„Containerul relaxării”**, măsura anticluburi pentru „câini”

Redactor:
Mihai Nejneru
Redactor:
Nicu Bădescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Andone le-a promis fotbaliștilor săi în perioada
cantonamentului din Turcia că va reduce drastic numărul nopților pe
care aceștia vor fi obligați să le petreacă înaintea meciurilor în
baza de la Săftica.
Chiar și în aceste condiții, șefii au în vedere să modernizeze
complexul ilfovean. Mai exact, să pună la punct un spațiu de
relaxare destinat exclusiv jocurilor. Până în toamnă, cantonamentul
de la Săftica era un chin pentru mulți dintre jucătorii care au
trecut prin curtea lui Dinamo. De aici, spuneau ei, au apărut și
escapadele nocturne ale lui Cristea, care evada pur și simplu din
cantonament, desfrâurile bahice sau reacțiile necontrolate ale lui
N’Doye din nopțile de pomină ce făceau deliciul paparazzilor. Acum,
după ce au scăpat de elementele „nocive”, șefii vor să creeze
condiții „umane” la Săftica. Aceștia oricum aveau în plan de mai
multă vreme să construiască la Săftica un spațiu în care
fotbaliștii să se poată deconecta, dar acum acesta pare a fi
aproape de realizare.

Containerul relaxării

Proiectul este strâns legat de cel prezentat în ediția tipărită
ieri de ProSport, referitor la noile vestiare pentru juniori care
vor fi montate atât în „Ștefan cel Mare”, cât și la Săftica.
Stafful „câinilor” va aduce un container gigant și la cantonament,
rolul acestuia fiind dedicat exclusiv relaxării. Acesta va fi dotat
cu mese de biliard, mese de rummy și nenumărate televizoare. Asta
mai ales în condițiile în care până în prezent dinamovișii nu
puteau urmări în camere decât două posturi TV. „Noi
înțelegem că trebuie să stăm în cantonament, însă efectiv ne
plictiseam de moarte la Săftica”
, povesteau
jucătorii.

500 de mii de
euro
este prețul estimat de dinamoviști pentru
afacerea „containerele”

De ce
un centru de relaxare la Săftica?

1. Pentru a se evita evadări ca aceea a lui Adrian Cristea, care
a fugit din cantonament pentru a se întâlni cu Bianca Drăgușanu

2. Ca să stopeze consumul de alcool în timpul nopților de
cantonament. Anii trecuți, cei care întrețineau baza au găsit
nenumărate sticle de whisky sau de vodcă îngropate în pământ!
3. Pentru a-i relaxa pe fotbaliști, care, în afara laptopurilor, nu
aveau o altă metodă de divertisment, nici măcar televizorul. La
Săftica se prindeau doar două posturi!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu: Ajunsese să cântărească 35 de kilograme și...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”