CELE MAI NOI ARTICOLE

Noul Lobonț!** Andone a promovat un portar de 17 ani!

Dinamo a avut patru portari ieri la antrenament. Alături de Curcă, Dolha și Bălgrădean, s-a pregătit și un puști de 17 ani. Este vorba de Alexandru Popa, un goalkeeper ce a făcut pasul la seniori în numai două luni. Adus de la Pitești de către Gigi Nițu, antrenorul care a avut un rol esențial și în cariera lui Bogdan Lobonț, Popa a impresionat în turneul din Italia pe care juniorii lui Dinamo l-au încheiat de curând. Mai precis, în ultimul joc cu Fiorentina, atunci când a făcut minuni între buturi. Italienii nu au reușit să-l învingă, însă a făcut-o arbitrul, care a dictat ușor o lovitură de pedeapsă în ultimul minut al prelungirilor. „Este un băiat talentat, iar un mare merit în descoperirea lui îl are Gigi Nițu. El s-a ocupat de el și acum încep să se vadă rezultatele. Așa se explică faptul că a ajuns într-un timp atât de scurt la prima echipă. Ando va face din el un portar mare", a spus ieri Ion Moldovan, șeful Centrului de copii și juniori din „Ștefan cel Mare". La numai 17 ani, a intrat în vizorul mai multor cluburi din Italia, însă Dinamo nu s-a arătat dispusă la negocieri.
Noul Lobonț!** Andone a promovat un portar de 17 ani!

Profesionistul! Cum a trăit Bordeanu prima zi în „alb-roșu”

Valeriu Bordeanu a făcut ieri cunoștință, pentru prima oară în calitate de jucător al „câinilor", cu stadionul lui Dinamo. Deschis, calm și dornic să cunoască înprejurimile locului unde va juca, fundașul stânga a venit la stadion cu două ore înainte de prezentarea oficială. Nu a fost ocolit de întâmplările hazlii, fiind întâmpinat cu răceală de paznic, care nu a știut cine este și ce caută la stadionul Dinamo. După ce a reușit să treacă de paza de la stadion, Bordeanu a cercetat în liniște stadionul pe care va evolua în următoarele două sezoane. A intrat la vestiare, s-a uitat curios la clădirile din incinta bazei și s-a întreținut circa un sfert de oră cu magazionerul, căruia i-a cerut mai multe informații despre noua sa echipă. După primul dialog avut cu un om din stafful lui Dinamo, fostul fundaș al Unirii s-a prezentat pe gazon, pe care l-a inspectat atent și de-a lungul căruia s-a plimbat minute în șir, parcă dornic să debuteze în culorile noii sale echipe.
Profesionistul! Cum a trăit Bordeanu prima zi în "alb-roșu"

Dumitrescu se regăsește în Tănase

Ilie Dumitrescu a acceptat să vină la Steaua printr-o decizie luată pe loc, într-un moment în care nici el nu se aștepta să i se ofere o asemenea oportunitate. Pur și simplu a simțit că e dator în țară să demonstreze calitățile sale de antrenor, după ce în Grecia a pregătit și o echipă de top precum AEK Atena. Și unde putea să pună în practică teoriile sale decât la clubul său de suflet? „Am simțit că e momentul meu", recunoaște și Ilie. Judecat de unii suporteri că a venit după neînțelegerile dintre Becali și Pițurcă, Ilie trebuie totuși înțeles în decizia sa. A crescut de copil în Ghencea, nu se aștepta să joace pentru echipa mare, dar mai ales să o și antreneze într-o bună zi. Sunt vise pe care orice copil îndrăgostit de fotbal le are. Iar el le-a trăit la Steaua din plin. Cei care l-au văzut jucând știu cât de bun fotbalist a fost Ilie. Avea viteză, dribling, șuta cu ambele picioare.
Dumitrescu se regăsește în Tănase

Capello l-a vrut pe Dumitrescu la Milan!

Steaua, Tottenham, Sevilla și West Ham sunt cele mai tari echipe pe care Ilie Dumitrescu și le-a trecut în CV ca jucător. La sfârșitul anului 1993, el a fost la un pas să ajungă la marea echipă a lui AC Milan. „Au fost mulți antrenori de la care am învățat ceva în această meserie: Iordănescu, Ardilles, Aragones, Miguel Mejia Baron. Dar am fost mereu un fan al lui Fabio Capello. În '93, când am fost ales să particip la «Christmas Stars», m-am antrenat trei zile cu AC Milan. În fața mea, Capello l-a pus la punct în câteva secunde pe marele Savicevic. Don Fabio impresiona prin atitudine, prestanță", a povestit Ilie Dumitrescu. Puțini știu însă că în acea iarnă, când încă juca în Ghencea, Ilie a fost la un pas de a ajunge la AC Milan, echipă care peste cinci luni avea să câștige Cupa Campionilor în finala cu Barcelona. Capello l-a plăcut pe român, dar Tottenham a fost cel care l-a furat pe Ilie după memorabilul Mondial din 94. Capello l-a nominalizat pe Ilie între cei trei jucători care i-au plăcut atunci la turneul final. „Țin minte că am citit atunci în Gazzetta dello Sport această declarație a lui Capello. M-am simțit onorat. M-a plăcut ca jucător, dar n-a fost să fie să lucrăm împreună", a confirmat Dumitrescu.
Capello l-a vrut pe Dumitrescu la Milan!

Revoluția lui Mourinho! **Cele 10 reguli „speciale” impuse la Real Madrid

Jose Mourinho (foto) a aniversat ieri 100 de zile pe banca lui Real Madrid, iar regulile impuse de el au produs o adevărată revoluție pe „Santiago Bernabeu". Disciplina și organizarea sunt cuvintele cheie pentru succesul echipei. Deși jocul lui Real Madrid nu strălucește, portughezul nu a cunoscut înfrângerea ca antrenor al „galacticilor". Bilanțul după 100 de zile arată patru victorii și trei remize în șapte partide. Iată regulile de aur ale portughezului:
Revoluția lui Mourinho! **Cele 10 reguli "speciale" impuse la Real Madrid

Advocaat, pe picior de plecare! „Ne-am săturat de olandezi!”

Fotbalul rusesc a suferit două lovituri puternice ieri: după ce tineretul a ratat calificarea la turneul final al CE din 2011, în fața României, și prima reprezentativă a dat-o în bară. Rusia a fost învinsă acasă de Slovacia, scor 0-1, în preliminariile pentru Euro 2012, iar postul selecționerului Advocaat este în pericol. Selecționerilor olandezi nu le merge prea bine pe banca Rusiei: după ce Guus Hiddink a fost dat afară pentru că a ratat calificarea la Cupa Mondială din Africa de Sud, acum, Dick Advocaat a căzut în dizgrația oficialilor federației. Rusia a pierdut ieri, pe propriul teren, în fața Slovaciei, al doilea meci din campania de calificare la Euro 2012, unicul gol al partidei fiind marcat de Miroslav Stoch, în minutul 27. Deși gazdele au avut cele mai clare ocazii și slovacii și-au asigurat cele trei puncte datorită singurului șut trimis pe poartă, rușii nu sunt dispuși să treacă ușor cu vederea înfrângerea de ieri. „Ne-am săturat de olandezii de pe banca tehnică a naționalei", a scris ieri, imediat după înfrângere, site-ul sport.ru.
Advocaat, pe picior de plecare! "Ne-am săturat de olandezi!"

Fani Fideli

„Oastea" suporterilor români a cuprins aseară, la Minsk, doar câteva suflete. Numărul mic al fanilor a fost însă compensat de entuziasmul lor. Doar câțiva români au înfruntat vulcanicul public local, încălzit de victoria din urmă cu cinci zile de la Paris. Însă ai noștri le-au făcut față, scandând din inimă. La ora jocului nu erau mai mult de 12-13 grade Celsius, dar atmosfera a devenit repede incandescentă. Fix cu două ore înainte de start s-au deschis porțile, iar fiecare intrare era filmată de băieți în costum. Controlul e total la Minsk. Fanii locali au trecut însă impasibili de cordoane și au populat încet-încet tribunele arenei cu 35.000 de locuri. „De mult nu am mai avut o asemenea afluență. Oamenii vin pentru că am bătut Franța. Aici, la noi, hocheiul e mai iubit ca fotbalul", a explicat unul dintre oficialii de la stadion. De la Piatra Neamț la Minsk Printre șuvoaiele de suporteri locali și-au făcut loc și câteva drapele tricolore. Apr
Fani Fideli

Gabi Tamaș, pus pe șotii

Tricolorii au avut ieri-dimineață o oră de relaxare, timp în care au ales să iasă la o plimbare prin oraș. Nici nu a ieșit bine din hotel și Cristi Chivu a și fost oprit de vânătorii de autografe. Câțiva dintre ei îl așteptau în fața hotelului de minute bune, având în mâini fotografii cu el la Inter, ținând în brațe trofeul Ligii Campionilor. Căpitanul n-a refuzat pe nimeni, a făcut poze și a dat autografe, după care s-a reintegrat în grupul tricolorilor. Gabi Tamaș, în schimb, a încercat să se ascundă de obiectivele fotoreporterilor. Vigilent, „prosportistul" Bogdan Iordache nu l-a iertat însă, prinzându-l într-o poziție nefirească. Câțiva jucători au preferat o ieșire în grup restrâns, fără să aibă camerele video ațintite asupra lor. Lazăr, Marius Constantin și Herea, adică grupul „Rapid", au ales o altă direcție față de majoritatea tricolorilor, la fel ca și Torje și Gabi Tamaș. După 20 de minute de plimbare, jucătorii români s-au oprit într-o cafenea, unde au zăbovit vreo 30 de minute.
Gabi Tamaș, pus pe șotii

S-a certat Lobonț cu Lucescu jr?

Eroarea din meciul cu Albania, dar și o posibilă ceartă cu Lucescu l-au scos pe „Lobby" din lot Surprinzător sau nu, titular aseară cu Belarus a fost Costel Pantilimon, pe când Bogdan Lobonț (foto), preferat de selecționer contra Albaniei, nu a ocupat nici măcar banca de rezerve, acolo unde a luat loc stelistul Ciprian Tătărușanu. Considerat unul dintre vinovații pentru egalul cu Albania de la Piatra-Neamț, după ce a gafat la golul primit la finalul meciului, „Lobby" a fost lăsat în afara lotului la meciul de aseară cu Belarus. Chiar dacă, la prima vedere, acesta a fost motivul pentru care a fost pedepsit portarul de la AS Roma, se pare că la mijloc ar exista un conflict între jucător și Răzvan Lucescu. Imediat după meci, agentul lui Lobonț, Victor Becali, întrebat cum comentează această ipoteză, a afirmat surprinzător că este posibil ca la națională telefoanele fotbaliștilor să fie ascultate, lăsând să se înțeleagă că el ar putea fi mărul discordiei. „Nu știu dacă Lobonț a avut vreun conflict cu selecționerul. Eu chiar am evitat să vorbesc cu el înainte de partida asta, ca să nu se interpreteze. Poate la națională sunt ascultate telefoanele. Și pe mine m-a surprins că n-a fost nici măcar rezervă", a explicat Victor Becali.
S-a certat Lobonț cu Lucescu jr?

Stange:** ‘Nu avem un bilanț strălucit, dar avem șanse să mergem la EURO!Suntem puternici’

Antrenorul echipei naționale a Belarusului, Bernd Stange, a declarat, marți, la finalul partidei cu România, scor 0-0, din preliminariile Euro-2012, că rezultatul este echitabil, ambele formații putând câștiga, informează site-ul goals.by. "Vreau să-mi exprim gratitudinea față de jucătorii mei pentru felul în care au luptat în primele două meciuri. Patru puncte nu este un bilanț strălucitor, dar este un start bun. Cu România am reușit un egal, după ce învinsesem Franța, asta înseamnă că avem o echipă puternică. Acum putem spune că avem o șansă excelentă de a ne atinge obiectivul, calificarea la Euro de pe una dintre primele două poziții. Rezultatul cu România este echitabil, ambele echipe au avut șanse egale de a câștiga. Aleksandr Hleb și Kutuzov nu au prins o zi foarte bună, cu ei în formă putem fi și mai puternici. Am început bine, să fim optimiști", a spus Stange. Reprezentativa României a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată marți, la Minsk, în compania selecționatei Belarusului, în al doilea meci din cadrul grupei D a preliminariilor Campionatului European din 2012. Sursa: MEDIAFAX
Stange:** 'Nu avem un bilanț strălucit, dar avem șanse să mergem la EURO!Suntem puternici'

Lupescu: „Răzvan are toată susținerea”

Ionuț Lupescu îl susține în continuare pe Răzvan. Directorul general al FRF a declarat după meciul Belarus - România, scor 0-0, din preliminariile Euro-2012, că selecționerul se bucură în continuare de sprijin, în ciuda faptului că naționala are doar două puncte după două meciuri din grupă. "Răzvan Lucescu are toată susținerea. Trebuie să recuperăm punctele pierdute cu Albania și Belarus în meciul cu Franța", a spus Lupescu.
Lupescu: "Răzvan are toată susținerea"

Au cântat „cocoșii”! Scoruri nebune în preliminariile CE 2012!** Vezi toate rezultatele

Portughezii nu se lasa! Dupa ce au luat patru goluri vineri de la Cipru, acum a venit randul Norvegiei sa profite de erorile din defensiva. Huseklepp a deschis scorul in minutul 21, dupa o gafa uriasa a portarului lusitan.
Au cântat "cocoșii"! Scoruri nebune în preliminariile CE 2012!** Vezi toate rezultatele

VIDEO Messi, Higuain, Tevez si Aguero au decapitat Regina lumii! Argentina – Spania 4-1!

Argentina a spulberat Spania în prima repriză. După 15 minute de joc, pumele conduceau campioana mondială cu 2-0, după golurile înscrise de Messi și Higuain, fotbaliști care evoluează chiar în Primera, la Barcelona și Real Madrid. Disputa de pe El Monumental a însemnat o partitură monumentală interpretată de o echipă care a fost cea mai mare dezamăgire a Mondialului. Plecarea lui Maradona, însă, pare să îi fi descătușat pe argentinieni, care fac tiki-taka cu formația care a patentat acest stil de joc.
VIDEO Messi, Higuain, Tevez si Aguero au decapitat Regina lumii! Argentina - Spania 4-1!

Mircea Lucescu: „E foarte ușor să facem comentarii estetice. Problema e să faci judecăți de valoare”

Echipa națională a României are doar două puncte după primele două meciuri contând pentru preliminariile CE 2012, în care am întâlnit Albania și Belarus. Mircea Lucescu crede că echipa României are nevoie de timp pentru a obține rezulate. "Un antrenor își duce echipa la 20 de metri. E foarte ușor să facem comentarii estetice. Problema e să faci judecăți de valoare. Dacă am dominat jocul, dacă echipa a fost scurtă. Aștept o analiză mai eficientă a jocului. Mai sunt foarte multe meciuri de jucat. Belarus va pune mari probleme tuturor echipelor. Nu ai cum în 3 zile să pregătești jocul de atac. Mutu a dispărut de foarte mult timp. Timpul trece pentru toată lumea. Asta e echipa națională. Au apărut jucători tineri, cum sunt Deac, Torje, Florescu. Se reconstruiește o echipă națională. Presiunea este imesă, cine acceptă să fie criticat? Dacă se face cu o analiză serioasă, da. Credeți că un antrenor nu se gândește ce jucători va folosi? Nu sunt de acord cu atacurile la persoană. De ce nu vorbiți cu antrenori? Voi sunați doar impresari și președinți de club, care au anumite interese. Răzvan Lucescu are nevoie de timp să contruiasca o echipă. Deocamdată se bazează pe organizare. Cu puțină șansa, echipa putea avea 6 puncte", a spus Mircea Lucescu la gsptv.
Mircea Lucescu: "E foarte ușor să facem comentarii estetice. Problema e să faci judecăți de valoare"

Iordănescu:** „Răzvan nu trebuie schimbat, am încredere în el! Avem șanse, suntem peste Albania și Belarus”

Chiar dacă România a ratat startul în Preliminarii, Iordănescu merge în continuare pe mâna lui Răzvan Lucescu. Fostul selecționer susține că naționala noastră are în continuare șanse la calificare, deoarece suntem peste Bosnia și Albania. "Răzvan Lucescu nu trebuie schimbat în acest moment, am încredere în el. Se pune problema că picăm în urna a treia, ce mai conta dacă eram acolo, dar băteam Albania? După jocul echipei noastre, nu cred că vom câștiga în Franța. Dar eu sunt optimist, Franța e așa cum este, putem să-i batem printr-un moment de strălucire, de inspirație. Franța este într-o situație mai grea decât a noastră, dar poate ieși mai repede din situația aceasta, pentru că Blanc are o arie mare de selecție. Este problema lui Dragomir dacă a zis că n-am fost niciodată o echipă mare, el se pricepe foarte "bine" la fotbal. Să nu uite domnul Dragomir că ne calificam la turneele finale fără înfrângere. Nu trebuie să ne luăm adio de la această calificare. Părerea mea e că suntem peste Albania și Belarus și ne batem cu Bosnia", a declarat Iordănescu la Sport.ro
Iordănescu:** "Răzvan nu trebuie schimbat, am încredere în el! Avem șanse, suntem peste Albania și Belarus"

Răzvan: „Ce liniște să am, dacă aud în fiecare zi că sunt prost și idiot? Nu antrenez Barcelona”

Răzvan Lucescu este dezamăgit de rezultatul meciului cu Belarusul, dar nu și de jocul propriu-zis. Tricolorii s-au închis bine și au limitat opțiunile bielorușilor, dar nu au avut luciditate în fața porții. "Jucătorii bieloruși sunt buni din punct de vedere calitativ. Mă refer la cei doi Hleb, mă refer la Kutuzov, dar din fericire ne-am organizat foarte bine și am reușit să le închidem culoarele. Din păcate nu marcăm, ne creăm ocazii, dar nu intră în plasă. Eu sunt convins, însă, că în viitor vom reuși să și punctăm. Am mai spus-o nu putem să dominăm adversarii așa cum o face Barcelona. Am căutat să ne blocăm adversarii, am reușit, dar ne-a lipsit luciditatea în momentele decisive. Nu scăpăm nici de ghinion...", a spus selecționerul la Sport.ro. Dacă în urmă cu 3-4 ani am reușit să învingem Belarusul tur-retur, de această dată replica acestora a fost mult mai puternică, lucru normal dacă ne gândim că raporturile de forțe s-au schimbat: "Fotbalul e total diferit față de ce era acum trei ani, noi suntem în continuă scădere, ceilalți vin din spate."
Răzvan: "Ce liniște să am, dacă aud în fiecare zi că sunt prost și idiot? Nu antrenez Barcelona"

Marica: „Nu avem timp să fim triști! Răzvan are susținerea noastră!”

România a obținut a doua remiză din tot atâtea meciuri în grupa de calificare pentru Euro 2012, însă tricolorii sunt convinși că șansele de a ajunge la turneul final nu sunt compromise. Ciprian Marica spune că el și colegii săi privesc deja spre disputa cu Franța, din care vor încerca să obțină cât mai multe puncte. "Totul merge înainte. Ne gândim la următoarele meciuri și, asta e, nu avem timp să fim triști. Așa a decis antrenorul [n.r. să fie lăsat pe bancă], eu am încercat în cele șapte minute să ajut echipa cât mai mult. Da, normal, Răzvan are susținerea noastră. Luptăm pentru un țel comun: calificarea la Euro 2012. E adevărat că șansele de calificare scad și din acest punct de vedere e un semn de întrebare. Moralul e puțin în scădere. Eu am jucat 7 minute și am încercat să fac cât mai mult", a declarat Ciprian Marica.
Marica: "Nu avem timp să fim triști! Răzvan are susținerea noastră!"

VIDEO** Amatorii de la San Marino au marcat cu Suedia…dar au greșit poarta :)! Au pățit-o și alții! Vezi gafele serii!

Pentru suedezi, meciul cu San Marino a fost un antrenament cu porțile deschise. Nordicii au deschis repede scorul, prin Ibrahimovic (min 7), care a revenit astfel cu gol într-un meci oficial. Amatorii de la San Marino au ținut însă să-și treacă și ei numele pe tabela de marcaj și, cum adversarii nu prea le-au permis, și-au scuturat propria plasă. Mai întâi a fost fundașul Simoncini, care a împins balonul la o centrare de pe dreapta, făcând astfel 2-0 (min 12). De golul trei s-a ocupat fratele lui Simoncini, care avea misiunea să apere buturile naționalei sale. Din păcate însă, portarul din familia Simoncini a ieșit cu ochii închiși pe o degajare a lui Pontus Wernbloom, balonul ricoșând din capul său direct în plasă (25). Gazdele au rămas în 10, după eliminarea lui Melberg, însă colegii săi nu i-au simțit lipsa. Suedia a mai marcat de trei ori, prin Granqvist (51), Ibrahimovic (77) și Berg (90).
VIDEO** Amatorii de la San Marino au marcat cu Suedia...dar au greșit poarta :)! Au pățit-o și alții! Vezi gafele serii!

„Răzvan să nu procedeze ca după meciul cu Albania!** Doar nu mi-am pus eu perucă în cap să îl contest din tribună”

Răzvan Lucescu a decis să-l titutarizeze aseară pe Costel Pantilimon în poarta naționalei la meciul de la Minsk. Bogdan Lobonț, preferatul selecționerului în utimul an, nu a prins nici măcar banca de rezerve. Lobby a plătit astfel pentru gafa de la Piatra Neamț, el fiind considerat unu dintre vinovați la golul înscris de Albania. Rezervă pentru postul de portar a fost Tătărușanu. Victor Becali a fost surprins de decizia lui Răzvan, dar nu a dorit să comenteze această decizie. În schimb, impresarul a ținut să îl ironizeze pe selecționer pentru atitudinea lipsită de bărbăție avută după meciul cu Albania. "M-a surpins faptul că Lobonț nu a fost rezervă. Nu vreau să comentez deciziile antrenorului, da să își asume responsabilitățile pentru eșecuri. Îl huiduie un stadion întreg la Piatra Neamț și el spune că s-a regizat de la București. Am mers eu în tribună, mi-am pus perucă în cap și l-am contestat", a spus Victor Becali la Sport.ro
"Răzvan să nu procedeze ca după meciul cu Albania!** Doar nu mi-am pus eu perucă în cap să îl contest din tribună"

Joacă bine și când plânge!** Chivu, printre cei mai în formă tricolori

Cristi Chivu a adus siguranță defensivei tricolore, chiar și dacă, în preziua meciului părea cu moralul la pâmânt Cristi Chivu a plâns înaintea meciului din Belarus. Emoțiile căpitanului erau la cota maximă, iar în aceste condiții, evoluția sa avea să fie extrem de urmărită de către fani. Căpitanul echipei naționale a ieșit în evidență în primul rând prin poziționarea excelentă în centrul apărării. La acest capitol s-a dovedit a fi mult mai inspirat decât colegul său de linie, Gabi Tamaș. Apoi, a demonstrat curaj, Chivu reușind două deposedări in extremis, după ce a băgat două "materiale" la limita regulamentului, dar care îi puteau aduce cartonașe galbene. Tot bănățeanul a rezolvat în minutul 33 și cea mai periculoasă fază în care a fost implicată defensiva tricoloră, centrarea lui Alexander Hleb de pe flancul stâng fiind rezolvată doar după respingerea extrem de oportună a fundașului, rămas singur în apărare. Rețeta? Aceeași: poziționare perfectă, plasament de fundaș din Italia. Minusurile lui Chivu de la meciul împotriva "Rusiei albe"? Aportul ofensiv aproape de nota zero și verticalizările ca și inexistente.
Joacă bine și când plânge!** Chivu, printre cei mai în formă tricolori

Cociș: „Îl susținem pe Răzvan! Șansele de calificare au scăzut, dar nu sunt compromise”

Tricolorii au început slab campania de calificare pentru Euro 2012 și, după două partide aparent ușoare, România a acumulat doar două puncte în grupa D. Răzvan Cociș spune că rezultatul din Belarus complică situația României, dar că șansele de calificare la turneul final nu sunt compromise. Mijlocașul naționalei spune că toți jucătorii sunt alături de Răzvan Lucescu și că nimeni nici nu se gândește că selecționerul va renunța atăt de ușor. "Nu s-au compromis șansele de calificare, au scăzut, dar nu sunt compromise. Și în prima etapă au fost surprize. Nu putem să dăm vina pe ghionioane. Va fi un meci foarte important meciul cu Franța, mergem acolo cu speranțe, mai ales că am pierdut puncte.
Cociș: "Îl susținem pe Răzvan! Șansele de calificare au scăzut, dar nu sunt compromise"

Ioan Becali: „După meciul cu Franța va fi tragedie! Când joci cu Florescu nici moaștele nu țin cu tine”

Giovani Becali a comentat rezultatul de egalitate pe care naționala l-a realizat în Belarus și a criticat din nou deciziile lui Răzvan Lucescu. Din păcate, viitorul sună rău pentru tricolori, care nu au nicio concepție tactică și care nu reușesc să își surprindă cu nimic adversarii. Selecția este greșită și cineva trebuie să răspundă pentru acest lucru, mai ales că după meciul contra Franței este foarte probabil să rămânem cu două puncte. "E un punct pe care l-am luat. Acum patru ani i-am bătut cu 3-1. Revenirea lu Chivu a fost punctul interesant al partidei, a jucat impecabil. Nu avem un concept tactic. Nu văd niciun orizont pentru echipa națioanală. După meciul cu Franța va fi tragedie, când noi vom rămân cu două puncte. Niciun meci nu va fi ușor pentru România, deși grupa e ușoară. Noi am fi putut să conducem această grupă, nu sunt mari valori, Franța nu e în formă. Lucescu atât poate. Sunt jucători care nu au ce căuta la echipă. Când vad numărul 10 pe ce spate e... Cristea are mult mai multă clasă decât numărul 10; măcar până revine Mutu Cristea ar trebui chemat. Mutu produce derută în tabăra adversă. Când ești în degringoladă, nu mai ai nici inspirație. Nici norocul nu ține cu noi. Când începi rău și te încăpățânezi să joci cu Florescu, nici moașele nu țin cu tine. Nici nu mă gândesc la calificare. Mie mi-e frica să nu terminăm după Bosnia, Belarus și Albania. Eu de asta mă tem, să nu terminăm pe 4", a spus fostul impresar la gsptv.
Ioan Becali: "După meciul cu Franța va fi tragedie! Când joci cu Florescu nici moaștele nu țin cu tine"

Ienei:** „Mă așteptam să jucăm mai consistent, dar s-a văzut că le e frică! Stancu nu trebuia schimbat”

După egalul de la Piatra Neamț cu Albania, naționala României n-a strălucit nici cu Belarus. Emeric Ienei spune că "tricolorii" n-au arătat consistență în joc și au evoluat cu multă teamă.Fostul selecționer reclamă și schimbările, susținând că Stancu ar fi trebuit să joace până la final. "Jocul a fost poate cu ceva mai bun decât cel cu Albania, dar nu cu mult. S-a văzut revenirea lui Chivu în apărare. Mi-a plăcut și Raț. Și eu cred că Bogdan Stancu putea să fie lăsat în joc până la final. Trebuia să joace cu Niculae în atac, Stancu joacă mai în spate. Eu mă așteptam la echipa noastră să joace mai consistent, dar s-a simțit că le e frică. Baloanele pasate la portar dau sentația că le este teamă. Mi-a plăcut Torje, nu înțeleg de ce a fost schimbat. Deac își face întotdeauna datoria", a declarat Emeric ienei la Digi Sport.
Ienei:** "Mă așteptam să jucăm mai consistent, dar s-a văzut că le e frică! Stancu nu trebuia schimbat"

SUPER FOTO** Așa arată stadionul de 32 de milioane € de la Cluj: „Walter vrea să-l inaugureze cu Inter”

Primii fotbaliști ai „șepcilor roșii" care au călcat pe noua arenă din Cluj au fost impresionați de transformarea stadionului ce va fi inaugurat în vara anului viitor. Alex Păcurar chiar și-a amintit de vremurile când se echipa într-un vestiar plin de lilieci! Doi dintre jucătorii lui „U" au fost ieri în „inspecție" la stadionul pe care formația clujeană va evolua din sezonul viitor. Păcurar și Matache se pot lăuda că sunt primii fotbaliști care au intrat pe noua arenă, pe care primarul Sorin Apostu și președintele CJ, Alin Tișe, se străduiesc s-o termine în august sau septembrie 2011 pentru a opri exilul lui „U" la Alba. „Incredibil cât de schimbat e! Ultima dată am fost aici cu Ceahlăul. Arăta rău de tot stadionul", și-a amintit Matache, în timp ce Păcurar culegea informații despre stadiul lucrărilor de la un inginer. "Era plin de lilieci. Parcă eram la Valencia!" Tribunele sunt bine conturate, iar peluza dinspre Someș e aproape gata. În drum spre acel sector, Păcurar își amintește în ce stare ajunsese vechiul stadion. „Era o perioadă în care împărțeam vestiarul cu niște lilieci! Eram un fel de Valencia", se amuză Alex Păcurar, care se vede jucând cu forțele Europei pe noul stadion. „Eu zic să nu forțăm lucrurile. În câțiva ani însă e posibil ca «U» să joace în cupele europene pe acest stadion. Mi-ar plăcea să joc cu Barcelona sau poate să întâlnesc din nou Manchester. Să vină și ei la mine acasă, pentru că eu am fost cu Dinamo pe «Old Trafford»", e visul lui Păcurar, împ
SUPER FOTO** Așa arată stadionul de 32 de milioane € de la Cluj: "Walter vrea să-l inaugureze cu Inter"

Pasul piticului la Minsk! Belarus – România 0-0

După două egaluri cu Albania și Belarus, tricolorilor nu le mai rămân prea multe speranțe în actualele preliminarii. Răzvan Lucescu a venit la Minsk pentru toate cele trei puncte, iar asta s-a văzut în formula de start. "Veți vedea o altă națională, mai determinată, mai motivată", anunța selecționerul. Și așa a fost, cel puțin în primele 45 de minute. Presing din start și o așezare avansată, cu fundașii la 30 de metri de poarta lui Pantilimon, au făcut ca jocul să se comprime pe centru. N-am așteptat greșeala adversarului, nu am făcut tactic pasul înapoi, pentru a
Pasul piticului la Minsk! Belarus - România 0-0

„Suntem în cărți! Dacă cineva încearcă să-l dea afară pe Răzvan, fac cel mai mare tărăboi!”

Dumitru Dragomir laudă evoluția tricolorilor din Belarus, acolo unde selecționata României a obținut o remiză, scor 0-0. "Mitică" spune că trupa lui Răzvan se poate califica și i-a remarcat pe Florescu, Torje, Deac și Pantilimon în urma partidei de la Minsk. "Naționala a jucat chiar foarte bine. A făcut un pressing formidabil. Veți vedea ce probleme va pune Belarusul. Sunt bune și două puncte după acest start, o să vedeți. Suntem în cărți. Să ne rugăm să facă meci nul Franța și Bosnia, să nu câștige una din ele. Mi-au plăcut Florescu, Torje - nu știu de ce l-a s
"Suntem în cărți! Dacă cineva încearcă să-l dea afară pe Răzvan, fac cel mai mare tărăboi!"

Papp și Leciu, eliminați în preliminariile CM

România a fost departe de podium și în a doua zi a Mondialului de la Moscova. Astfel, Robert Alexandru Papp s-a oprit în sferturile competiției, la 96 de kilograme. Lugojeanul i-a eliminat, în primul tur, pe sud-africanul Kakoma Hugues Bella-Lufu și pe Oleg Kryoka, în optimi, dar a cedat în fața lui Aslanbek Khushtov. Aurelian Leciu, reprezentantul României la 60 kg, a fost învins încă din turul inaugural de Omid Haji Noroozi.
Papp și Leciu, eliminați în preliminariile CM

Oficial!** Steaua a scăpat de Kuyt!

Liverpool a anunțat astăzi că atacantul olandez al echipei nu va putea fi folosit în meciul cu Steaua, contând pentru primul meci al grupei K din Europa League. Kuyt s-a accidentat în timpul meciului Olanda - San Marino, scor 5-0, meci contând pentru preliminariile Euro 2012. "Dirk Kuyt va lipsi de la antrenamentele echipei patru săptămâni, având un traumatism la umăr. Este posibil să revină în patru săptămâni", se arată într-un comunicat postat pe site-ul lui Liverpool. În vârstă de 30 de ani, atacantul va rata meciurile cu Birmingham, Steaua, Manchester United, Northampton, Sunderland și Utrecht, fostul său club din Olanda.
Oficial!** Steaua a scăpat de Kuyt!

Găman-Papp, mai buni ca Tamaș-Chivu?** „Fundașii centrali de la echipa de tineret sunt peste ce se joacă la naționala mare”

Naționala lui Emil Săndoi a reușit un rezultat de egalitate în Rusia și a terminat grupa pe locul 1. Dumitru Dragomir a rămas impresionat de fundașii centrali ai echipei de tineret, despre care crede că sunt mai buni decât cei de la echipa mare. "Cu Albania nu am câștigat pentru că nu am avut un mijlocaș care să dribleze și să paseze, gen Sânmărtean. Sigur se vor face promovări din echipa de tineret și vom avea iar o echipă bună. Viitorii antrenori ai naționalei vor avea rezultate. Fundașii centrali de la echipa de tineret sunt peste ce se joacă la naționala mare. Cu Chivu eu aș juca alteceva, nu l-aș ține pe linia de fund. Nu am spus că Răzvan Lucescu face bine. El răspunde cu funcția pe care o are. Până atunci trebuie să îl lăsăm în pace", a spus Dumitru Dragomir la Sport.ro După câștigarea grupei preliminare, România mai are un singur pas până la calificarea la turneul final al Campionatului European Under 21, care va stabili și echipele calificate la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Partidele de baraj vor avea loc la 9 și 13 octombrie, iar turneul final se va disputa în perioadă 12-25 iunie 2011, în Danemarca. Clasamentul final al grupei este următorul: 1. România 25 puncte, 2. Rusia 22 puncte, 3. Moldova 14 puncte, 4. Letonia 13 puncte, 5. Insulele Feroe 11 puncte, 6. Andorra 1 punct.
Găman-Papp, mai buni ca Tamaș-Chivu?** "Fundașii centrali de la echipa de tineret sunt peste ce se joacă la naționala mare"

Houllier revine în Premier League!** S-a înțeles cu Aston Villa pentru doi ani

Gerard Houllier a fost de acord să preia echipa Aston Villa, anunța L'Equipe. În vârstă de 63 de ani, Houllier va semna în această seară un contract pe o perioadă de doi ani, urmând ca anunțul oficial să fie făcut mâine. Francezul îi succede lui Martin O'Neill pe Villa Park și va face echipă cu fostul său asistent de la Liverpool, Phil Thompson. Gerard Houllier a mai antrenat echipe ca Lens, PSG, Liverpool și Lyon. Cu formația engleză a reușit să câștige în 2001 Cupa UEFA. A fost pentru o scurtă perioadă și antrenor al naționalei Franței, între 1992-1993.
Houllier revine în Premier League!** S-a înțeles cu Aston Villa pentru doi ani

VIDEO** Au luat lecții de la „generația de aur” a României! Puștii Spaniei au reușit un nou gol după o schemă „ucigătoare”!

În partida Polonia U21-Spania U21, din Preliminarii CE 2011, Sergio Canales a înscris după o schemă "importată" de la naționala U19 a ibericilor. Atacantul lui Real Madrid reușise să înscrie după o fază identică, în partida cu Anglia, la Campionatul European U19 din acest an. Nimic nu e întâmplător pentru spanioli atunci când vine vorba de fotbal. Secretul campioanei mondiale și europene pornește de la juniori, acolo unde se lucrează intens la șlefuirea talentelor. Mai mult, spaniolii știu cât de important este ca un tânăr să se integreze cât mai repede la o națională superioară ca vârstă. În aceste sens, ibericii adoptă aceeași tactică pentru naționalele de la toate categoriile de vâstă, iar rezultatele nu întârzie să apară. Cea mai recentă demonstrație vine din partida cu Polonia, din Preliminarii U21. Sergio Canales a înscris după o schemă pe care suporterii au mai văzut-o la Spania U19, la Campionatul European U19, din această vară. Ibericii au folosit atunci schema cu jucătorul ascuns în zid în semifinala cu Anglia, tot Canales fiind marcatorul. În urma acestei victorii, Spania U21 termină Preliminariile pe poziția secundă în grupă, cu 19 puncte, la două lungimi în spatele unei alte forțe, Olanda.
VIDEO** Au luat lecții de la "generația de aur" a României! Puștii Spaniei au reușit un nou gol după o schemă "ucigătoare"!

Crivoi a pierdut din nou, Ungur – în turul 2

Tenismanul român Victor Crivoi a pierdut în turul 1 al turneului Brașov Challenger, cu 3-6, 4-6, în fața cehului Jaroslav Pospisil. Este a doua înfrângere într-o lună a lui Crivoi în fața lui Pospisil, după cea de la un challenger din Germania. În schimb, favoritul numărul 2 al întrecerii, Adrian Ungur, a obținut calificarea în turul 2, după ce a trecut, cu 4-6, 6-2, 6-2, de neamțul Alexander Satschko. Răzvan Sabău, un fost câștigător la Brașov, a câștigat în primul tur, cu 6-2, 6-2, în fața lui Sebastian Pădure. Un alt român calificat în turul următor este Cătălin Gârd, care a dispus, cu 4-6, 6-2, 6-1, de moldoveanul Radu Albot.
Crivoi a pierdut din nou, Ungur - în turul 2

Capi de serie și visăm la Olimpiadă! Vezi cu cine poate juca tineretul în play-off-ul pentru Euro 2011

România este favorită la barajul pentru turneul final, de unde poate ajunge și la JO După câștigarea grupei preliminare, România mai are un singur pas până la calificarea la turneul final al Campionatului European Under 21, care va stabili și echipele calificate la Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Pe 9/10 și 12/13 octombrie vor avea loc cele două manșe ale barajului pentru turneul final din Danemarca. Câștigătoare de grupă și având coeficient bun, România a intrat între cei șapte capi de serie pentru baraj. Astfel, printre posibilii adversari se numără Grecia, Elveția, Ucraina, Spania, Anglia, Belarus și Islanda.
Capi de serie și visăm la Olimpiadă! Vezi cu cine poate juca tineretul în play-off-ul pentru Euro 2011

Lituania, în sferturile CM de baschet

Reprezentativa Lituaniei s-a calificat în sferturile de finală la Campionatul Mondial de baschet, după ce a învins, în urmă cu puține momente, la Istanbul, cu scorul de 78-67 selecționata Chinei. Fără Yao Ming în echipă, asiaticii au fost o pradă ușoară pentru baltici, care au avut în KLEIZA cel mai bun om - 30 de puncte, 9 recuperări
Lituania, în sferturile CM de baschet

Van Persie va lipsi șase săptămâni! Ratează meciul cu Chelsea!

Robin van Persie va rata startul lui Arsenal in UEFA Champions League din cauza unei accidentări la genunchi. Olandezul va reveni la mijlocul lunii octombrie. În vârstă de 27 de ani, atacantul a jucat în victoria cu 2-1 împotriva lui Blackburn Rovers, dar a ratat startul în campania de calificare pentru Euro 2012 cu Olanda. "Van Persie va trebuie să mai aștepte până va reveni în prima echipă a lui Arsenal. Jucătorul s-a accidentat la glezna în meciul contra celor de la Blackburn Rovers, din 28 august, și va fi nevoit să ia o pauză mai mare decât s-a anticipat inițial", se arată într-un comunicat postat pe site-ul "tunarilor". Arsenal nu se va putea baza pe el în meciurile cu Braga și Partizan Belgrad din Liga Campionilor. În Premier League, olandezul va rata meciul cu Chelsea, dar și alte patru partide.
Van Persie va lipsi șase săptămâni! Ratează meciul cu Chelsea!

Stângă: „Din echipa de hanbal Steaua a mai rămas doar numele”

Fostul antrenor al echipei de handbal masculin Steaua, Vasile Stângă, acum la Energia Pandurii, a declarat, marți, că din gruparea bucureșteană a mai rămas doar numele și că această formație se va lupta pentru a evita retrogradarea. "CSM Oradea e una dintre echipele care se vor bate la retrogradare, iar CSA Steaua ar fi a doua. Trecutul mă leagă mult de Steaua, am jucat 12 ani acolo și nu pot să nu păstrez ceva pentru acest club. Mă doare inima pentru Steaua și ce a ajuns acum. Steaua nu mai e acea stea care se bătea și câștiga campionate. Jucam cu ei finala Cupei Campionilor, am și câștigat cu ei finala, dar acum nu mai e acolo Steaua aceea care o știam. Au mai rămas numai cu brandul respectiv de Steaua, dar nu și cu spiritul echipei", a declarat Stângă. Tehnicianul nu crede că situația de la Steaua se va schimba, apreciind că tendința e să se renunțe la sportul de echipă: "E foarte greu ca situația să se mai schimbe acum la Steaua, cu toate că este echipa armatei încă. Și ce posibilități ar avea armata să susțină sportul de performanță! Dar probabil că acolo nu se mai dorește acest lucru și încetul cu încetul se încearcă desființarea unor echipe. Așa s-a întâmplat la Dinamo, unde handbalul s-a transferat la Brașov. Toate sporturile de echipă o duc foarte rău și la Steaua, și la Dinamo. Rugby-ul se duce la vale, polo am înțeles că e la fel, fotbalul a dispărut de la CS Steaua pentru că nu mai e al lor și încetul cu încetul se dorește să dispară sportul de la Ministerul Apă
Stângă: "Din echipa de hanbal Steaua a mai rămas doar numele"

Pulhac vrea să joace cu Barcelona cu orice preț! „E accidentat, dar se va antrena pentru a vedea dacă suportă durerea!”

Fundașul Cristian Pulhac a devenit incert pentru meciul pe care echipa sa, Hercules Alicante, îl va disputa, sâmbătă, în compania formației FC Barcelona, în campionatul Spaniei, după ce românul s-a retras de la antrenamentul de marți, din cauza unei accidentări, informează site-ul abc.es. Potrivit sursei citate, Cristian Pulhac și mijlocașul francez Olivier Thomert nu au participat la tot antrenamentul din
Pulhac vrea să joace cu Barcelona cu orice preț! "E accidentat, dar se va antrena pentru a vedea dacă suportă durerea!"

VIDEO Ronaldinho, provocat de două fane! Cum să treci mingea printr-o gogoașă uriașă

Trick-ul reușit de Ronaldinho în urmă cu câțiva ani, când starul brazilan a trimis un balon de patru ori consecutiv în transversală e deja depășit. Două fete din SUA i-au 'aruncat mănușa' jucătorului lui AC Milan, după ce au reușit să șuteze un balon printr-o gogoașă uriașă, aflată la o distanță considerabilă. Veridicitatea filmulețului nu a putut fi verificată, însă același lucru poate fi spus și despre imaginile ce pre
VIDEO Ronaldinho, provocat de două fane! Cum să treci mingea printr-o gogoașă uriașă

Puii de aur** Rusia – România 0-0

Naționala de tineret a României a câștigat Grupa 1 din preliminariile pentru Euro 2011 după 0-0 ieri, cu Rusia, la St. Petersburg. Tricolorii mici bătuseră vineri, la Botoșani, aceeași Rusie cu 3-0. Echipa lui Săndoi s-a calificat în barajul pentru turneul final. România are șansa să ajungă, astfel, din nou la Olimpiadă, după 48 de ani. Calculele erau simple: după ce îi bătusem pe ruși cu 3-0 la Botoșani, acum aveam nevoie doar de o înfrângere la două goluri diferență pentru a câștiga grupa și a ne duce la barajul pentru Europeanul de anul viitor din Danemarca. Tocmai de aceea, Săndoi a preferat să menajeze mai mult de jumătate din echipa care dezintegrase Rusia săptămâna trecută. Iar începutul n-a fost prea încurajator, cu Silviu Lung scăpând în față două mingi pe care rușii n-au fost în stare să le concretizeze. Însă portarul Craiovei avea să se revanșeze cu vârf și îndesat pe parcursul meciului. Și-a revenit instant, parând un șut de la 25 de metri al lui Mamaev. De-abia apoi am atacat și noi, cuplul Hora - Ioniță realizând două contraatacuri pe care rușii le-au oprit cu greu. A venit însă eliminarea lui Ioniță și roșiii s-au năpustit peste noi.
Puii de aur** Rusia - România 0-0

Andy Schleck, exclus din Turul Spaniei de Bjarne Riis

Rutierul luxemburghez Andy Schleck, locul doi la ultima ediție a Turului Franței, și australianul Stuart O'Grady au fost excluși din Turul Spaniei de către managerul echipei lor, Saxo Bank, Bjarne Riis, pentru indisciplină. Riis, care va lucra în sezonul viitor cu spaniolul Alberto Contador, a precizat că excluderea celor doi sportivi nu are nicio legătură cu dopajul. "Știu că am încălcat regulamentul echipei, consumând un pahar după ce am luat cina și din acest motiv Bjarne Riis a decis să mă trimită acasă, la fel ca și pe Suart O'Grady. Sunt responsabil pentru faptele mele și, chiar dacă apreciez că decizia este prea severă, Bjarne trebuie să ia cea mai bună hotărâre pentru echipă, în calitatea sa de manager", a declarat Andy Schleck pentru site-ul cyclingnews.com. Andy Schleck va părăsi echipa Saxo Bank la finalul sezonului, spre deosebire de fratele său, Frank, și de Stuart O'Grady, și va concura pentru o echipă din Luxemburg.
Andy Schleck, exclus din Turul Spaniei de Bjarne Riis