CELE MAI NOI ARTICOLE

MM: **”Meritam victoria, am pierdut două puncte prețioase! Echipa e pe drumul cel bun!”

Mihai Stoica este foarte afectat după ce Steaua nu a reușit să se impună în fața CFR-ului în derby-ul din această seară, dar crede că echipa este pe drumul cel bun și că fanii au motive să fie optimiști. "Am ratat ocazii uriașe la 2-1 și cred că am fi meritat victoria, chiar dacă la 2-2 și CFR a avut ocazii. Băieții au avut atitudine, au jucat bine, n-am ce să le reproșez. Ne doream extraordinar de mult victoria și chiar dacă au
MM: **"Meritam victoria, am pierdut două puncte prețioase! Echipa e pe drumul cel bun!"

Lăcătuș: „Steaua nu ar trebui să fie dependentă de un jucător!** Stancu ar putea deveni un ‘Messi’ în câteva luni”

Marius Lăcătuș este nemulțumit de rezultatul înregistrat astă-seară între Steaua și CFR Cluj, dar spune că nu prea are ce să le reproșeze elevilor săi, care au reușit să revină în joc după ce au fost conduși, dar care au ratat ocaziile de a închide meciul. "Un joc consistent în care am reușit să revenim de la 0-1.
Lăcătuș: "Steaua nu ar trebui să fie dependentă de un jucător!** Stancu ar putea deveni un 'Messi' în câteva luni"

Minteuan a debutat ca principal cu un egal în Ghencea:** „Am avut emoții mari! Toți să fie mulțumiți cu un punct!”

Antrenorul echipei CFR Cluj, Alin Minteuan, a declarat, duminică, după remiza din deplasare cu Steaua, scor 2-2, că a fost "un meci nebun" și că toată lumea trebuie să fie mulțumită cu punctul obținut, adăugând că a avut emoții la debutul pe banca tehnică. "A fost un meci frumos, un meci nebun. Ambele echipe puteau să câștige, până la urmă toată lumea trebuie să fie mulțumită cu un punct. Dn păcate, după ce am dat golul nu am mai reușit să fim concentați, lucizi, și am permis Stelei să ne egaleze și să ne conducă. Am avut emoții la debut, dar au trecut. Nu mă așteptam să fiu antrenor la meciul cu Steaua, dar eu sunt pregătit pentru orice situație. Atmosfera din Ghencea e mereu bună, este o atmosferă propice fotbalului, cum ar trebui să fie pe toate stadioanele", a spus Minteuan.
Minteuan a debutat ca principal cu un egal în Ghencea:** "Am avut emoții mari! Toți să fie mulțumiți cu un punct!"

Mureșan:** „E bun și egalul! Nu multe echipe câștigă în Ghencea!”

Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, s-a declarat mulțumit cu punctul obținut în Ghencea. "Am jucat în Ghencea unde nu e ușor să câștigi în general și este bun și egalul. În general nu multe echipe câștigă în Ghencea, dar sigur că ne-am fi dorit să câștigăm. Cheia meciului a fost la ratarea lui Stancu, ocazie la care se putea face 3-1. Arbitrajul nu a influențat decisiv scorul, dar au fost cam multe faulturi. Multe faze nu au fost tratate la fel și nu ni se pare corect ca noi, venind din provincie, să fim arbitrați de brigăzi întregi din București.
Mureșan:** "E bun și egalul! Nu multe echipe câștigă în Ghencea!"

„Lăcătuș i-a învățat să joace, ce vină are pentru ghinionul ăsta?!”** Becali a anunțat NOUL obiectiv

Gigi Becali este de părere că Steaua a scăpat victoria printre degete din cauza ghinionului. Patronul echipei din Ghencea nu-l vede vinovat pe Marius Lăcătuș pentru acest egal care reduce considerabil șansele echipei sale la titlu. "A fost ghinion! Parcă știam, când am văzut atâtea ratări
"Lăcătuș i-a învățat să joace, ce vină are pentru ghinionul ăsta?!"** Becali a anunțat NOUL obiectiv

Galamaz:** „Dacă Bogdan Stancu dădea golul de 3-1, se încheia meciul”

Steaua nu a reușit să o învingă pe CFR în Ghencea, clujenii egalând la 2 în finalul partidei. George Galamaz spune că "roș-albaștrii" ar fi meritat victoria și crede că dacă Bogdan Stancu ar fi înscris golul de 3-1 când a avut ocazia, meciul ar fi fost jucat. "Din păcate, pe final am făcut niște greșeli foarte mari. E un meci pe care noi trebuia să-l câștigăm. Dacă dădea Bogdan Stancu gol acolo, se încheia meciul. Ă‚sta a fotbalul, te pedepsește dacă ratezi. Nu cred că am ieșit din lupta pentru titlu, nicio echipă nu e câștigătoare. Noi încă mai avem șanse.", a declarat Galamaz la Digi Sport.
Galamaz:** "Dacă Bogdan Stancu dădea golul de 3-1, se încheia meciul"

Duckadam:** „E greu să-i reproșezi ceva lui Stancu, a dat două goluri…dar putea să mai dea unul!”

Steaua a remizat cu CFR, după un meci spectaculos, cu multe faze de poartă și ratări monumentale. Președintele "roș-albaștrilor", Helmuth Duckadam, a declarat că, în ciuda faptului că elevii lui Lăcătuș sunt la 10 puncte de liderul Oțelul, încă mai speră la titlu. "Din păcate am pierdut două puncte pe care puteam să le avem cu siguranță. La primul gol e posibil ca Tătărușanu să fi greșit. Am început greoi meciul. În ultima perioadă am început de la 0-1 și pentru o echipă ca Steaua este inacceptabil. Sper să facem o figură frumoasă cu Liverpool și poate, de ce nu, să reușim o victorie. În sinea noastră încă mai sperăm la titlu, dar depinde ce vom scoate din ultimele două etape ale anului și depinde de ce vor face și adversarii.
Duckadam:** "E greu să-i reproșezi ceva lui Stancu, a dat două goluri...dar putea să mai dea unul!"

De două ori împiedicați!** Steaua – CFR Cluj 2-2

Steaua a revenit după ce a fost condusă cu 0-1, dar pe final a fost egalată. Echipa lui Lăcătuș și CFR-ul se mențin la mare distanță de poziția liderului Oțelul. Pentru Lăcătuș era imperios necesar să treacă cu bine de primul dintre meciurile despre care se spune că îi decid viitorul în Ghencea. O victorie cu CFR ar fi reprezentat exact doza de calmant necesară înainte de joia europeană în care vine Liverpool. Dar a ieșit un egal plin de ratări, mai ales pe final, după ce clujenii au marcat golul de 2-2 prin Peralta.
De două ori împiedicați!** Steaua - CFR Cluj 2-2

Minteuan a schimbat toată apărarea!

În premieră, Alin Minteuan l-a titularizat pe Rada alături de Cadu în centrul defensivei campioanei. CFR s-a prezentat în Ghencea nu numai cu un antrenor nou pe banca tehnică, ci și cu un prim unsprezece în care și-au făcut loc destule noutăți față de precedentele partide. La primul său meci ca antrenor principal la CFR, Alin Minteuan a schimbat aproape complet linia defensivă. Astfel, Panin i-a luat locul lui Tony pe flancul drept, în timp ce Ionuț Rada a evoluat în premieră fundaș central, alături de Cadu, ex-stelistul fiind preferat italianului Piccolo. De asemenea, pe flancul stâng, ocupat chiar de Rada în ultima vreme, tehnicianul l-a titularizat pe Edimar.
Minteuan a schimbat toată apărarea!

Tot nu s-a umplut!** Doar 12.000 de oameni au asistat la Steaua-CFR!

Venirea lui Mihai Stoica n-a creat în rândul publicului emulația pe care o aștepta conducerea Stelei. Numele lui Mihai Stoica a fost scandat îndelung, fanii din Ghencea primindu-l cu căldură pe cel revenit, după cum s-a exprimat crainicul Gabi Safta, "acasă". Doar de 12.000 de oameni însă, nicidecum de un stadion plin, așa cum era poate de așteptat. Steliștii s-au strâns cu greu la stadion, fie și în condițiile în care Lăcătuș avea nevoie mai mult decât oricând de susținerea fanilor din Ghencea.
Tot nu s-a umplut!** Doar 12.000 de oameni au asistat la Steaua-CFR!

SUPER GALERIE FOTO** Primit INCENDIAR de fani, MM a fost ca un vulcan pe banca Stelei!

Mihai Stoica a revenit și pe banca Stelei, după ce la primul meci în calitate de manager al echipei, la Târgu Mureș, a stat în lojă. Mai sunt doar câteva minute înainte de primul fluier al lui Marius Avram, moment în care MM Stoica își face apariția pe gazon. Îmbrăcat cu un palton negru și cu o pereche de blugi albastru închis, managerul din Ghencea încinge atmosfera. Galeria îi strigă numele, iar el se duce către ei și îi salută energic. La stația de amplificare, crainicul Gabi Safta începuse să-i enumere trofeele din palmares, dar a fost oprit cu un gest scurt de Stoica.
SUPER GALERIE FOTO** Primit INCENDIAR de fani, MM a fost ca un vulcan pe banca Stelei!

FOTO** Fanii Stelei, în RĂ‚ZBOI cu Jandarmeria VEZI mesajul ultrașilor!

Până la ora primului fluier al partidei Steaua-CFR, tribunele s-au populat treptat, rămânând totuși sub așteptările gazdelor, care sperau într-o audiență mult mai mare la acest meci. Au fost doar vreo 10.000, care au compensat însă prin efervescență. Peluza Sud a fost, ca de obicei, rarefiată, dar Nordul și-a făcut numărul cu tragere de inimă sub burnița rece. Iar rapida deschidere de scor nu i-a speriat, mai ales că aveau și propriul lor „meci" cu Jandarmeria.
FOTO** Fanii Stelei, în RĂ‚ZBOI cu Jandarmeria VEZI mesajul ultrașilor!

Federer, la al cincilea Masters din carieră!** L-a învins pe Nadal la Turneul Campionilor!

Tenismanul elvețian Roger Federer a câștigat Turneul Campionilor de la Londra, după ce l-a învins, duminică, pe spaniolul Rafael Nadal, scor 6-3, 3-6, 6-1, după o oră și 37 de minute de joc. Federer, numărul 2 mondial, l-a egalat pe americanul Pete Sampras, reușind să câștige un cincilea Masters, după cele din 2003, 2004, 2006 și 2007. În schimb, Rafael Nadal a ratat șansa de a-l egala pe Andre Agassi, singurul tenisman care are în palmares Turneul Campionilor, cele patru Grand Slam-uri, Cupa Davis și aurul olimpic.
Federer, la al cincilea Masters din carieră!** L-a învins pe Nadal la Turneul Campionilor!

A doua măsură luată de MM la Steaua!** Vezi unde își vor petrece steliștii cantonamentele! FOTO

Steliștii n-au motive să se plângă că vor rămâne în cantonament și după meciuri. Mihai Stoica a venit cu inițiativa ca roș-albaștrii să nu-și mai petreacă cele două zile de cantonament dinainte și după meci la baza de pregătire din Ghencea,
A doua măsură luată de MM la Steaua!** Vezi unde își vor petrece steliștii cantonamentele! FOTO

VIDEO** Probleme pentru Hagi? Vezi ce au scandat fanii după Galata-Beșikaș 1-2!

Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi, a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), de echipa Beșiktaș, în derbiul etapei a XIV-a a campionatului Turciei. Pentru Beșiktaș au marcat Guti, în minutul 9 (penalti) și Nobre '79. Pentru Galatasaray a înscris australianul Harry Kewell '90+1. Galatasaray: 86. Ufuk - 4. Ali Turan (11. Mehmet Batdal '46), 12. Lucas Neill, 76. Servet (8. Bariș Ozbek '65), 22. Hakan Balta - 55. Sabri, 18. Ayhan, 19. Cana, 19. Kewell - 9. Elano (15. Milan Baros '72) - 20. Pino. Antrenor: Gheorghe Hagi. Beșiktaș: 99. Cenk - 9. Hilbert, 20. ðbrahim Toraman, 22. Ersan Gülüm, 3. ðsmail Köybașñ - 23. Holosko (37. Ali Kuçik '86), 55. Aurelio, 28. Ernst, 15. Tabata (18. Necip Uysal '74) - 14. Guti (5. Michael Fink '90+2) - 11. Nobre. Antrenor: Bernd Schuster. Potrivit ajansspor.com, în ultimele minute ale partidei publicul a scandat "I love you Hagi" și "Conducerea demisia". Galatasaray și Beșiktaș s-au confruntat până în prezent pe stadionul Ali Sami Yen de 52 de ori. Echipa gazdă a înregistrat 18 victorii, Beșiktaș 11, iar 23 de partide s-au terminat la egalitate. Acesta a fost ultimul derbi jucat de Galatasaray pe stadionul Ali Sami Yen, echipa urmând să evolueze din 2011 pe Turk Telekom Arena. În primul său derbi din al doilea mandat de antrenor la Galatasaray, Gheorghe Hagi a înregistrat o remiză, scor 0-0, în deplasare, cu Fenerbahce, în data de 24 octombrie.
VIDEO** Probleme pentru Hagi? Vezi ce au scandat fanii după Galata-Beșikaș 1-2!

Iacob, eliminat în meciul Panionios – Iraklis Salonic!

Fotbalistul echipei Iraklis Salonic, Victoraș Iacob, a fost eliminat la meciul pierdut, duminică, în deplasare, cu scorul de 0-1 (0-0), în fața formației Panionios, în etapa a XII-a a campionatului Greciei. Unicul gol al partidei a fost marcat de Davor Kukec, în minutul 69. Iacob, care a fost titular, a fost eliminat în minutul 90, când a primit al doilea cartonaș galben. Românul a mai primit un cartonaș galben, în minutul 59.
Iacob, eliminat în meciul Panionios - Iraklis Salonic!

VIDEO** Liverpool pierde la Tottenham înaintea meciului cu Steaua!

Formația Liverpool a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa Tottenham Hotspur, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a campionatului Angliei, ultimul dinaintea întâlnirii cu Steaua, din grupa K a Ligii Europa. Golul echipei Liverpool
VIDEO** Liverpool pierde la Tottenham înaintea meciului cu Steaua!

Dică:** „Am 30 de ani și pot face față la Steaua! Mai am multe de arătat în fotbalul românesc”

Nicolae Dică, în prezent la Manisaspor, a comentat o posibilă întoarcere la Steaua. Fotbalistul e convins că mai are multe de demonstrat în fotbalul românesc și dă de înțeles că și-ar dori să revină la clubul din Ghencea. "Nu pot să uit momentele minunate petrecute la Steaua. Am 30 de ani și cred că mai pot face față la Steaua și cred că mai am multe de arătat în fotbalul românesc. Am evoluat 7 luni la CFR anul trecut, dar am jucat pe o poziție pe care nu mai jucasem niciodată. Am pus și eu umărul la câștigarea campionatului. Venirea lui MM e un plus pentru Steaua. Clubul avea nevoie de MM, dar jucătorii să nu creadă că joacă el.", a declarat Dică la gstptv.
Dică:** "Am 30 de ani și pot face față la Steaua! Mai am multe de arătat în fotbalul românesc"

Perechea Zimonjici/Nestor, câștigătoare la dublu** la Turneul Campionilor

Tenismanul sârb Nenad Zimonjici și canadianul Daniel Nestor au câștigat proba de dublu din cadrul Turneului Campionilor de la Londra, după ce i-au învins pe indianul Mahesh Bhupathi și bielorusul Max Mirnâi, scor 7-6 (8/6), 6-4, informează AFP.
Perechea Zimonjici/Nestor, câștigătoare la dublu** la Turneul Campionilor

Steaua București a ratat calificarea** în optimile Challenge Cup

Echipa de handbal masculin Steaua București a ratat duminică, în deplasare, calificarea în optimile de finală ale Challenge Cup, deși a învins în manșa secundă din turul trei, formația portugheză Benfica Lisabona, scor 29-23 (18-11). Steliștii au acceptat să dispute ambele manșe în Portugalia
Steaua București a ratat calificarea** în optimile Challenge Cup

Basel învinsă de Neuchatel Xamax în etapa a 16-a a campionatului Elveției

FC Basel a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Neuchatel Xamax, într-un meci din campionatul Elveției, primul de după întâlnirea de la Basel cu CFR Cluj (1-0), din grupa E a Ligii Campionilor. Golurile învingătorilor au fost marcate de Federico Almerares '63 și Valentin Stocker '79. Pentru Neuchatel a înscris Raphaël Nuzzolo, în minutul 43. FC Basel a fost adversara CFR Cluj în grupa E a Ligii Campionilor. FC Basel și CFR Cluj s-au întâlnit în prima etapă a Ligii Campionilor când clujenii s-au impus, scor 2-1, și în etapa a cincea, când au câștigat elvețienii, cu scorul de 1-0.
Basel învinsă de Neuchatel Xamax în etapa a 16-a a campionatului Elveției

Steliștii domină Liga ProSport!** Oricând te înscrii poți câștiga 10.000 de euro!

Liga ProSport a fost luată cu asalt de suporteri încă din primele zile. Premiul de 10.000 de euro, cel mai mare pentru un joc exclusiv online, a atras până duminică seara aproape 15.000 de participanți! FOARTE IMPORTANT: indiferent în ce moment te înscrii în joc, participi la tragerea la sorți pentru 10.000 de euro! De asemenea, pentru premiile săptămânale de 1.000 de RON, nu contează dacă te-ai înscris mai târziu, important este să îndeplinești sarcinile primite la Management de echipă. Statistic, peste 42% din jucătorii de pe www.ligaprosport.ro au ales echipă preferată Steaua, pe care și-au personalizat-o cu jucătorii doriți. Dinamo este a doua în clasamentul preferințelor, dar sub jumătate din echipele "steliste", aproape 17% din total. Rapid și Craiova sunt practic la egalitate, cu aproximativ 10% din opțiuni fiecare. Timișoara și CFR încheie plutonul celor mai interesante echipe pentru jucători. La coadă, cu sub 100 de jucători, se află în ordine Târgu Mureș, Astra, Urziceni, Bistrița, Pandurii și, pe ultimul loc, Victoria Brănești, preferată de 39 de fani.
Steliștii domină Liga ProSport!** Oricând te înscrii poți câștiga 10.000 de euro!

Aceasta este SINGURA CONDIȚIE** pusă de Becali pentru a investi în transferuri în iarnă!

Gigi Becali a anunțat în mai multe rânduri că urmează să întărească echipa în iarnă. Patronul Stelei a promis că va aduce 5-6 jucători, chiar dacă și în vară a investit masiv în transferuri. Latifundiarul a dezvăluit și condițiile în care va face noi achiziții în pauza competițională.
Aceasta este SINGURA CONDIȚIE** pusă de Becali pentru a investi în transferuri în iarnă!

Noi suspiciuni de corupție în cadrul FIFA!**

Noi suspiciuni de corupție în cadrul FIFA au apărut, duminică, după ce publicația elvețiană SonntagsZeitung a scris despre existența unei liste cu membri ai forului internațional care ar fi primit "mai multe milioane", informează AFP. Jurnalul a făcut aceste dezvăluiri cu patru zile
Noi suspiciuni de corupție în cadrul FIFA!**

Avantaj Pițurcă!** Gaz Metan, decimată înaintea meciului cu Universitatea Craiova!

Gaz Metan a plătit scump punctul scos runda trecută în Gruia. Patru fotbaliști aflați la limita suspendării au primit "galben" și vor vedea din tribune partida cu oltenii lui Pițurcă, iar Pârvulescu s-a accidentat și nu a putut să fie refăcut. Deși se află aproape de un loc de Europa League, Cristi Pustai are griji mari pe acest final de sezon. Asta deoarece la meciul de mâine nu poate conta pe patru jucători din cauza cumului de galbene (Pleșca, Trtovac, Buzean și Kubala), iar alți patru sunt la limita suspendării (Akaky, Markovic, Zaharia și Eric) și riscă să lipsească runda viitoare, cu Victoria Brănești.
Avantaj Pițurcă!** Gaz Metan, decimată înaintea meciului cu Universitatea Craiova!

SURPRIZĂ‚!** Dinamo și CFR se bat pe un jucător din Liga a II-a! Ai auzit de el?

Dinamo și CFR Cluj și-au conturat deja listele cu jucătorii pe care vor să îi achiziționeze în pauza competițională.
SURPRIZĂ‚!** Dinamo și CFR se bat pe un jucător din Liga a II-a!  Ai auzit de el?

VIDEO Lecție de fotbal predată de „minerii” lui Lucescu!** Șahtior-Arsenal Kiev 4-0!

Cu 11 etape înainte de finalul campionatului, Șahtiorul lui Mircea Lucescu se află pe primul loc în clasamentul din Ucraina, la 12 puncte distanță față de următoarea clasată, Dinamo Kiev. În etapa a 19-a, elevii lui Lucescu au învins fără drept de apel pe cei de la Arsenal Kiev cu 4-0. Jadson din penalty, Moreno, Eduardo da Silva și Douglas Costa, tot din penalty, au adus victoria "minerilor".
VIDEO Lecție de fotbal predată de "minerii" lui Lucescu!** Șahtior-Arsenal Kiev 4-0!

Raul&co, pedepsiți aspru de Magath!** VEZI ce măsuri a luat tehnicianul lui Schalke!

Schalke 04 se află în prezent locul 15 în clasamentul campionatului Germaniei, cu două puncte avans față de ocupanta de poziția a 16-a. Locul 16 va juca la finalul sezonului barajul pentru menținerea în primul eșalon. Echipa Schalke 04 a înregistrat, sâmbătă, cea mai severă înfrângere din septembrie 1992. "Un astfel de eșec trebuie să fie urmat de sancțiuni. Sunt prea mulți jucători care acordă multă importanță Ligii Campionilor și nu înțeleg că trebuie să fim la fel de performanți în Bundesliga", a declarat Felix Magath.
Raul&co, pedepsiți aspru de Magath!** VEZI ce măsuri a luat tehnicianul lui Schalke!

VIDEO / Hat-trick-ul lui Di Natale o răpune pe Napoli:** gol din corner, din penalty și șut superb la vinclu!

Echipa SSC Napoli, adversara Stelei în grupa K a Ligii Europa, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (2-0), de formația Udinese, într-un meci din etapa a XIV-a a campionatului Italiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Di Natale '16 (penalty), '45, '57.
VIDEO / Hat-trick-ul lui Di Natale o răpune pe Napoli:** gol din corner, din penalty și șut superb la vinclu!

ProSport vă oferă cele mai recente perle ale oamenilor de fotbal! **”Nu citesc, că-mi lăcrimează ochii!”

Textul de mai jos se vrea a fi un pamflet și trebuie tratat ca atare. Concret? Cu mult, mult umor! Așadar și prin urmare, ProSport și Academia Cațavencu vă prezintă cele mai noi „capodopere" din lumea fotbalului. Câștigător detașat: Gigi Beeeecaaaaliiii!
ProSport vă oferă cele mai recente perle ale oamenilor de fotbal! **"Nu citesc, că-mi lăcrimează ochii!"

Stângă: „Vreau să am mai mult timp liber pentru a mă dedica echipei naționale”

Antrenorul Vasile Stângă, care a decis să-și încheie colaborarea cu echipa de handbal Energia Pandurii, a declarat că a luat această hotărâre pentru a se concentra mai mult asupra echipei naționale a României, pe care o pregătește din 2009. "Nu au fost și nu cred că vor fi probleme, pentru că ne-am despărțit de comun acord, chiar dacă a fost vorba de inițiativa mea. Și președintele clubului și ceilalți membrii din conducerea Energiei Pandurii au fost de acord cu propunerea de reziliere. Am analizat situația echipei și am ajuns cu toții la concluzia că este cea mai bună soluție și pentru echipă, pentru că lucrurile nu mai mergeau bine, dar și pentru mine. Pentru că vreau să am mai mult timp liber pentru a mă dedica programului echipei naționale. Îmi doresc doar să mă concentrez asupra acestui aspect din cariera mea de antrenor, de aceea nu mă voi mai gândi la o altă echipă de club și nu voi mai analiza nicio altă ofertă", a spus Stângă. Conducerea clubului de handbal Energia Pandurii a anunțat, vineri seară, printr-un comunicat, că începând din data de 1 decembrie 2010 va încheia colaborarea cu antrenorul Vasile Stângă, la cererea tehnicianului. Naționala de handbal masculin a României se va reuni în 6 decembrie, cu un lot de 19 jucători, care vor fi testați în cinci meciuri amicale, înaintea anunțării lotului oficial pentru Campionatul Mondial din luna ianuarie 2011.
Stângă: "Vreau să am mai mult timp liber pentru a mă dedica echipei naționale"

Hagi și-a dus jucătorii la restaurant:** „Cu Beșiktaș să arătați că meritați ceea ce mâncați acum!”

Tehnicianul echipei Galatasaray, Gheorghe Hagi, și-a dus jucătorii la restaurant, el achitând nota de plată, sâmbătă seară, cu o zi înaintea derbiului de pe teren propriu cu Beșiktaș, din etapa a XIV-a a campionatului Turciei, informează cotidianul Star.
Hagi și-a dus jucătorii la restaurant:** "Cu Beșiktaș să arătați că meritați ceea ce mâncați acum!"

„Sper să jucăm la fel de prost cu Rapid** ca și cu Pandurii și să câștigăm”

Antrenorul formației FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că își dorește în meciul cu Rapid, din etapa a XVIII-a, un rezultat similar cu acela din partida cu Pandurii, scor 3-1, indiferent de calitatea jocului. "Ne așteaptă o săptămână grea, la finalul căreia întâlnim o echipă pe care ne dorim mult să o depășim și să terminăm în fața ei în acest sfârșit de an. În meciul de duminică mă interesează doar cele trei puncte,
"Sper să jucăm la fel de prost cu Rapid** ca și cu Pandurii și să câștigăm"

Zicu, model pentru granzii din Spania?** „La Barça-Real, pe Messi ar trebui să-l aducă cu elicopterul, pe Ronaldo cu naveta spațială!”:)

Giovani Becali a comentat ironic întâmplările dinaintea derby-ului Dinamo-Timișoara, atunci când bănățenii au anunțat că Zicu nu a făcut deplasarea, dar machidonul a fost într-un final pe teren în meciul contra "câinilor". Alexa și Helder sunt alți jucători despre care Marian Iancu a afirmat inițial că nu vor juca, dar și aceștia au evoluat împotriva "roș-albilor". "Un gol ar fi amplificat puțin ritmul partidei. Dinamo a încercat mai mult, a vrut mai mult victoria, dar, din păcate, jucătorii decisivi nu au punctat. Astea cu Zicu adus cu altă mașină, cu joc - nu joc, sunt dintr-o lume foarte îndepărtată. Inseamnă că la Barca-Real pe Messi ar trebui să-l aducă cu elicopterul, pe Ronaldo cu naveta spațială.
Zicu, model pentru granzii din Spania?** "La Barça-Real, pe Messi ar trebui să-l aducă cu elicopterul, pe Ronaldo cu naveta spațială!":)

Voina:** „Suntem la 70% din potențial”

Naționala feminină a înregistrat două victorii în partidele de pregătire de la Paris, 29-25 cu Croația și 32-26 cu Suedia, impunându-se, așadar, în turneul găzduit de Franța. Rezultatele ne indică faptul că România se află la parametrii optimi înainte de Europene (7-19 decembrie), în condițiile în care cele două reprezentative învinse sunt cotate destul de bine în Europa. Cu Croația, România se poate chiar înfrunta în grupele principale la Euro 2010, la Herning. Selecționerul Radu Voina s-a declarat mulțumit după evoluția tricolorelor din Franța, precizând însă că mai sunt unele aspecte de pus la punct până la primul meci cu Spania, din 7 decembrie. Care ar fi concluziile după jocurile din Franța? Fetele s-au mișcat mulțumitor. Am încercat să repartizăm în mod egal timpul de joc, astfel încât să urmărim la lucru toate jucătoarele cât mai mult posibil. Atmosfera este excelentă la lot, iar evoluțiile de la Paris au fost și cu bune și cu rele. Ați bătut Suedia și Croația, două echipe bine cotate în Europa. Se poate spune că naționala este în formă înainte de Euro? Au fost două meciuri de pregătire și nu ne lansăm în aprecieri, să spunem care națională este mai tare și care nu. Am înfruntat două reprezentative calificate la turneul final și teoretic avem un ascendent în fața lor. Având în vedere că nu mai sunt multe zile până când începe turneul final, cam la ce parametri ne-am afla în acest moment? Mai putem urca puțin ca și nivel de joc. Deocamdată, există și instinctul de a
Voina:** "Suntem la 70% din potențial"

Badea: „Avem carențe la organizare”

După 1-1 cu Tg. Mureș, noul antrenor al lui U, Ionuț Badea, a ținut să remarce că mai are mult de muncă la echipă pentru a fi la nivelul dorit de el. „Am suferit la ambele faze pentru că avem carențe la organizare. Avem multe de pus la punct după acest egal la finele căruia trebuie să remarc că portarul oaspeților a prins o zi inspirată", a spus Ionuț Badea.
Badea: "Avem carențe la organizare"

„U”, doar două puncte în patru etape!** „Meritam să batem, am început de la 0-1!”

Chiar dacă au schimbat antrenorul, clujenii continuă forma slabă din utlimele etape. U a obținut numai un 1-1 la Alba Iulia cu Tg. Mureș, deși adversara avea lotul decimai de accidentări și suspendări. „Cu toții suntem supărați pentru această remiză, nu este echitabil acest rezultat, am pornit de la 0-1. Cele 20 de puncte din tur nu sunt nici bine, nici rău. Obiectivul rămâne locurile 8-12, sunt sigur că îl vom realiza. Cu un ochi râd, cu unul plâng, nu mă pot bucura pe deplin de gol. Badea are o altă mentalitate, încerc să ne insufle profesionalismul său", a spus Claudiu Niculescu. U va mai juca în 2010 în deplasare la Steaua și acasă cu Brașov
"U", doar două puncte în patru etape!** "Meritam să batem, am început de la 0-1!"

România, în mare formă înainte de Euro!** Fetele lui Voina au câștigat turneul de la Paris!

Naționala de handbal feminin a României a câștigat, duminică, turneul internațional de la Paris, după ce a învins în finală reprezentativa similară a Suediei, scor 32-26 (18-8). Tricolorele au dominat disputa cu Suedia de la un capăt la altul, antrenorul Radu Voina având ocazia să ruleze lotul și să consolideze relațiile de joc. Pe final, Suedia a mai redus din diferența constantă de 9-10 goluri, la doar 5-6 goluri, dar fără a pune în pericol succesul echipei României. Marcatoare: România - Vărzaru 6 goluri, Șoit 4, Chintoan 4, Neagu 3, Stanca 3, Geiger 3, Han 2, Ardean-Elisei 2, Nechita 1, Manea 1, Fiera 1, Paraschiv 1, Brădeanu 1. Suedia - Torstenson 6 goluri, Johansson 4, Boson 3, Wil-Freden 3, Flognman 2, Islas-Helge 2, Gullden 2, Wiberg 1, Wallter 1, Wallen 1, Hagman 1. Sâmbătă, în primul meci al "patrulaterului" parizian, România a învins Croația, cu 29-25 (16-11), iar în cel de-al doilea, Suedia a produs surpriza în fața gazdei, Franța, scor 25-22 (14-12). Tot duminică, de la ora 16.45, este programat meciul pentru locurile 3-4, între învinsele zilei de sâmbătă, Croația și Franța. După jocul de duminică, echipa antrenată de Radu Voina se va deplasa în Germania, pentru două partide amicale, programate în 30 noiembrie (la Salzgitter) și 1 decembrie (la Hildesheim). Fetele vor reveni a doua zi în țară, iar după două zile libere vor participa la conferința de presă oficială, dinaintea plecării la Campionatul European din Danemarca și Norvegia, programată în 6 dece
România, în mare formă înainte de Euro!** Fetele lui Voina au câștigat turneul de la Paris!

Lista lui Iancu!** Vezi care sunt țintele lui Poli din pauza de iarnă!

Timișoara a terminat acest tur de campionat cu o linie de clasament de invidiat, bănățenii fiind singura echipă din Liga I și una dintre puținele din Europa care au încheiat turul fără să cunoască gustul înfrângerii. În acest condiții, Cosmin Contra și elevii săi nu se pot gândi decât la supremație în întrecerea internă, iar pentru a pregăti cât mai bine bătăliile din retur, patronul Marian Iancu ia în calcul câteva achiziții de marcă.
Lista lui Iancu!** Vezi care sunt țintele lui Poli din pauza de iarnă!

Iancu le-a dat „momeală” dinamoviștilor:** „Nu s-a pus niciodată problema ca Zicu și Alexa să nu joace!”

Dinamo și Timișoara au terminat la egalitate, 0-0, partida din Ștefan cel Mare. Poli a terminat turul de campionat neînvinsă, iar Marian Iancu laudă performanța echipei pe care o finanțează. Patronul grupării de pe Bega nu a ratat ocazia de a-l ataca din nou pe tușierul Vidan, despre care spune că a avantajat-o clar pe Dinamo. "Arbitrul de centru (Robert Dumitru - n.r.) a avut o prestație normală, cu mici greșeli, 1-2% în favoarea lui Dinamo. Vidan, la care mă așteptam să facă ce a făcut, pentru că e cunoscut pentru afinitatea lui pentru Dinamo. Nu a semnalizat 11 metri deși era în fața lui, a oprit un atac, nu a dat roșu direct la Păun. Este al doilea meci consecutiv în care Păun trebuia eliminat. Celălalt tușier a avut o prestație bună. Dumitru chiar merită să poarte ecuson FIFA, deși știu că nu se numără printre acești norocoși.
Iancu le-a dat "momeală" dinamoviștilor:** "Nu s-a pus niciodată problema ca Zicu și Alexa să nu joace!"