Vie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Chipul lui Dario Bonetti spune totul, fără niciun translator. Nu
pricepe absolut nimic. Încurcat, își mai așază câte o șuviță
rebelă, are grijă să fie potrivit nodul de la cravată, își mai
sugrumă câte un oftat în timp ce Orac îi tălmăcește vorbele. După
Oțelul, vestiarul e strivit de întrebarea cum poți să pierzi acasă
cu o formație care se tot caută în era Dorinel după ce ai câștigat
clasicul cu Steaua din Ghencea?! Un motiv în plus ca Bonetti să-și
înghită cuvintele de la sosirea la Otopeni. Chiar nu știe totul
despre Dinamo.

Borcea n-are decât să-și smulgă tot părul din cap și să facă tot ce
știe el mai bine. Încă o ședință vocală fără vocale în crucea
nopții. Cu italianul ăsta pe care nu l-a citit încă nimeni și care
probabil va rămâne o enigmă până va pleca, Dinamo e mai vie ca
niciodată. Încântă și irită, copleșește adversarul sau abia dacă
apucă să intre în careu, prăpastia abruptă dintre prestațiile cu
Craiova și Curtea de Argeș, dintre cele cu Steaua și Oțelul, dă
goluri de DVD și își dă un gol cum nu vezi decât la cinci sezoane.
Mai că ai băga mâna în foc că revezi Rapidul de acum câteva
decenii, când fanii din Giulești erau pregătiți deopotrivă să-i
alerge pe șine pe Manea și compania sau să-i aplaude ciorchine pe
treptele Teatrului. Licență brevetată în Grant, dar parcă azi și
Dinamo e purtată de valul farmecului vieții. Sintagma moarte a
plictisului luată peste picior de Borcea și mercenarii de la
peluză.