„Bine că nu ne-a omorât!”
22 Ian. 2010
Mașina înaintează prin nămeți și găsește cu greu drumul spre locul unde nici nu-ți poți închipui că se pregătește o echipă de fotbal.
În viscolul aprig ce coboară dintre munte, undeva între Cislău și Ciuta, jucătorii Gloriei Buzău s-au ascuns de parcă nu vor să-i găsească nimeni. Se pregătesc în zăpada de o jumătate de metru și strâng din dinți, înghețați, pe pantele pe care-i aleargă antrenorul, dorind parcă să lase în urmă problemele din ultimul timp și gândurile ce-i apasă. Lucru dificil, pentru că patronul lor este nimeni altul decât cel mai mediatizat infractor al momentului, Sergiu Băhăian, reținut și acuzat pentru o serie de asasinate în stil mafiot.
Apariția mașinii cu reporteri și numere de București nu pare a fi un semn bun. „Ce s-o mai fi întâmplat? Iar ceva cu Băhăian, precis...", își zic băieții în gând. Sunt amabili și nu refuză dialogul. Până în momentul când rostești numele patronului. Atunci simți în fața ta cum apare zidul, iar reținerea de a vorbi despre subiectul tabu cedează greu de tot... Abia la un ceai fierbinte.
Nicolae Anton (foto mic) a preluat echipa vara trecută, într-o situație tragică. Penalizare de opt puncte, primul meci neprogramat din cauza datoriilor, întregul lot care jucase în „A" dispărut. A încropit o echipă nouă, de puști, și a luat-o de la zero, crezând în promisiunile conducerii, care tocmai îl anunțase că fostul patron, Costel Bucur, a cedat-o altui investitor. Habar n-avea că acesta era Sergiu Băhăian. L-a văzut o singură dată ș