Securitatea pregătise un „plan de măsuri” complex împotriva lui Bela Karoly:** „Trebuie compromis!”

Redactor:
Sergiu Petre
  • Publicat:
  • Actualizat:
Securitatea pregătise un

Din 30 martie 1981, ziua în care a devenit oficial “trădător” pentru regimul de la București, antrenorul Bela Karoly a dat constant bătaie de cap Securității, care încerca chiar să-l discrediteze în fața autorităților din noua sa țară, SUA.

Bela Karoly, nume de cod “Katona” în documentele Securității, a alarmat oficialii de la București încă din primele luni ale rămânerii sale în Statele Unite ale Americii. Într-o scrisoare adresată unui oficial al Federației Române de Gimnastică în septembrie `81, antrenorul amenința că dacă nu va fi lăsat în pace, nu va rămâne dator.
“Voi dezvălui fapte, adevăruri, chiar dacă odată cu prestigiului sportului românesc va suferi și prestigiul meu”, scria Karoly, care acuza conducerea FRG că a transformat ultimele turnee ale naționalei feminine de gimnastică în “turnee de jaf și pradă, punându-ne în situația de paiațe”. Principalele ținte ale acuzelor lui Karoly erau Nicolae Vieru, pe atunci secretar responsabil al FRG, și Nadia Comaneci. Securitatea nota că între Nadia și antrenorul său “au apărut neînțelegeri grave imediat după Olimpiada de la Montreal `76, iar starea conflictuală a fost amplificată de Nicolae Vieru.”

Scrisoare compromițătoare

În decembrie `81, după o monitorizare îndelungată a corespondenței purtate de Karoly cu rude și oficiali ai FRG aflați în țară, Direcția 1 a Securității redacta planul de măsuri pentru “acțiunea KATONA”. “Trădătorul Bela Karoly și-a intensificat acțiunile de denigrare a gimnasticii românești”, susținea documentul, care cuprindea un plan de acțiune. “Va fi studiată posibilitatea angrenării păriniților sau rudelor apropiate ale obiectivului Katona sau ale soției sale în acțiunile de influențare a acestuia”.
În cazul în care Karoly ar fi continuat “acțiunile de denigrare”, Securitatea avea și o soluție finală: “Se va concepe o scrisoare în care se va lăsa să se înțeleagă că Katona se află în legatura organelor de securitate române. Aceasta va fi înmânată unei surse a organelor noastre, care se deplasează în străinătate pentrru a fi expediată pe adresa lui Katona. Scontăm că poliția SUA va intercepta această scrisoare și se va crea suspiciune în jurul acestuia”.

I-au pierdut într-un magazin!

Martha și Bela Karoly au “evadat” în timpul unui turneu al naționalei de gimnastică feminină, susținut în luna martie a anului 1981 în Venezuela și Statele Unite ale Americii. Pe 30 martie `81, cei doi, alături de un alt membru al delegației, Geza Poszar, s-au făcut nevăzuți într-un magazin din New York. Singurul ofițer de Securitate prezent alături de lot a stat în permanență lângă Nadia Comăneci, oferind ulterior un raport cu cele mai importante momente ale zilei respective.

09.30    “Delegația a plecat de la hotel la magazinul Alexanders’s, aflat la 500 de metri distanță. Aici, toți au intrat în magazin. Bela s-a oprit la raionul de bijuterii, apoi a coborât la subsolul magazinului cu soția. Geza a plecat la un alt magazin să-și ia un geamantan”
12.00    “La ora 12.00, toată delegația a venit în fața magazinului, mai puțin soții Karoly și Geza. Ofițerul și Nadia au plecat spre hotel, ceilalți rămânând în magazin”
13.00    “Ofițerul a intrat în camera lui și, fiind cazat în aceeași cameră cu Geza, a observat lipsa bagajelor”
13.45     “Ofițerul l-a informat de lipsa bagajelor pe Nicolae Vieru, dupa care împreună au intrat în camera lui Bela Karoly. Aici au constatat, de asemenea, lipsa bagajelor”
15.00     “Delegația, Bela Karoly, soția și Geza, au plecat la aeroportul Kennedy. La aeroport erau prezenți cinci membri ai misiunii Republicii Socialiste România la New York, care au comunicat în țară despre neprezentarea celor trei”
 

Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de ANM! Vremea o ia razna din nou. Ne așteaptă temperaturi fără precedent în iunie
Anunțul făcut de ANM! Vremea o ia razna din nou. Ne așteaptă temperaturi fără precedent în iunie
Secretele întunecate din munţii dacilor, care l-au înfiorat pe Ceauşescu. Ce au căutat aici nemţii şi sovieticii
Secretele întunecate din munţii dacilor, care l-au înfiorat pe Ceauşescu. Ce au căutat aici nemţii şi sovieticii
Simona Halep pune eşecul de la Roland Garros pe seama unui atac de panică
Simona Halep pune eşecul de la Roland Garros pe seama unui atac de panică
CTP comentează gestul Irinei Begu de a arunca o rachetă în tribune: „Nu faci așa ceva!”
CTP comentează gestul Irinei Begu de a arunca o rachetă în tribune: „Nu faci așa ceva!”
Nucleara în showbiz. Reghe dezvăluie cu ce bărbat a prins-o pe Prodanca. Motivul REAL al divorţului
Nucleara în showbiz. Reghe dezvăluie cu ce bărbat a prins-o pe Prodanca. Motivul REAL al divorţului
SINGURUL oraș din lume situat pe două CONTINENTE! Tu știi care este?
SINGURUL oraș din lume situat pe două CONTINENTE! Tu știi care este?
Ministrul Muncii, vești excelente pentru milioane de pensionari! Se aplică de la 1 iulie 2022
Ministrul Muncii, vești excelente pentru milioane de pensionari! Se aplică de la 1 iulie 2022
ACORD DE PACE între Rusia și Ucraina! Vladimir Putin a luat marea decizie
ACORD DE PACE între Rusia și Ucraina! Vladimir Putin a luat marea decizie
E oficial: Carantină pentru 21 de zile
E oficial: Carantină pentru 21 de zile
Schimbare șocantă de look. Lana del Rey s-a îngrășat 30 de kilograme. Cum arată acum
Schimbare șocantă de look. Lana del Rey s-a îngrășat 30 de kilograme. Cum arată acum
Un model a ieșit în public cu „cel mai mic bikini printat 3D din lume”. Puţine femei au curajul ei
Un model a ieșit în public cu „cel mai mic bikini printat 3D din lume”. Puţine femei au curajul ei
Războiul din Ucraina, ziua a 93-a. Zelenski: Occidentul să înceteze să se mai joace cu Rusia şi să impună sancţiuni mai dure Moscovei pentru a pune capăt
Războiul din Ucraina, ziua a 93-a. Zelenski: Occidentul să înceteze să se mai joace cu Rusia şi să impună sancţiuni…
BANCUL ZILEI: Costel, obosit, face popas la o bătrână: Dormi cu mine sau cu Vițica?
BANCUL ZILEI: Costel, obosit, face popas la o bătrână: Dormi cu mine sau cu Vițica?
Propaganda rusă anunţă că Marea Britanie e în pragul canibalismului din cauza crizei alimentare
Propaganda rusă anunţă că Marea Britanie e în pragul canibalismului din cauza crizei alimentare
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!