Bjelanovic: **”Regret că am plecat de la CFR”
15 Feb. 2011
Sașa a făcut de duminică până ieri o vizită fulger la Cluj pentru a-și recupera lucrurile și pentru a-și lua rămas bun de la foștii colegi. "Dacă știam că pleacă Traore, nu mă transferam în Italia", a mărturisit jucătorul.
Vândut pentru 375.000 de euro la Atalanta, liderul din Serie B, Sașa Bjelanovic (31 ani) s-a întors ieri pe fugă la Cluj pentru a-și lua lucrurile rămase în urma plecării intempestive la Bergamo. Croatul și-a vizitat prietenii, o parte din foștii colegi și a predat cheile de la apartamentul închiriat. A avut însă timp și de confesiuni. Una dintre ele, stranie. "Știu că Serie A e foarte aproape, iar Atalanta are planuri foarte frumoase de viitor, dar să știi că îmi pare puțin rău că am plecat de la Cluj", spune atacantul, uimit că CFR-ul a renunțat sau a vândut la nu mai puțin de cinci jucători din atac.