DEZVĂ‚LUIRI-ȘOC!** Mărturii noi despre finala pierdută de Steaua cu Milan în ’89

Redactor:
Alex Boiciuc
DEZVĂ‚LUIRI-ȘOC!** Mărturii noi despre finala pierdută de Steaua cu Milan în '89
  • Publicat:
  • Actualizat:

Îl recunoști de la o poștă pentru că este aproape neschimbat
față de perioada în care juca, chiar dacă au trecut 20 de ani de
atunci. Tot filiform, dar aceeași vână și aceiași ochi de un
albastru tăios, gata să muște din adversar. La fiecare sută de pași
este oprit măcar o dată pe stradă de vreun suporter. Cum să-l uiți
pe Tudorel Stoica, marele căpitan al celei mai bune echipe de club
care a fost vreodată în România, Steaua 1985-1989?

La 56 de ani, Tudorel Stoica a ieșit la pensie din Armată. N-a
trecut nici măcar o singură zi pe la unitate, dar asta este altă
poveste. Are 56, dar arată de 36. Rezultatul a trei zile pe
săptămână în care joacă fotbal cel puțin o oră și jumătate și a
altor trei în care aleargă măcar un ceas. „Nici când eram fotbalist
nu mă pregăteam așa”, glumește el.

Ion Alecsandrescu și Valentin Ceaușescu,
oamenii-cheie

Inevitabil, discuția merge spre Steaua 1986, spre Cupa Campionilor
și spre cine a avut meritul formării acelei echipe, subiect asupra
căruia au existat mereu păreri diferite. Fostul căpitan din Ghencea
spune că știe mai bine ca nimeni altul care a fost meritul
fiecăruia și în ce a constat acesta. „În primul rând, au fost aduși
fotbaliști pe stilul Stelei, adică foarte tehnici și capabili să
gândească repede în teren, iar aici meritul principal este al lui
Ion Alecsandrescu, care a fost și fotbalist și care a crescut ca și
conducător la Steaua. Apoi, un mare merit în crearea unei atmosfere
formidabile la echipă l-a avut Valentin Ceaușescu (n.r. – fiul lui
Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist al României între 1965 și
1989). El a fost platoșă între conducerea clubului, pe de o parte,
și conducerea ministerului, pe de altă parte, pentru că ăștia din
urmă nu se prea pricepeau la fotbal, dar ne-a și protejat de
arbitrajele ostile, a anihilat practic avantajul lui Dinamo la
acest capitol, pentru că eu am jucat mult la Steaua și știu foarte
bine ce făceau cei de la Dinamo!”.

„Dacă rămânea Halagian, se alegea praful!”

Când ajunge la antrenor, Tudorel este ferm: „Ienei este cel care
are meritul acelei performanțe. Mulți spun că Halagian a făcut
echipa, dar întreb și eu, dacă îți pun șapte piese excepționale la
dispoziție și tu nu știi să le asamblezi, atunci unde e meritul
tău? Nu vreau să vorbesc acum cu păcat, dar cred că, dacă rămânea
Halagian, se alegea praful! E drept, nu m-am avut prea bine cu el,
pentru că, atunci când a venit, avea impresia că eu tai și spânzur
la echipă și atunci a început să mă șicaneze. Mă ținea rezervă, nu
mă băga, doar-doar voi riposta și atunci ar fi avut motiv să mă dea
afară. Sincer, m-am bucurat când l-a dat afară ministrul Olteanu,
că îl iritase și pe el cu pretențiile și cu gura aia mare pe care o
avea!”.


Cu echipa aia din 1986, azi ne băteam la Champions
League fără nicio exagerare! Fiecare echipă avea măcar doi-trei
jucători de mare calitate. O formație de Divizia B de pe vremea aia
ar fi făcut acum față fără probleme în Liga I

Tudorel Stoica

Seria aia de 104 jocuri fără înfrângere în campionat a
fost pe bune! Aveam valoare, nu degeaba am jucat două finale de
Cupa Campionilor. Tot se amintește de meciul acela de la Bihor, dar
dacă ăia dădeau mingea numai prin tribună, nu era normal ca
arbitrul să prelungească meciul?

Tudorel Stoica


„Cu
Gigi Becali n-am cum să lucrez!”

Ex-căpitanul Stelei n-a ascuns niciodată faptul că se află în
relații bune cu frații Ioan și Victor Becali. În ceea ce-l privește
însă pe actualul finanțator din Ghencea, lucrurile nu stau la fel.
„N-am avut niciun diferend, ne salutăm când ne vedem, dar atât. Nu
cred că aș putea să lucrez vreodată cu el, pentru că nu sunt genul
de om care să accepte anumite lucruri sau un anumit comportament.
Cine vrea s-o facă, e treaba lui, eu umilit n-am acceptat și n-o să
accept să fiu niciodată”.



„Nu știau cum să scape de mine!”

Chiar dacă a jucat o viață la Steaua, Tudorel Stoica spune că
probabil astăzi ar fi fost mult mai sărac din punct de vedere
financiar dacă nu ar fi jucat un an la Lens, dar și că nu poate
uita cum a fost îndepărtat din club la începutul anilor 90.

La două luni după finala Cupei Campionilor 1989, pierdută cu 0-4 în
fața celor de la AC Milan, Tudorel Stoica și Victor Pițurcă primeau
aprobarea de a se transfera în liga a doua franceză, la Racing Club
Lens, actuala formație a unui alt ex-stelist, Ladislau Bölöni.
„Președinte era tot Gervais Martel, care este și acum! Echipa
retrogradase, iar el a adus 20 de jucători și antrenor nou, în
speranța că va promova imediat. Biniînțeles că n-a promovat, era
greu să asamblezi o echipă cu atâția jucători noi, așa că la
finalul campionatului ne-a dat pe toți afară! Altceva vreau însă să
subliniez, anume că, dacă nu mergeam să joc în Franța, acum poate
eram falit! E adevărat, strânsesem și cât am jucat la Steaua, poate
câteva sute de mii de lei, bani mulți la vremea aia, dar care după
Revoluție n-au mai însemnat aproape nimic. În schimb, cu banii
primiți la Lens, în valută, mi-am clădit actuala situație
financiară”.

Chiar dacă Tudorel n-a vrut să detalieze, apropiați ai fostului
stelist spun că acesta a investit în terenuri în centrul orașului,
pe care a scos apoi sume frumușele, de ordinul milioanelor de euro,
sumă cu care a asigurat familiei sale liniștea financiară.

„Trecutul meu stelist îi deranja”

Marea durere a celui care a purtat ani întregi banderola de căpitan
în Ghencea o reprezintă însă modul în care clubul pe care l-a
servit atâția ani l-a îndepărtat. „După Lens, am revenit la Steaua
ca antrenor secund, împreună cu Piți și cu nea Imi principal. Tot
timpul, însă, s-a dorit îndepărtarea mea de acolo. Se ajunsese la
modul în care mi se spunea: «Tudorele, a venit primarul de la
Galați. Nu vrei să te duci antrenor acolo!?», doar-doar voi pleca.
Cred că îi deranja enorm trecutul meu atât de legat de Steaua. Nu
vorbesc de nea Ion Alecsandrescu, altul m-a dorit plecat din
Ghencea. Tot acela care mi-a cerut să-mi dau demisia din Armată ca
să-mi primesc prima pentru finala Cupei Campionilor din 1989, 1.000
de dolari! (n.r. – se pare că este vorba despre generalul Cornel
Oțelea, comandantul clubului Steaua la vremea respectivă). La un
moment dat, prin 1992, dacă tot nu m-au putut da afară, m-au trimis
la o grupă de copii. Acolo, numai piloși! Din 25 de copii, dacă
erau cinci talentați! Am vrut să renunț la restul, dar Bujor
Hălmăgeanu, care era șeful centrului de copii și juniori, mi-a zis
că în felul ăsta desființăm grupa și că așa ceva nu se poate! Mi-am
dat seama că n-are rost să continui, așa că am renunțat. De ce să
ascund asta, financiar stăteam bine, îmi permiteam să spun totul în
față și să nu-mi pese de consecințe”.

„N-aș suporta să fiu bătaia de joc a
patronilor”

Din 1993 și până acum – cu o scurtă experiență pe banca naționalei
de tineret, în 1998 – Stoica n-a mai profesat ca antrenor. „Nu-mi
pare rău, mă felicit că nu am mers în meseria asta, mai ales când
văd că mulți colegi de-ai mei au ajuns bătaia de joc a patronilor
și a celor cu bani. Decât să vorbească toți nepricepuții despre
mine, mai bine lipsă! Eu sunt bucuros când mă opresc oamenii pe
stradă, oameni pe care nu-i cunosc, și mă felicită și-mi mulțumesc
pentru ce am făcut. Nu trofeele contează, deși am cucerit destule,
ci asta, oamenii care m-au văzut jucând și amintirile pe care le
lași. Până la urmă, cu asta rămâi, iar faptul că am rămas încă în
sufletul suporterilor mă face să trec peste amărăciunea pe care
mi-a lăsat-o în suflet modul în care am fost tratat la și de Steaua
după 1990!”.


Când a spus Gigi Becali că are echipă de titlu, dar
că nu știe dacă are și antrenor pentru acest obiectiv, Lăcătuș
trebuia să-și facă bagajul și să plece! Fiecare știe însă ce e mai
bine pentru el

Tudorel Stoica

N-am făcut multe afaceri cu terenuri, dar ce am făcut mi-a adus
suficienți bani cât să trăim liniștiți eu și familia
mea

Tudorel Stoica


Tudorel Stoica – carte de
vizită

-născut pe 7 septembrie 1954 la Brăila
-a jucat la: Politehnica Galați (1971-1972), CSU Galați
(1972-1974), FCM Galați (1974-1975), Steaua (1975-1989 și
1990-1991), RC Lens (1989-1990)
-15 meciuri la echipa națională în perioada 1979-1987
-370 de partide de campionat a jucat Tudorel Stoica la Steaua, cele
mai multe ale unui jucător pentru clubul roș-albastru

articol scris de Ioan
VIOREL

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele