România, membru cu drepturi depline** al Convenției UEFA privind arbitrajul!

Comitetul Executiv al UEFA a decis, în ședința de vineri, care a avut loc la Nyon, acceptarea României ca membru cu drepturi depline al "Convenției UEFA pentru formarea, educarea și organizarea arbitrilor", informează site-ul oficial al FRF.
România, membru cu drepturi depline** al Convenției UEFA privind arbitrajul!

Comitetul Executiv al UEFA a decis, în ședința de vineri, care a
avut loc la Nyon, acceptarea României ca membru cu drepturi depline
al „Convenției UEFA pentru formarea, educarea și organizarea
arbitrilor”, informează site-ul oficial al FRF.

În urma raportului instructorului UEFA Wilfried Heitmann,
responsabilul pentru România privind semnarea și implementarea
acestei convenții, România a fost acceptată împreună cu alte șase
federații, Andorra, Anglia, Georgia, Letonia, Spania și
Ucraina.

În acest moment, Convenția a ajuns la 43 de membri, din totalul de
53 de asociații afiliate la UEFA.

„Este o mare realizare a Comisiei Centrale a Arbitrilor, a
Federației Române de Fotbal, această intrare în rândul membrilor
Convenției. Este o dovadă clară că am muncit cu folos în ultimul
timp și că am făcut pași importanți în dezvoltarea arbitrajului din
România. Din acest moment arbitrii noștri au toate premisele pentru
a-și desfășura activitatea în cele mai bune condiții, la cel mai
înalt nivel. Prin aderarea la această Convenție, pe lângă suportul
material pentru dezvoltarea arbitrajului de bază, foarte important
va fi și suportul moral și logistic pe care-l vom primi din partea
UEFA. De acum înainte, nu ne mai ramâne decât să ne pregătim în
continuare corespunzător, fizic, tehnic, teoretic și psihic, în
concordanță cu filozofia UEFA și FIFA și, astfel, sperăm că
arbitrii noștri vor urca, ușor-ușor, treptele spre marea
performanță”
, a spus, pentru site-ul oficial al FRF,
președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]