Viața poetului, în 17 rânduri needitate
06 Nov. 2010
În luna iulie 2010, când mugurii bolii deja îi măcinau corpul, Adrian Păunescu a acceptat o discuție cu ProSport despre fotbalul românesc. A rezultat un interviu-eveniment, dens, tăios și de o mare valoare editorială, care, din motive obiective, a fost comprimat în print. Pasajul de mai jos n-a văzut lumina tiparului. Citiți-l, pentru că merită: în numai 17 rânduri, marele poet a deșirat firul propriei vieți.
„În această perioadă foarte încărcată de bilanțuri și regrete, speranțe împuținate, constat cât de cumplit mi-a trecut viața. Când am fost tânăr, a fost condamnat tata la 15 ani de pușcărie politică. A fost arestat bunicul, dar n-a stat atât de mult în închisoare, pentru că trecuse de vârsta la care putea fi bătut bine. Nici la facultate nu mi s-au deschis ușile, fiindcă eram fiu de deținut politic. Trei ani n-am putut concura. După aia a venit perioada lui Ceaușescu, pe care am privit-o ca pe o renaștere. După 1980, Ceaușescu a început să comită greșeli de nemăsurat, cu consecințe grave pentru noi toți. A venit Revoluția. Au fost oameni care, deși mă înjuraseră în socialism că sunt anticomunist, acum mă înjurau că sunt procomunist. Apoi a venit Convenția la putere, am rămas șomer. Am scris zi de zi la România Liberă a lui Paler, care mi-a oferit o pâine. Și-acuma suntem contemporani cu Băsescu și constat în ce fel abordăm marșarierul. Suntem în plin marșarier, ne întoarcem în Evul Mediu. Suntem marcați și de vecinătățile cu care nu ne înțelegem, dar și de noi înșine. A