplină prin care va cere suspendarea lui Kone până când Dragoș Grigore, jucător pe care l-a accidentat, va reveni pe teren. Iuliu Mureșan spune că faultul nu a fost intenționat, iar în Regulament nu există o asemenea pedeapsă. Totuși, oficialul echipei din Gruia sugerează că Dinamo ar putea primi un verdict favorabil, dată fiind influența pe care clubul din "Groapă" o are la comisii. "Deac a primit corect roșu. Regretăm, am jucat și în 10 și l-a accidentat și pe jucătorul lui Dinamo (Pulhac). Iar Kone a faultat neintenționat, este o fază de fotbal în care doi jucători își dispută mingea. Îmi pare rău de Grigore, e regretabil că s-a întâmplat așa. Este o întâmplare nefericită. Fotbalul este un sport de contact. Așa e în fotbal, a fost un derby. Comisia de Disciplină nu poate să-l suspende pe Kone până își revine Grigore, nu există asta în Regulament. Acolo spune că un jucător poate primi un anumit număr de etape. Dar poate Dinamo are șanse să obțină ce vrea, Dinamo are întotdeauna șanse la comisii, spre deosebire de noi", a spus Iuliu Mureșan la gsptv
Mureșan se teme că Y. Kone poate fi suspendat:** "Față de noi, Dinamo are mereu șanse la comisii"

Levy:** „Tușierul a ridicat fanionul pentru fault în atac, nu pentru henț! Rezultatul nu e rău!”

Antrenorul formației Unirea Urziceni, israelianul Ronny Levy, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că remiza obținută în derbiul cu FC Timișoara, scor 0-0, în etapa a XXI-a a Ligii I, nu reprezintă un rezultat rău pentru echipa sa. "Unirea joacă fiecare meci la victorie, dar, astăzi, am avut un adversar foarte bine pregătit și o echipă organizată. Uneori, și dacă ai două ocazii și marchezi e foarte bine, dar, acum, a fost un joc foarte dificil. Nu e un rezultat rău, pentru că am jucat în depalsare, iar Timișoara este o echipă bună, cu un antrenor bun", a spus Levy.
Levy:** "Tușierul a ridicat fanionul pentru fault în atac, nu pentru henț! Rezultatul nu e rău!"

FOTO Oltchim, singura echipă neînvinsă** în grupele principale ale Ligii!

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea rămâne neînvinsă și după al cincilea meci din grupa a II-a a Ligii Campionilor, reușind să treacă duminică de Hypo Viena, cu scorul de 32-27 (17-14).
FOTO Oltchim, singura echipă neînvinsă** în grupele principale ale Ligii!

S-a întors de la Koln!**

Rapid trăiește din execuții. Matic a dat reluările peste cap cu Timișoara, iar ieri a venit rândul lui Ioniță. Da, Ioniță e scris corect, același Ioniță care venea cu metroul de la Popești Leordeni la Pro Rapid, același Ioniță care nu marcase niciun gol în retur, același Ioniță care i-a băgat lui Copos 2,5 milioane de euro în buzunar. Acum i-a băgat mingea în plasă lui Cernea de la 30 de metri după vreo patru minute de joc. Și cam atât. Și pentru fotbalistul care are cartea de muncă în Bundesliga, și pentru colegii lui, dar mai ales pentru adversari. Asta pentru că la Alba Iulia a fost un meci alterat, o variantă a fotbalului urât, cu salvări pe gazon, dinți sparți și decizii tactice halucinante. Sliskovic, instalat înaintea meciului, a făcut șoc la echipă. Dar la propriu! Îl transformă pe stoperul Kanyuka în atacantul Kanyuka, iar congolezul își mută "domiciliul" pentru ultimele 25 de minute din careul echipei sale în cel al Rapidului. Acolo unde produce un bodycheck hilar la Bornescu și mult deranj, pentru că s-a călcat pe bombeuri cu Jovanovic, varianta de vârf împins gândită inițial.
S-a întors de la Koln!**

N-au spart zidul!** Timișoara – Urziceni 0-0!

În săptămâna premergătoare meciului, la Timișoara s-a folosit foarte des cuvântul „finală". Nici fotbalul etalat de cele două echipe, nici prestația arbitrilor nu s-au ridicat însă la nivelul unui meci de o asemenea importanță, Poli și Unirea încheind nedecis, 0-0. Cu gândul la un ajutor din partea comisiilor LPF și cu speranța că publicul îi va împinge de la spate pe jucători, conducătorii lui Poli le-au transmis fotbaliștilor imensa dorință de a o depăși pe Unirea în clasament. Sumedenia de egaluri înregistrate în duelurile „la vârf" din acest retur le-au alimentat și mai mult visele bănățenilor. Oaspeții au fost însă cu picioarele pe pământ și s-au gândit că un nou X nu strică, iar suspansul poate fi prelungit până în ultimele etape.
N-au spart zidul!** Timișoara - Urziceni 0-0!

Sport Club a învins Steaua în primul meci al finalei campionatului de hochei!

Sport Club Miercurea Ciuc a învins, duminică, pe teren propriu, formația Steaua Rangers, cu scorul de 3-2 (0-0, 1-2, 2-0), și conduce cu scorul general de 1-0 în finala campionatului național. Golurile au fost marcate de Basilidesz Tibor (38:49), Virag Csanad (35:42) și Nikko Niinikosky (56:51), pentru campioana României, respectiv Andrei Butochnov (28:37) și Viorel Nicolescu (38:49), pentru Steaua.
Sport Club a învins Steaua în primul meci al finalei campionatului de hochei!