SUPER REPORTAJ** ProSport i-a pus față în față pe golgheterul all-time al Rapidului și pe cel din acest sezon!

Redactor:
Gigi Stancu
SUPER REPORTAJ** ProSport i-a pus față în față pe golgheterul all-time al Rapidului și pe cel din acest sezon!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu o zi înainte de startul unui retur de la care rapidiștii
așteaptă cel puțin participarea în cupele europene, deși pe ascuns
speră și la titlu, ProSport a organizat o întâlnire inedită între
omul care a contribuit decisiv la câștigarea primului titlu din
istoria Rapidului, fostul atacant Ion Ionescu, și cel de la care se
așteaptă al patrulea campionat, Ovidiu Herea. Istorie, emoție,
trecut frumos, prezent promițător, viitor nesigur. Pur și simplu,
spiritul Giuleștiului.


Ion Ionescu și Ovidiu Herea au fost invitați ieri, la ora 13:00, la
stadionul Giulești, pentru o întâlnire de gradul zero.
Anticipaserăm un dialog al generațiilor, cu sfaturi din partea
celui care a marcat peste 100 de goluri pentru Rapid și cu
mulțumiri din partea actualului număr 10. Primul care a ajuns a
fost ex-atacantul și actualul avocat, care la 72 de ani se ține
surprinzător de bine, iar Herea a venit după zece minute direct de
la Pro Rapid, unde avusese antrenament cu Marius Șumudică. Din
cauza frigului și a viscolului ce se iscaseră parcă de nicăieri,
ne-am adăpostit în Fan Shop, unde a început discuția. „Am mare
încredere în tine, Ovidiu. Te-am urmărit jucând și ai mari
calități. Să știi că n-o spun doar de complezență”, spune „Puiu”
Ionescu, ale cărui aptitudini oratorice de avocat se observă din
start.

„Uite cum jucam noi!”

Mutarea a doua este făcută tot de omul-legendă, care scoate
dintr-un diplomat câteva fotografii vechi. „Am vrut să-ți aduc un
tricou, ceva de joc, oricum, dar am observat că le-am făcut cadou
pe toate. Mi-au mai rămas doar aceste poze”, spune „Puiu” Ionescu,
arătând o fotografie dintr-un meci cu Turcia, de pe stadionul „23
August”. „Mamăăă, ce furnicar era acolo! Senzațional! Și mie mi se
face pielea de găină când Peluza și Tribuna a II-a sunt pline pe
Giulești”, răspunde Herea impresionat.

Recunoscut de fanii bătrâni

După ce-i oferă fotografia vânzătorului de la Fan Shop să facă o
copie și pentru club, cei doi trec la analiza pereților din
încăpere, care sunt tixiți cu fotografii memorabile. „Uite, aici,
echipa noastră din 1967! Ce an fantastic a fost! Uite și eu ce
tânăr eram!”, rememorează Ionescu, în timp ce o mână îl prinde de
la spate. „Dacă mai aveam cinci ca tine, mai luam cinci campionate,
«Puiule». Mai știi când am venit pe jos de la Ploiești?”, îl
abordează un fan din generația veche, venit întâmplător să-și
cumpere bilete pentru meciul de mâine cu Urziceni. Alții mai
tineri, sosiți cu același scop, se uită ca la spectacol și nu
înțeleg nimic, semn că pentru ei Rapid a început cu Daniel
Pancu.

Rică: „Ce faci, golghetere?”
După ce epuizăm istoria de pe pereți, ieșim pe terenul acoperit
aproape în întregime de zăpadă. Acolo, surpriză! Rică Răducanu, cu
mănuși în mâini, conduce operațiunea de deszăpezire a gazonului,
care trebuie să arate impecabil pentru jocul de mâine. „Ce faci,
golghetere? Ce e cu tine pe aici? Ia uite ce bine arăți!”, îl
salută fostul portar, în timp ce-l sărută pe ambii obraji. „Ooo, ia
uite, alt golgheter! Ce faci, Ovi?”, îl îmbrățișează Răducanu și pe
Herea. „Uite, am venit acasă. Doamne, nici nu-mi vine să cred că a
trecut atât timp! Parcă ieri jucam aici. Acum predau ștafeta”,
răspunde Ionescu emoționat. „Bine, golghetere, fă-ți treaba, eu mă
duc să le fac băieților o țuică fiartă, că le-au înghețat mâinile”.
Ne despărțim de Răducanu și facem poza cu tricoul pe post de
ștafetă. „Mai vreau încă șase goluri de la tine în retur, să faci
15, cât era media mea”, spune Ionescu. „Mulțumesc mult. Sper să
marchez și eu cât ați marcat dumneavoastră”, răspunde Herea.
Aparatul de fotografiat sparge sacadat liniștea unui moment de o
emoție aparte. Trecutul frumos și-a dat mâna cu prezentul
promițător pentru un viitor ce nu se mai vrea nesigur. Pur și
simplu, spiritul Rapidului.

>
Nicky Dumitriu este marele mijlocaș al Rapidului care a
participat și el decisiv la cucerirea primului titlu al
giuleștenilor din 1966-1967. A jucat pentru Rapid 164 de meciuri în
perioadele 1963-1968 și 1972-1974, timp în care a marcat și 50 de
goluri.


107 goluri
a marcat Ion Ionescu pentru Rapid între anii 1960-1968, în
184 de jocuri, fiind golgheterul din toate timpurile al
echipei

19 goluri a marcat Ovidiu Herea
pentru Rapid în cele trei sezoane și jumătate de când este în
Giulești, timp în care a însumat 94 de partide
oficiale


„Găsește-ți un Nicky Dumitriu al tău!”

De obicei, un interviu cu Ion Ionescu nu se ratează. Iar dacă
ocazia întâlnirii este una specială, atunci poate ieși ceva
interesant. Ceea ce s-a și întâmplat! Pentru că s-a realizat în
prezența lui Herea, dar și pentru că răspunsurile date reporterului
erau de fapt sfaturi adresate direct tânărului jucător.

-Domnule Ionescu, ce să facă Herea pentru a ieși
golgheter?

-În primul rând, să fie mai oportunist, iar în al doilea rând,
să-și găsească un coleg în ofensivă cu care să combine rapid și pe
jos și să se înțeleagă așa cum o făceam eu cu Nicky Dumitriu. Eu mă
înțelegeam cu Nicky din priviri și ce făceam cu el în meciuri nu
repetam la antrenamente. Asta mi se pare esențial. Apoi, să apară
mai des în fața porții, chiar și la faze pe care le consideră
pierdute, pentru că de acolo iese golul.


-Dvs. cum ați învățat aceste lucruri?

-M-am dus la un meci de volei între Rapid și Dinamo și vedeam cum
se servește între doi jucători, care se lasă unul pe celălalt.
Atunci mi-a picat fisa și am zis că la marcajul în zonă n-am cum să
nu-i păcălesc. Mă poziționam între doi fundași și nu mă ținea
niciunul.

-Ce campionat credeți că i s-ar potrivi lui Herea?

-El are o tehnică foarte bună și cred că ar face față în Italia și
Spania, dar și în Germania, pentru că nemții sunt rudimentari și îi
păcălești ușor la dribling.

Duel cu Gerd
MÃœller


-Dvs. cum v-ați simțit în Germania?

-A fost bine la Aachen, am fost vicecampionii Bundesligii. Eu era
să ies golgheter și acolo din primul an, dar m-a întrecut pe final
Gerd Müller, de la Bayern. Asta a fost, eu aveam 30 de ani, pentru
că abia atunci am fost lăsat să plec în străinătate, iar el 23.
Dacă plecam mai devreme, făceam mai multe.

-Ați fost unul dintre foștii fotbaliști care au reușit și după ce
s-au lăsat de fotbal…

-Exact pentru asta vreau să-i spun ceva lui Ovidiu, care îmi va
mulțumi. Să nu te mulțumești, ca alții, cu faptul că acum ai bani
și ești bine văzut, că ai fete, pentru că, după ce te vei lăsa, vei
avea o depresie. Trebuie să te gândești la ce o să faci după și îți
recomand să te ții de școală. Ea va face diferența după aceea. Eu
am făcut Dreptul, sunt avocat și mi-a mers bine. Din păcate, alții
au ajuns în pragul sinuciderii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…