CELE MAI NOI ARTICOLE

Clau-gol, ca Vialli!

Înfrângerea rușinoasă din Regie, 0-2 cu Sportul Studențesc, poate aduce schimbări majore în conducerea tehnică a „șepcilor roșii". Marian Pană este contestat de suporteri și se pare că, mai nou, a rămas și fără sprijinul jucătorilor, iar în aceste condiții, conducerea clubului se vede forțată să-l schimbe pe actualul tehnician. Surpriza abia acum vine, cel care are cele mai mari șanse de a-i lua locul lui Pană fiind nimeni altul decât atacantul Claudiu Niculescu! „Clau-gol" este pe placul jucătorilor, dar și al fanilor, de mai bine de două luni, golgheterul alb-negrilor din acest sezon fiind și antrenor secund la Universitatea. Iar acum poate să devină antrenor-jucător, având ca model înaintași celebri: Gianluca Vialli sau Ruud Gullit (la Chelsea), Dorinel Munteanu (CFR Cluj) sau Cosmin Contra (Poli Timișoara).
Clau-gol, ca Vialli!

„Surdu titular!** Echipa câștigătoare nu se schimbă!”

Tehnicianul roș-albaștrilor, Marius Lăcătuș nu era hotărât aseară aspura primului „11" al Stelei. Concret, „Fiara" nu era decis cine îl va ajuta în avanposturi pe Bogdan Stancu. Totuși, surse din anturajul antrenorului ne-au mărturisit că Lăcătuș este tentat să înceapă partida din Giulești cu un duo Bogdan Stancu-Romeo Surdu. „ Știți și voi că echipa câștigătoare nu se schmibă. Din acest motiv, Lăcă ar vrea să înceapă cu Surdu titular , mai ales că fundașii rapidiști sunt mai greoi, iar Romică are viteză mai mare decât Bilașco sau Kapetanos", a afirmat un oficial stelist.
"Surdu titular!** Echipa câștigătoare nu se schimbă!"

Dani Coman a revenit în țară

Accidentat la antrenamentul de miercuri, când a suferit o ruptură de stres, Dani Coman a fost plecat în Serbia pentru a se trata la vraciul Marijana Kovacevic. Portarul Rapidului a revenit însă sâmbătă în România și, din câte se pare, este complet refăcut. Chiar și așa, Marius Șumudică înclină în continuare să îl titularizeze în derby-ul cu Steaua de azi pe Mircea Bornescu, „Robocop" urmând să ia loc doar pe banca de rezerve.
Dani Coman a revenit în țară

„Cassio nu merită numărul 99”

Viorel Moldovan (medalion) nu e deloc mulțumit de prestațiile lui Cassio (foto) la Rapid. Fostul atacant din Giulești consideră că brazilianul este nedemn de tricoul vișiniu, în ciuda golurilor marcate de sud-american în Giulești. „Poartă același număr pe tricou, 99, ca și cel pe care îl aveam eu pe când evoluam la Rapid, dar distanța e enormă. Nu îl văd drept atacantul menit să se impună la Rapid", spune Viorel Moldovan. Acesta consideră că este o mare diferență între jucătorii ofensivi de acum de la Rapid și cei care jucau în urmă cu patru ani în sfertul de finală contra Stelei: „Eram în primul rând mai uniți. Apoi, era și o diferență certă de valoare". "Nu mă mulțumește ce văd!" Revenind la Cassio, Moldovan spune că îi mai trebuie încă multe goluri ca să merite tricoul cu numărul 99. „Sunt foarte atent la el, tocmai pentru că a luat numărul pe care l-am purtat eu în Giulești. Până acum însă nu mă mulțumește deloc ce văd", afirmă Moldovan.
"Cassio nu merită numărul 99"

Cum face Copos rost de bani? L-a rugat pe Lucescu să-i cumpere un jucător! Vezi care

George Copos se plânge tot timpul că a ajuns la fundul sacului și că „planeta se scufundă". A găsit însă o formulă prin care poate finanța clubul până la finalul sezonului. Pentru a-și menține pe linia de plutire echipa, finanțatorul trupei din Giulești a luat „trenul speranței" cu destinația Donețk. Mai precis, șeful rapidiștilor a asistat la partida ucrainenilor lui Lucescu, susținută în compania lui Arsenal, din Champions League. George Copos nu s-a deplasat însă în Ucraina doar ca simplu spectator, ci și în interes de serviciu. Cunoscând potența financiară a Șahtiorului, patronul „feroviarilor" a demarat discuții cu „Il Luce" și Ahmetov, propunându-le un fotbalist din trupa lui Marius Șumudică. Jucătorul pe care Copos vrea să-l transfere în estul Europei este brazilianul Marcos Antonio (foto). Copos cere 2 milioane de euro Patronul rapidist mizează pe cartea de vizită a lui Marcos, care a fost om de bază la Auxerre, fiind recent dorit și de PAOK Salonic. George Copos speră să obțină cel puțin 2 milioane de euro pe Antonio, bani de care are nevoie să achite salariile jucătorilor până în iunie. Copos va trebui însă să-i înfrunte pe Marius Șumudică și Dinu Gheorghe, care par foarte greu de convins să renunțe la fundașul brazilian. Afacerea cu Șahtior are mari șanse să se realizeze, dat fiind că Mircea Lucescu caută mereu brazilieni, cu care lucrează foarte bine la Donețk. La derby-ul din această seară, mai mulți impresari de la Donețk se vor deplasa la București pentru a-
Cum face Copos rost de bani? L-a rugat pe Lucescu să-i cumpere un jucător! Vezi care

VIDEO SENZAȚIONAL** Protest neobișnuit în Elveția! Fanii lui FC Basel au aruncat în teren sute de mingi de tenis

Protest inedit la un meci de fotbal din Elveția. La meciul dintre primele două clasate, FC Luzern și FC Basel, suporterii adversarei CFR-ului au aruncat în teren sute de mingi de tenis. Motivul? Elvețienii au fost foarte nemulțumiți de faptul că meciul a fost programat la 12.45, deși era duelul pentru prima poziție în clasament.
VIDEO SENZAȚIONAL** Protest neobișnuit în Elveția! Fanii lui FC Basel au aruncat în teren sute de mingi de tenis

ULUITOR!** Un tânăr din Liga 1, aproape de a fi coleg cu Ibra, Pato și Robinho la Milan!

Fotbalul românesc este pe cale să realizeze un nou export de marcă. După ce Radu Ștefan a plecat la Lazio, o altă echipă din Serie A este cu ochii pe Liga 1. AC Milan vrea să găsească o nouă mină de aur în Est, așa cum a făcut-o în 1999. Țința echipei lui Berlusconi este un tânăr român, care va fi urmărit în perioada următoare de trimișii clubului milanez. Ar putea fi cel mai scump tranfer din istoria fotbalului românesc. Doar în ediția tipărită de luni a ProSport puteți afla pe cine urmărește echipa lui Ibrahimovic, Robinho și Pato.
ULUITOR!** Un tânăr din Liga 1, aproape de a fi coleg cu Ibra, Pato și Robinho la Milan!

Hagi, după prima înfrângere cu Galata:** „Nu pot să diger înfrângerea, dar sunt mulțumit de joc”

Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, a declarat, duminică seară, că nu poate să digere înfrângerea, cu scorul de 2-0, din meciul cu Trabzonspor, dar este mulțumit de evoluția jucătorilor săi, informează ajansspor.com. "Ă‚sta este fotbalul, nu poți să câștigi mereu. Am avut o evoluție bună. Nu pot să diger înfrângerea, dar pot spune că sunt mulțumit de joc. Este o înfrângere nedorită. Prima repriză a fost echilibrată, dar în a doua am dominat. Din nefericire am ratat ocaziile clare pe care le-am avut. Am fi meritat cel puțin un egal", a spus Hagi. Formația Galatasaray a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa Trabzonspor, într-un meci din etapa a XI-a a campionatului Turciei, aceasta fiind prima înfrângere a tehnicianului Gheorghe Hagi în cel de-al doilea său mandat la gruparea din Istanbul. Ambele goluri au fost marcate de Umut Bulut '75, '90+3. În primele două meciuri de la revenirea la Galatasaray, Gheorghe Hagi a înregistrat o remiză, scor 0-0, cu Fenerbahce, și o victorie, scor 2-1, cu Antalyaspor.
Hagi, după prima înfrângere cu Galata:** "Nu pot să diger înfrângerea, dar sunt mulțumit de joc"

VIDEO** Ce a pierdut naționala! Mirel Rădoi, gol FABULOS de la 35 de metri!

Mijlocașul Mirel Rădoi a marcat un gol, duminică, în partida pe care echipa Al Hilal a terminat-o la egalitate, pe teren propriu, scor 3-3 (1-1), cu formația Al Ahli, în etapa a XII-a a campionatului Arabiei Saudite. Rădoi a înscris, în minutul 56, al treilea gol al gazdelor. Celelalte două goluri au fost marcate de Thiago Neves '9 și Al Mehyani '47.
VIDEO** Ce a pierdut naționala! Mirel Rădoi, gol FABULOS de la 35 de metri!

„Paszkany e un nesimțit, un golan!** Se crede stăpânul Ardealului” Vezi cum îi amenință Borcea pe clujeni

Cristi Borcea a tunat și fulgerat după înfrâgerea de la Cluj: "Paszkany e un nesimțit, un golan! Se crede stăpânul Ardealului" "Nu sunt supărat de golul din ofsaid, nu sunt supărat de rezultat. M-am obișnuit cu CFR-ul.. Nu se poate ca acest Paszkany să ducă nesimțirea la acest nivel. E un nesimțit! Crede că e stăpânul Ardealului", a declarat Borcea la Sport.ro
"Paszkany e un nesimțit, un golan!** Se crede stăpânul Ardealului" Vezi cum îi amenință Borcea pe clujeni

Andrei Cristea: „Șansele la titlu s-au redus!** Avem multe complexe”

Andrei Cristea a declarat după înfrângerea de la Cluj că Dinamo și-a redus șansle la titlu: "Avem multe complexe! Avem probleme" "Am făcut un meci nereușit. Șansele noastre pentru titlu s-au redus. Suntem foarte concentrați pe Cupă. Avem multe complexe, sperăm să ne revenim. Cred că suporterii meritau să ne susțină, îmi pare rău, mi-aș fi dorit să fie alături de noi. Arbitrajul a fost bun, dar trebuie să ne gândim că noi avem problemele noastre", a spus atacantul lui Dinamo
Andrei Cristea: "Șansele la titlu s-au redus!** Avem multe complexe"

Păzea! A revenit Torres!

Liverpool a câștigat, ieri, derby-ul cu Chelsea, 2-0 în etapa a 11-a, pe „Anfield", după o „dublă" a lui Torres. „Cormoranii" par că și-au revenit complet. Au legat a treia victorie consecutivă în Premier League și au urcat pe poziția a noua. Cu Napoli a strălucit Gerrard, cu Chelsea i-a venit rândul lui Torres. În fața liderului din Premier League, spaniolul și-a dublat norma de goluri reușite în acest sezon! Chiar în fața unei defensive care pe teren străin nu încasase până acum decât trei goluri în zece etape! Menajat în Europa League, „El Niño" s-a descătușat cu Chelsea, pe care a îngenuncheat-o cu două execuții de clasă. S-a vorbit mult în ultima perioadă despre un posibil transfer din iarnă pe „Stamford Bridge".
Păzea!  A revenit Torres!

Cârțu: ‘Țelul nostru e să acumulăm cât mai multe puncte! La iarnă vom trage linie!’

Sorin Cârțu a declarat că este mulțumit de rezultatul meciului CFR - Dinamo, 1-0, dar că acest meci trebuie lăsat în urmă în favoarea meciului din Cupa ROmâniei cu Gloria Bistrița. "Una peste alta sunt mulțumit. Mergem mai departe. Țelul nostru este să acumulăm cât mai multe puncte. Acum ne gândim la Cupa României, vrem să obținem o victorie cu Bistrița. În rest, nu am ce comentarii să mai fac", a declarat antrenorul CFR-ului la conferința de presă de după meci.
Cârțu: 'Țelul nostru e să acumulăm cât mai multe puncte! La iarnă vom trage linie!'

Victor Becali: „A fost offside la faza golului!”

Victor Becali spune că CFR a marcat din offside: "Arbitrul a greșit, a fost offside, dar nu la cel care a marcat, ci la cel care a centrat"
Victor Becali: "A fost offside la faza golului!"

„Nu e posibil să ții 1000 de suporteri afară! O să-i șicanăm și noi!”

După incidentele petrecute inaintea meciului CFR Cluj - Dinamo, scor 1-0, în care suporterii clubului Dinamo care nu aveau buletin de București nu au fost lăsați să intre, Ioan Andone a declarat: "Nu e posibil ca să ții 1000 de suporteri afară. Suntem în 2010. Dar o să vină și CFR la noi. O să-i șicanăm și noi. Ar trebui să umplem stadioanele, nu să ținem lumea afară. E o golănie ce s-a întâmplat", a spus antrenorul lui Dinamo în conferința de presă de dpă meci.
"Nu e posibil să ții 1000 de suporteri afară! O să-i șicanăm și noi!"

Chinuială!** Toulon – Oltchim 22-26!

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 26-22 (13-13), formația franceză Toulon, într-un meci din etapa a IV-a a grupei C a Ligii Campionilor, reușind al doilea succes din această fază a competiției. În celălalt meci al grupei, disputat tot astăzi, echipa norvegiană Larvik a învins, în deplasare, cu scorul de 38-20, formația daneză Randers HK.
Chinuială!** Toulon - Oltchim 22-26!

Ando își acuză jucătorii**: „Nu am văzut nimic din ce am lucrat! Nu ne putem gândi la titlu”

Dinamo a pierdut la Cluj și ardelenii anunță că au reintrat în lupta la titlu. Ioan Andone a declarat după meci că Dinamo a jucat prost, dar îi acuză și pe jucători: "Nu am fost bine oragnizați, nu am văzut nimic din ce am pregătit"
Ando își acuză jucătorii**: "Nu am văzut nimic din ce am lucrat! Nu ne putem gândi la titlu"

Mureșan:** „Am învins pe merit! Nu a fost off-side la faza golului”

Dinamo nici de această dată n-a reușit să se impună în Gruia. Jucătorii lui Ioan Andone au pierdut la limită, scor 1-0, însă "roș-albii" au reclamat off-side la De Zerbi, autorul pasei de gol. Iuliu Mureșan susține însă că arbitrii au luat cea mai bună decizie, iar golul a fost valabil. "Băieții au fost motivați, au reușit o victorie foarte importantă. Nu a fost off-side la golul lui Dinamo, oricum nu comentăm arbitrajul. Din motive de securitate am luat decizia de a permite doar cetățenilor din capitala județului Ilfov. Suntem în obiectiv atât în Champions League cât și în Cupa României. Nu știu dacă Dinamo are un complex CFR, dar astăzi am învins pe merit", a declarat Iuliu Mureșan la gsptv
Mureșan:** "Am învins pe merit! Nu a fost off-side la faza golului"

„Am reintrat în lupta la titlu!** Dacă era Traore, poate îi mai dădeam cinci goluri lui Dinamo”

Dinamo rămâne fără victorie la Cluj, după mai bine de 36 de ani. Paszkany a declarat după meci că CFR a reintrat în lupta pentru titlu. "Dacă era Traore pe teren, poate îi mai dădeam cinci goluri lui Dinamo" "Eu cred că am dominat jocul de la un capăt la celălalt. Puteam câștiga și la un rezultat mai concludent, dar cele trei puncte contează. Nu am văzut reluarea decât în momentul în care s-a marcat. Sunt ferm convins că nu a fost nimic neregulamentar. Decizia se ia de la securitate. Anii precedenți au fost incidente la meciurile cu Dinamo, aceștia aveau un singur scop: de a câștiga altfel decât pe teren. Am luat decizia absolut corectă de a elibera bilete celor care au buletin de București. Am fost o victorie foarte importantă și pot spune că am reintrat în lupta pentru titlu. E normal să ne dorim un rezultat de egalitate ca să reducem din diferența de puncte. Cârțu rămâne până în vara lui 2011. Dacă Traore era pe teren, poate îi mai dădeam cinci goluri lui Dinamo", a declara Paszkany după meci la Sport.ro
"Am reintrat în lupta la titlu!** Dacă era Traore, poate îi mai dădeam cinci goluri lui Dinamo"

Dinamoviștii au cerut off-side la golul CFR-ului! FOTO** A fost corect golul lui Bjelanovic?

Dinamoviștii contestă golul înscris de Bjelanovici, susținând că De Zerbi, autorul assist-ului, era în off-side în momentul în care a primit balonul în partea stângă. Din primele imagini, se pare că echipa din Ștefan cel Mare pare îndreptățită să critice decizia arbitrilor, care au acordat gol pentru CFR Cluj. Jucătorul "feroviarilor" pare ceva mai în față, însă avantajul se poate măsura în milimetri și abia poate fi văzut pe reluări.
Dinamoviștii au cerut off-side la golul CFR-ului! FOTO** A fost corect golul lui Bjelanovic?

S-a lăsat cu bătaie la CFR-Dinamo! 100 de reținuți după incidente!

Partida din Gruia a debutat cu scandal la poarta de acces a fanilor dinamoviști în arenă. Asta pentru că oficialii CFR-ului au hotărât ca în sectorul în care „câinii" aveau rezervate 1.100 de bilete să nu intre decât fanii care au buletin de București. Decizie neinspirată, care a pus gaz pe foc, iar de aici până la scandal nu a fost decât un pas. În spatele peluzei au rămas în jur de 700 de fani, iar cei care apucaseră să intre în stadion au ieșit afară din solidaritate. Conflictul a degenerat, iar ultrașii roș-albilor s-au luat la bătaie cu forțele de ordine.
S-a lăsat cu bătaie la CFR-Dinamo! 100 de reținuți după incidente!

Vezi toate rezultatele din Liga Feminină de Handbal

Rezultate înregistrate în partidele disputate, duminică, în etapa a VIII-a a Ligii Naționale de handbal feminin:Tomis Constanța - Oțelul Galați 29-20 (14-9) Celelalte dispute contând pentru runda a VIII-a s-au jucat în devans, înregistrându-se următoarele rezultate: SCM Craiova - HC Zalău 24-22, HCM Știința Baia Mare - HCM Roman 27-24, Rulmentul Brașov - CSM București 34-39, Universitatea Reșița - "U" Jolidon Cluj 25-34, Oltchim Râmnicu Vâlcea - Dunărea Brăila 38-21.
Vezi toate rezultatele din Liga Feminină de Handbal

David Ferrer a câștigat turneul de la Valencia

Tenismanul spaniol David Ferrer, cap de serie numărul 4, a câștigat, duminică, turneul de la Valencia, dotat cu premii în valoare totală de 1.357.000 de euro, informează AFP.Ferrer l-a învins, în finală, cu scorul de 7-5, 6-3, pe compatriotul său Marcel Granollers și a obținut al 11-lea titlu din carieră. Pentru succesul obținut la Valencia, David Ferrer va primi 500 de puncte ATP și un cec în valoare de 323.000 de euro, în timp ce Granollers a încasat 149.250 de euro și 300 de puncte ATP.
David Ferrer a câștigat turneul de la Valencia

VIDEO Hagi, primul eșec la Galata!** Vezi ce gafă a ‘îngropat-o’ pe Cim Bom

Hagi este la al treilea meci cu Cim Bom! Regele are un egal pe terenul lui Fener și o victorie cu Antalyaspor. Galata este însă aproape de primul eșec cu Hagi la conducere. Bulut a deschis scorul în minutul 76.
VIDEO Hagi, primul eșec la Galata!** Vezi ce gafă a 'îngropat-o' pe Cim Bom

VIDEO** Messi deschide scorul la Getafe după o pasă magnifică marca Villa

Barcelona a plecat, ca mai mereu în acest sezon, în urmărirea marii rivale de la Real. Extratereștrii au dechis scorul la Getafe, prin cine altcineva? decât Messi. Argentinianul l-a executat scurt pe Codina, după o fază spectacol și o pasă genială a lui Villa
VIDEO** Messi deschide scorul la Getafe după o pasă magnifică marca Villa

Steaua, victorie la Otopeni

Echipa de baschet masculin Steaua București a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 78-63 (41-33), formația CS Otopeni, într-un meci din etapa a IX-a a Diviziei A.CS Otopeni a început la timonă partida cu Steaua, dar după primul sfert a cedat inițiativa, fiind condusă la diferențe din ce în ce mai mari. Steliștii au obținut cea de-a șaptea victorie a sezonului și, cu 16 puncte în clasament, conduc în clasament, la egalitate cu BC Mureș. În celelalte partide ale rundei a IX-a s-au înregistrat rezultatele: Gaz Metan Mediaș - "U" Mobitelco BT Cluj, 86-79, BC Mureș - BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc 97 - 81, BC Timișoara - BCM U Pitești 60-71, CSM București - Poli Iași 103-73, Energia Rovinari - SCM CSS Craiova 84-56 și CSU Cuadripol Brașov - CSU Atlassib Sibiu 66-98.
Steaua, victorie la Otopeni

Etapă nebună în Bundesliga! 35 de goluri în 9 meciuri,** Marica – eroul principal în cea mai clară victorie! Vezi toate rezultatele!

Etapă pe placul fanilor în Bundesliga, campionatul cu cea mai mare asistență la meciuri din Europa. În cele nouă partide disputate s-au înscris nu mai puțin de 35 de goluri, adică o medie de 3.88 pe meci, o cifră impresionantă. Totul a început vineri, când Schalke a reușit cea de-a doua victorie din acest sezon, după 3-0 cu nou-promovata St.Pauli. Însă cele mai multe goluri au putut fi văzute în Borussia Monchengladbach-Bayern Munchen 3-3 și Stuttgart-Werder Bremen 6-0. De altfel, echipa lui Marica a reușit cea mai clară victorie din această etapă din campionatul Germaniei. Trebuie să subliniem aici că atacantul român a fost omul meciului, cu un gol și trei pase decisive. Cea mai "săracă" partidă a fost cea dintre Freiburg și Mainz, pierdută de fostul lider cu 1-0. După un debut impecabil, cu șapte victorii din șapte, Mainz a început să se stingă și a ajuns la cea de-a treia partidă în care gustă eșecul, două în campionat și una în Cupă. Iată rezultatele complete din Germania: Schalke - St. Pauli 3-0 Nurnberg - Koln 3-1 Moenchengladbach - Bayern Munchen 3-3 Hamburg - Hoffenheim 2-1 Freiburg - Mainz 1-0 Frankfurt - Wolfsburg 3-1 Hannover - Dortdmund 0-4 Stuttgart - Bremen 6-0 Leverkusen - Kaiserslauten 3-1
Etapă nebună în Bundesliga! 35 de goluri în 9 meciuri,** Marica - eroul principal în cea mai clară victorie! Vezi toate rezultatele!

Gavrilescu, după victoria de la Toulon: „Ne gândim la întărirea lotului și la un alt antrenor”

Președintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat, duminică,după victoria de la Toulon, din Liga Campionilor (26-22), că l-a mulțumit rezultatul, dar nu și jocul campioanei României. "Sunt semne pozitive, jocul a fost puțin mai bun ca până acum, dar nu m-a mulțumit decât victoria. După primele trei meciuri din grupă, aveam doar 2 puncte, toată lumea a intrat în alertă, dar iată că acum programul ne avantajează, jucăm ultimele două meciuri acasă și putem aduna 8 puncte. La fel a fost și anul trecut în grupa preliminară, dar cu 8 puncte atunci, ne-am calificat de pe primul loc mai departe. Cu o victorie în meciul următor, vom avea șase puncte și ne vom califica în grupele principale, însă acolo ne vor aștepta echipe foarte puternic
Gavrilescu, după victoria de la Toulon: "Ne gândim la întărirea lotului și la un alt antrenor"

VIDEO Marica e în mare formă!** Gol și trei pase decisive pentru român! Stuttgart o distruge pe Bremen, scor 6-0

Ciprian Marica trece prin momente bune. După golul înscris împotriva celor de la Getafe, din grupele Europa League, atacantul român a reușit să înscrie pentru VfB Stuttgart și în această seară. Internaționalul român a deschis scorul în minutul 10, în disputa de pe teren propriu cu Werder Bremen, după o pasă primită de la Gebhart. Antrenorul Jens Keller l-a trimis pe Marica încă din primul minut și jucătorul în vârstă de 25 de ani a arătat o mare poftă de joc. Acesta a mai avut o ocazie importantă, în minutul 2, când lovitura de cap nu a prins cadrul porții. De asemenea, în minutul 15 ar fi putut realiza "dubla", însă nu a reușit să-l învingă pe Tim Wiese, portarul celor de la Werder. Oaspeții au fost aproape de egalare în minutul 23, însă Torsten Frings a ratat o lovitură de la 11 metri. Ocazia s-a răzbunat opt minute mai târziu, când Cacau a făcut 2-0, autorul pasei fiind Marica. Meciul este în desfășurare.
VIDEO Marica e în mare formă!** Gol și trei pase decisive pentru român! Stuttgart o distruge pe Bremen, scor 6-0

CFR – Dinamo 1-0! Revin clujenii în lupta pentru titlu?

Pus sub presiune, Cîrțu și-a scos „copiii", Rada și Dică, din primul „11", și nu a greșit. CFR a fost mai solidă și mai verticală aseară, cu Dinamo, câștigând derby-ul, scor 1-0, după o luptă destul de echilibrată, dar tranșată pe merit. Cele două combatante trec prin momente de convulsii. „Câinii" parcă au rămas fără stăpân, intrând sub auspiciile instabilității, iar „colecționarii de trofee" din Gruia parcă și-au pierdut identitatea și au deraiat de pe linia victoriilor. Chiar și așa, ieri-seară, au luptat cu gândul la titlu. Andone s-a fălit cu cinci piese ofensive, cu intenția de a „aresta" balonul, după modelul Bayern. Părea că-i merge. Dinamoviștii s-au apărat avansat și au dat slabe semnale de amenințare prin Adrian Cristea (8) și (20) sau Niculae (11). Dar clujenii au stat destul de bine în teren și au deschis scorul după o fază de manual fotbalistic. Culio l-a găsit pe De Zerbi în bandă, iar italianul a trimis mingea la firul ierbii, printre toți albii „Fălcosului", de unde Bjelanovic a împins în plasă din gura porții (25). 1-0. Vișiniii păreau mai montați. Și mai organizați. Trasorul lui Costa, din lovitură liberă, a închis prima repriză (43).
CFR - Dinamo 1-0! Revin clujenii în lupta pentru titlu?

Sebastian Vettel a câștigat în Brazilia

Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Braziliei, penultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, desfășurată pe circuitul de la Interlagos, el fiind urmat de coechipierul său, australianul Mark Webber. Pe locul trei s-a clasat Fernando Alonso (Ferrari), iar pe patru a terminat Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes), britanicul fiind urmat de coechipierul său Jenson Button. Pe locurile 6-10 s-au poziționat, în ordine, Nico Rosberg, Michael Schumacher (ambii Mercedes), Nico Hulkenberg (Williams), Robert Kubica (Renault) și Kamui Kobayashi (Sauber).
Sebastian Vettel a câștigat în Brazilia

„Dacă Steaua merge în Ligă și Stancu dă cinci goluri**, îl dau cu 20 de milioane”

Răzvan Lucescu spune că îl preferă pe Bogdan Stancu lui Mutu: "Bogdan nu are experiența lui Mutu, dar viitorul e al lui", a declarat selecționerul. Becali crede că atacantul Stelei mai are de tras până să ajungă la valoarea lui Mutu: "Dacă Steaua merge în Ligă și Bogdan dă vreo cinci goluri, atunci îl dau cu 20 de milioane"
"Dacă Steaua merge în Ligă și Stancu dă cinci goluri**, îl dau cu 20 de milioane"

Becali și Borcea pun la cale destrămarea Oțelului**: „Steaua ia doi jucători, Dinamo doi” Vezi planul lui Gigi

Gigi Becali spune că nici nu se gândește să nu câștige în Giulești. Patronul Stelei spune că Oțelul nu va câștiga titlul, chiar dacă acum s-a distanțat în campionat: "Am vorbit cu Borcea: băi, ce facem cu Oțelul" Vezi planul pus la cale de Becali și Borcea.
Becali și Borcea pun la cale destrămarea Oțelului**: "Steaua ia doi jucători, Dinamo doi" Vezi planul lui Gigi

Federer câștigă la Basel și obține titlul cu numărul 65 din carieră!

Tenismanul elvețian Roger Federer, cap de serie numărul unu, a câștigat, duminică, turneul de la Basel, dotat cu premii în valoare totală de 1.755.000 de euro, informează AFP. Federer l-a învins, în finală, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-1, pe sârbul Novak Djokovici, al doilea favorit al competiției. În urma acestui succes, tenismanul elvețian a obținut al 65-lea titlu din carieră, cu unul mai mult decât americanul Pete Sampras. Pentru victoria de la Basel, Roger Federer va primi 500 de puncte ATP și un cec în valoare de 291.700 de euro, în timp ce Djokovici va încasa 134.000 de euro și 300 de puncte ATP.
Federer câștigă la Basel și obține titlul cu numărul 65 din carieră!

Jorge Lorenzo a câștigat Grand Prix-ul Valenciei la MotoGP

Pilotul spaniol Jorge Lorenzo (Yamaha) a câștigat Marele Premiu al Valenciei la MotoGP, duminică, pe circuitul Ricardo-Tormo, a 18-a și ultima etapă a Campionatului Mondial de Motociclism Viteză, informează AFP. Lorenzo, care a înregistrat, în Spania, a noua sa victorie a sezonului, a fost urmat de australianul Casey Stoner (Ducati) și de italianul Valentino Rossi (Yamaha). Jorge Lorenzo își asigurase dinaintea acestei ultime curse a sezonului titlul de campion. Spaniolul a acumulat 383 de puncte, în timp ce compatriotul său, Dani Pedrosa (Honda), care a terminat campionatul pe locul doi, are 245 de puncte. Al treilea clasat, italianul Valentino Rossi (Yamaha), a acumulat 233 de puncte.
Jorge Lorenzo a câștigat Grand Prix-ul Valenciei la MotoGP

VIDEO Tamaș întors pe toate fețele de Balotelli! Vezi cum l-a umilit italianul pe fundașul lui West Bromwich Albion!

Manchester City s-a impus pe terenul celor de la West Bromwich Albion cu scorul de 2-0, iar trupa lui Mancini a fost purtată spre victorie de Super-Mario Balotelli. Atacantul italian a reușit o "dublă" în acest meci, iar la primul gol românul Gabi Tamaș a fost cel care a greșit, oferindu-i lui Balotelli șansa de a deschide scorul Chiar dacă a marcat de două ori în 6 minute, Balotelli nu izbutit să fie până la capăt un jucător model, italianul fiind eliminat în minutul 63
VIDEO Tamaș întors pe toate fețele de Balotelli! Vezi cum l-a umilit italianul pe fundașul lui West Bromwich Albion!

VIDEO** Pato duce Milan la două puncte în spatele lui Lazio! Vezi ‘scărița’ lui Flamini

Ambrosini, Flamini și Pato au marcat în deplasarea de la Bari și Milan se apropie la doar două puncte de liderul de la Lazio, după ce romanii au pierdut derby-ul capitolin cu Roma. Ambrosini a deschis scorul după patru minute de joc, iar Flamini a dublat avantajul în minutul 31. Golul lui Kutuzov nu i-a speriat pe rossoneri, care au marcat golul decisiv prin Pato, după o acțiune școală. Reușita din ultimul minut marca Barreto nu a mai schimbat soarta celor trei puncte.
VIDEO** Pato duce Milan la două puncte în spatele lui Lazio! Vezi 'scărița' lui Flamini

Un fan și-a pierdut un deget în timpul meciului Lazio-AS Roma!

Un suporter în vârstă de 22 de ani al echipei Lazio Roma și-a pierdut un deget încercând să escaladeze un zid pentru a asista fără bilet la meciul cu AS Roma, duminică, pe stadionul Olimpic din capitala Italiei, a anunțat agenția Ansa, citată de AFP. Suporterul respectiv și-a secționat o falangă, el fiind transportat imediat la spitalul Gemelli din Roma. Bărbatul va primi interdicție la meciuri. Echipa AS Roma, adversara formației CFR Cluj în grupa E a Ligii Campionilor, a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), pe Lazio Roma, într-un meci din etapa a X-a a campionatului italian.
Un fan și-a pierdut un deget în timpul meciului Lazio-AS Roma!

VIDEO** Momente strălucitoare oferite de Hernanes în derby-ul Lazio-Roma! L-a umilit pe Cassetti în stil „Ronaldinho”

Iubitorii fotbalului au putut să se bucure astăzi de "Derby della Capitale", dintre Lazio și AS Roma. Dintre românii prinși în cele două loturi, doar Ștefan Radu a intrat pe teren din primul minut, Lobonț fiind ținut pe banca de rezerve. La capătul celor 90 de minute, echipa care s-a bucurat a fost AS Roma, grație reușitelor semnate de Borriello '52 și Vucinici '87, ambele goluri fiind marcate din penalty. Însă echipa de gazdă a avut și ea câteva momente în care și-a bucurat suporterii. Una dintre aceste faze l-a avut în prim plan pe brazilianul Hernanes, care a reușit să treacă de Cassetti printr-un procedeu împrumutat de la conaționalul său, Ronaldinho. Mai jos puteți urmări driblingul spectaculos reușit de mijlocașul în vârstă de 25 de ani, faza terminându-se însă cu un fault.
VIDEO** Momente strălucitoare oferite de Hernanes în derby-ul Lazio-Roma! L-a umilit pe Cassetti în stil "Ronaldinho"

Petrache: „Ne așteaptă un drum lung, nu va fi deloc ușor!” Vezi lotul României pentru dubla cu Uruguay

Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, duminică, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, că dubla manșă pe care reprezentativa României o va disputa cu Uruguay, în barajul de calificare la Cupa Mondială, nu va fi deloc ușoară, deoarece se întâlnesc două echipe latine. "Ne așteaptă un drum lung, după care vom avea un meci destul de greu. Sper ca drumul să fie ușor pentru că băieții se simt bine și avem un spirit foarte bun în echipă. Singura problemă din lot o reprezintă jucătorul Dan Dumitru, care s-a accidentat săptămâna trecută în Franța. Eu zic că suntem pe drumul cel bun și plecăm cu prima șansă în partida cu Uruguay. Îmi doresc să fie la fel și după meciul de la Montevideo, pentru că la București ne va ajuta și publicul, care va veni cu siguranță într-un număr foarte mare. Totuși trebuie să avem grijă pentru că în aceste două meciuri este pus în joc ultimul loc la Cupa Mondială. Se întâlnesc două echipe latine, deci nu va fi deloc ușor", a spus Petrache.
Petrache: "Ne așteaptă un drum lung, nu va fi deloc ușor!" Vezi lotul României pentru dubla cu Uruguay