CELE MAI NOI ARTICOLE

Cîrstea nu a rezistat cu Venus Williams

Sorana Cîrstea (foto) a părăsit turneul de la Miami, dotat cu premii totale de 4,5 milioane de dolari, după ce a pierdut în turul doi, scor 6-4, 6-3, în fața celei de-a treia favorite a competiției, americanca Venus Williams. Jucătoarea româncă a condus în primul set cu 4-2, dar a cedat pe parcurs în fața mult mai experimentatei sale adversare. Într-o altă partidă din aceeași fază a competiției din Florida, Alexandra Dulgheru a cedat disputa cuViktoria Azarenka (Belarus), scor 3-6, 2-6.
Cîrstea nu a rezistat cu Venus Williams

„Steaua ne-a dezamăgit!”

Situat pe o uliță din centrul comunei, terenul de fotbal al grupării din Liga a IV-a Internațional Bălești a devenit joi seară punctul de atracție al locuitorilor din localitate și nu numai, când s-a dus vestea că Steaua București face antrenament acolo. S-au strâns cam 2.000 de oameni, dar potențialul era mult mai mare dacă evenimentul era anunțat din timp. „Dacă se știa de dimineață, erau 10.000 aici. Au venit și din Sadu, și din Motru la Bălești. S-a dus vestea din gură în gură că vine Steaua. Pe la ora 13:00 știam și noi", a spus directorul sportiv al echipei din Bălești, Daniel Mihuțoiu, totodată și consilier local.
"Steaua ne-a dezamăgit!"

Hai Cu Minunea!**

HCM Constanța se pregătește de cel mai important meci al handbalului masculin românesc, la nivel de club, din ultimii 20 de ani, cel de mâine, de la Buzău, manșa întâi a optimilor Ligii Campionilor, încleștarea cu Veszprem (ora 16:15), fosta echipă a regretatului Marian Cozma. „Marinarii" au însă multe bătăi de cap, întrucât partida din campionat cu Știința Bacău (30-30) nu numai că a agitat spiritele, președintele Stelei, Constantin Cazacu, declarând că cele două echipe au făcut blat, dar a și lăsat urme adânci în mecanismul trupei lui Zoran Kurteș. Chiar principalul piston, al doilea marcator al Ligii Campionilor, extrema dreaptă Laurențiu Toma (71 de goluri, foto), e incert pentru înfruntarea de mâine. Pentru a dovedi că la Bacău a fost meci de bătaie, nu unul de prietenie, Nurhan Ali a anunțat ieri că trei jucători de la HCM au scăpat parcă dintr-un război. „Toma s-a ales cu o contuzie puternică la genunchi. A fost lovit de câteva ori de numărul 14 de la Bacău (n.r. - Gurkovsky), dar nu a văzut nimeni. Joi a fost la control la București și nu s-a antrenat nici vineri dimineață. Șifonați au ieșit și Mureșan, și Adzic. Sperăm să-i recuperăm pe toți până duminică", a precizat directorul HCM-ului.
Hai Cu Minunea!**

Luni vine Ando!**

În Giulești lucrurile sunt clare: Nicolae Manea a revenit în funcția de director tehnic, iar Ciprian Panait se va ocupa de pregătirea echipei până ce George Copos îi va găsi un înlocuitor. Iar acesta este, în viziunea patronului, Ioan Andone, care ar putea prelua formația chiar de săptămâna viitoare, dacă negocierile vor decurge conform planului. Primul contactat a fost Mircea Rednic, dar „Puriul" l-a refuzat pe Copos, pentru că nu mai vrea să fie prins la mijloc în scandalul „Varga și Bălan". Varianta a doua, Ioan Andone, a devenit astfel cea dintâi. Antrenorul lui ȚSKA Sofia este tentat să renunțe la contractul cu bulgarii din cauza conflictului dintre club și fani, iar George Copos a accelerat pe această pistă.
Luni vine Ando!**

Ronaldo – Higuain 2-2**

Liderul Real Madrid bate fără probleme în Primera de zece etape și s-a obișnuit să o facă marcând de la trei goluri în sus. Astfel că în meciul cu Getafe, din etapa a 28-a, câștigat joi seara cu 4-2, singura necunoscută de la începutul partidei era legată de câte goluri vor marca Cristiano Ronaldo și Higuain. A fost, până la urmă, un meci încheiat la egalitate între Ronaldo și Higuain: 2-2. Ambii au semnat câte o „dublă", cu un plus pentru portughez, care a reușit cele două goluri în stilul său caracteristic: mai întâi dintr-o lovitură liberă executată perfect, apoi după o cursă pe partea dreaptă, condimentată cu o „bicicletă" și cu o „rachetă imparabilă", cum a descris reușita ziarul Marca. La 4-0, în minutul 37, meciul deja se încheiase, chit că scorul final a fost 4-2, gazdele beneficiind de relaxarea „galacticilor" lui Manuel Pellegrini.
Ronaldo - Higuain 2-2**

Înlocuitor pentru Goian!** Robert Sankara e ținta dinamoviștilor!

Dinamo caută de urgență un fundaș central destul de valoros pentru a putea intra pe teren în locul accidentaților Dragoș Grigore și Lucian Goian. Rapiditatea realizării transferului este un factor esențial pentru „câini", în condițiile în care cel mai bun stoper rămas apt din lot, Cosmin Moți, va sta automat câte o etapă la fiecare cartonaș galben primit. Această doleanță a fost exprimată extrem de clar de către tehnicianul Cornel Țălnar: „Ne dorim un fundaș central. Dacă ar veni, nu ar juca mâine, ci, dacă asta ar fi posibil, de ieri". Există totuși anumite condiții de eligibilitate care trebuie îndeplinite de fundașul central căutat de „câini". El trebuie să fie liber de contract pentru a putea fi legitimat, adică ar trebui să nu mai fi jucat din această iarnă, dar totodată să fie cu pregătirea fizică la punct. Din multitudinea de criterii de selecție, emisarii clubului au găsit și o soluție:
Înlocuitor pentru Goian!**   Robert Sankara e ținta dinamoviștilor!

FORMULA 1: Vettel în pole-position în Australia,** Alonso pe 3, Schumacher pe 7, Hamilton doar al 11-lea!!!

Sebastien Vettel de la Red Bull va pleca duminică din pole-position, după ce a doborât și recordul circuitului, stabilit în 2004. Lewis Hamilton, campionul mondial din urmă cu doi ani, nu a reușit să prindă ultima parte a calificărilor! Britanicul de la McLaren va lua startul doar de pe poziția a 11-a a grilei de start după o prestație dezastruoasă în Q2 astăzi.
FORMULA 1: Vettel în pole-position în Australia,** Alonso pe 3, Schumacher pe 7, Hamilton doar al 11-lea!!!

Tătărușanu:** „Cîrțu nu ne-a surprins, dar am jucat prost!”

Extrem de dezamăgiți după prestația din partida cu Pandurii, jucătorii steliști au părăsit în grabă arena din Târgu Jiu, cu destinația București. Singurii care au oferit declarații presei au fost Cristian Tănase și Ciprian Tătărușanu, ambii recunoscând că Steaua nu ar fi meritat victoria în meciul cu gorjenii. Tătărușanu e de părere că Mihai Stoichiță a folosit cei mai în formă jucători pe care i-a avut la dispoziție și că vina rezultatului le aparține doar fotbaliștilor. "Nu ne-a surprins cu nimic Sorin Cîrțu, noi am jucat foarte prost. Nu comentez declarațiile lui Gigi Becali. Dacă eram antrenor, aș fi băgat pe teren aceiași jucători pe care i-a folosit Mihai Stoichiță...",a spus Becali.
Tătărușanu:** "Cîrțu nu ne-a surprins, dar am jucat prost!"

S-a întors autobaza!** „Steaua n-a jucat prost, am jucat noi bine”

Sorin Cîrțu a revenit de două etape la Pandurii și și-a pus amprenta imediat pe prestația jucătorilor. Gorjenii au blocat toate culoarele spre poarta lui Stanca, dar au fost prea timizi în ofensivă. Chiar dacă superioritatea gazdelor a fost una evidentă, aceștia nu au avut suficient curaj să îi dea lovitura decisivă Stelei. Tehnicianul din Târgu Jiu și-a felicitat formația pentru jocul prestat în prima oră de joc, dar regretă că aceștia nu au fost mai incisivi pe final; Cîrțu rămâne și după acest meci fără victorie în duelul cu Stoichiță. "Am făcut tot ce trebuia. Am jucat bine în prima repriză, iar în partea a doua puteam să schimbăm ceva. Am avut superioritate numerică și poate am greșit când l-am ales pe Stromajer, în loc de Kamara. Am vrut să forțăm victoria. Am avut 25 de minute de superioritate și cinci jucători cu potențial ofensiv pe teren. Am făcut tot ce depindea de noi, dar nu a ieșit; mi-a plăcut echipa mea până în minutul 70. Steaua poate că a jucat prost, dar evoluția lor a fost cauzată și de prestația noastră. Îmi pare rău că nu am putut să profităm de faptul că am jucat atât de mult timp cu un om în plus.", a spus tehnicianul gorjenilor la conferința de
S-a întors autobaza!** "Steaua n-a jucat prost, am jucat noi bine"

Tănase:** „Pandurii sunt o echipă bună! Sper să îi încurce și pe alții”

Cristi Tănase regretă că Steaua nu a obținut cele 3 puncte la Târgu Jiu, dar promite că "roș-albaștrii" se vor revanșa în etapa viitoare, în partida cu FC Brașov. Mijlocașul grupării din Ghencea spune că gorjenii formează o trupă redutabilă, care va pune probleme și altor nume mari din Liga 1. "Am vrut să-i desfacem, să marcăm, dar nu s-a putut. Ne pare rău și sperăm să recuperăm punctele cu FC Brașov. Până atunci avem timp să ne gândim la ce am greșit. Am jucat și cu un om în minus, e foarte greu să joci în inferioritate în deplasare. Sperăm să câștigăm în meciul viitor. Pandurii vor pune probleme și lui Dinamo și altor echipe. Sunt o echipă bună, sper să îi încurce și pe alții, nu numai pe noi. ", a declarat Tănase la finalul partidei.
Tănase:** "Pandurii sunt o echipă bună! Sper să îi încurce și pe alții"

Becali: „Am jucat excepțional de prost, ajungem pe 10!** Avem ZERO șanse la titlu!”

Gigi Becali tună și fulgeră după remiza Stelei de la Târgu-Jiu și promite că nu va mai urmări niciun meci de-al roș-albaștrilor până la finalul sezonului. Dacă , înaintea partidei, patronul din Ghencea avea numai cuvinte de laudă la adresa nigerianului Emeghara și a lui Cristi Tănase, cei doi au fost primii jucători luați în colimator la finalul jocului. "A fost un circ. Nu mă mai uit la fotbal niciodată. Asta e de cascadorii râsului. O parte din vină o am și eu. Emeghara...l-am lăudat, a început să facă floricele...bă, Emeghara, bă! Te-am lăudat ca să te încurajez! Chiar ți-a intrat în cap că ești pictor de minge? L-am lăudat pe Tănase... Să joci un meci și să n-ai un
Becali: "Am jucat excepțional de prost, ajungem pe 10!** Avem ZERO șanse la titlu!"

Stoichiță: „Un punct nu înseamnă nimic!** Am pregătit ceva și a ieșit altceva”

Steaua a bifat încă un meci în care nu și-a creat nicio ocazie notabilă, după ce, în urmă cu două etape a fost făcută șah-mat de Dinamo. De data aceasta băieții lui Stoichiță au smuls un egal în deplasarea de la Pandurii, gorjenii lui Cîrțu fiind mai preocupați să blocheze o ofensivă a Stelei sterilă decât să profite de bulevardele din apărarea din Ghencea. "N-am avut consistență în faza de atac. N-am ajuns în preajma careului, n-am putut arunca centrări. La începutul jocului am avut ceva sclipiri, dar după am intrat în jocul lor. Un punct nu înseamnă nimic pentru noi. Unii spun că e bine pentru 'adevăr', dar, dacă vrei să iei titlul, trebuie să le iei pe toate trei. Eu cred că Ovidiu Petre nici nu și-a atins adversarul la faza în care a fost eliminat. Nu am ce să-i reproșez, cred că se enervase.
Stoichiță: "Un punct nu înseamnă nimic!** Am pregătit ceva și a ieșit altceva"

Becali:** „N-am ce să-i spun lui Stoichiță! Dacă n-o să mai avem șanse la titlu, o să-i zic”

Gigi Becali s-a declarat extrem de dezamăgit de evoluția Stelei de la Târgu Jiu, din partida cu Pandurii (0-0). Patronul "roș-albaștrilor" spune însă că, atâta timp cât echipa mai are șanse la titlu, nu are ce să îi reproșeze lui Mihai Stoichiță. "Eu nu am ce să-i spun lui Stoichiță, că nu sunt profesor de antenori. Ca să îi zic lui ceva, trebuie să mă consult înainte cu cineva de la școala internațională de antrenori. Eu spun doar ce văd. Nu mai înțeleg nimic. La ora asta suntem pre primul loc, deci sunt mulțumit. Nu prea am ce să-i spun acum. Dacă nu mai ai șanse la titlu, poți să-i spui. L-am întrebat pe Vali (n.r. Argăseală) : 'Ne face cineva farmece, sunt magii? De ce jucăm așa, nu mai înțeleg nimic'", a declarat Gigi Becali la gsptv.
Becali:** "N-am ce să-i spun lui Stoichiță! Dacă n-o să mai avem șanse la titlu, o să-i zic"

Nervi mulți, fotbal deloc!** Pandurii 0 – Steaua ZERO

Echipa din Ghencea n-a avut nicio ocazie clară de gol în fața unui adversar aflat pe loc retrogradabil. Roș-albaștrii nu au reușit să treacă de Pandurii, echipă care chiar a dominat mare parte din joc. Cîrțu a obținut ce a vrut un egal alb, 0-0, care îi aduce un punct important pentru situația în care se află echipa sa. Cu Tănase și Emeghara, titulari, Steaua are misiune clară de la patron: să spulbere tot. Aseară, în calea trupei din Ghencea a stat un adversar care nu bătuse pe nimeni în 2010, dar care l-a readus la conducere pe Sorin Cîrțu, cel care le-a oferit gorjenilor anul trecut singura victorie contra roș-albaștrilor în Liga 1. Superstițios, „Sorinaccio" l-a băgat din primul minut pe autorul succesului de atunci, Tiago Tremonti, care a lipsit tot turul din cauza unei accidentări și care nu prindea primul unsprezece pe vremea lui Ciobotariu. Și tactica lui a dat roade, Steaua fiind departe de echipa ucigătoare anunțată de Gigi Becali. Un șut de la 20 de metri al lui Nicoliță în minutul 5 și câteva atacuri poziționale încheiate cu centrări inofensive au fost tot ce-au reușit elevii lui Stoichiță într-o primă repriză în care Pandurii au așteptat disciplinați o jumătate de oră, fără să riște. Apoi gazdele au început să-și croiască drum spre poarta lui Tătărușanu, inspirat la șutul lui Nalați din minutul 30 și norocos la cel al lui Nalați, care de la 16 metri a trimis pe lângă stâlpul din stânga portarului stelist în minutul 42.
Nervi mulți, fotbal deloc!** Pandurii 0 - Steaua ZERO

Patru steliști suspendați** pentru meciul cu FC Brașov!

Partida de la Târgu-Jiu lasă urme adânci în lotul Stelei, în vederea următoarei etape, când "roș-albaștrii" vor întâlni Brașovul, pe teren propriu. Dacă jocul trupei din Ghencea a lăsat de dorit, aceasta a "excelat" la capitolul "avertismente". Astfel, Stoichiță nu se va putea baza în meciul cu stegarii pe Bogdan Stancu, Ovidiu Petre, Pawel Golanski și Juan Carlos Toja, toți suspendați. Ovidiu Petre a văzut direct cartonașul roșu, în minutul 65 al partidei, în timp ce colegii săi vor lipsi pentru cumul de cartonașe galbene.
Patru steliști suspendați** pentru meciul cu FC Brașov!

„Lui Costea i-au pus un ligament din coadă de bou sau de rinocer,** care e mai tare decât cel natural!”

Florin Costea a fost operat astăzi la spitalul Sfântul Ioan din București, după accidentarea suferită la genunchiul stâng în etapa trecută. Atacantul Craiovei a suferit o ruptură de ligamente încrucișate și colaterale la meciul de duminică cu Poli Iași, după intervenția din minutul 41 a portarului moldovenilor, Cristi Brăneț. Adrian Mititelu a declarat că de acum încolo puterea de luptă a "decarului" Craiovei va fi esențială și că acesta va ajunge să facă și 8-10 ore de recuperare pe zi. "A început numărătoarea inversă pentru Costea. De acum depinde numai de caracterul lui și de modul lui de a lupta. Operația nu a fost atât de grea. I-a pus un ligament din coadă de bou, sau de rinocer, care e mai puternic decât cel natural. Munca de recuperare reprezintă 80% din astfel de operații. Costea va ajunge și la 8-10 ore pe zi de munca, la fel ca minerii.", a declarat Mititelu la gsptv.
"Lui Costea i-au pus un ligament din coadă de bou sau de rinocer,** care e mai tare decât cel natural!"

VIDEO Scurtcircuit Stoichiță – Becali!** „Daca vrei să-mi zici ceva, zi-mi!” / „Joci cu Bănel? Să fii sănătos…”

Deși Gigi Becali a declarat în mai multe rânduri că are de gând să-l susțină pe Mihai Stoichiță cel puțin până la finalul sezonului, indiferent de rezultatele Stelei, relația dintre cei doi pare tot mai tensionată. Patronul formației din Ghencea l-a abordat pe "Lippi" cu aproximativ o oră înainte de startul partidei Pandurii - Steaua, iar camerele de luat vederi au surprins un dialog cel puțin ciudat între cei doi. În timpul discuției, ce părea amicală, Stoichiță a avut o reacție nervoasă. Acesta a părut deranjat de o insinuare a patronului, iar limbajul non-verbal i-a trădat anxietatea. Vezi imaginile în playerul video Stoichita: Zi, vrei să-mi zici ceva? OK, Gigi, dacă ai tu să-mi zici ceva, spune-mi Gigi: Joacă Bănel? Stoichita: Da Gigi: Să fii sănătos atunci... Deși Gigi Becali a declarat în mai multe rânduri că are de gând să-l susțină pe Mihai Stoichiță cel puțin până la finalul sezonului, indiferent de rezultatele Stelei, relația dintre cei doi pare tot mai tensionată. Patronul formației din Ghencea l-a abordat pe "Lippi" cu aproximativ o oră înainte de startul partidei Pandurii - Steaua, iar camerele de luat vederi au surprins un dialog cel puțin ciudat între cei doi. În timpul discuției, ce părea amicală, Stoichiță a avut o reacție nervoasă. Acesta a părut deranjat de o insinuare a patronului, iar limbajul non-verbal i-a trădat anxietatea. Vezi imaginile în playerul video Stoichita: Zi, vrei să-mi zici ceva? OK, Gigi, dacă ai tu să-mi zici ceva, spune-mi
VIDEO Scurtcircuit Stoichiță - Becali!** "Daca vrei să-mi zici ceva, zi-mi!" / "Joci cu Bănel? Să fii sănătos..."

Cruyff a devenit președintele de onoare al Barcelonei!**

Olandezul Johan Cruyff a fost numit președinte de onoare al grupării FC Barcelona, la care a evoluat în perioada 1973-1978 și pe care a antrenat-o din 1988 până în 1996, a anunțat, vineri, directorul general al clubului spaniol, Joan Oliver. Joan Oliver a precizat că președintele clubului catalan, Joan Laporta, a fost cel care a făcut această propunere, ea fiind aprobată, în unanimitate, de membrii Consiliului de Administrație. "Consiliul de Administrație a apreciat că Johan Cruyff îndeplinește toate condițiile, atât în calitate de fost jucător, antrenor, cât și fondator al unui model care a adus succese clubului în ultimii ani", a precizat Joan Oliver, care a adăugat că funcția nu implică "nicio responsabilitate executivă".
Cruyff a devenit președintele de onoare al Barcelonei!**

Atac dur la Tudor**”E un arbitru bun pentru oaspeți!”

Mediașul a sărit la gâtul lui Alexandru Tudor după eșecul de pe teren propriu cu Oțelul. „E a patra oară când ne arbitreajă Todor în această ediție de campionat, am văzut și azi că e un foarte bun arbitru pentru oaspeți. L-am vrea și noi la cel puțin două meciuri în deplasare. Am fost „îngălbeniți" cu Oțelul", a atacat Pustai. Acesta a dat vina și pe problemele de lot pe care le-a avut și a dat de înțeles că unii jucători își vor pierde statutul de titulari. „A fost greu și deoarece ne-au lipsit Silvășan și Munteanu. Am sperat în revenirea lui Eric, dar nu a fost chiar așa. Din păcate, nici Todea sau Kubala nu sunt într-o formă foarte bună. Voi face schimbări în următoarele meciuri, unii vor fi rezerve în deplasările de la Dinamo și Urziceni", a mai spus Pustai. În schimb, Dorinel Munteanu s-a arătat încântat de victorie. „Sunt bucuros pentru rezultat, mai ales că am jucat pe terenul unui echipei foarte bune acasă. Gazul a început mai bine, dar am revenit și am înscris. Nu ne gândim la cupele europene", a spus „Neamțul". Tudor a oficiat azi pentru a patra oară în acest
Atac dur la Tudor**"E un arbitru bun pentru oaspeți!"

VIDEO Galeria Stelei, blocată de jandarmi!** „Nu am produs incidente! De ce am fost dati jos?”

UPDATE 2 Fanii au trimis o dezmințire prin intermediul siteului lor, fcsteaua.ro. În text, aceștia declară că nu s-a produs niciun incident, aceștia lăsând să se înțeleagă că nu au fost lăsați să ajungă meci. "Motivatia oficiala fiind ca suporterii nu au avut bilete de tren, fapt care nu coincide cu realitatea.Pe aceasta cale dezmintim informatiile aparute in presa si precizam ca nu au fost devastate magazine, gari si nici nu au fost alte incidente asemanatoare. Mai mult decat atat, suporterii au fost forțați sa se intoarca cu trenul in Bucuresti.Unde e dreptul la libera circulatie?" UPDATE: După ce au provocat incidente pe ruta București - Târgu Jiu, suporterii Stelei au fost coborâți din tren, astfel că doar 50 de fani au primit acceptul Jandarmeriei pentru a-și continua drumul. Șeful Regionalei Poliției Transporturi Craiova, comisar-șef Constantin Budici, a afirmat că majoritatea susținătorilor Stelei se deplasau ilegal cu trenul și erau sub influența băuturilor alcoolice.turilor alcoolice. "Circa 150 de suporteri ai Stelei s-au urcat în tren fără să-și procure bilete. În mare lor majoritate erau sub influența băuturilor alcoolice și au intrat in conflict cu ceilalți călători. Oraganele CFR au făcut numeroase apeluri către Poliție pentru că nu puteau face față. Cei care nu au avut legitimații de călătorie au fost coborâți din tren, după ce i-au bruscat pe ceilalți călători. O măsură de prevedere mai bună decât aceea să-i coborăm, cred că au luat-o cei de la Jandarmerie.
VIDEO Galeria Stelei, blocată de jandarmi!** "Nu am produs incidente! De ce am fost dati jos?"

Mititelu:** „Un egal în Giulești ar fi aur!”

Fără golgheterul Florin Costea, operat azi la genunchi, Craiova se deplasează în București, pentru partida cu Rapid, din Giulești. Misiunea oltenilor este una dificilă, giuleștenii venind după două eșecuri consecutive, acasă cu Astra (0-1) și la Vaslui (0-1). Adrian Mititelu spune că un egal în partida cu gruparea alb-vișinie ar fi mai mult decât mulțumitor pentru Știința, pe care o așteaptă un alt meci foarte dificil în etapa viitoare, cu Poli. "Un punct în Giulești ar fi aur. Un egal cu Rapid ar fi ca o victorie pentru noi. Avem un program foarte greu. Vine Timișoara la noi, care e una dintre favoritele la titlu. Mergem la Alba Iulia, care sunt și ei cu apa în gât. ", a declarat Adrian Mititelu la gsptv.
Mititelu:** "Un egal în Giulești ar fi aur!"

Oțel încins**

Golul lui Sergiu Costin a trimis Gazul în hora retrogradării și a propulsat Oțelul la 6 puncte de cupele europene. Fără victorie acasă de aproape cinci luni, Mediașul a fost echipa mai decisă să lupte pentru victorie în prima parte a meciului. Dudiță a fost pericolul numărul 1 pentru poarta lui Grahovac. Medieșeanul a trimis de două ori periculos peste buturile gălățenilor, dar „oțelarii" au fost mai hotărâți și au înscris la primul șut pe spațiul porții lui Buchta. Sergiu Costin a trimis plasat în poartă, din 6 metri, pe lângă Buchta, prost ieșit în întâmpinare ('35). Gălățenii au prins apoi tupeu, Antal și Ochiroșii punându-l la încercare pe portarul Gazului în două rânduri.
Oțel încins**

Becali: „Ferrari-urile mele, Stancu și Kapetanos,** vor străpunge autobaza lui Cîrțu!”

Gigi Becali e convins de victorie în partida pe care Steaua o va disputa la Tg-Jiu și spune că forța de atac a "roș-albaștrilor" va face diferența în meciul din această seară. Becali e sigur că "Ferrari-urile" Bogdan Stancu și Pantelis Kapetanos vor găsi ușor drumul spre poarta lui Stanca și că formația sa va fi prima în Liga I, cel puțin până duminică. "Îmi pare rău că nu pot să vorbesc cu Sorin Cîrțu, să-i zic să o lase mai mare. El o să pună autobaza. O să pună autocare, dar va lăsa goluri pentru Ferrari-urile mele: Kapetanos și Stancu", a declarat Becali la sosirea la stadionul din Tg-Jiu.
Becali: "Ferrari-urile mele, Stancu și Kapetanos,** vor străpunge autobaza lui Cîrțu!"

„Stârpirea prințișorilor”** Plan anti-petreceri la Dinamo!

După ce s-au 'ars' cu jucători care s-au remarcat mai mult prin viața extrasportivă, oficialii dinamoviști sunt deciși să nu mai lase nimic la voia întâmplării. "Câinii" par să fi renunțat deja la "salvarea" prințului Cristea și au inițiat un proiect prin care să se asigure că măcar viitorii jucători care vor îmbrăca tricoul "roș-alb" nu vor calca stârmb. Ediția tipărită de mâine a ProSport-ului prezintă planul prin care fotbaliștii dinamoviști vor fi ținuți sub control și verificați în fiecare moment. Nu rata ediția tipărită!
"Stârpirea prințișorilor"** Plan anti-petreceri la Dinamo!

Stoichiță și Panduru** au vizitat baza sportivă a Pandurilor

Steliștii au ajuns la stadionul din Târgu Jiu cu aproximativ o oră și jumătate înainte de începerea partidei cu Pandurii. După ce și-a condus elevii la vestiare, Mihai Stoichiță a plecat, împreună cu Basarb Panduru, pentru a face un tur al arenei. Tehnicianul și managerul Stelei nu au fost însoțiți de bodyguarzi și au mers nestingheriți printre suporterii echipei gorjene. Cei doi s-au plimbat aproximativ 20 de minute, timp în care au vizitat baza sportivă a Pandurilor.
Stoichiță și Panduru** au vizitat baza sportivă a Pandurilor

Primul extraterestru care părăsește OZN-ul lui Guardiola!** Henry, pe urmele lui Beckham!

Americanii se pregătesc de un nou transfer bombă. După ce în 2007 L.A Galaxy au reușit să îl aducă în State pe "Galacticul" Beckham, rivalii de la New York Red Bulls sunt gata să dea și ei lovitura și să transfere un extraterestru: Thiery Henry este foarte aproape de o mutare în Major League Soccer, anunță cotidianul englez The Daily Telegraph. Aceștia mai notează că transferul ar urma să se facă în vară, dar yankeii i-au propus lui "Titi" și o altă variantă: în condițiile în care acesta pare să vrea să mai joace încă la nivel înalt, New York îi propune o soluție de compromis - să se "înregimenteze" din ianuarie 2011. Ajuns la 32 de ani, starul francez nu mai entuziasmează ca altădată. În cele 23 de meciuri jucate în acest sezon, Henry a punctat de doar 3 ori și îi este din ce în ce mai greu să facă față concurenței reprezentate de pușitul-minune Pedro.
Primul extraterestru care părăsește OZN-ul lui Guardiola!** Henry, pe urmele lui Beckham!

Giovani despre steliști:** „Vii cu elicopterul și te antrenezi cu vacile?”

Steaua a ajuns ieri la Târgu Jiu, în vederea meciului cu Pandurii. Inițial, elevii lui Stoichiță aveau programată ședința de pregătire de la ora 18:00 pe un teren sintetic, dar tehnicianul a preferat ca echipa să se deplaseze câțiva kilometri, la Bălești, pentru ca antrenamentul să se desfășoare pe un teren cu iarbă. În satul din apropierea orașului lui Brâncuși, "roș-albaștrii" au fost asistați la antrenament de mai mulți localnici, dar condițiile nu au fost dintre cele mai fericite. Giovani Becali spune că este inacceptabilă situația în care a ajuns să se pregătească gruparea din Ghencea. "Nu se poate să te antrenezi în asemenea condiții. Să nu ai vestiare, orice fan să poată ajunge la jucători. Autoritățile ar trebui să ia măsuri. Dacă imaginile astea "ies" din țară, nu mai jucăm în Cupele Europene. Acolo putea veni un psihopat și să taie un jucător. Când aveam 19 ani am jucat și eu în Divizia B, dar asemenea condiții nu am întâlnit. E un paradox. Vii cu elicopterul și te antrenezi cu vacile?! Nu puteau găsi un teren la 30, 40 de km cu vestiare? Puteam să meargă la Craiova, dacă ei tot nu joacă acasă.", a declarat Giovani Becali la gsptv.
Giovani despre steliști:** "Vii cu elicopterul și te antrenezi cu vacile?"

Fetele susțin al doilea concurs de verificare, în Franța

Componentele lotului feminin de gimnastică au plecat astăzi spre Franța, unde mâine vor susține un concurs de pregătire, al doilea al anului, în compania țării gazdă și a Marii Britanii. Astfel, Cerasela Pătrașcu, Ana Porgras, Diana Chelaru, Amelia Racea, Raluca Haidu și Diana Trenca vor reprezenta România, în cadrul competiției ce va avea loc în sala Institutului Național de Educație Fizică și Sport, din estul Parisului.
Fetele susțin al doilea concurs de verificare, în Franța

UCM Reșița – Dinamo 39-31!**

Vicecampioana la handbal masculin UCM Reșița a învins vineri, pe teren propriu, cu scorul de 39-31 (14-12), formația Dinamo București, în etapa a XXII-a, și s-a apropiat la trei puncte de liderul HCM Constanța, în clasamentul Ligii Naționale. HCM Constanța a acumulat 37 de puncte, în timp ce UCM Reșița s-a apropiat la 34 de puncte, pe locul trei fiind Știința Bacău, cu 28. În devans la runda a XXII-a s-au mai disputat meciurile Știința Bacău-HCM Constanța, scor 30-30, și CSU Suceava-HC Odorhei, scor 37-29.
UCM Reșița - Dinamo 39-31!**

„Andone vine luni** să negocieze cu Copos!”

Zilele lui Ioan Andone la cârma lui ȚSKA Sofia sunt numărate. Tehnicianul are mari probleme în Bulgaria după ce suporterii echipei sale, nemulțumiți de jocul lui Pancu și compania, au intrat pe gazon și au întrerupt meciul de la Mezdra. După ce George Copos a declarat că și-l dorește pe "Fălcos" pe banca "feroviarilor", Gigi Corsicanu a dezvăluit că antrenorul va sosi luni în România, pentru a negocia preluarea băncii tehnice a Rapidului. "S-a discutat cu Ioan Andone și chiar eu, personal, am discutat cu el. Andone o să vină luni în țară și o să se întâlnească cu domnul Copos. E clar, din moment ce vine în România, nu? Nu putea să semneze prin telefon, trebuie să discute toate detaliile", a declarat Gigi Corsicanu' la Sport Total FM.
"Andone vine luni** să negocieze cu Copos!"

„Săpunaru are mult de tras!”** Vezi ce zice selecționerul de Costea și Marica

Răzvan Lucescu a vorbit despre trei dintre jucătorii "renegați" ai naționalei: Cristi Săpunaru, Florin Costea și Ciprian Marica. Selecționerul naționalei de fotbal a României spune că Săpunaru a pierdut mult timp stând pe tușă și că trebuie să se pună serios pe muncă pentru a reveni la forma care l-a consacrat și care l-a propulsat în prima echipă a lui FC Porto. "Pentru un jucător de 25 de ani este greu să stea pe tușă mai mult de un sezon și apoi să mai stea suspendat din cauza unei încăierări. Aceste lucruri pot afecta un jucător. El are foarte mult de tras
"Săpunaru are mult de tras!"** Vezi ce zice selecționerul de Costea și Marica

Weekend plin de handbal!

ProTV si Sport.ro transmit 3 meciuri de handbal tari de tot din Cupele Europene. Kolding - Montpellier, cu cel mai bun handbalist din lume, Nicola Karabatic, in rol principal sambata de la ora 15:00. De la ora 18:00, baietii de la Steaua au pus ochii pe Cupa Cupelor. Trebuie sa treaca de sarbii de la Kolubara pentru a ajunge in semifinale. Duminica, ProTV prezinta un meci fabulos, un duel de „Jos palaria!", in optimile Ligii Campionilor la handbal masculin: campioana Romaniei, HCM Constanta, impotrvia fostei echipe a regretatului Marian „Pasarila" Cozma, Veszprem. Duminica 28 martie, de la ora 16:15, in direct la ProTV e mobilizare romaneasca totala: HCM - Veszprem. Un meci in care handbalul nu se joaca, ci se traieste, in care singurul lucru care se bate e mingea si in care suporterii romani spera cu argumente, nu doar din pasiune - ca la fotbal, intr-o calificare istorica in sferturile Ligii Campionilor. Va fi pentru prima data cand, indiferent de echipa castigatoare, victoria va fi dedicata aceluiasi om: lui Marian Cozma. Singurii baieti din Romania care conteaza in Liga Campionilor dintre toate sporturile mizeaza pe forma excelenta a intregii echipe in ultimele luni, dar mai ales pe al doilea marcator al competitiei in acest sezon, Laurentiu Toma, si pe „Magul dintre buturi", portarul golgeter Mihai Popescu.
Weekend plin de handbal!

FABULOS! **WrestleMania 26 LIVE în România!

E cel mai scump eveniment din lume si e mai asteptat decat finala campionatului mondial la fotbal. Are peste 70.000 de spectatori in fiecare an. E cel mai important eveniment de wrestling! Wrestlemania 26 va fi transmis in premiera istorica in direct in Romania duminica noaptea la ora 02:00, la Sport.ro si LIVE pe net pe www.wrestlingfan.ro. Vedetele de la Hollywood si starurile din muzica se bat in fiecare an pentru a prinde sub o forma sau alta un rol pe scena Wrestlemania. Orasele in care super-show-ul are loc primesc in medie 50,000 de turisti noi in perioada evenimentului, iar industria locala incaseaza un impuls financiar de peste 5 milioane de dolari. Pentru prima data in cei 4 ani de cand transmite wrestling, Sport.ro va difuza IN DIRECT cel mai important show al anului.
FABULOS! **WrestleMania 26 LIVE în România!

„Ce nevoie mai e să-i motivez pe jucători?** Cîrțu e fratele meu, o lasă mai moale cu autobaza”

Deși Steaua va avea un meci extrem de dificil în compania celor de la Pandurii Târgu Jiu, finanțatorul echipei din Ghencea este sigur că formația sa nu avea emoții în a-și asigura victoria. Gigi Becali se bazează pe prietenia sa cu noul tehnician al gorjenilor, Sorin Cîrțu și pe faptul că acesta are o simpatie aparte pentru culorile roș-albastre. "Cîrțu e fratele meu. Sorin își bate prietenii, dar cu mine a zbârcit-o tot timpul. El e băiat bun, cu mine nu face figuri, e un băiat extraordinar. Când e vorba de Steaua, o lasă mai moale. Lasă autobaza...Cum cine bate? Sorin e cel mai bun prieten. O să facă autobaza mai așa... mai așa. Sorin e fratele meu, ce nevoie mai e să-i motivez pe jucători? Sorin ține cu mine, cu Steaua, e stelist.", a declarat Gigi Becali.
"Ce nevoie mai e să-i motivez pe jucători?** Cîrțu e fratele meu, o lasă mai moale cu autobaza"

Dinamoviștii, despre N’Doye și Diabate: **”Au venit și felinele blonde” :)

Rezultatele din acest retur au îmbunătățit foarte mult atmosfera din sânul vestiarului dinamovist. Antrenamentele sunt acum condimentate cu glume și multă voie bună. Ședința de pregătire de astăzi n-a ieșit din tipar, chiar dacă Dinamo urmează să joace la campioana Urziceni Antrenamentul a început cu deja celebra horă, în care toți jucătorii se țin de umeri. În mijlocul cercului s-au așezat antrenorul Cornel Țălnar și încă un jucător. Senzație au făcut aparițiile însă lui Marius Niculae, N'Doye și Diabate, care au întârziat la antrenament. Dacă primul a trecut liniștit la miuța din mijlocul horei, "colonia neagră" a fost ținta glumelor: "Au venit și felinele blonde", a fost replica dinamoviștilor. În altă ordine de idei, dinamoviștii s-au antrenat cu mingi Adidas deorece cei de la Unirea Urziceni folosesc asemenea baloane.
Dinamoviștii, despre N'Doye și Diabate: **"Au venit și felinele blonde" :)

„Red Knights” îi vor face o ofertă lui Glazer pentru Man Utd la finalul sezonului

Grupul fanilor bogați ai echipei Manchester United, denumit "Red Knights/Cavalerii Roșii", a anunțat, azi, că nu va face nicio ofertă pentru a prelua controlul asupra clubului înainte de sfârșitul sezonului, pentru a nu perturba încercarea "Diavolilor Roșii" de a-și păstra titlul. "Vom continua să finalizăm oferta noastră în săptămânile următoare, dar nu cred că va fi gata înainte de sfârșitul sezonului. Evităm astfel să facem și cea mai mică presiuni externă asupra echipei în momentul în care aceasta a început faza decisivă a campionatului", se arată într-un comunicat al grupului de suporteri Manchester United se află pe prima poziție a Premier League, cu un punct în fața echipei Chelsea, și va juca sâmbătă, în deplasare, cu Bolton în etapa a 32-a. Printre membrii "Red Knights" se numără și economistul-șef al grupului bancar american Goldman Sachs, Jim O'Neill. Acest grup se află, de asemenea, în contact cu o asociație a suporterilor clubului, MUST (Manchester United Supporters Trust), în ideea "unei noi forme de acționariat, care nu vizează numai restabilirea finanțelor clubului, ci și plasarea suporterilor în inima clubului".
"Red Knights" îi vor face o ofertă lui Glazer pentru Man Utd la finalul sezonului

FOTO** Bănățenii au făcut cadouri copiilor orfani

Poli Timișoara tinde să își formeze o tradiție din actele caritabile făcute pentru tinerii și copiii cu soartă grea. Astăzi, cu aproximativ o săptămână înainte de Paști, fotbaliștii de pe Bega au încărcat autocarul cu mingi, fulare și jucării pentru cei mici, după care au plecat cu toții la Centrul de primire în regim de urgență a copilului din Timișoara, unde sunt instituționalizați 33 de micuți cu vârste foarte fragede. Fotbaliștii au împărțit cadourile, s-au jucat cu micuții și apoi au fost răsplătiți cu o mică serbare organizată în curtea instituției, zăbovind aproximativ o oră.
FOTO** Bănățenii au făcut cadouri copiilor orfani

Stoichiță în dialog cu fanii gorjeni:** ‘E normal ca oltenii să țină cu noi! Vom fi pe primul loc după Paște’

Înaintea partidei pe care o va disputa în această seară contra celor de la Pandurii Târgu Jiu, antrenorul Stelei, Mihai Stoichiță, a fost abordat de susținătorii echipei oltene care i-au adresat câteva întrebări incomode. Tehnicianul grupării din Ghencea a răspuns cu calm întrebărilor acide ale suporterilor din Târgu Jiu, afirmând că este normal ca iubitorii fotbalului din Oltenia să simpatizeze echipa "roș-albastră" și că Steaua se va clasa pe primul loc după sărbătorile Pascale. "Este normal ca oltenii să țină cu Steaua, ce dacă sunt olteni? Nu cred că vom fi pe primul loc de Florii. Important nu e de Florii, după Paște mai încolo să fim pe primul loc", le-a răspuns Stoichiță fanilor olteni.
Stoichiță în dialog cu fanii gorjeni:** 'E normal ca oltenii să țină cu noi! Vom fi pe primul loc după Paște'

Scăpat de suspendare, Săpunaru cere daune Ligii Portugheze!

Cotidianul Portughez O Jogo anunță că fotbaliștii Cristian Săpunaru și Hulk vor cere daune Federației Portugheze de Fotbal, după ce suspendările inițiale de șase, respectiv patru luni au fost reduse la 4 meciuri pentru român și trei pentru atacantul brazilian. "Am fost prejudiciat în cele trei luni și câteva zile. E foarte dificil doar să te antrenezi și să nu ți se permită să joci", a declarat Hulk presei portugheze.
Scăpat de suspendare, Săpunaru cere daune Ligii Portugheze!

Zivny, convocat în premieră în lotul lui Dinamo**

Venit la mijlocul lui ianuarie în probe la Dinamo, cehul Martin Zivny nu prea a convins, dar totuși oficialii din Ștefan cel Mare au decis să îl păstreze pentru șase luni. Totuși, Țălnar nu l-a convocat pe fundaș la prima echipă niciodată și se părea că acesta nu va avea șansa să îmbrace tricoul "câinilor". Însă, situația dezastruoasă din apărarea alb-roșilor - Grigore și Goian vor lipsi tot sezonul - l-a determinat pe "Țânțar" să îl convoace pentru prima oară în lot pe Zivny, pentru meciul cu Urziceniul. Cehul va avea numărul 30, dar sunt șanse mici să fie titular. Zivny are 28 de ani și a mai jucat în cariera sa la formațiile FC Brno și Austria Karnten
Zivny, convocat în premieră în lotul lui Dinamo**