„Mister KO”** din Bacău

  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul-vedetă al Cupei României la box, competiție desfășurată
la Iași, s-a încheiat cu un KO spectaculos. În finala de la 75 kg,
Ronald Gavril (SCM Bacău, foto, în stânga) l-a „electrocutat” pe
marele său rival, Bogdan Juratoni (Dinamo).

Marcă înregistrată de Bute, titulatura de „Mister KO” începe să
se agațe și de mănușile unui alt român, de data aceasta amator.
Ronald Gavril (23 de ani) a făcut spectacol în finala de la Iași în
meciul cu Bogdan Juratoni (20 de ani). „Era un meci de mare
rivalitate, între doi boxeri medaliați la europenele de cadeți,
care s-au pregătit separat, cu antrenori diferiți, în condiții de
lot”, spune antrenorul Titi Tudor, care i-a avut pe ambii boxeri la
lotul de cadeți.

Gavril a boxat inteligent, iar în repriza a doua a încheiat
conturile cu un croșeu de dreapta de generic, care l-a trimis în
lumea viselor pe Juratoni. „Ambii copii sunt valoroși. Avem o
generație bună. Cu rivalități la câteva categorii, cum nu a mai
fost de mult. Trebuie să judecăm însă bine la nivelul colectivelor
tehnice de lot, altfel ne vom uita în sac și vom vedea că este
gol”, a mai spus Titi „Prosop”.

Și-a
revenit Ionuț Gheorghe

Antrenat de Relu Auraș, Gavril e văzut ca unul dintre liderii
lotului. „Roni a devenit mai puternic, mai cerebral. Pregătit cu
mare atenție, este un boxer care poate lua medalie olimpică. Are
numai 23 de ani”, spune Auraș, care a mai punctat la Iași cu încă
două trofee, câștigate de Sandu (60 kg) și Bejenaru (91 kg). De
remarcat și revenirea lui Ionuț Gheorghe, care a boxat așa cum o
făcea în urmă cu șase ani, când cucerea bronzul olimpic. El s-a
impus la puncte în finala de la 69 kg, unde l-a întâlnit pe
Georgian Popescu, pugilist care a fost la un pas de medalie la JO
de la Beijing.

Pe aceeași temă
💣 în cazul dublei crime din Iași! Cine e adevăratul criminal, de fapt
💣 în cazul dublei crime din Iași! Cine e adevăratul criminal, de fapt
Bomba zilei la Australian Open: Coşmarul lui Halep a spulberat campioana din 2016
Bomba zilei la Australian Open: Coşmarul lui Halep a spulberat campioana din 2016
Indonezia îşi mută capitala. Parlamentul a votat să înlocuiască Jakarta. Cum se va numi noua capitală aflată la 2000 de km distanţă
Indonezia îşi mută capitala. Parlamentul a votat să înlocuiască Jakarta. Cum se va numi noua capitală aflată la 2000 de…
După Mbappe și Haaland, încă un star a fost refuzat de Barca! Putea fi adus cu 18 milioane, iar acum se cer 80 pentru el
După Mbappe și Haaland, încă un star a fost refuzat de Barca! Putea fi adus cu 18 milioane, iar acum…
E CUTREMUR! Anamaria Prodan a publicat imaginile necenzurate
E CUTREMUR! Anamaria Prodan a publicat imaginile necenzurate
Ce i-a făcut polițistul Raisei când vorbea la telefon cu dispecerul! Dezvăluiri șocante
Ce i-a făcut polițistul Raisei când vorbea la telefon cu dispecerul! Dezvăluiri șocante
Semnale de alarmă într-o relație: lipsa certurilor între parteneri e un semn rău
Semnale de alarmă într-o relație: lipsa certurilor între parteneri e un semn rău
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Călător în timp? Previziunea uluitoare făcută de bărbatul din mașina neagră, în 1968
Călător în timp? Previziunea uluitoare făcută de bărbatul din mașina neagră, în 1968
Ce i-a făcut Niculina Stoican lui Petrică Măţu Stoian, chiar înainte să moară? 'Băiatul' cântăreţului a spus, în sfârşit, tot
Ce i-a făcut Niculina Stoican lui Petrică Măţu Stoian, chiar înainte să moară? 'Băiatul' cântăreţului a spus, în sfârşit, tot
Raed Arafat e în stare de ȘOC! Umilință cruntă pentru șeful DSU: Trebuie să fii psihopat (VIDEO)
Raed Arafat e în stare de ȘOC! Umilință cruntă pentru șeful DSU: Trebuie să fii psihopat (VIDEO)
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Veşti bune pentru milioane de salariaţi din România. Metoda legală prin care puteţi câştiga mai mulţi bani din salariu
Loredana Groza s-a pozat cum nu a mai făcut-o până acum. Cum arată la 51 de ani
Loredana Groza s-a pozat cum nu a mai făcut-o până acum. Cum arată la 51 de ani
Cu cât se vând pe internet bancnotele de 20 de lei
Cu cât se vând pe internet bancnotele de 20 de lei
Greșeala de 2 milioane de dolari făcută de „Așii Amanetului”
Greșeala de 2 milioane de dolari făcută de „Așii Amanetului”
Nicolae Ciucă şi-a plagiat teza de doctorat? Premierul solicită analizarea tezei de către Comisia de Etică a UNAP/Cioloş îi cere lui Ciucă să solicite o analiză cu celeritate a CNATDCU
Nicolae Ciucă şi-a plagiat teza de doctorat? Premierul solicită analizarea tezei de către Comisia de Etică a UNAP/Cioloş îi cere…
BANCUL ZILEI – Pofte vinovate în miez de noapte: “Dragă, așa aș vrea să fac amor cu tine chiar acum!”
BANCUL ZILEI – Pofte vinovate în miez de noapte: “Dragă, așa aș vrea să fac amor cu tine chiar acum!”
Metoda „cabana”, ultima găselniţă a ţeparilor „de meserie”. Cum acţionează infractorii
Metoda „cabana”, ultima găselniţă a ţeparilor „de meserie”. Cum acţionează infractorii
ANAF scoate tunurile grele: Verificări masive pentru cine a obţinut venituri din aceste surse. Ce trebuie să ştie milioane de români pentru a nu plăti amenzi usturătoare
ANAF scoate tunurile grele: Verificări masive pentru cine a obţinut venituri din aceste surse. Ce trebuie să ştie milioane de…
Dovada clară că există călători în timp? Previziunea uluitoare făcută despre Elon Musk acum 70 de ani
Dovada clară că există călători în timp? Previziunea uluitoare făcută despre Elon Musk acum 70 de ani
Celebra vloggeriță Andreea Bostanica, în lacrimi după moartea Raisei Nicoleta. Care este regretul tinerei: ”Dacă aș fi știut...” / FOTO
Celebra vloggeriță Andreea Bostanica, în lacrimi după moartea Raisei Nicoleta. Care este regretul tinerei: ”Dacă aș fi știut...” / FOTO
Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă
Au lăsat acasă finețea! Vedetele și-au scos mâncarea din pungi și au înfulecat pe stradă
Acest VOLKSWAGEN este INTERZIS în Europa și nimeni nu înțelege de ce
Acest VOLKSWAGEN este INTERZIS în Europa și nimeni nu înțelege de ce
FOTO. Maria Dragomiroiu, imagini de senzație la plajă! Cum arată în costum de baie, la 66 de ani!
FOTO. Maria Dragomiroiu, imagini de senzație la plajă! Cum arată în costum de baie, la 66 de ani!
FOTO. Transformarea spectaculoasă a Minodorei! Cum arată în costum de baie, după ce a slăbit 40 de kilograme
FOTO. Transformarea spectaculoasă a Minodorei! Cum arată în costum de baie, după ce a slăbit 40 de kilograme